EXPERIENŢE MISTICE - PRIMĂVARĂ ÎN OAZA PĂCII - DUMINICA DIVINEI MILOSTIVIRI - (CEZARINA ADAMESCU)

EXPERIENŢE MISTICE

 

                                      PRIMĂVARĂ ÎN OAZA PĂCII

 

 

            Suntem din nou la Oaza Păcii, Marijanska Zajednica, „Oaza Mira” Bijakovici – fondată în Italia de către părintele Gianni Sgreva, mistic al Patimilor, în 1988. (Adresa este: Comunita „Oasi della Pace” Post Restante, 88266, Medjugorje MO, via Split CROATIE).

            De la gazdele noastre pornim pe şosea  şi coborând spre stânga, mergem pe un drum care coteşte din şosea pe o cărare pietruită, ajungând în faţa unui gard din fier forjat străjuit de două altare din piatră. Pe cel din stânga este sculptat Sfântul Iosif cu Pruncul Isus în braţe, iar pe  postamentul (altar) din dreapta Sfântul Arhanghel Mihail cu o pereche superbă de aripi albe, cu o suliţă în braţe, ucigând un balaur care se află sub picioarele sale. Arhanghelul are îmbrăcăminte de luptă, cu pieptar din zale. Balaurul pare o pasăre uriaşă preistorică, cu gheare şi aripi.

            Trecem de poartă şi pătrundem într-adevăr într-un loc care seamănă foarte bine cu Grădina Paradisului (aşa cum mi-o închipui). Impresia este şi mai puternică acum, primăvara, când totul e verde, când florile sunt aproape toate înflorite iar ciripitul păsărelelor te năuceşte. De altfel, e singura muzică, singurele făpturi care vociferează fără scrupule în această rezervaţie naturală unde nimeni nu-şi permite să vorbească altfel, decât în şoaptă. Peste tot sunt inscripţii şi o alee îngustă şerpuieşte printre copaci şi straturile de flori, printre vegetaţia abundentă, meridională şi casele locuitorilor Oazei. Locuitorii sunt fraţi şi surori de diferite naţionalităţi, din Ordine şi Congregaţii diverse.

            Într-o rotondă acoperită, un fel de chioşc în care se află bănci în amfiteatru, zărim chiar un grup de pelerini şi o soră îmbrăcată în alb care le vorbeşte (poate Sora Marie-Claire?)

            O dată ajunşi aici trebuie să lepezi toate îngrijorările şi supărările căci te afli, parcă într-o  altă realitate, mult mai înaltă, mult mai frumoasă, totul se derulează prin faţa ochilor uimiţi şi încântaţi peste măsură, cu repeziciune şi nu-ţi rămâne de făcut decât să te încadrezi locului, colţului acesta de Paradis de unde nu ai mai vrea să pleci niciodată.

            Doar la Assisi am avut astfel de trăiri şi n-aş mai fi vrut să părăsesc Umbria până la sfârşitul zilelor mele.

            Intrăm în capela de la Oaza Păcii şi îl regăsim pe Isus, tot pe cruce, însângerat peste măsură, cu trupul vânăt, cu părul năclăit de sânge (nu perucă, e păr omenesc lipit pe ţeastă), cu venele pronunţate şi vânăt-albăstrii. Atâta veridicitate îţi dă fiori şi cutremur.

            Stăruie aceeaşi impresie de trup mort de curând, dar care totuşi nu este putrezit, nu răspândeşte miasme, cu numai stă nemişcat, cu ochii larg deschişi, fixaţi spre lume. Priveşte la omenirea care se află la picioarele Crucii Sale. Gura i-a rămas întredeschisă în jumătate de cuvânt. Se văd urme de vergi pe trup. Deasupra capului, inscripţia însângerată în trei limbi: evreieşte, latineşte şi greceşte.

            Mă atrage nespus de mult acest crucifix cu Isus pe el şi nu-mi pot desprinde ochii de la imaginea lui. La fel de mult mă atrage şi această casă din piatră masivă, roşie şi albă,  cu acoperişul de lemn boltit.

            Un grup de călugări începe rugăciunea de la ora 12,00 – după ce un călugăr îmbrăcat în haine cenuşii (capucin) trage clopotele pentru Angelus (Îngerul Domnului).

            Într-o nişă a ferestrei se află Iosif cu Pruncul Isus în braţe.

            Rostesc o rugăciune în gând: „Lasă-mă Doamne să mă odihnesc un pic în Oaza Ta de pace, în rana Ta din coastă, în Inima Ta Preasfântă.

            E atât de bine aici. Dacă aş îndrăzni să-Ţi sărut fie şi pironul de la picioare, poate că aş deveni vrednică de Tine, vrednică să-mi încredinţezi partea Ta de lucrare pe care ai pregătit-o pentru mine. O să am curajul oare? Căci ştiu că mă priveşti cu faţa îndurerată, atent la orice mişcare a mea şi asta mă intimidează”.

            În sfârşit, am reuşit. Îţi mulţumesc Doamne, pentru acest piron pe care mi-ai permis să-l sărut.

            Afară e un cânt nebun de păsărele.

            Madona aşteaptă cu mâna întinsă, pentru a ne conduce la Fiul Său.

            Inscripţii: Silenzio, Tisina, Silence. Stille. Silence. Şi: „Friede sei mit Euch. Paix soit avec vous. Mir svama. Peace be with you. Pace a voi = Pacea să fie cu voi.

            Iată şi Cenacolul de afară, cu 14 coloane de piatră şi cu grinzi de lemn. Ne oprim o clipă să ne rugăm Ave Maria.

            ”Voi nu puteţi să daţi pacea, dacă voi înşivă nu aveţi în voi pacea interioară.” În această zi şi la această oră, spun cu mâna pe inimă, „am dobândit o felie de pace divină, am trăit pacea în inimi, aşa cum cere Gospa, ne-am făcut noi înşine pace. Pacea care va curge ca un fluviu asupra lumii întregi. În acest colţ de Paradis, ne-am apropiat de Isus care este Însăşi Pacea.”

            Din capelă,  Imaginea lui Isus Preaîndurător, din a cărui Inimă s-au revărsat raze de lumină galbene şi albe, ne priveşte şi ne oferă PACEA.

            Am experimentat pentru câtva timp, Îndurarea, Răbdarea, Bunătatea nemărginită a lui Isus Mult Milostiv, şi i-am spus:

            „Isuse Îndurător, avem încredere în Tine. Ai milă de noi şi de întreaga lume. Izvorul Îndurării Sale s-a revărsat asupra noastră şi ne-a inundat inimile.

            Ajută neputinţei noastre şi slăbiciunii noastre! Fă ca prin noi, toţi oamenii să înveţe să Te cunoască şi să Te iubească, fă ca noi, încrezându-ne în nemărginirea Iubirii Tale, să luptăm împotriva răului din noi şi din lume, spre slava Ta şi mântuirea noastră. Amin!”

           

            Oaza Păcii! Acest „Nou Ierusalim” cum s-a exprimat sora Marie-Claire, unde totul este  viu, şi se întâmplă acum.

            Unde atâţia şi atâţia oameni s-au regăsit pe ei înşişi în linişte, contemplaţie, rugăciune, meditaţie, adoraţie. Unde fiecare s-a făcut oglinda celuilalt, recunoscându-se în cel de aproape, deschizându-şi inima ca să primească iubirea lui Dumnezeu şi pe aceea a semenului său. Unde oamenii îşi regăsesc identitatea, după ce ani la rând nu mai ştiau cine sunt cu adevărat şi unde, mai presus de toate, creştinii îşi regăsesc SPERANŢA.

            Unde eu însămi, sărutând pironul de la picioarele lui Isus, am resimţit întreaga măreţie a Jertfei Supreme, săvârşită  şi pentru mine.

            Acest loc intens haric, privilegiat de Dumnezeu şi unde toţi cei care calcă, simt mâna nevăzută a divinităţii coborând deasupra creştetelor plecate în rugă. Un colţ de Paradis, rupt de lume, rupt de zgomotele infernale ale automobilelor, ale străzii, ale mulţimii tot mai neliniştite, tot mai rătăcite de la singurul Adevăr care ar trebui să le tuteleze existenţa.

            Unde ne  putem trage sufletul şi ne acordăm un răgaz de odihnă în Dumnezeu, de pace, de linişte spirituală. Ajuns aici, nu poţi decât să spui, ca şi psalmistul: „Te voi lăuda, căci sunt o făptură atât de minunată. Minunate sunt lucrurile Tale.” (Ps. 139, 14).

 

 

 

                                                                        II.

 

 

 

DUMINICA TOMII – DUMINICA DIVINEI MILOSTIVIRI.

MARIA – MAICA MILOSTIVIRII

 

                                                           

                                                            „Răsărit-a în întuneric lumină celor drepţi Cel

                                                            Îndurător, milostiv şi credincios.”

                                                                                    (Ps. 111/112)

 

Într-unul din mesajele sale, Prea Sfânta Fecioară Maria îi cheamă pe toţi copiii săi la iubire şi îndurare. ”Fiţi îndurători cu inima – ne îndeamnă Regina Păcii şi Maica Milostivirii. Orice îndurare care vine din inimă, vă apropie tot mai mult de Fiul meu.”

            Dumnezeu ne oferă „un ocean de iubire”, un potir infinit de dragoste părintească presărată cu celelalte daruri: încredere, prietenie, simpatie, respect, răbdare, har peste har.

            El spusese sorei Faustina Kovalska într-o viziune: „Fiica mea, vorbeşte lumii întregi despre nepătrunsa Mea Îndurare (izvorâtă, desigur din nepătrunsa Sa Iubire). Doresc ca Sărbătoarea Îndurării să fie o scăpare şi un refugiu pentru toate sufletele şi mai ales pentru păcătoşi. În acea zi adâncurile Îndurării Mele pline de blândeţe, sunt deschise. Revărs un ocean întreg de haruri peste acele suflete care se apropie de izvorul Îndurării Mele. Sufletul care se va spovedi (în cele 8 zile care preced sau urmează „Duminicii Îndurării”) şi va primi Sfânta Cuminecătură, va obţine iertarea totală a păcatelor sale şi a pedepsei.

            În acea zi sunt deschise toate stăvilarele izvoarelor dumnezeieşti prin care se revarsă harurile; nici unui suflet să nu-i fie teamă să se apropie de Mine, chiar dacă păcatele sale sunt roşii ca para focului (…) Sărbătoarea Îndurării este născută din străfundul Blândeţii Mele. Este dorinţa Mea ca ea să fie celebrată solemn. Omenirea nu va avea pace până când  nu se va întoarce la Izvoarele Îndurării Mele.” (Mic Jurnal, 699).

            Prima sărbătoare oficială a Divinei Îndurări s-a celebrat în ziua de 22 aprilie 2001, când Papa Ioan Paul al II-lea a instituit-o în Duminica Tomii a primului an al Mileniului.

            În mod cu totul providenţial, la sărbătoarea primei Duminici a Milostivirii Divine, împreună cu un grup de creştini, mă aflam pe pământul binecuvântat al Bosniei Herţegovina,  vizitat de Maica Domnului încă din anul 1981 şi până azi, în localitatea Medjugorje, devenită centru universal de pelerinaj al milioanelor de creştini de toate confesiunile, dar şi al credincioşilor de alte religii din toate colţurile lumii, ajungând la 25 de milioane de pelerini anual.

            Am asistat la Liturghia concelebrată cu prilejul PRIMEI SĂRBĂTORI A  DIVINEI MILOSTIVIRI, într-o atmosferă de pietate, de cântec sacru, de împărţire a Sacramentelor şi de Pace Universală.

            Momente înălţătoare şi de neuitate care ne-au înmiresmat sufletele şi ne-au hrănit cu azima şi vinul euharistice, prefăcute în Trup şi Sânge mântuitor şi izbăvitor de păcate. Tot atunci am primit pacea şi binecuvântarea, şi un răspuns, printr-o locuţiune interioară, la o întrebare care mă frământa  de un an: mama mea, plecată de curând,  se afla în altă realitate.  Acest răspuns binevoitor a avut darul să mă liniştească şi să mă facă să pornesc mai departe.

            Bucuria Luminii Pascale mai străluceşte încă, în acest timp de har din Octava Paştelui, care coincide cu Octava Îndurării Divine.

            Sărbătoarea a izvorât din chiar cuvintele lui Iisus Hristos către Fericita (devenită între timp) Faustina  Kovalska  şi căreia Iisus i-a inspirat o Cununiţă de Rugăciuni numită ROZARIUL DIVINEI ÎNDURĂRI, pe care Acesta a rugat-o să-l răspândească în lume. De asemenea, Iisus Hristos i-a spus Sorei Faustina:

            Pictează o imagine a Mea, aşa cum Mă vezi şi scrie dedesubt: IISUSE, AM ÎNCREDERE ÎN TINE!” Eu doresc ca această imagine să fie venerată mai întâi în capela voastră, apoi în întreaga lume. Acelora care-mi vor cinsti această imagine le făgăduiesc că nu vor pieri. Eu le promit izbândă asupra duşmanilor, în viaţa aceasta şi mai ales în ceasul morţii. Eu însumi îi voi apăra ca pe propria Mea onoare.”

            La 18 aprilie, în Duminica Albă a anului 1993, Sfântul Părinte Papa Ioan Paul al II-lea a înălţat-o pe Sora Faustina la cinstea altarelor, pregătind astfel triumful  Îndurării Divine, iar în ziua de 30 aprilie 2000 Sora Faustina a fost canonizată.

            Sărbătoarea se mai numeşte Duminica Albă, deoarece  în vechime, catehumenii care erau botezaţi în ziua de Paşti , în această Duminică a Tomii, veneau la biserică îmbrăcaţi în straiul alb al Botezului, simbolizând iertarea de păcate prin acest Sacrament, Poartă de Intrare în viaţa creştină.

            În Psalmul 61/62 se spune:  „Tăria este a lui Dumnezeu/ Şi a Ta, Stăpâne este Îndurarea”.  Fântână nesecată a harurilor cereşti, Inima lui Iisus e locul unde îşi are sălaş Milostivirea Divină. De unde putem scoate cu ciutura rugăciunilor noastre, apa miraculoasă care ne va spăla pe dinăuntru şi pe dinafară, dobândindu-ne căinţă adevărată, ispăşire vrednică, propunere bună, iertarea păcatelor şi multe prilejuri de belşug sufletesc şi de mângâiere.

            Această abluţiune este singura necesară pentru a ne albi şi a ne împodobi cu cămaşa neprihănirii, făcându-ne vrednici de a lua parte la Nunta neaşteptată a Mielului.

            În pofida slăbiciunilor noastre, a răutăţii satanei, Milostivirea Divină a învins.

            Ea a fost mai tare decât puterea satanică şi decât nevolnicia omenească. A biruit răutatea, ispita, păcatul, starea de moarte spirituală şi a renăscut în lutul alb şi zdrobit, ca o sămânţă nouă, încolţind în primăvara de suflet.

            A izbucnit, a irumpt pojghiţa tare a lutului, căutând Lumina. Ca un  ghiocel înfruntând gheaţa pădurii, zăpada câmpenească,  umezeala smârcurilor din luncă.

            Căutându-şi loc spre aerul cast al dimineţii de Prier, dezlegând izvoarele râurilor, rupând zăgazurile pâraielor, încercând să-şi alcătuiască matca.

            Milostivirea Divină ca o floare albă, puternică, decisă să învingă barierele răului.

            Turnând în făptura veche, un nou suflu de speranţă, o adiere proaspătă, cu miresme de flori din Armindeni.

            Şi cu cât făptura e mai nevolnică, se vădeşte mai mult puterea Milostivirii Divine.

            Dacă am putea să pricepem această luptă deschisă între firea omenească, atrasă în mreaja cărnii şi braţele puternice, ferme, ale Îndurării Divine, scoţând-o mereu şi mereu la Lumină, curăţind-o, spălând-o cu sângele său înălbitor, mângâind-o cu ardoarea Iubirii nespuse.

            Cu nimic nu s-ar putea asemui grija şi căldura părintească faţă de oameni, a Bunătăţii Absolute!

O bunătate care rupe lanţurile morţii, stinge focul urii şi iartă fărădelegile chiar dacă  sunt roşii ca para.

            Să nu pregetăm a ne adresa Milostivirii Divine în toate împrejurările pentru a ne simţi legănaţi şi purtaţi pe aripile de serafim ale iubirii părinteşti şi totodată materne.

 

 

 

                                                CORONIŢA DIVINEI MILOSTIVIRI

 

CUVINTELE LUI IISUS CĂTRE SORA FAUSTINA KOVALSKA

 

 

 

            Sufletele care  mă vor ruga cu aceste cuvinte ale mele vor fi învăluite în milostivirea mea în toată viaţa lor, dar mai ales  în clipa morţii.

            La început se spune:  Tatăl Nostru, Bucură-te Marie, Crezul.

            Pe boabele mari ale rozariului se spune:

            Veşnice Părinte, îţi ofer Trupul şi Sângele, Sufletul şi Dumnezeirea preaiubitului Tău Fiu, Domnul nostru Iisus Hristos, pentru ispăşirea păcatelor noastre şi ale lumii întregi.

            Pe boabele mici se spune:

            Pentru patima sa dureroasă, ai milă de noi şi de întreaga lume.

            La sfârşit se spune de 3 ori:

            Sfinte Dumnezeule, Sfinte are, Sfinte fără de moarte, ai milă de noi şi de întreaga lume.

            Amin!

 

 

 

CEZARINA ADAMESCU,

 

24 APRILIE 2011

Vizualizări: 156

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor