FAPTA CA PURTĂTOARE DE... „VIRUS” KARMIC (II)

Să vedem ce am putea spune mai departe și despre faptă! Pentru că ea este legată de karmă, dintr-odată avem un reper. Vorbim de fapta care ne responsabilizează, adică, de faptul că ea lasă ceva în urma ei, ceva de care ne vom lega pentru cel puțin încă o viață. De ce? Pentru că omul a pășit deja pe treapta rațiunii care îl individualizează ca eu, care îi conferă acel liber-arbitru de care el este foarte mândru, dar pe care, în „mândria lui prostească” habar nu are, încă, să-l folosească spre binele lui... spre binele evoluției sale spirituale, adică. Acestă responsabilizare debutează cam cu anul 747 îdH, atunci când omul începe să „pună bazele” sufletului rațiunii în ființa sa. Până atunci nu exista o răspundere karmică individuală între remanifestările sale. Karma care se înregistra era contabilizată la nivelul sufletului grup pentru că omul nu avea încă acel eu individualizat de care vorbesc. Cam același lucru pe care îl pomeneam în postarea anterioară despre animale. Altfel spus, ca să vezi mai bine diferența, omul, ca și mamiferul de acum, nu suferea pentru binele evoluției proprii; vorbesc de suferință pentru că ea este un mare consumator de karmă negativă în viața omului dar, nici nu se încărca cu o karmă personală. Totul, atunci, era înregistrat în karma superioară a omenirii pentru că, întreaga omenire poseda pe atunci unul sau mai multe suflete grup. De fapt, erau vreo patru. Iar această karmă este încă valabilă și va fi mereu ca una dintre karmele superioare celei individuale. De fapt, când spun omenire este un mod generic de a mă exprima. Până la omenire, până la sufletul grup al acesteia ar trebui să vorbim și de suflete grup la nivel de rase, etnii, popoare, suflete care se păstrează și de care fiecare dintre noi depinde sub aspect karmic chiar și după ce ne individualizăm.
Iar când mă refer la omul acelor timpuri sau vorbesc despre omul oricărei perioade, la modul general, voi face referire, întotdeauna, la omul mediu evoluat al acelor vremuri, nu la reprezentanții de vârf, cei care îi conduceau și care aveau alt statut, alt nivel evolutiv. Despre aspectele astea am mai discutat în detaliu cu alte ocazii.
Omul la care mă refer aici, ieșise deja din solitudinea propriilor instincte. El face parte deja, el este inclus într-o societate, adică într-o organizare unde se impun norme de comportament tocmai pentru a exista o armonie între membrii ei. Legea ar fi norma care ar trebui respectată de fiecare dintre noi. Acum, să nu-ți închipui că organizarea asta socială ar fi mare lucru pe scara evoluției! Ea nu este decât prima treaptă a existenței umane deasupra unei vieți instinctuale în care raporturile dintre oameni nu mai sunt lăsate la latitudinea instinctelor. Este treapta care marchează depășirea a ceea ce numeam legi naturale care se manifestau în om drept instincte... de supraviețuire, de perpetuare a speciei... este treapta în care omul iese de sub incidența directă a naturii.
Societatea ne învață să trăim unii lângă alții; este primul pas pe care îl face omenirea spre... „umanizare” și, totodată spre unitate, în devenirea ei pe drumul de a reduce multiplicitatea în care a fost aruncată. Fiecare pas spre... înălțimi va marca o identificare, în ceva. Ștergerea unei cât de mici diferențe dintre noi. Omul primordial, macrocosmic, a fost unul singur. Omul alfa. Din el, sau mai bine spus în el s-a născut omenirea. Din omenire se va naște celălalt Om macrocosmic; Omul omega. Toți vom fi acolo. Mă rog, vor exista și excepții. Ce ne va uni? Același mod de a exista. Toți vom împărtăși aceeași stare care pentru moment nu este decât o mare aspirație. Fericirea! Tot ceea ce-și dorește omul este în numele ei. Hm și culmea! Ea va apărea abia atunci când el nu-și va mai dori nimic, nici chiar fericirea. Fericirea este starea de iubire, iubire spirituală. Fapta este modul prin care fiecare dintre noi încearcă să și-o însușească, să ajungă la ea.
Hm, să vedem! Ce este omul? Este, practic, viețuirea stărilor sale sufletești, a stării sale de mijloc, adică. Locul unde se înfruntă moralul cu amoralul. Moralul coborât din spirit cu amoralul care urcă din trupesc. Ce iese din melanjul lor? De cele mai multe ori... imoralul. Sentimente, gânduri, voință. Ele sunt purtătoarele faptelor noastre. Ele sunt modalitățile de manifestare, de exprimare ale sufletului. Ele îmbracă... faptele noastre! Dacă le-am lua pe fiecare, în nuditatea lor, am putea exclude, gândirea. Doar că, pentru noi cei de astăzi și cei de... „mult timp încolo”, acest lucru este imposibil de realizat. Împreună, toate trei, sunt temelia modului sufletesc de exprimare.
Deși, omul crede că este legat doar de lumea materială pe care o percepe prin simțuri, realitatea este că noi suntem cetățeni, în același timp, a trei lumi. Prin corpul fizic trăim în lumea materială, prin cel eteric în lumea eterică, adică a elementelor, iar prin cel astral viețuim lumea sufletului. De ce în conștiența noastră nu își face loc decât prima? Pentru că, în stare de trezie, organele de percepție ale corpurilor eteric și astral dormitează, motiv pentru care, conștiența de veghe nu are nicio informație despre celelalte lumi. Asta nu este deloc un dezavantaj! Din contră! La trăirile sufletești pe care le încearcă omul actual nici nu este de recomandat ca aceste percepții să fie conștientizate pentru că ambianța în care ne plasează ele, în aceste lumi, depinde de ceea noi gândim, simțim și voim. Trăirile noastre, atrag în jurul nostru entități de aceeași natură cu stările noastre sufletești. Dacă omul ar coborî nepregătit în propria-i existență astrală și eterică ar putea fi vătămat ireversibil de ceea ce ar întâlni acolo. Există un așa numit... „mic păzitor al pragului” care nu ne permite pătrunderea în lumea corporalității noastre dacă nu suntem pregătiți pentru așa ceva. Doar pe el dacă l-am vedea și ne-am înfiora! De ce? Pentru că el are chipul răului pe care l-am... clocit în noi de-a lungul tuturor încarnărilor. Nu cred că există o ființă mai hidoasă ca acest păzitor, care, în fapt, nu face decât să ne protejeze, să nu ne permită contactul cu lumea astrală din corpul nostru astral în care, dacă am intra, ne-am întâlni cu imaginile reale ale gândurilor și sentimentelor noastre. Este lumea lui Dante. Ea nu este o iluzie! Orice ficțiune zugrăvită în scenarii cinematografice, nu ni s-ar părea decât parfum în comparație cu ce am putea vedea și simți acolo. Lumea astrală este caracterizată prin metamorfoză, iar această metamorfoză este condiționată de trăsăturile noastre de caracter și de stările sufletești, de ceea ce gândim, de viața noastră de sentimente și de voința pe care o vom găsim peste tot în ele. Un cocteil mai mult decât dezastruos. Pentru omul moral, nicio primejdie! Dar, unde este el, acum!?
Să ne întoarcem la subiect. Fapta! Pe scurt, voiam să spun că fapta nu este doar ceea ce vedem sau mai bine spus ceea ce percepem prin simțuri ca fiind acțiunea exercitată de om prin exteriorizare aspra lumii înconjurătoare ca act de voință. În spatele ei se află cu siguranță și gândirea noastră, dar și trăirile noastre sufletești, sentimentele noastre, dorințele noastre, apoi tipologia fiecăruia dată prin caracter sau temperament și, de ce nu, nivelul nostru de cultură, de cunoaștere la care am ajuns și care, toate, ne construiesc un anumit profil moral.
Legea este cea care, în ultimă instanță, ne strunește comportamentul. Ce intră, însă, sub incidența ei? Putem spune că ea privește doar fapta, adică modul în care noi provocăm schimbări în jurul nostru prin atitudine? Nu, desigur! Faptul că sunt incriminate atât gândirea cât și stările sufletești alături de actul de voință manifestat, o dovedește ceea ce în codul penala se numește faptă cu premeditare. Dar, discuția noastră nu a început de la modul cum fapta este susținută în om de gândire și afectivitate, pentru că legătura între ele este deja evidentă. Discuția a pornit de la sintagmă: „am gândit-o, dar nu am făcut-o!”. Deci, de la ideea că, dacă ne-am abținut de la actul de voință exprimat prin ceea ce noi înțelegem prin faptă, gândirea și încărcătura ei afectivă neexprimată, nu ar trebui să dea naștere la efecte care să creeze karmă. Acest lucru ar fi valabil doar pentru lumea percepțiilor noastre, care, spuneam că ne fentează atunci când ar fi vorba despre celelalte două lumi în care ne facem simțită prezența prin corpul eteric și astral. Legea pământească nu te poate condamna pentru gânduri și sentimente neexprimate prin vorbe sau alte acțiuni în lumea fizică. Tăcerea, unii spun că e de aur, alții chiar plusează; cică-i chiar filosofie... mă rog, probabil înțelepciune! Nu am auzit să existe legi care să condamne... mimica feței sau... mai știi? Desigur că ea poate atrage o reacție, dar nu una demnă de codul penal, la mimică mă refer. Chestia cu degetul?... nu, nu e mimică, zău!... intră la gesturi obscene. Să încercăm, însă, să privim și dincolo și să vedem dacă acolo lucrurile stau la fel, să vedem dacă sintagma ar mai fi valabilă și în celelalte două lumi de care vorbeam. Doamne, ajută!

Vizualizări: 14

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2017   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor