în grădina doamnei vântu de la scara b
îmi făcusem locul meu secret
între două tufe de trandafiri albi de dulceaţă
un fel de cupolă magică
prin care urcam la cer ca pe vrejul lui jack
îţi spuneam uite suflete în nori 
un elefant se legăna pe o pânză de paianjen
şi fiindcă ea nu se rupea 
ne aşezam amândoi la capătul celălalt 
îmbrăţişaţi 

cerul îmi vorbea despre uraganele din viaţa ta 
katrina şi irene şi sandy şi dolly
despre cum ne vom măsura iubirile în grade fahrenheit
arzând de fiecare dată definiv
ca lumânările închinate unui suflet drag
mă sărutai pe vârful nasului şi
îmi promiteai zâmbind că nu vei iubi niciodată
o fată cu un nume atât de periculos
doar pe mine

pe aleea ghioceilor la scara b e liniste
doamna vântu e o furtună în grădina altor vieţi
iubirile s-au dus la culcare
în grădina cu trandafiri albi de dulceaţă
nimic nu mai aminteşte că aici a iubit cineva
demult n-am mai privit norii 
nici ei nu-mi mai vorbesc aşa ca altădată
număr pe degete zilele în care am fost fericită
am ars şi am renăscut iar şi iar
nu ştiu cine a scris 
în stratul de cenuşă care mă acoperă
aici nu mai locuieşte nimeni

şi tot ce a mai rămas de făcut e 
să-mi arunc restul zilelor
în maşina de spălat
programul de spălare rapidă
să uit

Vizualizări: 127

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de Adrian Scrimint pe Iunie 25, 2015 la 6:48pm

Un fel reușit de a ne descrie capul în nori. Măcar ne rămân amintirile frumoase. Reușite expuneri, stimată domnă Pancu! :)

Comentariu publicat de Mariana Pancu pe Iunie 25, 2015 la 7:03am

Multumesc tuturor de trecere si semn, 

Comentariu publicat de Viorel Tăutan pe Iunie 24, 2015 la 12:05pm

 „Dureros de dulce”, scria un mare, foarte mare poet ! Primul impuls al receptării: Mi-a plăcut ce--am citit ! Al doilea impuls:Este profunzime spontană! Al treilea impuls: Este inspirație și nevoia de-a scrie ! Și încă vreo câteva impulsuri ! Le păstrez  pentru scara blocului în care locuiesc, la etajul superior parterului! Am zis!

Comentariu publicat de florin stana pe Iunie 21, 2015 la 6:16pm

Ariciule!!!

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor