Fără valori suntem sortiti uitării - un argument pro Mircea Cărtărescu

Observ în ultima vreme o încrâncenare teribilă împotriva unui scriitor care nu mai are nevoie de nici o prezentare: Mircea Cărtărescu. Am văzut că s-a întâmplat acest lucru chiar şi aici pe Reţeaua literară. Nu ştiu dacă totul porneşte dintr-un subliminal răvăşit al încrâncenării sau pur şi simplu dintr-o dorinţă acută a unora de-a ieşi în evidenţă cu orice preţ – dorinţă propagată mediatic de mai toate mijloacele de comunicare în masă. Sigur, nu contest faptul că majoritatea comentatorilor şi-au recunoscut afinităţile înspre zona structurilor mercantile, însă genul de afirmaţii mereu tendenţioase mă face să cred că o anumită latură comportamentală şi-ar dori să le dedubleze personalitatea şi să-i trasforme într-un fel de judecători supremi. Ceea ce până la un punct mi se pare o dorinţă firească. Însă nefiresc mi se pare să se lanseze afirmaţii nefondate care aduc prejudicii în primul rând autorului în cauză şi în al 2-lea rând mie ca simplu şi umil aparţinător al unei bresle din ce în ce mai hulite şi marginalizate: scriitorimea română.


Acest scriitor, despre care unii vorbesc aparent preocupaţi, a fost unul dintre puţinii scriitori care au reuşit să aducă ceva cu adevărat literaturii române contemporane, care au reuşit să contribuie fundamental şi din fericire necondiţionat la emanciparea unei generaţii întregi de scriitori. Amintesc aici despre incitanta şi sublima perioadă a Cenaclului Litere de la Universitatea din Bucureşti, cenaclu în care m-am format şi eu ca poet într-o perioadă decadentă în care poezia avea toate valenţele unui underground impus & indus de sistem. Mircea Cărtărescu a condus acel cenaclu literar despre care n-ar putea să vorbească altcineva mai bine şi mai pertinent decât cei care şi-au purtat în fiecare săptămână paşii pe coridoarele Facultăţii de Litere în drum spre ceea ce avea să devină perspectiva lor literară. Cezar Paul Bădescu, Răzvan Rădulescu, Mihai Ignat, T.O. Bobe, Svetlana Cârstean, Doina Ioanid, Victor Nechifor, Ioana Nicolae, Paul Cernat, Sorin Gherguţ, Marius Ianuş, Ana Maria Sandu, Domnica Drumea, Cecilia Ştefănescu, Răzvan Ţupa şi mulţi, mulţi alţii. Tineri scriitori care au confirmat. Care deja sunt remarcaţi în lumea literară şi cu care vom putea să ne mândrim în literatura europeană a următorului interval de timp.


Nu ştiu să fi existat cineva care a participat constant la întâlnirile cenacliere de la Litere şi care să nu fi simţit la un moment dat evoluţia. Să nu fi avut sentimentul înălţător al zborului. Despre acest lucru este vorba. Despre înălţarea deasupra lumii şi despre sentimentul zborului. Sigur că este o metafora, sigur că folosesc imagistica poetică încercând o definire a simplităţii artistice, a reîntoarcerii înspre zona inefabilului. N-aş vrea să definesc eclectic şi cu descriptivism egolatru cât de mult a însemnat pentru mine acest cenaclu însă aş vrea cu siguranţă să afirm – şi cred că aş fi cel mai în măsură să-l judec subiectiv, negându-l – că scriitorul Mircea Cărtărescu este tot ceea ce putea da mai bun literatura română contemporană de după Revoluţie. Este acel referenţial spre care tinde să ajungă fiecare scriitor, este un punct de reper necesar.


Ar trebui să avem un maxim respect şi o maximă apreciere faţă de tot ceea ce reprezintă el. Însă din păcate – şi aici n-am cum să-l contrazic pentru că şi eu am cunoscut viziunea de dincolo de zidurile cetăţii – trăim o stare de angoasă faţă de tot ceea ce înseamnă mareţie – şi prin asta încerc să delimitez elitele de elitism – trăim într-o continuă devalorizare culturală, într-o societate care acepta nestingherită propagarea subculturii, a nonvalorilor şi a imposturii, trăim într-un reality show permanent uitând care sunt diferenţele dintre limită şi limitare, confundând libertăţile de opinie şi exprimare cu vehemenţa contestatară şi cu afişarea unui je m'en fiche auctorial. Şi facem acest lucru aproape iradiind în penibilă încântare în loc să aşezăm firescul acolo unde i se cuvine.



Nu spun că ar trebui neaparat să facem un piedestal pentru Mircea Cărtărescu (şi să-l îngropăm în acest fel în derizoriu aşa cum s-a mai întâmplat de-a lungul timpului şi cu alţi mari scriitori) însă ar trebui să ne mândrim că avem asemenea oameni printre noi, ar trebui să-l apreciem cum se cuvine şi să-l propulsăm (chiar şi prin susţinere instituţională) în toată zona de dincolo de zidurile cetăţii. Pentru că dincolo de cetate se află adevărata Cetate pe care cei mai mulţi dintre noi nu vor avea niciodată ocazia să o cunoască în adevărata ei magnitudine. Sigur că cel mai frumos teritoriu este curtea din faţa casei tale însă ar trebui să dărâmăm gardul înalt şi să începem să vedem cu adevărat că dincolo de el există lumea. O lume altfel, multiculturală şi neconvenţională dar civilizatoare până în cele mai profunde înţelesuri. Rămâne în puterea fiecăruia dintre noi să considerăm până unde este necesară civilizarea proprie însă n-avem dreptul să ne desconsiderăm valorile. Este ca şi cum ne-am nega existenţa. Şi fără existenţă (adică valori) degeaba vorbim despre tradiţie, istorie, patriotism, stat naţional şi alte noţiuni supra-politizate, utilizate fără noimă şi rupte din context. Fără valori suntem sortiţi uitării, suntem – pentru a nuştiucâtaoarăofertaţii şi încătuşaţii marginalului.





http://geluvlasin.blogspot.com

Vizualizări: 209

Nu sunt acceptate comentarii pe acest blog

Comentariu publicat de Gelu Vlaşin pe Martie 30, 2010 la 1:49pm
Domnule Dem,

Demagogia poate determina conceptualizări marcante însa nu (mai) poate genera curente de opinie favorabile şi formatoare. Sigur că unori suntem puşi în situaţia de-a alge descriptivismul teoretizant în locul exemplelor concludente însă n-avem cum să mai acceptam direcţionări clarvăzătoare ale unor persoane care-şi ascund identitatea ca şi cum am trăi din nou într-o angoasă discreţionară. Refuz comunicarea cu fantasmele trecutului la fel cum refuz orice imixtiune în percepţia personală asupra valorilor. N-aveţi absolut nici un drept să-mi impuneţi puncte de vedere de dragul aplatizării unor concepte proprii. Asumarea identităţii - chiar şi în cazul unei persoane simple fără vizibilitate publică - înseamnă asumarea dialogului. Însă, în acest caz nu faceţi altceva decât să vă sabotaţi propriul discurs. Ce înseamnă patriot, domnule Dem ? Un intelectual care nu-şi asumă propria indentitate ? În privinţa mentalului tinerilor cititori, fiţi fără grijă - în ciuda aparenţelor tinerii sunt mult mai bine pregatiţi să distingă valoarea decât mulţi alţii care îşi imaginează că lumea le aparţine doar prin simpla alăturare generică a ideilor preluate şi rupte din context. Sigur că mi-am asumat vizualizarea ideilor expuse în pagină tocmai pentru a simţi pulsul real din cetate. Însă văd că dvs. procedaţi ca şi cum nu eu ci dvs v-aţi fi expus un material înspre lecturare. Ori, în acest caz, domnule Dem, câtă credibilitate mai puteţi avea în faţa celorlalţi ? Vorbiţi despre cultul personalităţii de parcă Mircea Cărtărescu ar fi un posibil dictator. Vorbim despre scriitori, domnule Dem şi nu despre politicieni. Cred că aţi confundat planurile. Vorbim despre cultul valorii. Vă daţi seama în ce lume am trăi dacă Mircea Cărtărescu (scriitorul) ar deveni dictatorul valorii ? Într-o lume valorizată şi valorizantă de unde ar fi excluse fără nici un fel de remuşcare toate veleitarismele şi oportunismele la un loc. Bineînţeles că exagerez şi bineînţeles că nu sunt adeptul dictaturii ca formă alternativă de impunere a criteriilor valorice. Tocmai de aceea am lăsat varianta comentariilor deschisă pentru toţi cei care, întâmplător sau nu, au ales lecturarea directă - asta nu înseamnă însă că vreau să transform pagina mea într-un fel de can-can perpetuu. Şi ca să vă demonstrez acest lucru o să închid comentariile pentru acest material chiar acum :) Cei care vor să-şi expună în continuare părerile pot să o facă trimiţându-mi un mail. Cei care adoră celebritatea chiar şi în formă subliminală sau cei care vor cu orice preţ să devină formatori de opinie n-au decât să-şi folosească propriile mecanisme pentru promovare. Vă mulţumesc tuturor pentru interesul manifestat...
Comentariu publicat de Dem pe Martie 30, 2010 la 12:44pm
....continuare
"Ar trebui să avem un maxim respect şi o maximă apreciere faţă de tot ceea ce reprezintă el...................... ........libertăţile de opinie şi exprimare cu vehemenţa contestatară şi cu afişarea unui je m'en fiche auctorial. Şi facem acest lucru aproape iradiind în penibilă încântare în loc să aşezăm firescul acolo unde i se cuvine."

Domnule Vlaşin,
Cultul personalităţii nu este de bonton.
Oare nu ar fi mai bine să ne gândim la o "şcoală" a valorilor, la un centru de excelenţă, la o formă publică gen "Clubul de poezie" unde cei mai buni să acorde favoarea de a asculta cele mai promiţătoare talente şi creaţii.?
Ce fel de "Măreţie" ar putea fi credibilă pentru un autor sau altul doar pentru că există un grup de adulatori şi câţiva critici năimiţi, fără ca ceilalţi să aibă încredere în egalitatea de şanse?
Ce fel de "Măreţie" poate sugera un singur autor sau câţiva în condiţiile în care mii de autori necunoscuţi, poate genii, talentaţi sau ageamii, nu au şansa de a fi apreciaţi oficial, doar pentru că nu vrea "reprezentantul" partidului (a se citi "Coada de topor").
Sunt nedumerit pentru modul în care puneţi problema, fie chiar şi pentru Cărtărescu. Este în viaţă, să fie sănătos, modest, să ducă enorma povară a celebrităţii şi mai ales faptul că este cu adevărat un intelectual. Iar pentru mine, intelectualul este în primul rând un patriot.
Repet, valorile trebuie să producă valori în rândul oamenilor şi am indoieli mari referitor la impactul unor pasaje asupra mentalului tinerilor cititori.
Măreţia este o sumă a valorilor întregii intelectualităţi, prin modul în care ştiu să se adune sau să se împartă, concentrând diversităţi în armonici imposibil de obţinut altfel.
Cred că întâi va trebui să ştim ce vrem de la valori, să le respectăm şi să le apreciem nu după premii ci după influenţa asupra omului de rând.
Altfel, vorbim de elitism.
Dem
Comentariu publicat de Dem pe Martie 30, 2010 la 12:12pm
Domnule Munteanu,
Am trăit din plin acele vremuri fără a abdica de la principiile primite de la nişte oameni de suflet, modelele mele.Chiar dacă am fost permanent un rebel, nu am încălcat legea, am învăţat şi învăţ încă, am primit reproşuri dintre cele mai ciudate( neadaptat, încăpăţânat, lipsit de tact, diplomaţie, nu ştiu să fac compromisuri, etc.), am promovat până la persoană publică. Chiar dacă eram un specialist, nu omul cuiva. Au existat în permanenţă oameni care m-au apreciat pentru modul direct cu care abordam orice chestiune.
Vă spun aceasta deoarece se impunea.
Dacă vrei să îi vezi unui om caracterul, dă-i putere, pune-l într-o funcţie importantă. Îşi va da arama pe faţă cu prima ocazie, când va putea să-şi manifeste trufia. Va călca în picioare orice pentru a-şi ostoi caracterul mizerabil.
Să fi şef, conducător, leader şi să mai ai şi puterea de a nu face compromisuri este un act de excepţie. Puţini oameni pot spune că nu au făcut rău şi le-a fost bine. Aşa funcţiona sistemul şi se pare că aşa funcţionează orice sistem. Şefii modelează subalternii iar aceştia pe şef, prin tot felul de mijloace, caracterele mici sau mari au dat măsura în memoria colectivă. Aş fi mândru dacă cineva ar spune despre mine că am fost foarte aspru, dar corect şi nu am nedreptăţit pe nimeni. Ce rămâne totuşi, un deziderat.

Eu nu mai promovez pe nimeni, fiecare se promovează conform nevoilor economice. Mi-ar place să pun umărul pentru ca mizeria umană să nu mai ajungă să dea ordine şi dispoziţii, dar din păcate nu ne permitem să visăm.
Pe de altă parte, nu cred că aveţi dreptate, bicisnicul, perfidul, lingăul, turnătorul, slugoiul, ....etc. pus în situaţia de a fi subaltern îi va eroda funcţia oricărui astfel de şef, pentru că acesta nu se poate coborâ la nivelul de abjecţie al acestora. Îmi treziţi amintiri dureroase...

Valorile autentice trebuie puse în funcţiile de decizie dar este o greşeală să pui şef un om de caracter peste o bandă de lichele, care ştiu să supravieţuiască. Exemplele sunt nenumărate. Finalul este unul singur, unul sigur. Şeful va fi schimbat ca incompetent, va suferi, iar în loc va veni un "nepoţel" şi o ameninţare - cine se ia de acesta,......."zboară"! Parcă aţi mai văzut filmul, nu?

În domeniile "subţiri", actul de conducere este un compromis, o înţelegere tacită, fiecare supravieţuieşte dacă "îşi vede de treabă" . Ori nu este aşa. Conducerea presupune profesionalism, valoare, exigenţa pentru finalitate şi calitatea structurii. Aşa cum nu poţi pune un poet să comande o baterie de artilerie(deşi există mulţi artilerişti poeţi, chiar cu talent....), tot aşa dar mai ales, nu poţi pune la şefia unei instituţii de cultură un "căprar", un dur limitat, cu privire tembelă şi însetat de umilinţe.

Fiecare epocă are valorile ei. Dacă acestea au făcut pactul cu diavolul, s-au compromis, nu putem infiera toţi activiştii şi securiştii. Vă asigur că printre ei au fost şi sunt oameni de cultură de excepţie, plini de omenie şi cu conştiinţa curată. Nu le iau apărarea, nu am făcut parte dintre ei, nu "meritam", nu eram de încredere, însă ar fi păcat să repetăm idioţenia "clasei muncitoare" cu al ei duşman de clasă.
Este de preferat să spunem, "Iartă-i Doamne, că atât i-a dus mintea şi sufletul hain"
Sper că am răspuns şi celorlalte două întrebări care nu se văd dar există în exprimarea dumneavoastră.
Dem
Comentariu publicat de Darie Ducan pe Martie 30, 2010 la 11:55am
Poetul Gelu Vlasin a scris un articol despre Mircea Cartarescu. Aproape toti vorbiti pe langa subiect. Vedeti, exact de aceea merge Romania cum merge. Din prea mult amatorism.
Comentariu publicat de Florinel Constantin ANDRISAN pe Martie 30, 2010 la 10:12am
Precizare colaterala.
Artistii plastici au avut trei licee de arta mari si alte cateva mai mici. Cele mari au fost
Liceul de Arta "Nicolae TONITZA" din Bucuresti,
Liceul de Muzica si Arte Plastice din Cluj (actualmente 'Romulus LADEA") si
Liceul de Muzica si Arte Plastice "Octav BANCILA" din Iasi.
Desigur ca erau si Licee de Arta la Arad, Botosani, Bacau, Galati, Timisoara, Constanta si inca vreo cateva care au functionat cu greu si au fost bune pepiniere de talente. Mai mult decat atat, Cu eforturi deosebite din partea unor profesori de specialitate, majoritatea artisti, si o buna teorie si istorie a artei, cu ore suplimentare si multa dorinta de studiu din partea elevilor, pe parcursul a patru ani, 6 zile pe saptamana si 12-14 ore pe zi, vreo 8-9 chiar aflate in programa de invatamant, cei care ieseau din liceele de arte erau deja bine formati si detineau informatiile necesare pentru a continua ca artisti, aproape fara prea multe "reglaje" ulterioare, chiar daca se indreptau spre alte domenii in cadrul invatamantului superior (arhitectura, stiinte umaniste, constructii etc.).
Fara sa mai vorbim de faptul ca, multi dintre ei veneau din scoli generale de muzica si arte plastice, de la 12 ani la plasticieni si chiar de la 7 ani pentru cei de la muzica (pian, vioara).

Invatamantul superior artistic avea doar trei Institute de Arte Plastice,
cel mai puternic si diversificaat la Bucuresti, Institutul de Arta "Nicolae GRIGORESCU", impartit in doua mari parti,
arte plastice (pictura, grafica, sculptura) si
arte decorative si design (arta murala, scenografie, tapiserie, ceramica, restaurare de arta, design).
Celelalte doua au fost cel de la Cluj ("Ion ANDREESCU") si cel de la Iasi ("George ENESCU"), care au functionat impreuna cu conservatorul, in ultimii ani de ceausism fiind in pericol de fi desfiintate.
S-a gasit o formula de a le mentine prin organizarea alternativa de admitere un an sculptura si altul pictura-grafica. Asta de prin 1981.
Ce-i important de remarcat este ca se facea admiterea pe sectii, cate 7 locuri din care 3-4-5 erau deja ocupate de cei care intrasera cu un an in urma si faceau armata la termen redus. Astfel ca se concura pe 2-3 locuri, cam 20-30 candidati pe un loc, selectionati prin probe eliminatorii si apoi cele de specialitate.
Deasemeni, cursurile durau 5 ani, timp relativ suficient pentru o buna formare practica si teoretica daca exista deja baza formata in liceele de arta.
Initial existau si Institute Pedagogice de Arta de 3 ani care formau un fel de profesori de desen, o chestie hibrida si care cred ca a si fost desfiintata pe traseu.
De remarcat ca mai erau facultati de 6 ani la Arhitectura si la Medicina, considerand (pe buna dreptate, dupa parerea mea) ca 4 ani sunt insuficienti pentru a forma o profesie atat de importanta ca cea de arhitect, medic sau artist plastic.
Dupa o functionare pe 6 ani, din 1990 pana prin '93, o revenire la 5 ani pana de curand, astazi, Universitatea de Arte a intrat in sistemul european, cu 3 ani pana la licenta si inca doi pentru masterat, ceea ce eu consider complet insuficient.
Cu scuze pentru timpul rapit cu aceste precizari, va urez o saptamana prolifica si va las sa va "impartiti in doua cete..." si va promit ca urmaresc foarte interesat cum veti reusi sa selectionati, dintr-o retea ce a depasit 4000 de membri, pe cei care au fost trimisi special aici, ca infiltrati, conform bunelor traditii pe care le cunoastem si sper ca n-am uitat sa le izolam.
Daca imi aduc aminte bine, pe vremea respectiva era considerata periculoasa o adunare ce depasea 3 (trei) membri. Daca tinem cont ca aceasta este o retea virtuala si ca au mai trecut, totusi, 20 de ani de atunci, putem estima ca s-a considerat ca suntem potential periculosi cam dupa ce s-au strans aici 5-7 membri, poate chiar 10. Asa ca, daca impartim 4500 de membri la idealistul 10, vom avea o imagine clara a cat e de mare magareatza. Si va mai aduc aminte ca nu trebuie contrazisi. Nu ajuta la nimic si produce galagie si mai mare. Pe langa disconfort, ceatza, ...zgomotul si furia.

Cu drag,
Andi-Bacii
Comentariu publicat de Daniela-Florica pe Martie 30, 2010 la 9:24am
INAINTE DE A-MI MAI PERMITE SA INTERVIN PRIVITOR LA MIRCEA CARTARESCU, AM SA CITESC "ABBACINANTE. L'ALA SINISTRA", NE-A FOST DONATA ACEASTA TRADUCERE IN ITALIANA LA BIBLIOTECA ROMANEASCA PE CARE O INFIINTAM LA ANCONA PENTRU TOTI ROMANII DIN ZONA...SPER DOAR CA TRADUCEREA SA FIE BUNA! IN REST, DISCUTIILE SUNT PREMISA AFLARII ADEVARULUI, DUPA CUM GANDEA INSUSI PLATON! BAFTA LITERATURII ROMANE - SPERAND CA VA AJUNGE "CONSISTENT" SI PRINTRE NOI, CEI MAI VADUVITI DINTRE INSTRAINATI...
Comentariu publicat de Constantin Grecu pe Martie 30, 2010 la 8:59am
cineva o ia mereu pe arătură şi face dem-on-straţii neconforme cu realitatea,motiv pentru care citez din DEX,DECĂDEA:(CĂDEA,DUPĂ FR)A AJUNGE ÎNTR-O STARE MAI REA,A FI ÎN DECLIN,A DA ÎNAPOI,A REGRESA;A SE DEGRADA MORALICEŞTE,DECĂZUT)
DECĂDERE:DEGRADARE MORALĂ;DECLASARE.
Comentariu publicat de Dem pe Martie 30, 2010 la 8:47am
"Ar trebui să avem un maxim respect şi o maximă apreciere faţă de tot ceea ce reprezintă el. Însă din păcate – şi aici n-am cum să-l contrazic pentru că şi eu am cunoscut viziunea de dincolo de zidurile cetăţii – trăim o stare de angoasă faţă de tot ceea ce înseamnă mareţie – şi prin asta încerc să delimitez elitele de elitism – trăim într-o continuă devalorizare culturală, într-o societate care acepta nestingherită propagarea subculturii, a nonvalorilor şi a imposturii, trăim într-un reality show permanent uitând care sunt diferenţele dintre limită şi limitare, confundând libertăţile de opinie şi exprimare cu vehemenţa contestatară şi cu afişarea unui je m'en fiche auctorial. Şi facem acest lucru aproape iradiind în penibilă încântare în loc să aşezăm firescul acolo unde i se cuvine."

O spun foarte clar: NU SUNT DE ACORD!!!

Măreţia, Grandoarea, Celebritatea,....sunt valori naţionale. De ele trebuie să se bucure un grup, o comunitate, o Ţară.......
Dacă ele aparţin însă unui individ, modestia îl va împiedica implicit să le exhibe.
Voi reveni
dem
Comentariu publicat de Dem pe Martie 30, 2010 la 8:36am
Doamnă Manea,
Confirm ceea ce aţi scris mai jos. Uitaţi însă viermuiala de interese, care mai de care mai oportuniste, îl uitaţi pe Vadim sau Păunescu sau mulţi alţi asemenea lor care decideau cine este publicat, cui i se aprobă bugetul pentru film, cine primeşte un rol sau un premiu......"partidul" era în toate.Şi încă este!

Revin la valori. Ele sunt sau nu, în majoritatea cazurilor aşa cum spuneţi în final...."din caracter"
Promovarea valorilor s-a făcut pe interese de partid, acum participăm la răsturnarea unor stări de fapt, cei de 35-45 ani îşi cer drepturile, încep să se maturizeze, îşi dau seama că le vine rândul să ducă crucea domeniului lor şi nu au loc de epavele cocoţate prin decizia "eşalonului II" al pcr, care a supravieţuit datorită criminalului rosu, iliescu.
Dacă revedeţi ceea ce aţi scris, vă referiţi la creatori şi făuritori de valori excedent materiale sau din afara scriiturilor. Aceste valori de atunci, există marginalizate şi în prezent, desigur cele care sunt în viaţă. La rândul lor, sunt modele pentru copiii sau discipolii lor de acasă ori din firmele particulare unde muncesc. Majoritatea lor muncesc încă, chiar dacă unii snt trecuţi de 60 de ani.
Scăpaţi din vedere lucrătorii cu gura, proveniţi în mare parte dintre foştii activişti, ce se dau istorici, oameni de cultură, analişti, critici, jurişti sau câte alte asemenea, de unde desfăşoară un infernal trafic de influenţă, o adevărată curea de transmisie a intereselor de partid sau de grup. Aceştia sunt printre noi, sunt vecinii noştri, prieteni, rude sau chiar părinţi. Grea dilemă!
Din securist şi activist nu vei face niciodată altceva decât un manipulator sau şantajist. Plătit de la stat.
Este un adevăr crud pe care mulţi dintre cei care citesc aceste rănduri le cunosc bine. Acceptăm o situaţie din specific românesc, sunt tot ai noştri, nu avem inima să le strigăm impostura. Doar timpul o va rezolva.
Aceasta nu înseamnă că mai trebuie tolerată legătura ombilicală cu butoiul de miere. Adevărat că din trântor nu faci albină dar nici să îşi facă propriile interese peste capul tău nu este bine.
Reiau cazul Adameşteanu.......cum să ameninţi şi să îi spui obscenităţi cuiva care a cerut o clarificare firească? Ce fel de dictatură este aceasta şi cum poţi crede că la USR se adună o cireadă de boi şi vaci pe care un derbedeu le mână cum vor stăpânii lui?

Una dintre trăsăturile oamenilor valoroşi o reprezintă, dincolo de modestie, bunul simţ. Eu privesc aceasta ca pe o consecinţă a construcţiei personalităţii lor, prin care se pot manifesta ca liant între celelalte valori umane.
Aceşti oameni, copleşiţi de propriul bun simţ, sunt victimele propriilor calităţi de excepţie. "Când broaştele orăcăie, privighetorile tac" iar dacă ne este dor de privighetorile noastre este musai să valorificăm broaştele în restaurantele italiene, poate aşa recuperăm ceva din ce au distrus în 20 de ani.
Trebuie doar să deschidem ochii şi să ne destupăm urechile, dar mai înainte să dorim frumosul, armonia, respectul, .....într-un cuvânt, VALOAREA SOCIALĂ!
DEM
Comentariu publicat de Doina Manea pe Martie 30, 2010 la 6:12am
Corectie la propriul meu post:

Au ieşit actori plastici de la Institutul Tonitza, au ieşit arhitecţi, profesori.

A se citi artişti plastici.

Of.

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor