EXPERIMENTUL CUBANEZ
In anul acela cererea a fost neobişnuit de mare, semn că, indiferent dacă e criză sau nu, oamenii vor dori întotdea-una să întâmpine noul an aşa cum se cuvine. Si ce debut mai promiţător decât să-ţi petreci noaptea dintre ani într-un local de lux, cel mai şic din oraş, în compania celor mai respectabili concitadini? Să serveşti un meniu ales, cu băuturi scumpe – măcar o dată în an– să fii servit la marea artă, să dănţuieşti după muzica unei orchestre renumite, şi totul la un preţ rezonabil, căci patronul a înţeles că singura condiţie a supravieţuirii în condiţiile actualei crize este să nu se lăcomească. E unul din motivele pentru care localnicii au luat pur şi simplu cu asalt impunătoarea sală, devenită neîncăpătoare la acest sfârşit de an. E o minune această sală – totul e în roz, doar tonurile diferă, inducând deopotrivă gingăşie şi delicateţe, voluptate şi nu în ultimul rând o poftă de mâncare şi de băut pe măsură.
Petrecerea se desfăşura normal, clienţii erau în culmea fericirii, orchestra îşi făcea treaba, perechile dansau, chelnerii se strecurau agili printre mese, purtând impresionante platouri cu bunătăţi nemaivăzute. Mesenii se lingeau pe buze, degustau cu reală desfătare vinurile fine, solista acoperea toată gama de preferinţe muzicale şi urma surpriza serii în materie de artă culinară – peştele, gătit după o reţetă specială. Dinspre bucătărie răzbătea un miros de te lua cu leşin, în sfârşit, iată-l, purtat pe tăvi sute de exemplare, de şirul de chelneri surâzători. Oaspeţii grandioasei petreceri de revelion au început să guste – nimeni nu mai dansa, orchestra îşi luase pauză pentru a respecta ceremonialul servirii peştelui preparat după o reţetă demnă de marile restaurante ale lumii, căci cu adevărat presupunea un ceremonial acest consum de peşte în noaptea dintre ani, devenită o modă de când numeroasele observaţii şi chiar studii dedicate special fenomenului au confirmat, fără putinţă de tăgadă, că toţi cei care consumă peşte în noaptea schimbului de ani se vor strecura prin viaţă precum peştele prin apă.
În primul moment cei din jur au crezut că era o exclamaţie de încântare din partea vecinu-lui de masă. Omul strigase ceva, acompaniat de comesenii lui, dar se pare că nu deliciul peştelui din farfurie era la originea acestui strigăt. Urletul avea drept cauza întâlnirea papilelor sale gustative nu cu un gust de-a dreptul dumnezeiesc al fiinţei subacvatice, gătite după o reţetă ce nu e la îndemâna ori-cui, ci cu damful, cu gustul execrabil de peşte alterat. Nu se poate, au ripostat ceilalţi, şi au gustat din farfurie cu ceva mai multă luare aminte. Au izbucnit spontan strigăte foarte asemănătoare celui de mai înainte – şi n-a trecut decât o secundă până ce din întreaga sală să se ridice glasuri pline de revoltă: Nu se poate aşa ceva, avem şi copii cu noi!... Ne daţi peşte stricat, vreţi să ne omo-râţi, după ce ne-aţi luat atâţia bani!?... Asasinilor, daţi-ne banii înapoi!... Aşa o bătaie de joc n-am crezut că se poate!... Unde e patronul, să vină să mănânce el împuţiciunea asta!...
Ce-a urmat e greu de descris – sosirea patronului n-a calmat lucrurile, dimpotrivă. Răbufnind poate un pic disproporţionat, dar asta e o impresie pur subiectivă, invitaţii s-au repezit spre acesta, care de-abia a avut timp să fugă din calea mulţimii înfuriate. Nu alta a fost soarta personalului de deservire – chelnerii, bucătarii, picoliţele şi ce mai era acolo, au şters-o numaidecât. Până şi orchestra s-a văzut pusă în primejdie, de-abia a avut timp să-şi ia instrumentele şi dusă a fost. Un grup de bărbaţi dintre cei mai nervoşi, s-a repezit la bucătărie, unde au preluat "ostilităţile". Stăpâni peste oale, cratiţe, maşini de gătit şi toate ustensilele necesare, cu acces nelimitat la frigidere şi congelatoare, au început să frigă carne, să încropească garnituri, astfel că petrecerea a fost salvată. Oamenii s-au reaşezat la masă şi festinul a continuat ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Unii, mai cu frică de Dumnezeu, au plecat acasă şi nu i-a oprit nimeni. Cei mai mulţi însă, n-au vrut să se despartă chiar aşa de o petrecere atât de plăcută, cel puţin până în mo-mentul servirii peştelui buclucaş, au rămas, ducându-se personal la bucătărie şi autoservindu-se, căci n-aveau să stea cu maţele ghiorăind de foame taman în noaptea de revelion. În ciuda aerului de bulibăşeală, de haos, exista o organizare, şi nu s-a înregistrat nici un fel de conflict. Oamenii îşi respectau unii altora dreptul de a fi liberi într-un res-taurant din care îl puseseră pe fugă pe patron şi restul angajaţilor. Dacă rămâneai fără carne, se găsea imediat cineva să-ţi cedeze din porţia lui, să-ţi ofere o sticlă de vin, dacă avea mai multe, sau chiar din ultima. Au rezolvat şi problema muzicii cu o „sculă” adusă de cineva de acasă, şi cum orchestra nu apucase să-şi ia boxele, s-a putut dansa şi petrece în voie până la ziuă.
Desigur, patronul a apelat la oamenii legii, dar, prinşi cu revelionul, aceştia erau prea puţini la datorie, astfel că nici nu s-a pus problema unei intervenţii imediate. „Să aşteptăm să se lumineze de ziuă, l-a sfătuit ofiţerul de serviciu pe bietul patron, atunci lucrurile vor fi mai limpezi.” S-a făcut dimineaţă, s-a luminat de-a binelea şi oraşul, normal, dormea obosit, ca după noaptea de revelion. Proprietarul stabilimentului, însoţit de doi agenţi cam turtiţi şi ei după petrecerea dintre ani, s-a apropiat de local – totul părea în ordine, în sensul că nu mai era nimeni acolo. S-a repezit să intre să vadă amploarea pagubelor provocate de „rebeli” – agenţii nu s-au grăbit să-l urmeze, iar când s-au gândit s-o facă, s-au pomenit că nefericitul om de afaceri aleargă spre ei.
- Sunt încă acolo! Vă rog, faceţi ceva, ajutaţi-mă!
Era atât de speriat, că poliţiştii nici nu s-au gândit să se apropie de uşă, să vadă cu ochii lor ce anume se întâmplă.
- N-au plecat?
- Nu! Sala pare să fie la fel de plină – au dat numai muzica mai încet! Dumnezeule, cu ce ţi-am greşit oare!?
Oamenii legii l-au întrebat ce se vede înăuntru: „Ce să se vadă, viaţa mea în ruină, asta se vede!”
În timp ce poliţiştii se frăsuiau ce să treacă în procesul-verbal de con-statare, în sala cu toate nuanţele de roz, petre-cerea de revelion continua nestingherită. Se stabilise deja un prim set de reguli, printre care aceea ca la bucă-tărie să aibă acces numai partea masculină, în semn de omagiu adus doamnelor şi domnişoarelor, scutite (măcar) în noaptea dintre ani să aibă de-a face cu cratiţele, să spele farfurii şi pahare.
Serile de bairam la „Delfinul roz” au continuat, şi tot după acelaşi tipar stabilit în noaptea dintre ani, spre disperarea patronului, care-şi vedea distrusă afacerea. Timpul trecea, autorităţile par paralizate, nimeni nu poate să-şi explice clar ce i-a apucat pe concitadinii lor, continuă să ocupe samavolnic restaurantul. Proviziile nu se epuizează, dimpotrivă, se găseşte orice, pentru toate gusturile şi pentru toate buzunarele. Cine nu contribuie cu produse îşi plăteşte cinstit consumaţia, nu există neînţelegeri, conflicte. Şi carne, şi legume, şi fructe, şi băuturi diverse, şi tot ce trebuie să se afle în spaţiile de depozitare ale unui restaurant de înaltă ţinută. Consumatorii, cam aceiaşi din noaptea de pomină dintre ani – reveneau ca într-un loc unde, cei mai mulţi, păşiseră pentru prima, nu foarte încrezători în calitatea servi-ciilor, dar acum prinseseră gust şi treceau aproape seară de seară pragul luxosului local. Nu neapărat pentru a consu-ma la acelaşi nivel ca de revelion, ci pentru un ceas, două, trei de destindere, sorbind o ceaşcă de ceai, o ciocolată caldă, fie şi numai pentru a ronţăi, într-o atmosferă extrem de plăcută, câţiva covrigei. Un litru de vin sau câteva sticle de bere, dar totul cu măsură, aşa cum e normal în cazul clienţilor cu pretenţii ai unui local cu pretenţii.
În faţa unei situaţii de criză, autorităţile nu stau pasive, ci formează o celulă – una de criză, evident.
- În definitiv, se adresează doamna primar componenţilor amintitei celule, a cărei şefă este, cât o să-şi mai permită cei nici o sută de… nici nu ştiu cum să-i numesc, să se preteze zilnic acestui dezmăţ? Am aşteptat să rămână fără lescaie, dar ei îşi continuă orgiile culinare şi bahice a fel ca în prima zi! Să ne spunem, deci, părerea, să analizăm, să stabilim de urgenţă un prim set de măsuri, nu se mai poate aşa, am şi eu şefi mai mari, răspund în faţa întregului oraş…
- Doamna primar, ce să analizăm, ce set de măsuri, eu zic să-i luăm pe sus, se pronunţă şeful opoziţiei din con-siliul municipal. Avem forţe de ordine? Le dăm ordin şi în jumătate de ceas facem bec la „Delfinul Roz”!
- Cine ridică sabia, de sabie piere!, rosti liderul comunităţii religi-oase, o frumuseţte de bărbat de vreo 35 de ani, care o tulbura până şi o femeie trecută prin viaţă ca doamna primar.
- Să-i scoatem cu topoarele, fire-ar ei de hoţi!, se auzi şi opinia şefului patronatelor din oraş.
- Cu parul, că nu merită altceva!
- Domnilor, vă rog, fără arme, făcu edilul-şef un apel la calm. Să ne liniştim şi să căutăm o soluţie paşnică, dar eficientă.
- Să le dăm foc!, rosti şeful Trezoreriei municipale, un domn mai în vârstă, recunoscut pentru reacţiile lui întârziate, drept pentru care nu-i dădură nicio atenţie.
- Inutil să precizez că în niciun caz nu trebuie să escaladăm conflictul. Ia gândiţi-vă puţin, acolo sunt cel mult o sută de localnici – vreţi să li se alăture şi restul oraşului? Suntem oameni maturi, cu răspunderi, nu ne putem lăsa în voia unor porniri copilăreşti, ca să nu spun altfel.
- Bun, doamna primar, ne-aţi făcut morală, glăsui liderul opoziţiei, acum spuneţi-ne ce aveţi în vedere.
- Dau cuvântul comandantului poliţiei locale.
- În primul rând, doamna primar, începu comandantul, un bărbat prezen-tabil, când am de-a face cu un inamic vreau să ştiu care-i sunt punctele slabe. Aşa-zişii clienţi de la „Delfinul Roz” par foarte uniţi, dar nu am niciun motiv să cred că această unitate nu prezintă şi fisuri. Vreau să vă dau o informaţie – numai departe de azi dimineaţă le-am făcut o vizită.
- V-au permis!?, rostiră în cor ceilalţi.
- De ce nu? Doar trăim într-o ţară civilizată. M-am dus însoţit de şeful de la Protecţia Consumatorului şi cu şeful de la direcţia sanitar-veterinară. Ne-au lăsat să intrăm fără fasoane şi ne-au arătat tot ce-am vrut să vedem.
- Aveţi curaj, pe cuvântul meu!
- Ce vă pot spune e că nu ai ce să le reproşezi. Curăţenie, igienă, or-dine. Clienţi mulţumiţi că au ocazia de a-şi petrece timpul liber într-un loc ca acela. Cei doi specialişti care mă însoţeau au dat neputincioşi din umeri – niciun motiv să-i amendeze.
- Foarte bine, zise şeful patronilor, atunci să-i lăsăm să-şi facă de cap mai departe şi să fim pregătiţi să se bage şi în alte spaţii private. Părinte, poate vă pun şi pe dumneavoastră pe fugă din altar, să ţină ei slujbele.
- Să n-o luăm chiar aşa, spuse edilul-şef. Vă asigur că iau foarte în serios ce se întâmplă într-un local public din oraşul meu! În ritmul acesta, o să ocupe şi sediul primăriei. Suntem conştienţi că se creează un precedent extrem de periculos.
- O să ne moară familiile de foame, avertiză şeful patronatelor locale, o să păţim toţi la fel ca patronul restaurantului.
Nu mai are rost să prezentăm concluziile şi măsurile stabilite de celula de criză, pentru simplul motiv că autorităţile n-au întreprins nimic concret pentru a repune lucrurile în legalitate la „Delfinul Roz”. E adevărat, unii dintre noii clienţi ai localului au început să se simtă şicanaţi la locurile lor de muncă, iar unele asociaţi ide locatari au încărcat nejustificat factura la întreţinere acelor familii care frecventează asiduu, începând de anul acesta, respectivul restaurant. Copiii din clasele mici, cu părinţi întâmplător clienţi fideli ai localului cu pricina, s-au trezit că nu mai primesc, de pildă, trofeul ce se acordă săptămânal în clasa lor elevului celui mai merituos, chiar dacă erau cel mai în drept să se fudulească la toţi cu „Steaua Săptămânii”.
(...)
Deja amintitul stabiliment a devenit o atracţie turistică de prim ordin a oraşului. An de an tot mai mulţi turişti, inclusiv din occident, bat drumul până acolo ca să ia masa la „Delfinul Roz”, în nişte condiţii cu totul speciale. Obligaţiile de serviciu ne-au dus şi pe noi în acea urbe şi, firesc, am vrut să intrăm în restaurant faimos în toată ţara şi chiar dincolo de hotarele ei. Primul localnic căruia i-am cerut lămuriri cum ajungem acolo s-a dovedit extrem de amabil, oferindu-se să ne fie ghid până la intrare. Pe drum, cerându-ne scuze că abuzăm de amabilitatea sa, i-am ce-rut informaţii suplimentare despre Fenomenul „Delfinul Roz”.
- Sincer? Vreţi părerea mea sinceră?, ne-a întrebat ca şi cum o asemenea opţiune ar fi putut avea consecinţe imprevizibile. Sincer?
L-am asigurat că nu va fi nicio problemă.
- Ei bine, domnule, nu vă cunosc, nu mă cunoaşteţi, şi mai mult ca sigur nu ne vom mai vedea niciodată, dar ceea ce se întâmplă acolo nu e decât o variantă e Experimentului cubanez.
Experimentul cubanez?
- Da, nimic altceva. Pe scurt, despre ce e vorba – aţi auzit de Cuba? Eram sigur. Ei bine, dumneavoastră credeţi că americanii, cu forţa lor impresionan-tă, stau să se împiedice de un ciotuleţ ca ăla? Că nu pot, la o adică, aşa cum au făcut cu alte state din zonă, mult mai mari decât Cuba, s-o transforme peste noapte într-o democraţie, fie şi una de tip sud-american? Pot, desigur, dar nu le convine. O ţin aşa, o ajută să rămână aşa, comunistă, pentru a le servi drept material di-dactic pentru poporul american. A, vreţi egalitate, vreţi moartea capitalismului, vreţi ca toţi să muncească şi să primească doar după muncă? Ei, atunci uitaţi-vă la cubanezi – vreţi să fie şi în SUA ca acolo? Adică egalitate, repartiţie comunistă a bunurilor etc., etc.? Nu vă mai convine capitalismmul? Poftim atunci în comunism – Cuba e la doi paşi, vă aşteaptă!
Ne-a sunat telefonul – a intervenit ceva foarte urgent şi a trebuit să amânăm dejunul la „Delfinul Roz”, şi chiar a trebuit să plecăm din oraş fără a mai putea merge acolo. Sperăm însă că vom mai avea ocazia.

Vizualizări: 34

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor