EXIL PE O BOABĂ DE PIPER, FENOMENUL DINESCU, POEZIE ŞI VIN, CU ETICHETE CNSAS

EXIL PE O BOABĂ DE PIPER

In nr. 3 ( 41 ) din „ Nova Provincia Corvina „, poetul Eugen Evu a publicat un interviu cu omul de idee şi totodată poetul Mircea Dinescu, un interviu puţin întârziat dar destul de actual prin idei, prin fraza cu simbol şi bob de piper, prin dorul după poemul necesar.

Eugen Evu a intuit că în viaţa socială a României Mircea Dinescu a provocat „ fenomenul Dinescu”, poetul care face revoluţie, vede, dă cu pumnul în masă, vrea ca viitorul să fie aici, vrea ca trecutul să fie altfel, parcă modelat de forţe pe care nu le-am perceput în istorie la vremea potrivită, e un fenomen atipic, Mircea Dinescu, un adolescent care ştie idei vechi, în forme care au iz de şampanie.

Evident că poetul Dinescu este unul important din acest veac trepidant şi plin de riscuri din România paradoxală. El îşi asumă riscurile, dar ca poet multe lucruri esenţiale nu le poţi transmite prin poezie, sunt puţine lucruri de esenţă, apoi urmează repetarea, abordarea unor noi teme, dar pe acelaşi ritm interior, care uită prospeţimea, e, de altfel, crucea fiecărui creator, iar timpul macină încet ca o moară veche de lemn pusă pe un râu de munte.

Adevărul desfăşurat de Dumnezeu prin poet are timpul său, dincolo de acest timp, e lucrarea omenească, dar care nu durează …

Poziţia lui Dinescu la CNSAS nu poate fi decât benefică aparent, poetul care are curajul să strige în piaţa cetăţii, el cel ce vede destinul uman în mişcare …Dar totul este aparenţă, dacă eşti activ în instituţiile statului de drept, în plină democraţie de şampanie, efervescentă şi fosforescentă, regulile sunt altele, aici trebuie adaptare, o adaptare serioasă, o privirea a lucrurilor după alte reguli, poetul rămâne descoperit, în piaţa cetăţii se aruncă cu pietre, e dreptul poporului care simte sângele în aer plutind să dea cu piatra, care vrea schimbarea fără de valoare, dar care se cere la un moment dat … Nimeni nu se gândeşte la faptul că pentru a arunca piatra spre cel condamnat trebuie ca tu să nu ai păcat, asta e mult prea secundar şi, drepţi să fim, nu este european, este creştin …

Din poziţia de funcţionar public trebuie să respecţi legea, ori cum să ţii poetul sub lege, ce este aceea lege ? - el are legea sa, asta trebuie să facă, să fie prezent în piaţa cetăţii …

Din această poziţie trebuie să ai grijă să nu foloseşti numele oamenilor cum vrei şi când vrei, e o altă lege care protejează datele personale, drepturile omului, nu poţi arăta cu degetul pentru că personalitatea umană e protejată în ciuda adevărului nostru cel de toate zilele care ni se pare cu adevărat original deşi, drepţi să fim, cam peste tot se petrec lucruri asemănătoare, doar suntem în vreme din urmă când cei mai mulţi se vor vinde, se vor bârfi, vor ţipa …

Criminalul are drept la avocat şi la medic …E drept, e nedrept, aşa e în statul acesta pe care, iată, îl vrem altfel…

Orice act al funcţionarului de stat poate fi atacat în instanţă, se poate face contestaţie, numai după rămânerea definitivă a unei hotărâri judecătoreşti poţi arăta cu degetul, iar dacă funcţionarul greşeşte atunci poate fi pus la plată, chiar poate fi condamnat, aşa e legea şi aşa se petrec lucrurile în democraţie, nu poţi spune cu glas tare nimic despre un om dacă nu sunt argumente solide, trebuie să taci, să priveşti şi să acţionezi, chiar dacă legea e nedreaptă ...

Cred că marii rechini ai politicii vor face bani grei din dosarele de CNSAS atât timp cât funcţionează statul de drept cu drepturile omului … Apoi e greu să dai cu piatra folosind probele statului totalitar în democraţie, un paradox greu de digerat de către societatea civilă, numai bunul Dumnezeu poate face dreptate printre interese, acte false, declaraţii interesate, legi în vigoare la un anumit timp, dar care nu mai sunt actuale, alte legi care nu se aplică unor situaţii trecute, printre scopuri ascunse şi printre sisteme financiare construite cu multă artă, cu putere, cu abilitate, cu legea de partea ta, pentru că, nu-i aşa, cei la putere îşi fac legea lor, doar nu vor face o lege pentru alţii, ar fi culmea capitalismului socialist şi a birocraţiei de amorul artei …

„ Fenomenul Dinescu „ există, însă, el nu mai poate funcţiona ca în socialism, e peste puterile puterii să accepte asta, sunt alte reguli. Poate Dinescu ar fi trebuit să tacă, să înregistreze marile drame ale poporului român şi să scrie o carte care să cutremure inima omului, dar asta ar însemna să-şi renege opera şi apoi, deja, e prea târziu, a fost prins în valul politicii şi în val sunt politrucii, cei care au alte reguli, regulile lor, s-ar putea ca fenomenul Dinescu să aibă un alt curs, un alt „ trend „ şi un alt „ brand „ după planul politrucului de serviciu.

Creştinii, oamenii simpli, ştiu că iertarea e legea cea mai bună, că judecata cea mai perfectă e la Dumnezeu, când omul vrea să judece, să ia locul lui Dumnezeu, atunci EL tace, ne lasă, vorba apostolului, în voia minţii noastre blestemate …

Dinescu ori va scrie ceva de excepţie, mai degrabă un roman decât poezie după experienţa CNASAS, ori va fi obligat să-şi trăiască opera: EXIL PE O BOABĂ DE PIPER … Când Dumnezeu se atinge de poet nu-l lasă să facă tot ce vrea, poetul trebuie să câte viaţa pur şi simplu, aşa cum e, să înregistreze fapte, oameni, istorii, în vers cu sens spre infinit …, cel ce judecă e totuşi Dumnezeu …

Viaţa poetului Lucian Blaga e o mărturie, cea a lui Nichita alta, cea a poeţilor din închisori alta …

Avea dreptate Mircea Dinescu când scria că un monstru ar trebui din munţi pe schiuri să coboare şi să fecundeze fragedul robot, e dreptatea sa care se poate îndrepta chiar spre el ca o sanie în plină ninsoare …

Monstrul de serviciu e chiar la colţ, chiar la intersecţia marilor bulevarde, ducând în rucsacul de voiaj boaba de piper …

Fenomenul este unul reprezentativ pentru omul de artă care are toată libertatea să fie un lider de opinie, dar, care nu mai are răbdare ca procedurile să curgă, la fel cum firul de grâu creşte numai în timp, străbătând anotimpuri pentru a se face pâine albă pe masa românului, intelectualul ca şi timpul, vorba lui Moromete, nu mai are răbdare, e mult mai important să se vadă personalitatea sa, persoana sa, ca un sigiliu pe manuscrisul istoriei, e flămând de o foame nedefinită, un fel de boală care macină şi ne macină, deşi ar trebuie să fie altfel …

Deci, monstrul de serviciu e chiar la colţ, chiar la intersecţia marilor bulevarde, ducând în rucsacul de voiaj boaba de piper şi cămaşa poetului …

Constantin Stancu

Vizualizări: 30

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor