FAPTA CA PURTĂTOARE DE... „VIRUS” KARMIC (I)

„Am gândit-o, doar, dar nu am și făcut-o!...”

Vorbim aici despre doi termeni: faptă și karmă

Voi încerca, la început, să spun câteva cuvinte despre ceea ce se înțelege prin karmă deși, cred că am mai făcut-o. Mă rog, de fiecare dată... mai apare ceva în plus!
Termenul Karma sau Karman provine din sanscrită și are înțelesul de activitate, acțiune. De aici și semnificația de „lege a cauzalității“ sau de lanț cauzal. Cauza este o acțiune care generează efecte, care, la rândul lor, se constituie în noi cauze. Este interesant și faptul că, termenul din latină, „creare”... „a crea”, are aceeași rădăcină sanscrită.
Am ținut să dau o explicație asupra înțelesului noțiunii de karma pentru a se înțelege că, de fapt, atunci când vorbim despre karmă și faptă, vorbim despre două noțiuni care au foarte mult în comun. Karma nu trebuie identificată, însă, cu destinul. Ea este doar gama în care se scrie melodia destinului.
Ar mai trebui spus faptul că, legea karmei, care are caracter universal, se referă la efecte care se răsfrâng asupra cauzei care le-a produs doar în cazul în care această cauza este o entitate conștientă de sine, adică o entitate „eu”. Doar că, universul, el însuși o entitate conștientă de sine, este alcătuit doar din astfel de entități, iar ceea ce nouă ne apare, aici pe Pământ, ca fiind într-o altă stare de conștiență decât cea a conștientei de sine, nu sunt decât părți componente ale unor astfel de entități; mă refer la regnul mineral, vegetal și animal. Așa cum corpul nostru fizic este atins de karma pe care, practic o suportă sufletul, pentru că, la rândul lui, este construit în baza karmei vieții anterioare care este dată nu numai de ceea ce vedem că apare ca efect în exteriorul nostru, ci și de sentimente, gânduri, mod de a raționa, de a înțelege..., la fel se întâmplă și cu cele trei regnuri amintite mai sus, ele fiind legate, la rândul lor, de sufletele grup ale entităților din care fac parte, aflate, însă, în alte planuri decât cel fizic. Faptul că omul este, la rândul lui, supus nu numai karmei personale, ci și altora de natură mai mult sau mai puțin superioară, este datorat faptului că și el, prin componentele sale, face parte din constituția entităților care i-au creat aceste componente. Vei înțelege mai bine, deci, ceea ce încerc să-ți spun dacă vei accepta ideea, că tot ceea ce există aici și dincolo, incluzând chiar și Divinitatea, nu formează, în fapt, decât o singură entitate ale cărei „organe” sunt, la rândul lor, entități conștiente de sine, plasate pe trepte diferite ale aceleiași scări evolutive, organe pe care, unele din ele, noi, de aici de pe Pământ, le percepem prin simțuri drept planete, sori, sisteme planetare, galaxii etc. Diferența, legată de subiect, la karmă mă refer, este că, ciclul ei de manifestare are o frecvență de repetare cu atât mai mică cu cât entitatea în cauză se află pe o treaptă mai ridicată a evoluției. Omul, de exemplu, își „trăiește” evoluția pe o planetă, care face parte dintr-un sistem de evoluție constituit din sistemul nostru planetar, care la rândul lui face parte dintr-un sistem superior numit galaxie și așa mai departe. În cadrul planetei, o ființă la rândul ei, apoi a sistemului planetar, o altă ființă și el, de data asta mult mai evoluată, omul va avea... nu știu câte remanifestări (încarnări), ale căror repetări vor fi date de ciclurile alternanței viață-moarte.
Când această planetă își va schimba starea din cea fizică în cea astrală (aceasta ar fi prima fază) sau când întreg sistemul va fi încheiat și el sau când doar etape din el vor fi parcurse și finalizate, ele vor reapărea, se vor remanifesta în alte condiții existențiale și cu o nouă karmă, care va afecta, desigur și umanitatea ca parte integrantă a acestor sisteme, numai că, aceste perioade de manifestare sunt foarte lungi. La fel și cu galaxia, la fel și cu universul material, la fel și cu cel spiritual. Omul, prin poziția lui ca... talpă a evoluției conștiente, va suporta toate aceste karme, inclusiv cea proprie, care, de fapt, va fi cea mai evidentă. Cu cât „urci mai sus”, în lumi superioare, cu atât efectele karmei se manifestă, prin urmare, la intervale din ce în ce mai mari, ele fiind evidențiate abia după remanifestarea lumii sau sistemului evolutiv în cauză. Altfel spus, karmele sistemelor (entităților) inferioare sunt cuprinse în karmele sistemelor superioare, tot așa cum existența primelor este parte componentă a celor din urmă.
Fiecare manifestare, la orice nivel s-ar produce ea, lasă în urmă un reziduu, constituit din entități care cad din evoluția normală. Doar că, evoluția normală nu poate avea loc fără acest fenomen, fără aceste căderi, fără aceste reziduuri. Evoluția normală are nevoie de o bază pentru a se produce. Însăși conștiența de sine nu poate fi obținută, în ceea ce numim evoluție normală, dacă în jurul entității supusă evoluției nu ar exista ceva care să fie diferit de ea, ceva care să se opună conștienței încă neindividualizată. Omul s-a ridicat sprijinindu-se de regnurile inferioare lui, care, cândva, făceau parte din valul ce a dat umanitatea de astăzi. Este o lege a evoluție, valabilă însă pentru toți, inclusiv pentru cei căzuți. La rândul lor, ei se vor ridica lăsând în urmă alt „reziduu”.
Dacă, într-un val de evoluție, nu ar mai exista acest reziduu (ceea ce este imposibil), nu ar mai exista altă manifestare a acestuia. Nu ar mai exista KARMĂ. Adică, evoluția s-ar produce fără a lăsa în urmă... „resturi”. O consecință ar fi, dacă generalizăm, că nu ar mai exista o ierarhizare a entităților. Urmările ar fi, de fapt, mult mai ample. Nu ar mai exista, practic... „existență”. Ceea ce noi numim drept Absolut, ca fiind starea perfectă de evoluție, în care nicio diferențiere nu poate exista, nu ar mai avea motiv să se manifeste pe motiv că, ultima sa manifestare a fost perfectă și nu a lăsat în urmă nicio karmă care să-l oblige să o șteargă. Hm... complicat!... S-o lăsăm cum este!
Omul își poate transcende eul sufletesc, adică personalitatea, de la un anumit nivel evolutiv, rupându-se de karma legată de faptele lui din lumea fizică, doar pentru că el este... IERTAT de o parte a karmei sale din planul fizic. Asta înseamnă MÂNTUIRE! Doar că, noua lui karmă superioară, cea de dincolo, îl va obliga să contribuie, de pe o treaptă mult mai eficientă, la ridicare celor care au rămas în urma lui, ca regnuri inferioare, dacă vrei, deoarece el s-a folosit de ele în ascensiunea sa proprie. El este strâns legat prin „fapte” de ele. Aceste regnuri inferioare au fost... sacrificații evoluției sale, pentru ca el, omul, să poată evolua corect. Acest mod de a gândi, de a judeca, omul ar trebui să-l aplice, încă de pe acum, în legătură cu tot ceea ce îl înconjoară ca regn inferior și relații cu ceilalți oameni. Acest mod de a gândi poate determina un comportament corect față de tot ceea ce-l provoacă prin percepții. În felul ăsta s-au format toate ierarhiile cerești; pe aceeași regulă.
Această... MÂNTUIRE, de care vorbeam mai sus, nu este o problemă care i se aplică doar omului, care îl privește doar pe el, după cum spuneam. Și ea are, la rândul ei, același caracter universal. Acel reziduu, de care vorbeam mai sus și care, la rândul lui, este format din entități, nu poate fi șters din existență. El atârnă karmic de entitățile a căror evoluție l-a produs. Dacă, entități mult superioare, nu ar avea puterea de a „destrăma” acest reziduu, faza evolutivă în care a apărut nu ar putea fi încheiată pentru că acest reziduu, sub forma în care este, nu poate fi transferat spre o existentă superioară.
Ca să înțelegi mai bine, gândește-te la ce se spune în Apocalipsă că se va întâmpla cu cei... răi. Acolo, noțiunea de rău este echivalentă cu acest reziduu al evoluției umane, iar gheena de foc este chiar metoda de destrămare, de anihilare a lui. Cred că am mai vorbit de problema asta și în alte postări. Dar, repet, fenomenul este universal. Iar ceea ce... se șterge din existentă în acest fel... se șterge doar din ce este, nu și din ceea ce va fi. În viitoarea remanifestarea a... ceea ce a fost, reziduul își va face apariția și el, sub o formă nouă, pregătit fiind pentru a reintra în „strungul” evoluției și asta pentru că, acele perioade de nemanifestare sunt, într-un fel, alte forme de manifestare în care tot ceea ce a fost manifestat anterior este prelucrat spre a putea face față unei etape existențiale superioare.
Ar mai trebui spus că, existența este prin definiție echivalentă cu activitatea, deci cu fapta, ea fiind în permanență modificată de aceasta. Evoluția și contraponderea ei, involuția, luate la propriu, au la bază natura acestei activități. Și, din acest motiv, noțiunea de „absolut” trebuie înțeleasă ca ceva ce transcende existența, ca ceva în afara ei, ca ceva nonexistent, pentru că ea este străină de orice activitate. Acolo, neexistând nimic (în sensul nediferențierii), nu există nici karmă. Desigur că termenul de nonexistență este atribuit, în acest caz, de către „omul existent” care încearcă să înțeleagă „fenomenul” cu atributele existenței nu cu cele ale nonexistenței la care nu are acces și care, în fapt, nici nu există pentru el deoarece, acel ceva pentru care omul nu posedă noțiuni iese din posibilitatea sa de cunoaștere.
Până aici a fost un fel de introducere pe care... „am gândit-o și chiar am făcut-o”. Despre ce... „gândim și nu facem”... vorbim data viitoare. Sper!! Doamne, ajută!

Vizualizări: 24

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Comentariu publicat de Mihail Toma Vineri

Comentariu publicat de Mihail Toma Vineri

Nimic nu iese dacă din nimic vrei să faci un  nimic. greci anticii explicitau cu nisipul care în orice formă ar fi pus îndeplinea o dorință iar apoi, când era vărsat, pe jos,  demonstra iluzia.

Comentariu publicat de Mihail Toma Vineri

Vai,octav, deviii din ce în ce mai exaustiv.

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2017   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor