Manuscrisul in format biblic - Evanghelia Dacilor.pdf

Manuscrisul cu litere mari - Evanghelia Dacilor Mare.pdf

 Lucrarile autorului Octavian Sarbatoare pe scribd.com

 

 

Iisus Marele Iniţiat din Dacia

 

Iisus Marele Iniţiat din Dacia (sau Iisus Fiul Daciei), este ultima paradigmă care transpare din noile cercetări asupra vieţii şi doctrinei Lui Iisus. Reconstituirea vieţii Lui Iisus pe noi coordonate de idei este un proiect temerar bazat pe toate izvoarele istorice (inclusiv cele biblice) care ne sunt la îndemână. Ele permit dezvoltarea unui argument mult mai realist decât oricare evanghelie în parte (canonică sau apocrifă) cunoscută până în prezent ca narând viaţa şi doctrina Lui Iisus.

În primul rând trebuie prezentat personajul Tiberiu Iuliu Abdes Pandera, presupusul tată biologic al Lui Iisus. Se cunoaşte faptul că Pandera/ Pantera a trăit între anii 22 î.e.n.-40 e.n., că a slujit în armata romană, şi că mormântul i-a fost descoperit în Germania unde se află şi în prezent. Pandera a sosit în Iudeea pe la anul 4 î.e.n. când tânărul trac avea optsprezece ani, iar Fecioara Maria avea şaisprezece ani.

Se disting şi alte etapele, ale vieţii Lui Iisus, deosebite de cele recunoscute de bisericile creştine. Iisus se naşte în anul 3 î.e.n. (către sfârşitul verii, 8-10 septembrie). La 12 ani Iisus merge în Egipt, apoi la 15 ani în Tracia, şi la 16 ani soseşte în Dacia unde devine preot deceneu la vârsta de 18 ani. Apoi la 30 de ani Iisus revine în Iudeea şi Galileea, de unde, după încercarea nereuşită a capilor religioşi ai iudeilor de a-L omorî, El se întoarce în Dacia la circa 34 de ani (anul 31 e.n.). După o scurtă revenire în Iudeea (cea referitoare la episodul convertirii lui Saul/ Pavel pe la anul 35 e.n.), Iisus Îşi petrece restul vieţii în Dacia unde şi moare la vârsta de optzeci de ani (anul 77 e.n.) şi este incinerat după obiceiul locului.

Argumentul noii biografii a Lui Iisus, cuprins în Evanghelia Dacilor, girează în jurul ideii că doctrina Sa este de sorginte zamolxiană. Cartea elaborează baza doctrinei zamolxiene pe care Iisus a aplicat-o în învăţăturile Sale date iudeilor acelor vremuri. Periplul vieţii Lui Iisus, considerat din această perspectivă, este susţinut nu numai de izvoarele documentare, dar şi de etosul românesc care, nu surprinzător, păstrează o originalitate a ideii de salvare a sufletului. Alte obiceiuri dacice, care nu sunt cuprinse în scrierile creştine, participă congruent la elaborarea doctrinei zamolxiene, a Lui Iisus, expusă în Evanghelia Dacilor.

.

 

Despre Evanghelia Dacilor 

 

Evanghelia Dacilor este prima operă literară care abordează sistematic o temă care a devenit nu de mult timp un subiect serios de cercetare în ştiinţele sociale: europenizarea creştinismului prin europenizarea Lui Iisus şi conexiunea ce se face între doctrina Lui Iisus şi cea zamolxiană. Se porneşte de la premisa că religia creştină este tributară celei zamolxiene, o ipoteză care urmează să fie validată de argumentul lucrării de faţă.

Ca poziţie în scrierile autorului, Evanghelia Dacilor diversifică şi continuă tematicile abordate în Viaţa Lui Zamolxe, o carte publicată în cursul anului 2010. Ambele monografii elaborează biografiile şi doctrinele a două personalităţi spirituale remarcabile – Zamolxe şi Iisus. Motivaţia scrierii celor două volume este aceeaşi – să revitalizeze rădăcina cultural-spirituală a românilor de astăzi. Prezentul volum întregeşte viziunea panoramică, portretizată în cartea Viaţa Lui Zamolxe, creând o reevaluare a personalităţii Lui Iisus dintr-o perspectivă nouă.

De-a lungul veacurilor legenda Lui Iisus s-a fragmentat şi deteriorat ca valoare şi simbol religios. Textele religioase, recunoscute oficial de feluritele ramuri ale iudeo-creştinismului, precum şi apocrifele, sunt compilări. Cei care le-au prelucrat, n-au participat la evenimentele acelor vremuri, ci le-au relatat aşa cum au crezut ei de cuviinţă că ar fi povestea cea adevărată. Astfel s-a pus amprenta unei tente personale anonime pe toate scrierile Noului Testament.

Un adevăr grăitor este faptul că nu vom şti niciodată cu certitudine ceea ce s-a întâmplat în acele zile ale vieţii Lui Iisus, personajul principal din Noul Testament. Literatura iudeo-creştină, considerată revelată, a urmat un drum sinuos care s-a îndepărtat din ce în ce mai mult de realitatea evenimentelor vremii Lui Iisus, portretizând un Iisus al credinţei disociat de personalitatea Lui istorică. Un handicap serios al textelor Noului Testament îl reprezintă compilările anonime atribuite autorilor evangheliilor canonice şi apocrife. Ele nu au ţinut seama de mărturiile istorice despre Iisus, ci au continuat să producă fantezii şi idealizări cărora, fără nici un temei, li s-au dat valenţe de autoritate divină. Treptat omul Iisus şi-a pierdut faţa umană, Lui I s-a creat un portret care amestecă divinul cu demonicul. Puterea politică, cu predilecţie în timpul împăratului Constantin (306 e.n. – 337 e.n.), a intervenit decisiv pentru a da o autoritate de necontestat dogmelor şi textelor scripturii, aşa cum convenea mai bine puternicilor zilei.

Ţinând seama de aceste remarci, vieţii Lui Iisus i se poate contura un alt portret care să ia în consideraţie şi istoriografia religioasă şi seculară, care oferă date ce nu apar în compilările scrierilor Noului Testament. Prin aceasta se deschide un nou orizont înţelegerii evenimentelor acelor zile. Textele religioase iudaice nu-L recunosc pe Iisus (Ieşua – ישוע în ebraică) ca salvator al poporului iudeilor, aşa cum se aştepta şi cum se afirmă că intenţiona să fie Iisus ca trimis divin „la oile cele pierdute ale casei lui Israel” (Matei, 15, 24); imaginea Lui în istoriografia iudaică religioasă este preponderent negativă.

Paradoxul este că deşi se spune că Iisus a afirmat că venise pentru „oile cele pierdute ale casei lui Israel” (vide supra), casa lui Israel nu L-a acceptat ca Salvator, ci cei din afara ei, adică neamurile. Prin urmare misiunea, pe care evangheliile I-o atribuie ca fiind pentru iudei, a fost un eşec, dar a avut succes la alte popoare. Şi ne întrebăm, pe bună dreptate, dacă o persoană, care a fost respinsă de poporul pe care trebuia să-l salveze – poporul lui Israel – mai poate salva alte popoare păstrându-şi apelativul de Mesia lui Israel? Îl mai putem oare numi Mesia pe Iisus ştiind că El nu a salvat poporul iudeu care şi astăzi crede într-o misiune divină mesianică încă neîmplinită, şi care a creat conceptul de Mesia? Aceste nedumeriri ne pun serios pe gânduri şi ne fac să ne întrebăm dacă existenţa Lui Iisus nu a fost marcată de o cu totul altă direcţie, care în timp s-a marginalizat. Există multe alte semne de întrebare care ne determină să abordăm temeinic o astfel de ipoteză.

Istoria ce a urmat, după întâmplările ce au avut loc la începutul erei creştine în Iudeea antică, a fost net în favoarea Lui Iisus ca deschizător de drumuri în civilizaţia emergentă. Ideile reformatoare ale Lui Iisus au zguduit imperii, au măturat mai mult sau mai puţin violent crezurile „păgâne” care nu au putut rezista asaltului religios al timpului. Ne întrebăm de ce s-au întâmplat toate acestea? Cum explicăm totuşi evoluţia în timp a iudeo-creştinismului? De ce iudeo-creştinismul a devenit o religie importantă la nivel mondial dacă rădăcina iudaică, de unde se crede că a pornit, l-a considerat drept erezie? Oare doctrina Lui Iisus poate avea o altă rădăcină spirituală? Oare în spatele conceptelor promovate de Iisus nu se află un mesaj mai limpede decât cel prezentat astăzi în evanghelii? De ce oare iudeo-creştinismul nu funcţionează dacă scriptura aferentă este scrisă chiar la inspiraţia Duhului Sfânt? De ce iudeo-creştinismul a fost de-a lungul veacurilor un cumplit mecanism de represie a libertăţii de gândire? De ce iudeo-creştinismul a produs atâta violenţă de-a lungul timpului? Această listă a întrebărilor, mai mult sau mai puţin acuzatoare, poate deveni lungă. Răspunsul pe care-l pot da tuturor acestor întrebări este că portretizarea imaginii Lui Iisus în Noul Testament este falsă în suporturile ei de bază, fiind o interpretare subiectivă şi contradictorie care jigneşte mesajul real al omului Iisus. Este de ajuns să comparăm relatarea unui eveniment oarecare, în versiunile celor patru evanghelii acceptate de bisericile creştine, şi vom observa cât pot fi de diferite cele scrise în Noul Testament.

Câteva afirmaţii şi negaţii în relaţie cu evangheliile cunoscute precum şi cu sursele istoriografice întăresc premisele Evangheliei Dacilor. În cadrul ei se creează o sinteză a ideilor tuturor resurselor. Ea conturează un portret uman personajului istoric-religios Iisus şi redefineşte mesajul Său esenţial: salvarea sufletului înseamnă conştientizarea nemuririi lui şi ciclicitatea revenirii sufletului într-un corp uman până când se atinge starea de unire cu Creatorul Divin, Dumnezeu, de unde sufletul a pornit iniţial.

Iisus, cel prezentat de evanghelii, este încadrat în contextul culturii religioase din Iudeea antică de la începutul erei noastre; cadrul diseminării religioase a Lui Iisus este eminamente iudaic. De aici apare marea problemă cu care Iisus s-a confruntat pentru răspândirea învăţăturilor Sale: Cum să promulge doctrina zamolxiană printre oamenii imaginarului religios iudaic, un crez mult diferit de filosofia de viaţă a Lui Iisus? Câteva exemple grăitoare ne arată că viziunea religioasă a Lui Iisus este mult disonantă de cea iudaică.

Unul dintre ele se referă la principiul iubirii altruiste, care pentru iudeii antici nu avea sens, ei susţinând mai degrabă legea talionului, aşa cum Vechiul Testament îi îndemna să procedeze cerând ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte. Un alt exemplu este şi faptul că Iisus era mai degrabă un exponent al înţelepciunii decât al sfinţeniei promovată de credinţa iudaică. El demască întreaga farsă a „sfinţeniei” conducătorilor religioşi iudei ai vremii şi lipsa de înţelepciune a comportamentului lor. Remarcabil este şi exemplul doctrinei nemuririi în suflet. Argumentul nemuririi în suflet susţinut de Iisus este în contradicţie cu cel al nemuririi în trup promovat de iudaismul acelor timpuri.

Pe parcursul lecturii cititorul va descoperi şi alte valenţe specifice învăţăturii de sorginte zamolxiană promovată de Iisus, dar opuse doctrinei iudaice caracteristice arhiereilor şi bătrânilor contemporani cu Iisus în Iudeea antică. Urmează ca premisele, folosite în această carte, să conducă şi la concluzia că doctrina Lui Iisus este de sorginte zamolxiană.

De mare ajutor în conceperea şi structurarea Evangheliei Dacilor s-au dovedit scrierile canonice ale bisericilor creştine, precum şi cele neoficiale, apocrifele. Cititorul care le cunoaşte şi se încumetă la studiul lor şi comparaţia de idei cu lucrarea de faţă, îşi dă curând seama că Noul Testament şi apocrifele sunt pline de contradicţii. Aceasta creează confuzii mentale care combinate cu feluritele constrângeri, impuse de dogmă, nu eliberează omul, aşa cum dorea Iisus, ci mai degrabă îl subjugă. Evanghelia Dacilor îşi propune să devină un instrument ideatic care descătuşează, aducând sens şi raţionalitate în viaţa Lui Iisus Omul. În Evanghelia Dacilor Iisus coboară de pe cruce, pe care L-au imaginat minţile morbide ale epocii sclavagiste, şi revine printre oameni cu o doctrină a vieţii şi salvării prin bucuria de a trăi, nu prin suferinţă. Cartea de faţă prezintă o viziune nouă despre viitorul omenirii şi o portretizare specifică a Lui Iisus ca salvator conştient şi optimist. Evanghelia Dacilor nu se alătură evangheliilor creştine, şi nu este suport vreunei secte creştine pentru că dezmembrează complet mitul existenţei lui Mesia în afara cadrului iudaismului şi prin urmare anulează numele Hristos, echivalentul grecesc al numelui ebraic Mesia.

Evanghelia Dacilor este centrată în jurul a două idei principale:

a) Iisus are origine tracă după tată,

b) Doctrina Lui Iisus este de sorginte zamolxiană, acesta fiind principalul motiv pentru care a fost respinsă de către iudaism.

Există justificări în susţinerea acestor centralităţi tematice.

Pornind de la premisa că orice om are un tată biologic, devine necesar să stabilim cine a fost tatăl biologic al Lui Iisus. Nu putem menţine credibilă ideea că Duhul Sfânt a fost cel care L-a conceput pe pruncul Iisus cu Maria (Miriam), o femeie în carne şi oase. Noul Testament este o mărturie clară că Iosif nu era tatăl biologic al Lui Iisus. Iosif, logodnicul Mariei, ştia că ea rămăsese însărcinată cu un alt bărbat, fapt pentru care Iosif a vrut să rupă logodna şi să o lase (Matei, 1, 18-19 relatează: „Dar naşterea lui Iisus Hristos, astfel a fost: Fiind Maria, mama Sa, logodită cu Iosif, mai înainte de a fi ei laolaltă ea s-a aflat pe sine având în pântec de la Duhul Sfânt. Iar Iosif, bărbatul ei, drept fiind şi nevrând s-o dea în vileag, a vrut s-o lase pe ascuns”). Dar, precum se spune în Evanghelia Lui Matei (1, 20-21), a intervenit îngerul Domnului (id est Gavriil, Gabriel) care i s-a arătat lui Iosif în vis şi l-a sfătuit să o ia pe Maria acasă la el. De remarcat este faptul că nicăieri în Noul Testament nu se menţionează faptul că Iosif s-a căsătorit cu Maria, ci doar că erau logodiţi şi că Iosif a luat-o acasă la el.

Din păcate în creştinism, calificativul de fecioară dat Mariei este greşit înţeles, prelaţii susţinând că este vorba despre o feciorie faptică, şi nu una de suflet, deşi chiar Noul Testament prezintă în Matei, 1, 25, ca inexistente raporturile sexuale ale lui Iosif cu Maria pe care „nu a cunoscut-o până ce ea L-a născut pe Fiul ei”. Este firesc să credem că Maria a rămas însărcinată cu un alt bărbat. Iosif, logodnicul ei, a salvat-o luând-o acasă şi astfel recunoscând în faţa oamenilor că el este tatăl legitim al copilului Iisus. Marcu 6, 3, Îl menţionează pe Iisus ca fiind „fratele lui Iacob şi al lui Iosif şi al lui Iuda şi al lui Simon” şi de asemenea având şi surori. Calificativul de fecioară dat Mariei se referă la sufletul ei pur. Acestea sunt adevăruri de mare importanţă care contribuie la punerea în evidenţă a noii biografi a Lui Iisus care, ca oricare om în carne şi oase, a avut un tată biologic. Şi astfel putem porni cercetarea pentru a descoperi cine a fost adevăratul tată al Lui Iisus.

Există documente istorice în tradiţia iudaică, cu predilecţie Toledot Yeshu (manuscrisul Strassburg), Aboda Zara, Tosefta şi literatura talmudică în care se menţionează numele Pandera/ Yeshu ben Pandera (Iisus Fiul lui Pandera)/ Pantera, legat de tatăl Lui Iisus (Ieşua). Studii cu referire la filiaţia Lui Iisus făcute de Brawn (1973, 1977), Craveri (1966), Schaberg (1987), Setzer (1994), Tabor (2006), Voorst (2000), aduc în prim plan ideea că Iosif nu a fost tatăl biologic al Lui Iisus, ci doar cel legitim.

Dintre toate posibilităţile oferite de materialele documentare am ales opţiunea pe care eu o cred cea mai plauzibilă: tatăl biologic al Lui Iisus a fost soldatul roman numit Tiberius Iulius Abdes Pantera (Pandera), un nume cu etimologie latină sau tracă, nicidecum semită (caldeeană, ebraică, feniciană, egipteană veche, etc.). Contradicţiile care apar din compararea surselor istoriografice nu invalidează originea neiudaică a tatălui biologic al Lui Iisus. În Noul Testament iudeii Îl numesc pe Iisus samarinean (Ioan, 8, 48: „Nu zicem noi bine că tu eşti samarinean şi ai demon?”), o apelaţie folosită în general pentru cei care nu erau iudei pur sânge, ci amestecaţi cu alte popoare (N.B. Faptul că iudeii nu au înţeles doctrina promovată de Iisus i-a determinta să-L acuze că este posedat de un spirit demonic).

Prin inferenţă am elaborat o naraţiune care ţine seama de trei suporturi ideatice:

a) tatăl Lui Iisus este soldatul roman, de origine tracă, Pandera; între Maria şi Pandera a avut loc o căsătorie hierogamică în urma căreia s-a născut Iisus,

b) doctrina Lui Iisus nu a putut fi asimilată de iudeii contemporani Lui deoarece era de sorginte zamolxiană şi disonantă cu iudaismul,

c) Iisus nu a murit răstignit pe cruce, ci după timpul misiunii Sale în Iudeea, El a trăit în Dacia până la adânci bătrâneţi; urmele vieţuirii Lui Iisus în aria habitatului carpatin sunt încă prezente şi azi în etnografia şi folclorul românesc. Aceasta explică şi de ce creştinarea dacilor s-a făcut paşnic.

Cele trei afirmaţii de mai sus servesc şi ca premise. Corelate fiind cu informaţiile biblice, cu apocrifele şi cu sursele istorice, ele au ca scop să producă un argument convingător în evaluarea conţinutului Evanghelei Dacilor. De remarcat este şi faptul că stilul de expunere al acestei evanghelii se apropie simţitor de cel folosit în evangheliile sinoptice.

Dacă Noul Testament Îl prezintă pe Iisus Iudeul după filiaţia maternă, această monografie Îl dezvăluie pe Iisus Tracul după descendenţa paternă. De remarcat este faptul că, la acea vreme, filiaţia iudaică era stabilită după tată, nu după mamă precum se întâmplă în prezent în iudaismul zilei. Prin urmare la timpul când a trăit Iisus, El nu putea să fie recunoscut ca iudeu pur sânge căci se ştia că biologic nu avea un tată iudeu. Rezultă că Iisus era trac. Să ţinem seama şi de faptul că pe timpul Lui Iisus romanii stăpâneau Iudeea, prin urmare iudeii nu puteau fi extrem de naţionalişti şi şovini, astfel că Iisus a fost tolerat şi a putut să-Şi promoveze concepţiile religioase proprii în cadrul iudaic al vremii Sale, aşa cum Îl prezintă Noul Testament.

La elaborarea acestei monografii am fost pe deplin conştient de marea responsabilitate asumată şi de calitatea mesajului ce trebuie transmis prin scris. Am dorit să construiesc un argument mult mai realist decât cel oferit de Noul Testament personajului Iisus cu intenţia mărturisită că Iisus nu putea fi cel descris de Biblie. Îi acord Lui Iisus o portretizare europeană separată net de personajului biblic Iisus Hristos respins de poporul evreu ca nefiind Mesia cel aşteptat.

Istoria a dovedit că Iisus Hristos a rămas în afara cadrului iudaismului, deşi de multe secole creştinii insistă că Iisus a fost Mesia pentru poporul evreu şi că poporul evreu ar trebui să-L recunoscă în această personalitate. Dar creştinii nu realizează încă importanţa de a da atenţie filiaţiei paterne a Lui Iisus şi astfel toată disputa cu iudaismul va înceta. Prin aceasta Iisus iese din cadrul iudaic, unde nu are nicio şansă să fie vreodată reabilitat ca Mesia cel aşteptat (oricum ar fi prea târziu căci trebuia să fie recunoscut ca Mesia la vremea când a trăit), şi intră în cadrul dacic zamolxian unde doctrina promulgată de El capătă sensuri.

Mesajul expus în Evanghelia Dacilor se structurează încurajator pentru umanitate. Este cuvântul speranţei evoluţiei omenirii departe de fanatismul dogmatic şi de fatalismul existenţial, prezentat în Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul, şi neavând nicio legătură cu multitudinea de probleme ale tradiţiilor abrahamice prevestitoare de dezastre şi de un sfârşit tragic al omenirii. Disputele religioase abrahamice sunt dezbinări grave care atârnă tot mai greu pe umerii întregii umanităţi, şi care în prezent conduc omenirea la autodistrugere.

 

Bibliografie recomandată

 

Bahn, Paul G., editor (1996) Tombs, Graves and Mummies, London: Weidenfeld & Nicolson.

Balas, Edith (1987) Brancusi and Rumanian folk traditions, New York: Columbia University.

Berciu, Dumitru; Berciu-Drăghicescu, Adina (1986) Războiul dintre geţi şi perşi 514 î.e.n., Bucureşti: Editura Militară.

Bergson, Henri (1935) The Two Sources of Morality and Religion, Garden City: Doubleday and Company.

Bernea, Ernest (1997) Spaţiu, timp şi cauzalitate la poporul român, Bucureşti: Editura Humanitas.

Blaga, Lucian (1983) Meşterul Manole, Bucureşti: Editura Albatros.

Borg, Marcus; Crossan, John Dominic (2007) The First Christmas: What the Gospels Really Teach About Jesus’s Birth, HarperOne.

Bradley, Pamela (1999) Ancient Egypt:Reconstructing the Past, Cambridge: Cambridge University Press.

Brawn, Raymond E. (1973) The Virginal Conception and Bodily Resurrection of Jesus, New York: Paulist.

----- (1977) The Birth of the Messiah: A Commentary on the Infancy Narratives in Matthew and Luke, Garden City, New York: Doubleday.

Bucurescu, Adrian (1998) Dacia secretă, Bucureşti: Editura Arhetip.

Budiş, Monica (1998) Microcosmosul gospodăresc: Practici magice şi religioase de apărare, Bucureşti: Editura Paidea.

Buliga, Sorin Lory (2008) Brâncuşi: Religiozitate, filosofie şi artă, Craiova: Editura Universitaria.

----- (2009) Simbolistică sacră în opera lui Constantin Brâncuşi, Craiova: Scrisul Românesc.

Bunson, Margaret (1991) The Encyclopedia of Ancient Egypt, Oxford: Facts On File Limited.

Busuioceanu, Alexandru (2009) Zamolxis sau mitul dacic în istoria şi legendele spaniole, Bucureşti: Editura DACICA.

Chevalier, Jean; Gheerbrant, Alain (1994) Dicţionar de simboluri, vol. 1-3, Bucureşti: Editura Artemis.

Clark, Kenneth (2005 [1969]) Civilisation: A Personal View, London: John Murray (Publishers).

Coruţ, Pavel (2005) Omul din Carpaţi, Bucureşti: Editura Ştefan.

----- (2006) Oamenii lui Zamolxe, Bucureşti: Editura Ştefan.

----- (2007) Ultimul mag, Bucureşti: Editura Pavel Coruţ.

----- (2008) Codul lui Zamolxe, Bucureşti: Editura Pavel Coruţ.

----- (2009) Noi vom renaşte dintr-un vis, Bucureşti: Editura Pavel Coruţ.

----- (2010a) Mântuirea de după cumplita rătăcire, Bucureşti: Editura Pavel Coruţ.

----- (2010b) Zamolxe Arianul, Bucureşti: Editura Pavel Coruţ.

Crainicu, Felix; Ioniţă, Cristi (2009) Legendele dacilor liberi, Bucureşti: Editura Dacica.

Craveri, Marcello (1966) La vita di Gesù, Milano: Feltrinelli.

Crişan, Ion Horaţiu (2007) Medicina în Dacia, Bucureşti: Editura Dacica.

----- (2008) Civilizaţia geto-dacilor, 2 vol., Bucureşti: Editura Dacica.

Cueşdean, Lucian Iosif (2006) Româna, limba vechii Europe, Bucureşti: Editura Solif.

Cursetji, Pavry; Dastur, Jal (1926) The Zoroastrian Doctrine of a Future Life: From Death to the Individual Judgement, Columbia University Indo-Iranian Series, Vol. 2. New York: Columbia University Press.

Darmesteter, James (1880), trad., The Zend-Avesta. Part 1, The Sacred Books of the East, Vol. 4, F. Max Müller, ed., Oxford: The Clarendon Press.

----- trad. (1883) The Zend-Avesta. Part 2, The Sacred Books of the East, Vol. 23, F. Max Müller, ed., Oxford: The Clarendon Press.

David, Rosalie (1998) Handbook to Life in Ancient Egypt, New York: Facts On File, Inc.

Delcea, Eugen (2000) Secretele Terrei: Istoria începe în Carpaţi, Craiova: Editura Obiectiv.

Densuşianu, Nicolae (2000 [1913]) Dacia preistorică, Editura Meteor.

Drăgan, Constantin Iosif (1976) Noi, tracii şi istoria noastră multimilenară, Milano: Editura Nagard.

Durkheim, Émile (1971) The Elementary Forms of the Religious Life, London: George Allen & Unwin Ltd.

Eliade, Mircea (1943) Comentarii la Legenda Meşterului Manole, Bucureşti: Editura Publicom.

----- (1965) Rites and Symbols of Initiation, New York: Harper & Row Publishers.

----- (1972) Zalmoxis, the Vanishing God: Comparative Studies in the Religions and Folklore of Dacia and Eastern Europe, Chicago: University of Chicago Press.

----- (1977) Forgerons et alchimistes, Paris: Flamarion.

----- (1980) De la Zalmoxis la Genghis-Han, Bucureşti: Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică.

----- (1987), editor şef, The Encyclopedia of Religions, New York: Macmillan Publishing Company.

----- (1992) Istoria credinţelor şi ideilor religioase, Chişinău: Universitas.

Evseev, Ivan (1994) Dicţionar de simboluri şi arhetipuri culturale, Timişoara: Editura Amarcord.

Finnegan, Ruth H. (1992) Oral Traditions and the Verbal Arts: A Guide to Research Practices, London: Routledge.

Fochi, Adrian; Datcu, Iordan (2002) Bibliografia generală a etnografiei şi folclorului românesc, Bucureşti: Editura Saeculum I.O.

Gahlin, Lucia (2001) Egypt: Gods, Myths and Religion, London: Lorenz Books.

Gaivoronschi, Vlad (2002) Matricile spaţiului tradiţional, Bucureşti: Editura Paidea.

Gavrilă, Mariana (2009) Rădăcinile Ardealului: Marea preoteasă, Oradea: Editura Arca.

----- (2010) Iniţierea dacică: Osiris s-a născut în Carpaţi, Cluj-Napoca: Editura Dacia XXI.

Gavriluţă, Nicu (1998) Mentalităţi şi ritualuri magico-religioase, Iaşi: Polirom.

Gebhardi, Ludewig Albrecht (1778) Geschichte des Reichs Hungarn und der damit verbundenen Staaten, Leipzig: I. Theil.

Gennep, Arnold van (1996) Riturile de trecere, Iaşi: Polirom.

Georgescu Mircea (2010) Dacia lui Zamolxis, zeul celest, Filipeştii de Târg: Editura Antet.

Ghinoiu, Ion (2001) Panteonul românesc, Bucureşti: Editura Enciclopedică.

----- (2003a) Atlasul etnografic român, Vol. I – Habitatul, Bucureşti: Editura Academiei Române şi Editura Monitorul Oficial.

----- (2003b) Atlasul etnografic român, Vol. II – Ocupaţiile, Bucureşti: Editura Academiei Române.

----- (2004) Cărările sufletului, Bucureşti: Editura Etnologică.

----- (2005) Comoara satelor: calendar popular, Bucureşti: Editura Academiei Române.

----- (2007) Sărbători şi obiceiuri româneşti, Bucureşti: Editura Elion.

----- (2008a) Atlasul etnografic român, Vol. III – Tehnica populară; Alimentaţia, Bucureşti: Editura Academiei Române.

----- (2008b) Mică enciclopedie de tradiţii româneşti: sărbători, obiceiuri, credinţe, mitologie, Bucureşti: Editura Agora.

Gnoli, Gheraldo (1980) Zoroaster’s Time and Homeland: A Study of the Origins of Mazdeism and Related Problems, Naples.

----- (1987) “Zarathushtra,” in The Encyclopedia of Religions, edited by Mircea Eliade, New York: Macmillan Publishing Company.

Godea, Ioan (2007) Dicţionar etnologic român, Bucureşti: Editura Etnologică.

Godwin, Joscelyn (1981) Mystery Religions in the Ancient World, London: Thames and Hudson Ltd.

Grant, Michael (1986) A Guide to the Ancient World: A Dictionary of Classical Place Names, The H. W. Wilson Company.

Herodot (1961), Istorii, vol. 1, Bucureşti: Editura ştiinţifică.

Heym, Stefan (1981) The Wandering Jew, Evanston: Northwestern University Press.

Huszti, András (1791), Ó és újj Dacia AZ AZ Erdelynek Regi Es Mostani Allapotjarol Valo Historia, Kessinger Publishing.

Kernbach, Victor (1983) Dicţionar de mitologie generală, Bucureşti: Editura Albatros.

Klausner, Joseph (1955) The Messianic Idea of Israel from its Beginning to the Completion of the Mishnah, New York: The Macmillan Company.

Kossowicz, Cajetanus (1867) Gâta Ahunavaiti, Petropoli: Impensis Caesareae Universitatis.

Krohn, Kaarle (1971) Folklore Methodology Formulated by Julius Krohn and Expanded by Nordic Researchers, Austin: University of Texas Press.

Lehner, Mark (2008) The Complete Pyramids, London: Thames & Hudson Ltd.

Lozovan, Eugen (2006) Dacia Sacră, Bucureşti: Editura Saeculum I.O.

MacKenzie, Andrew (1977) Dracula Country: Travels and Folk Beliefs in Romania, London: Barker.

Manolache, Dumitru (2006) Tezaurul dacic de la Sinaia – Legendă sau adevăr ocultat?, Bucureşti: Editura Dacica.

Mellersh, H. E. L. (1976) Chronology of the Ancient World: 10,000 B.C. to A.D. 799, London: Barrie and Jenkins Ltd.

Miulescu, Nicolae (1975) Daksha, God’s Country, Editura Nagard.

Modorcea, Grid (2001) Brâncuşi înainte de Brâncuşi, Bucureşti: Editura Semne.

Mommsen, Theodor (1856) Römische Geschichte, vol. III, Berlin.

Muşat, Mircea (1980) Izvoare şi mărturii străine despre strămoşii poporului român: culegere de texte, Bucureşti: Editura Academiei Republicii Socialiste România.

Neusner, Jacob (1984) Messiah in Context: Israel’s History and Destiny in Formative Judaism, Philadelphia: Fortress Press.

Noica, Constantin (1991) Pagini despre sufletul românesc, Bucureşti: Editura Humanitas.

Oltean, Dan (2002) Religia dacilor, Bucureşti: Editura Saeculum.

----- (2008) Munţii dacilor: Călătorii pe plaiurile regeşti ale Sarmizegetusei, Bucureşti: Editura Dacica.

Papadopol-Calimah, Al. (2007) Scrieri vechi pierdute atingătoare de Dacia, Bucureşti: Editura Dacica.

Patai, Raphael (1979) The Messiah Texts, Detroit: Wayne State University Press.

Pavry, Cursetji; Jal, Dastur (1926) The Zoroastrian Doctrine of a Future Life: From Death to the Individual Judgement, Columbia University Indo-Iranian Series, Vol. 2., New York: Columbia University Press.

Petre, Zoe (2004) Practica nemuririi: O lectură critică a izvoarelor greceşti referitoare la geţi, Iaşi: Editura Polirom.

Piticaru, Ilie (1941) Teoria evoluţiei spirituale, Bucureşti: Tiparul „Cartea românească”.

Platon (1974) Charmides, Opere I, Bucureşti: Editura Ştiinţifică.

Rădulescu-Motru, Constantin (1999) Psihologia poporului român şi alte studii de psihologie socială, Bucureşti: Editura Paideia.

Rogoz, Viorel (2002) Familia în credinţe, rituri, obiceiuri, Satu Mare: Editura Solstiţiu.

Russu, Ion Iosif (2009 [1944-1948]) Religia geto-dacilor: zei, credinţe, practici religioase, Bucureşti: Editura Dacica.

----- (2009 [1959]) Limba traco-dacilor, Bucureşti: Editura Dacica.

Sărbătoare, Octavian (2010a) Pe Calea Lui Zamolxe: Trilogie zamolxiană, Sydney: Sarbatoare Publications.

----- (2010b) Românul s-a născut zamolxian: Întrebări şi răspunsuri despre renaşterea zamolxiană, Bucureşti: Editura DacoRomână TDC.

----- (2010c) Viaţa Lui Zamolxe, Sydney: Sarbatoare Publications.

Săvescu, Napoleon (1999) Noi nu suntem urmaşii Romei, Bucureşti: Editura Intact.

Schaberg, Jane (1987) The Illegitimacy of Jesus: A Feminist Theological Interpretation of the Infancy Narratives, San Francisco: Harper & Row.

Senn, Harry A.; Stephens, Martine (1982) Were-wolf and vampire in Romania, New York: Columbia University.

Setzer, Claudia J. (1994) Jewish Responses to Early Christians: Hystory and Polemics, 30-150 CE , Fortress Press.

Sims, Martha C. (2005) Living Folklore: An Introduction to the Study of People and their Traditions, Logan: Utah State University Press.

Stahl, Henri H. (1983) Eseuri critice despre cultura populară românească, Bucureşti: Editura Minerva.

Stroe, Geo (1999) DacoRomânia nemuritoare: Legende şi realităţi, Bucureşti: Editura Tempus.

----- (2002) Ştiinţa dacoromânisticii pe înţelesul tuturor, Bucureşti: Editura Tempus.

----- (2006) În căutarea lui Zamolse în DacoRomânia, Bucureşti: Editura DacoRomână TDC.

Tabor, James D. (2006) The Jesus Dynasty: A New Historical Investigation of Jesus, His Royal Family, and the Birth of Christianity, Simon & Schuster.

Toader, Şerban (2007) Pomană şi dar, Bucureşti: Editura Etnologică.

Tonciulescu, Paul Lazăr (1999) De la Tărtăria la Ţara Luanei, Bucureşti: Editura Miracol.

Trompf, Garry (1990) In Search of Origins, New Delhi: Sterling Publishers Private Limited.

Vartic, Andrei (1997) Magistralele tehnologice ale civilizaţiei dacilor, Chişinău: Editura Basarabia.

----- (1998) Drumul spre Kogaionon, Chişinău: Editura Basarabia.

Ubicini, Abdolonyme (1886) Les origines de l’histoire Roumaine, Paris: Ernest Leroux.

Vinereanu, Mihai (2008) Dicţionar etimologic al limbii române pe baza cercetărilor de indo-europenistică, Bucureşti: Editura Alcor.

Voorst, Robert (2000) Jesus Outside the New Testament: An Introduction to the Ancient Evidence, WmB Eerdmans Publishing.

Vulcănescu, Mircea (1991) Dimensiunea românească a existenţei, Bucureşti: Editura Fundaţiei culturale române.

Vulcănescu, Romulus (1985) Mitologie română, Bucureşti: Editura Academiei Republicii Socialiste România.

Wertheim, Margaret (1995) Pythagoras’ Trousers: God, Physics, and the Gender Wars, New York: Times Books.

Zaehner, Richard Charles (1956) The Teachings of the Magi: A compendium of Zoroastrian Beliefs, London: Sheldon Press.

 

 

Vizualizări: 5620

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de Octavian Sarbatoare pe August 31, 2011 la 11:37am
Comentariu publicat de baciuileana pe Iulie 22, 2011 la 10:33pm

 

 

O noua întâlnire cu dacii moderni discutând despre stramoşii daci.

Comentariu publicat de Octavian Sarbatoare pe Iulie 11, 2011 la 7:40am
<br> <a href="../../doc/55484047/cartea-online-cartea-online-evanghelia-dacilor" style="font-size:14px">Citeste cartea online Evanghelia Dacilor</a>
Comentariu publicat de Baki Ymeri pe Iunie 22, 2011 la 2:04am
Încă odată, Felicitări şi să fii mereu inspirat!
Comentariu publicat de baciuileana pe Iunie 21, 2011 la 4:06pm
Comentariu publicat de driza thoma pe Mai 5, 2011 la 8:52am
Sustin toate comentariile aduse de Dl.Baki Ymeri fiind argumentate si motivate stiintific.
Comentariu publicat de Baki Ymeri pe Mai 5, 2011 la 1:49am
Nu ştim de ce tac alţii cititoti, dar citind ultimul paragraf al autorului constatăm că are perfectă dreptate, având în vedere faptul că cel de al treilea război mondial este întocmit de cei care conduc băncile mondiale, declanşând criza economica mondială. Iată ce spune autorul: "Mesajul expus în Evanghelia Dacilor se structurează încurajator pentru umanitate. Este cuvântul speranţei evoluţiei omenirii departe de fanatismul dogmatic şi de fatalismul existenţial, prezentat în Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul, şi neavând nicio legătură cu multitudinea de probleme ale tradiţiilor abrahamice prevestitoare de dezastre şi de un sfârşit tragic al omenirii. Disputele religioase abrahamice sunt dezbinări grave care atârnă tot mai greu pe umerii întregii umanităţi, şi care în prezent conduc omenirea la autodistrugere."
Comentariu publicat de Baki Ymeri pe Mai 3, 2011 la 11:57am

Nu am nimic împotrivă acesturi studiu şi nici împotrivă comentariului publicat de Baciu Ileana, am ieşit şi eu la rampa cu un mesaj scurt şi grăbit, dar documentat. Iată încă unu mai lung, cum le place daciancelor noastre frumoase şi dulci ca o câmpie de căpşuni!

Valoarea magică a unui miracol istoric

 Vlera magjike e një mrekullie historike

 

Răsărit de substratul iliric, poporul albanez apare în sec. al II-lea în zarea istoriei. Într-adevăr, în acest secol se face pentru întâia dată menţiune despre o populaţie de pe actualul teritoriu naţional albanez, cu numele de Albanoi, având ca centru oraşul Albanopolis. După Th. Capidan, după această scurtă pomenire, urmează o tăcere până în sec. al XI-lea, când se aminteşte despre o răscoală din Albania, la care au luat parte şi Albanezii. De aci înainte ei sunt mereu amintiţi la scriitorii bizantini. Din această întreruptă amintire ce se face la un interval atât de mare, reiese că începuturile istorice ale poporului albanez se aseamănă cu acele ale poporului român*. 

Care este graniţa între traci şi iliri? Oamenii de ştiinţă afirmă că în perioada paraslavă, respectiv traco- iliră, Albania era vecina României. Citind opera ştiinţifică a lui B. P. Haşdeu, N. Iorga, Th. Capidan, Gr. Brâncuş, aflăm că din punct de vedere al limbii şi sufletului, românii sunt mai aproape de albanezii decât de orice alt neam din lume. Între România şi Albania există două zone demne de cunoscut şi recunoscut: Valea românească semi-sârbizată a Timocului (cu peste un milion de români în 300 de sate şi 6 oraşe, fără nici-o şcolă şi nici-o biserică în limba română) şi Kosova celor două milioane de albanezi care au suportat barbaria turco-slavă (1389-1999), menţinând mereu trează conştiinţa naţională.

Până în prezent, în România au apărut căteva cărţi despre Kosova. Cei mai corecţi autori, fără implicaţii politice, au fost români, aromâni şi evreii. Despre cei care au făcut propaganda sârbă în massmedia română (Râzvan Voncu etc.), nu putem spune că sunt români ci fantome ale serviciilor secrete ale diavolului, adversari ai democraţiei, exponenţi ai xenofobiei cu conotaţii antiamericane, antisemite, antialbaneze, legionare şi filocomuniste. În 1905 apare la Bucureşti cartea aromânului Constantin Sterie Constante Spre Albania, o lucrare dedicată lui Take Ionescu care a fost reeditată şi în 1907, din care reiese că vilaietul Kosova aparţine Albaniei răsăritene. În 1999, în traducerea lui Ivo Munghean, apare la Timişoară o culegere naţionalistă, editată de Uniunea  Sârbilor din România: Kosovo –srpska sveta zemla (Kosova- sfânt pământ sârbesc). Albanezii încă nu au publicat în România o carte similară cu titlul Kosova – pământ sfânt al Albaniei, deşi că după Enciclopedia Iugoslaviei (Zagreb, 1975), ţinutul unde a avut loc bătălia între trupele otomane şi coaliţia creştină (1389), fusese  ţinut al Albaniei. Raico Cornea, specialist pentru dispreţuierea unui popor, publică în 2001 un volum cu reportaje de război: Kosovo, Cântecul trist al mierlei, Editura Agora – Iaşi, Sapienţia - Bucureşti). Cartea lui Cornea cu coarne de xenofob, nu este atlceva decât o mascaradă a cinismului care denigrează imaginea unui corespondent român trimis în străinătate

În 2002 Tănase Bujduveanu publică la Constanţa (Editura Cartea Aromână etc.), broşura Aromânii din Kosova (în limbile română, franceză şi engleză), din care aflăm că în vremea primului război balcanic, armata sârbă ocupă întreagă zonă, devenind apoi, prin Tratatul de pace de la Bucureşti din 1913, parte integrantă a Regatului Serbiei (...). Faţă de aromâni, noile autorităţi din Kosovo şi Macedonia, aplică cea mai cruntă politică de deznaţionalizare(...) bisericile româneşti sunt transformate în biserici sârbeşti, iar şcolile româneşti sunt desfiinţate. Urmare acestui fapt, liturghia în biserică se desfăşoară în limba sârbă, iar clerul aromânesc este asimilat de clerul ortodox sârb (p.33).

O lucrare interesantă care reflectă adevărul istoric despre problema Kosovei şi terorismul armatei iugoslave care a atacat Slovenia, Croaşia, Bosnia şi Kosova, este broşura maiorului român dr. Emil Suciu Drama iugoslavă (Editura Militară, Bucureşti, 1992), precum şi cea a scriitorului italian Michele Rallo: Albania şi Kosovo  (Editura Sempre, Bucureşti 2004). Abordând problema Kosovei care a devenit colonie a Serbiei (1913), ziaristul italian Renzo Allegri, într-o carte despre Maica Tereza, care a apărut şi în limba română, face public faptul că tatăl lui Maica Tereza, Nikolla Boiagiu, a fost otrăvit de către autorităţile sârbe (1919), fiindca milita pentru unirea Kosovei cu Albania. În acest sens se înscriu şi unele numere speciale, dedicate Kosovei în decursul anului 1999, ale revistelor Dilema, Lumea şi Politica Externă.

Pentru un poet politizat (Adam Puslojici): Kosovo moare.  A murit şi Nichita Stănescu, de când a căzut în mână beţivanilor din Belgrad. După Dan Pavel (unul dintre cei mai buni analişti politici ai românilor) Destinul lumii depinde de Kosova (1999). Pentru Azem Shkreli şi Ali Podrimja: Kosova este sângele nostru care nu se iartă. Ce au făcut albanezii din Kosova pentru cultura română? În traducerea acad. Rexhep Ismajli, au publicat în 1979, într-un tiraj de 2.000 de exemplare: Antologjia e poezisë rumune, shek.XX (Antologia poeziei române, sec. XX). În traducerea subsemnatului, Editura Rilindja din Prishtina, publică în 1986, un volum antologic a lui Nichita Stănescu Ekspozitë e të palindurve (Expoziţia celor nenăscuţi). 4 ani mai târziu, în traducerea aceluiaşi subsemnat (B.Y.), apare la Prishtina volumul antologic a lui Marin Sorescu Eja të ta them një fjalë (Vino să-ţi spun un cuvânt), ambele volume (Sorescu şi Stănescu) aparând într-un tiraj de 5.000 de  exemplare. În decurs de zece ani precum se vede, albanezii din Kosova publică 7 mii de exemplare de cărţi cu subiecte literare române. În România, în câteva sute de exemplare şi cu suportul autorilor, într-un an de zile au apărut doi poeţi albanezi din Kosova: Halil Hageosai (Umbra viselor) şi Sali Bashota (Exilul sufletului), (2004). Mulţumind eseiştilor români, ceea ce merită subliniat, este faptul că volumul Exilul sufletului, într-o perioadă scurtă de timp, a fost onorat cu 15 recensii favorabile.  

Sali Bashota este poetul durerii kosovare, un suflet exilat în puterea de a sta în centrul istoriei. După Sali Bashota şi Halil Hageosai, Ibrahim Kadriu este cel de al treilea poet albanez din Kosova, căruia îi apare un volum de versuri în limba română. Urmează şi alte nume sonore din această zonă, să apară în limba lui Eminescu: Ali Podrimja (un poet autentic şi genial), Adem Gashi, Ibrahim Berrisha etc. Poezia lui Kadriu ni se prezintă ca o lumină  care ne arată drumul ce duce la Izvorul Tămăduirii. Autorul este un scriitor care promovează libertatea exprimării ca o  componenta esenţială a democraţiei. Patria lui apare în carte ca o expoziţie deschisă, un teatru cu năravuri clasice: Timp îngenuncheat în scenă care nu se mai limpezeşte/ Care nu are timp pentru timpul care vine (Teatrul cu năravuri clasice).

În Ţara Vulturilor, fiecare poate să spună câte ceva, mai ales în teatrul antic al dispreţuirii unui popor. Kosova este fotografia absenţei noastre, o zonă pe care o cunoaştem numai din punct de vedere al menţinerii păcii, dar nu şi al unor valori antice care se reflectă în limbă, toponimie şi onomastică. O fi oare Kosova încă o călătorie, o expoziţie deschisă? Pentru Ibrahim Kadriu, acolo au petrecut toate vaierele cântecului, acolo au fost alese cele mai frumoase cuvinte pentru a clădi dragostea, Şi duhul viu pentru a menţine viu, duhul (În această călătorie).   Kosova ca zona centrală a Dardaniei, fiind vecina primordială a românilor din Timoc, este o minieră spirituală încă neluminată. Între România şi Albania există o regiune a elementelor comune, în care a fost alcătuit substratul celor mai vechi şi celor mai frumoase cuvinte ale limbilor română şi albaneză.

Prof. univ. dr. Grigore Brâncuş, afirmă că albaneza este o limbă de o importanţă excepţională pentru studierea elementelor nelatine ale limbii române. După Ion Aurel Candrea, dacă astăzi avem o limbă română şi una albanesă, aceasta se datoreşte unei simple întâmplări: au venit Slavii şi au rupt în două această mare masă română balcanică, despărţind totodată şi aceste două popoare care trăiau de veacuri împreună (“Limba Albaneză în raporturile ei cu Limba Română”, curs universitar susţinut la Facultatea de Litere şi Filosofie, Bucureşti 1930-1831, p.69-70). Câte ştiu românii şi albanezii despre aceste adevăruri magice ale ştiinţei? Foarte puţin. Analizând versurile lui Ibrahim Kadriu, ajungem uneori la concluzia că şi poezia domniei sale este o poezie magică. De ce? În primul rând fiindcă nu este o poezie politizată, şi în al doilea rând, fiindcă depăşeşte condiţia naţională şi confesională. Lăsăm cititorului descifrarea şi valorificarea ei.

                                                                           Baki Ymeri

                                   Membru a Uniunii  Scriitorilor din România

* Th. Capidan, Simbioza Albano-Română şi continuitatea românilor în Dacia, în revista Fundaţiilor regale nr.5, Bucureşti, 1943, p. 244.

 

 

Comentariu publicat de driza thoma pe Mai 3, 2011 la 10:12am
Este foarte interesant comentariul Domnului Baki Ymeri.
Comentariu publicat de Baki Ymeri pe Mai 3, 2011 la 1:11am

Repet si eu cuvintele Ecaterinei, că nu am avut timp sa termin de citit. Subiectul este interesant. A spune ca Iisus era trac este la fel ca a spune ca Albanezii sunt Părintii Românilor, cum spunea Haşdeu, lucru care pare discutabil. Bibliografia este foarte bogată, dar din păcate lipseşte Haşdeu, mai ales o confernţă a Academiei Române "Cine sunt Albanesii" (maiu, 1901) în care afirmă că "Albanesii nu sunt rude cu noi Românii, ci ne sunt fraţi, fraţi buni din aceleaşi sânge dacic." Numele de Dak, Daku, Daka etc. este mai frecvent la albanezi decât la români. Daci era mai viteji, mai cinstiţi şi mai necorupţi decât românii zilelor noastre. Nu despre toţi e vorbă ci despre cei ce nu cunost istoria relaţiilor albano-române şi independnţa Kosovei. De ce? Fiindcă unicul popor din lume, înrudit cu românii pe linie daco-traco-iliră, este poporul albanez. Dacă cercetăm sufletul satului care reprezintă sufletul naţiunii, constatăm că unicul popor din lume care cântă despre vitejie şi în aceste zile, cum cântau dacii cândva, sunt albanezi kosovari. Nu sunt ei oare, dacii zileloro noastre?

 

 

Insignă

Se încarcă...

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor