Dacă ar fi fost numai foamea, deşi învăţasem bine ce înseamnă să mănânci ceai cu ce ai, n-aş fi ieşit în stradă în decembrie '89. Dacă ar fi fost numai frigul, l-aş fi îndurat în continuare. În întuneric pot sta ore în şir. Ceea ce m-a scos din minţi a fost imaginea perpetuă a lui Ceauşescu vorbind pe ecranul televizorului alb-negru Temp 6 al maică-mii. De mult nu mai auzeam ce spune. Ascultam doar hârâitul vocii, ca pe un mârâit de animal. La fel mi s-a întâmplat marţi noaptea cu Traian Băsescu... minute în şir. N-am perceput nici un cuvânt - nu-i vedeam decât rânjetul de deschidere al discursului şi nu-i auzeam decât vocea, ironică, cinică, ameninţătoare, inventând în fiecare clipă justificări pentru mizeria şi frica din ţară . M-am cuplat brusc când l-am auzit spunând: "Eu nu am ce să pierd".

Acum sunt calm şi pot să analizez propoziţia asta, atunci, pe loc, cred că am înjurat înspăimântător. Deci, domnul preşedinte al tuturor românilor nu are ce pierde. Corect. E plantat la Cotroceni până în 2014.

Progeniturii sale EBA nu i se va tăia 25% din fondul pentru cosmetice şi
pantofi. Cealaltă e bine aranjată din "vânzări anterioare". Ceva îmi spune că Elena Udrea nu va ajunge să-şi câştige existenţa tricotând sau dând cu mopul. Şi atunci, ce să piardă domnul preşedinte? Că România ar putea ajunge un haos violent, în care să fie devastate magazine, bănci, administraţii financiare, în care oamenii să-şi dea în cap unii altora pentru o bucată de pâine, ce-l priveşte pe domnul Băsescu? (Aici, domnul preşedinte ar replica, probabil, numindu-mă din nou "propovăduitor al Apocalipsei", ca astă-toamnă înainte de vot, când zicea că România n-are treabă cu criza.) Ori acceptaţi să strângeţi cureaua până la leşin, ori, dacă nu, o să fie şi mai rău. Alegerea dumneavoastră. Eu n-am ce pierde.
Da? Păi, atunci, de ce nu mai faceţi un referendum ca ăla pentru împuţinarea parlamentarilor cu care aţi câştigat alegerile? De ce nu vă întoarceţi la popor ca să întrebaţi: Vreţi salarii cu 25% mai mici pentru bugetari? Vreţi pensii mai mici cu 15% pentru pensionari? Nu mai doriţi încă un rezultat de peste 80% care să cereţi a fi aplicat de îndată? <br /"">Roman, serif"">Vorbeşte dl. Băsescu de cancerul din buget. Că peste 60% din buget se duce pe salarii şi pensii. Alaltăieri aflase cifrele astea, de la servicii? Le-a spus românilor acum câteva luni că, dacă va fi ales preşedinte, va tăia pensiile şi salariile, că altă cale nu există? Păi, nu, domnia sa repeta la nemurire că desfiinţarea unei camere a Parlamentului e cheia redresării României. Şi, ce-i drept, s-au găsit destui buimaci care să-l creadă. Nu vorbeşte însă domnul Băsescu de cancerul din PDL. De camarila zâmbăreaţă şi prosperă, adunată ciorchine în jurul manikinului Boc, adusă şi menţinută la putere numai de d domnul Băsescu, care a ajuns să o concureze la corupţie pe campioana PSD. Şi Videanu, şi Berceanu, şi Udrea ar surâde şi ar răspunde într-un glas,într-o remarcabilă unitate de viziune cu domnul preşedinte: "Nici noi n-avem ce pierde." Udrea vrea acum despărţirea politicii de afaceri pentru membrii PDL. Acum! După ani de zile în care s-au îmbuibat din banii statului. Acum, când trebuie prostiţi în mod solidar pensionarii, că se sacrifică şi miliardarii. Până ieri nu era nicio problemă la umflat contracte cu statul cu toptanul. Iar domnul Băsescu nu poate decât să spere că "nu vor fi aplicate standarde duble în procesul de restructurare", adică să fie jupuiţi amărâţii fără protecţie politică şi să huzurească în continuare amicii PDL. <br /"">New Roman, serif"">"Trebuie să înţelegem că nu mai (s.m.) merge cu minciuna", mai spune dl. preşedinte. Deci, până acum a mers. Oare de ce? Este exact tipul de frază pe care a rostit-o Ion Iliescu periodic, ani în şir, ca să dea impresia că muştruluieşte baronii PSD: "Aşa nu mai merge, tovarăşi". Şi ce se va întâmpla dacă "există o opoziţie insuportabilă, o presiune socială insuportabilă"? "Sigur că nimeni nu poate deveni duşmanul propriului popor. Şi nu avem decât să nu realizăm cele ce ne-am angajat". Deci, domnul preşedinte e gata să renunţe la tăierile de cheltuieli, să împingă România în mod conştient pe un drum şi mai rău, dar că guvernul Boc ar trebui să plece nici nu concepe. Ca să nu mai vorbim de propria-i demisie. Spre deosebire de sutele de mii de români cărora nu le va mai rămâne decât să se uite noaptea la televizor, domnul preşedinte nu va ajunge şomer, deşi domnia sa anunţă că "am toată noaptea la dispoziţie". <br /"">serif"">Nu-mi mai rămâne să spun decât că nici eu nu am nimic de pierdut. Dacă n-o să mai am bani de benzină pentru Dacie, o să merg cu metroul sau pe jos. Dacă n-o să mai pot plăti ca să joc tenis, o să alerg prin parc. Dacă n-o să-mi mai pot cumpăra dvd-uri, o să mă duc, ca pe vremuri, la Cinematecă. Sunt gata să trăiesc din nou la nivelul de viaţă pe care îl aveam în 1989, nu mi-am pierdut antrenamentul.

Cu o singură condiţie, aceeaşi care îmi intrase în cap şi pe atunci, când mă uitam la televizor.

Cristian Tudor POPESCU 27 mai 2010

Vizualizări: 14

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de HALAS ELENA DORINA pe Iunie 19, 2010 la 8:04pm
Interesant material . Felicitari !
Comentariu publicat de Gordan Mircea pe Mai 29, 2010 la 12:01pm
Diferenţa de mentalitate

Diferenţa mare de mentalitate
Două lumi le desparte.
Vizionarii doresc a ţării modernizare,
Pe balcanici îi ţine lenea la stânsoare.

Năravurile balcanice ne omoară-
Mare pacoste pe biata ţară!
Cine-a stat la turci pe preş
S-au obişnuit să ia peşcheş.

Şi alte metehne rele-au apucat:
Nu cumva statului ceva să dea!
Nu! De la stat vor numai să ia,
Să fure, că nu-I al meu, este de la stat.

De muncit? Mai pe la toamnă!
Să stea la guvern cu mâna-ntinsă,
Statul să le dea de pomană
Iar munca să rămână neatinsă;


MdRaesculum 04.2010

Să munciţi, bine?
Comentariu publicat de VOICAN MARIN pe Mai 29, 2010 la 11:41am
Comentariu publicat de VOICAN MARIN cu 1 secundă în urmă Ştergere comentariu NICI NOI NU AVEM CE PIERDE DACĂ
"Iubitul nostru Preşedinte TRAIAN BĂSESCU" ŞI-AR VEDEA DE DRUM, AR PĂRĂSI SCENA POLITICĂ URMAT DE TOŢI ACOLIŢII SĂI, IAR PITICANIA DE "B O C U- leţ" I-AR LUMINA DRUMUL CU LUMÂNAREA PRIN ÎNTUNERICUL DEZNĂDEJDII PE CARE L-A CREAT CU BUNĂ ŞTIINŢĂ.
NU AVEM CE PIERDE.

DU-TE CU DUMNEZEU CĂ LA RĂSCRUCE DE DRUMURI TE VEI ÎNTÂLNI CU DRACUL, FRATELE TĂU CARE TE-A SFĂTUIT SĂ NE SĂRĂCEŞTI CA UN ZAVOD DIN PĂDUREA MORŢII.

NU-ŢI SPUNEM NICI ADIO, NICI LA REVEDERE,
DRUMUL TĂU ESTE FĂRĂ ÎNTOARCERE ...D U -TE... ŞI LASĂ-NE ÎN PACE! NE-AM SĂTURAT DE MINCIUNILE TALE "SFRUNTATE"!
Comentariu publicat de Gordan Mircea pe Mai 29, 2010 la 10:16am
Eroare! Se reduce deficitul la pensii si salarii cu 4 miliarde de euro prin diminuarile propuse. Statul tot trebuie sa se imprumute cu 8 miliarde de euro pentru a asigura platile.Deci socotiti cat ar fi trebuit sa se reduca! Economia noastra nu ne mai apartine, ci apartine strainilor. Daca-i supraimpozitezi inchid firmele si pleaca, deci creste somajul si scad incasarile la buget. Asta-i globalizarea in care am intrat vanzand economia strainilor.Trebuie sa ajungem sa consumam cat producem, sa nu mai traim din banii capsunarilor si din imprumuturi. Probabil va trebui sa se reduca cu 50% numarul angajatilor la stat pentru echilibrarea balantei. Daca Patriciu si-ar plati datoria scadenta anul acesta, de 500 milioane dolari,, nu ar mai trebui reduse pensiile. Patriciu a vandut tot rusilor, inclusive datoria si are trei miliarde de euro, neimpozitat, in conturi straine. Cine poate sa se lupte cu rusii, care nu vor sa platesca datoria?.
Comentariu publicat de Sprincenatu Dan pe Mai 29, 2010 la 8:56am
Ai mare dreptate Georgeta dar si noi suntem vinovati ca-i mai suportam pe cei ce ne conduc in halul asta. O zi superba !

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor