ţi-ai fumat (dez)nădejdile furia insolvenţa à
la longue
gura mută a lunii ţi-a băut absenţa vin demisec
de o sută de ori ai înfipt acul în vena cavă
cocaină mixată în drenă
ca o ratare la poarta
troiei

am tatuat lobul urechii stângi fariseic
nu (mai)aud simfonia picioarelor lungi
ţăcănitul de tocuri urcând scara conştiinţei

mi te văd în vitrine
expus ca un sold
manechin calm cu trupul obscen
nu am revolverul cuvintelor lustruit
nici trei gloanţe de argint pentru noptea valpurgică

vino în în turnul londrei
unde se iubeşte la ore exacte
şi se moare aritmic
sa-mi exorcizezi fantoma de la operă
iubirea aceea fabuloasă necosmetizată
mască a cavaleriei rusticane

Vizualizări: 10

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

© 2019   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor