"Cred că era anul 1970. Mijeau zorii zilei de 25 decembrie peste lunca Podrigei, iar satul bunicilor începea să prindă viaţă. Se înseninase, iar luna, rotundă si mare printre stelele ce se stingeau, strălucea peste imasul alb de zăpada proaspăt asternută. Una câte una lămpile se aprindeau, luminând galben ferestrele mici ale căsuţelor cu prispe de lut, văruite albastru cu alb. Hogeagurile începeau să fumege iar în aer se simţea izul de fum de tizic, amestecat cu mirosul afumăturilor agăţate sub stresini, la vânt, ispitind câinii satului si sălbăticiunile ce aveau curajul să se apropie de gospodării. Usile din dosul caselor, cele dinspre suri, se auzeau scârţâind din ţâţâni, făcând dobitoacele din staule să se ridice si să întoarcă ochii spre porţile pe unde urmau să intre gospodarii cu snopii de nutreţ. Gospodinele păseau mărunt, prin zăpada afânată, spre fântâni, zdrăngănind găleţile, ca să aducă acasă apă ne-ncepută.

Dormeam pe cuptorul cald, între pilote groase, umplute cu fulgi de gâscă, visând ziua din ajun, când bunicul mă plimbase cu săniuţa prin ninsoarea deasă, de-a lungul drumului ce ducea spre sat. Ceva, parcă vocea mamei, m-a trezit din visul meu si am deschis ochii. Lampa, pe care o stiam agăţată între cele două ferestre dinspre drum, nu era aprinsă, dar din locul ei se vedea o lumină neobisnuită..., ba nu..., mai multe lumini care împreună reuseau să facă din odaia bunicilor un palat.

Era primul meu brad de Crăciun. Vârful lui ajungea la grindă, asa că mie – un copil de vreo patru ani – mi se părea urias. De crenguţele lui atârnau nuci poleite, mere, bomboane învelite în staniol colorat si câteva globuri strălucitoare, iar în cleme-suport speciale erau fixate lumânărele adevărate, aprinse pentru momentul desteptării mele, odată cu artificiile pe sârmă, care ardeau ca un fitil împroscând steluţe alb-gălbui de jur împrejur. Toate luminiţele acelea se loveau de ghirlandele de beteală argintie, apoi se răspândeau în toată încăperea. Atât de multă lumină nu fusese niciodată în căsuţa bunicilor. Uimit, dar încântat de ce vedeam, temător, dar fericit, am rămas cu ochii la bradul împodobit până când zorii au pătruns prin perdele si am înţeles unde mă aflu…

Un brad atât de frumos n-am mai văzut niciodată.... În anii care au urmat, când citeam povesti cu prinţese si împăraţi, îmi imaginam palatele lor pline de lumini asa cum am văzut în dimineaţa aceea.

În fiecare an, de Crăciun, răscolesc în suflet după starea specială ce m-a cuprins atunci, în copilărie. Uneori reusesc să o găsesc...
Vouă, celor ce-mi sunteţi dragi, vă urez să o găsiţi întotdeauna!
Crăciun fericit!"
Daniel Grădinaru-
firac2002@gmail.com

Vizualizări: 276

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de Alexandru Boris Cosciug pe Decembrie 29, 2009 la 11:43am
Multumim pentru acest mesaj! Este atat de necesar si util intr-o lume care-L serbeaza pe Hristos, dar care nu face aproape nimic din ce ne-a spus EL prin apostoli. Noroc ca se pastreaza intact Cuvantului Lui in multe suflete si in traditia poporului roman. La muti ani!
Comentariu publicat de Vasilica Stir pe Decembrie 27, 2009 la 11:42am
Dupa ce i-am cerut permisiunea prieteanului meu ,Dan Gradinaru,sa-i postez "mesajul " de sarbatori, pe reteaua literara, am ramas placut impresionata de faptul ca mai exista oameni cu care poti impartasi aceleasi valori. Placerea mea continua sa creasca , vazand calitatea incontestabila a celor care au aprofundat aceleasi problematici care, si pentru mine, reprezinta un fel de nod Gordian: de ce NOUA, romanilor ni se intampla atatea? De ce ,noi insine, ne percepem asa de ... urat,ne lipseste increderea in noi, avem prea multa, nu avem simtul masurii, al realitatii...? Mereu ma intreb... si nu stiu daca are cineva raspunsul!? Singurul lucru cert este ca, de fiecare data cand pot, intecerc sa inteleg romanul , ca individ, daca ca si natie, imi este aproape imposibil sa-i inteleg psihologia, chiar si in cele mai normale situatii, daca situatia in care traim noi, s-ar mai putea numi normala.Mii de multumiri pentru impartasirea acestor ganduri si tuturor celor care ati stabilit, astfel, un contact ,SARBATORI FERICITE !
Comentariu publicat de IUGA NICOLAE pe Decembrie 27, 2009 la 10:59am
S-a vulgarizat, dle Dancus, fiindca, in Bucuresti [si nu numai] tzigania nu mai e la Groapa lui Eugen Barbu, la vreo Glina, sau la vreo damaroaie, acum e in parlament, in guvern si in centrul centrului [daca-mi permiteti formularea] atentiei si al Capitalei. Acum, totul e despre tigani, cu tigani, pentru tigani, incepand de la emisiuni, filme, anchete, cica [culmea] despre cultura acestor nefericiti, despre [si mai culmea] egalitatea noastra perfecta cu ei, samd, etc. Exista vreo zi de la Dumnezeu ca in nici o televiziune timp de 24 de ore sa nu intre picior de tigan ? Raul se invata mai repede ca binele si nu i-a trebuit mult bucuresteanului [desigur nu extrapolez la intreaga populatie a Capitalei] sa se tiganeasca. Asta e rezultatul unei politici bine condusa sub faldurile unor principii cica moderne, unificatoare, etc, etc. Tin neaparat sa fac precizarea ca nu generalizez relele, pacatele si tarele despre care vorbesc, la intreaga etnie tiganeasca. De ce PE NOI, si nu pe altii, ne confunda lumea cu tiganii ? Cum fac altii de nu intra in gura Lumii nici ca tigani, nici ca asupritori ai drepturilor, libertatilor, etc ai acestora, dar nici nu si-i trimit la cersit, si in ochii lumii par mai europeni ca noi ?
Cum se intampla ca numai tiganii de la noi cersesc, fura, omoara, violeaza, etc ? La ai lor ce le-au facut de nu fac asa ceva ? In tot acest timp afirm cu toata raspunderea ca am avut colegi si subalterni tigani mai corecti si mai buni meseriasi si mai responsabili ca multi romani de-ai nostri. Dar, din pacate, aceste cazuri erau cateva flori, cu care nu se face primavara.
Comentariu publicat de mihaela ticalo pe Decembrie 26, 2009 la 8:58pm
Foarte frumos. Din păcate, astăzi nu mai întâlnim o aşa inocenţă a sentimentelor. Crăciunul şi-a pierdut sensul arhaic. E doar zgomot asurzitor de tablă ruginită. Păcat.
Comentariu publicat de IUGA NICOLAE pe Decembrie 25, 2009 la 6:18pm
Cred cu tarie ca ceea ce ati descris atat de veridic, s-a si petrecut aievea, pentru ca altfel ar trebui sa fiti L. Blaga [si mai mult decat atat, poate] sa descrieti atat de fascinant un mister pe care nu l-ati trait.
Felicitari, alaturi de urari de bine si de noroc.
Iuga Nicolae, Brad.
Comentariu publicat de Otilia Sunamita BLAJ pe Decembrie 25, 2009 la 4:52pm
Magnific... Felicitari!!!
Comentariu publicat de Dimitrio pe Decembrie 24, 2009 la 10:49pm

Craciun Fericit , Vasilica Stir !
Comentariu publicat de Rodica Borsa pe Decembrie 23, 2009 la 8:46pm
Crăciunul e Credinţă
Crăciunul e Speranţă
Crăciunul e puterea de a dărui şi de a primi dragoste.
Craciun fericit !
Comentariu publicat de Serban George pe Decembrie 23, 2009 la 5:53pm
Îmi place stilul. Simplu și frumos!...
Comentariu publicat de Dăncuş Doru Ştefan pe Decembrie 23, 2009 la 4:58pm
Nu stiu daca sa rad ori sa plang. Sa rad ca se mai scrie asa naiv (si totusi asa sufletesc) ori sa plang pentru ca textul acesta va fi complet ignorat de tinerii prozatori ai Capitalei, care vor vulgaritatea metropolei lor de doi bani. Apreciez, stilul,
Dancus

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor