Fără valori suntem sortiti uitării - un argument pro Mircea Cărtărescu

Observ în ultima vreme o încrâncenare teribilă împotriva unui scriitor care nu mai are nevoie de nici o prezentare: Mircea Cărtărescu. Am văzut că s-a întâmplat acest lucru chiar şi aici pe Reţeaua literară. Nu ştiu dacă totul porneşte dintr-un subliminal răvăşit al încrâncenării sau pur şi simplu dintr-o dorinţă acută a unora de-a ieşi în evidenţă cu orice preţ – dorinţă propagată mediatic de mai toate mijloacele de comunicare în masă. Sigur, nu contest faptul că majoritatea comentatorilor şi-au recunoscut afinităţile înspre zona structurilor mercantile, însă genul de afirmaţii mereu tendenţioase mă face să cred că o anumită latură comportamentală şi-ar dori să le dedubleze personalitatea şi să-i trasforme într-un fel de judecători supremi. Ceea ce până la un punct mi se pare o dorinţă firească. Însă nefiresc mi se pare să se lanseze afirmaţii nefondate care aduc prejudicii în primul rând autorului în cauză şi în al 2-lea rând mie ca simplu şi umil aparţinător al unei bresle din ce în ce mai hulite şi marginalizate: scriitorimea română.


Acest scriitor, despre care unii vorbesc aparent preocupaţi, a fost unul dintre puţinii scriitori care au reuşit să aducă ceva cu adevărat literaturii române contemporane, care au reuşit să contribuie fundamental şi din fericire necondiţionat la emanciparea unei generaţii întregi de scriitori. Amintesc aici despre incitanta şi sublima perioadă a Cenaclului Litere de la Universitatea din Bucureşti, cenaclu în care m-am format şi eu ca poet într-o perioadă decadentă în care poezia avea toate valenţele unui underground impus & indus de sistem. Mircea Cărtărescu a condus acel cenaclu literar despre care n-ar putea să vorbească altcineva mai bine şi mai pertinent decât cei care şi-au purtat în fiecare săptămână paşii pe coridoarele Facultăţii de Litere în drum spre ceea ce avea să devină perspectiva lor literară. Cezar Paul Bădescu, Răzvan Rădulescu, Mihai Ignat, T.O. Bobe, Svetlana Cârstean, Doina Ioanid, Victor Nechifor, Ioana Nicolae, Paul Cernat, Sorin Gherguţ, Marius Ianuş, Ana Maria Sandu, Domnica Drumea, Cecilia Ştefănescu, Răzvan Ţupa şi mulţi, mulţi alţii. Tineri scriitori care au confirmat. Care deja sunt remarcaţi în lumea literară şi cu care vom putea să ne mândrim în literatura europeană a următorului interval de timp.


Nu ştiu să fi existat cineva care a participat constant la întâlnirile cenacliere de la Litere şi care să nu fi simţit la un moment dat evoluţia. Să nu fi avut sentimentul înălţător al zborului. Despre acest lucru este vorba. Despre înălţarea deasupra lumii şi despre sentimentul zborului. Sigur că este o metafora, sigur că folosesc imagistica poetică încercând o definire a simplităţii artistice, a reîntoarcerii înspre zona inefabilului. N-aş vrea să definesc eclectic şi cu descriptivism egolatru cât de mult a însemnat pentru mine acest cenaclu însă aş vrea cu siguranţă să afirm – şi cred că aş fi cel mai în măsură să-l judec subiectiv, negându-l – că scriitorul Mircea Cărtărescu este tot ceea ce putea da mai bun literatura română contemporană de după Revoluţie. Este acel referenţial spre care tinde să ajungă fiecare scriitor, este un punct de reper necesar.


Ar trebui să avem un maxim respect şi o maximă apreciere faţă de tot ceea ce reprezintă el. Însă din păcate – şi aici n-am cum să-l contrazic pentru că şi eu am cunoscut viziunea de dincolo de zidurile cetăţii – trăim o stare de angoasă faţă de tot ceea ce înseamnă mareţie – şi prin asta încerc să delimitez elitele de elitism – trăim într-o continuă devalorizare culturală, într-o societate care acepta nestingherită propagarea subculturii, a nonvalorilor şi a imposturii, trăim într-un reality show permanent uitând care sunt diferenţele dintre limită şi limitare, confundând libertăţile de opinie şi exprimare cu vehemenţa contestatară şi cu afişarea unui je m'en fiche auctorial. Şi facem acest lucru aproape iradiind în penibilă încântare în loc să aşezăm firescul acolo unde i se cuvine.



Nu spun că ar trebui neaparat să facem un piedestal pentru Mircea Cărtărescu (şi să-l îngropăm în acest fel în derizoriu aşa cum s-a mai întâmplat de-a lungul timpului şi cu alţi mari scriitori) însă ar trebui să ne mândrim că avem asemenea oameni printre noi, ar trebui să-l apreciem cum se cuvine şi să-l propulsăm (chiar şi prin susţinere instituţională) în toată zona de dincolo de zidurile cetăţii. Pentru că dincolo de cetate se află adevărata Cetate pe care cei mai mulţi dintre noi nu vor avea niciodată ocazia să o cunoască în adevărata ei magnitudine. Sigur că cel mai frumos teritoriu este curtea din faţa casei tale însă ar trebui să dărâmăm gardul înalt şi să începem să vedem cu adevărat că dincolo de el există lumea. O lume altfel, multiculturală şi neconvenţională dar civilizatoare până în cele mai profunde înţelesuri. Rămâne în puterea fiecăruia dintre noi să considerăm până unde este necesară civilizarea proprie însă n-avem dreptul să ne desconsiderăm valorile. Este ca şi cum ne-am nega existenţa. Şi fără existenţă (adică valori) degeaba vorbim despre tradiţie, istorie, patriotism, stat naţional şi alte noţiuni supra-politizate, utilizate fără noimă şi rupte din context. Fără valori suntem sortiţi uitării, suntem – pentru a nuştiucâtaoarăofertaţii şi încătuşaţii marginalului.





http://geluvlasin.blogspot.com

Vizualizări: 209

Nu sunt acceptate comentarii pe acest blog

Comentariu publicat de Dem pe Martie 30, 2010 la 5:54am
Doamnelor,
Pentru ca ceva să decadă trebuie ca mai înainte să fi fost mai sus. Nu mă interesează cine a construit sintagma "decăderea intelectualilor" sau scopul apariţiei acestora.Este un fals şi o platitudine
De ani buni, afirm categoric necesitatea limpezirii relaţiilor virtuale din lumea celor care aparent se ocupă cu făurirea lumii, înainte ca ea să se nască, cei care prefigurează calitatea spirituală a generaţiei de mâine, a oamenilor care ar trebui să creeze ambientul optim pentru minte şi suflet.
Mă refer la intelectuali. La adevăraţii intelectuali.
Repet, Cărtărescu trebuie lăsat acelora care îl plac, fie criticilor, fie adulatorilor. Discutarea pe marginea personalităţii sale nu are nimic constructiv şi nici benefic, este un creator ce trebuie să îşi vadă de opera lui.
Aici discutăm despre valori intelectuale şi nu despre persoane anume.

După cum observaţi, se discută la modul general, iar când au fost atinse zone fundamentale sau sensibile încep atacurile la persoană. Vorbind despre valori ai nevoie de repere. Ai nevoie de modele. Şi mai ai nevoie de un spirit cu adevărat moral, curat, care să afirme încă o dată calea firească pentru regăsirea liniştii sociale.

Am să încerc altfel. Aţi observat că animalele se comportă în grup, unele organizat, altele haotic? Turmele de bovine şi ovine, cabalinele - în general rumegătoarele, dar şi porcii sau oamenii, uneori precum albinele rămase fără regină, acţionează bezmetic, haotic, instinctual, doar pe baza primului sistem de semnalizare.
Alta este situaţia la canide, insectele în familii, lei sau maimuţe, caracatiţe sau pinguini. Trăiesc în grup şi au permanent un leader fără de care capacitatea de supravieţuire este drastic redusă.
Mai mult chiar, există acea expresie "bate păstorul şi turma se va risipi", care precum alte învăţături aparent religioase, conţin multă înţelepciune.
În România este evident că participăm la lupte intestine(interne) între interesele unor personalităţi sau personalităţi cu interese. Din punctul meu de vedere aceste "personalităţi" sunt cauza aproape cvasiunanimă a tuturor nenorocirilor românilor. Nu pentru că sunt trădători, imbecili, egoişti sau în general nişte incapabili cu lustru. Ci pentru că sunt trufaşi cu mentalitate de guzgani, care oferă modelele false, ale imposturii intelectuale.
Intelectualii autentici se conduc după crezul celor mai înaintate valori morale şi să creează condiţiile ataşamentului la valorile specifice româneşti, generând alte valori morale.

Valoarea adevărată se atrage dincolo de interesele materiale. Când îşi vâră dracul coada, pardon BANUL, se sfărâmă tot, ....aliante, prietenii, proiecte.....
Încercaţi să cuprindeţi cu mintea încercările de polarizare ale unor valori şi cauzele prin care au eşuat lamentabil, înainte de a începe, distrugerea unor prietenii, erodarea unor instituţii.... Veţi vedea că toate au fost distruse din interior, prin stimularea defectelor omeneşti, lăcomia, invidia, parvenitismul...şi asta la nivelul oamenilor de cultură.
Am rămas fără leaderi, iar cei care mai sunt rezistă din cu totul alte motive.
Dacă vrem valoare, trebuie să începem de la noi, să dăm valoare celor din jurul nostru, să oferim NOI, eu, tu, el...celorlalţi, acele valori spirituale şi morale ce trebuie cultivate oamenilor ce nu au avut şansa educaţiei noastre şi nici a percepţiilor superioare. Vrem valori? descoperiţi-le şi promovaţi-le!

Doar valorile pot promova alte valori! Ştefan ODOBLEJA

dem
Comentariu publicat de Doina Manea pe Martie 30, 2010 la 5:36am
Dl. Roman:
Ce a mai nascut ura vicerala împotriva valorilor intelectuale...? Învatamântul universitar desantat si fals al societatii comuniste, perpetuat apoi în universitatile private adeseori fara acreditare de dupa '89, ce au scos pe banda rulanta surogate de profesionisti si imitatii de intelectuali...asta as putea spune ca a fost bomboana de pe coliva intelectualului român !

Cu riscul să-mi dau foc la valiză, îmi permit să vă contrazic (parţial). Scoala românească dintre anii 60-80 a dat şi oameni de valoare în toate domeniile. S-a făcut cercetare, s-au automatizat fabrici, s-a construit centrala atomică de la Cernavodă (o prietenă de-a mea, ingineră, a participat direct la acest proiect). Au ieşit medici buni, profesori talentaţi, ingineri si constructori care au muncit pe şantiere în condiţii grele, dar au muncit şi au construit. Au existat goluri în sistemul de învăţământ, dar goluri există în prezent şi în alte sisteme din afara ţării pentru că nimic nu este perfect.

N-am fost pusă în cătuşe pentru că mi-am ales ca subiect de diplomă la universitate textele religioase, cu focus pe Didahiile lui Antim Ivireanul (oare se mai studiază Ivireanul?)

S-a studiat latina, s-au studiat limbi străine. Rusa pe care am invăţat-o în liceu mi-a folosit enorm în situaţia prezentă.

Prietena mea a fost prima promoţie la universitate, secţia de sinologie – limba şi literatura chineză, unde nu s-a predat despre Mao, ci despre bogăţia culturală a Chinei din antichitate până în vremurile moderne.

Au ieşit actori de elită pe care i-am admirat cu toţii pe scenă şi în filme de la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografie. Au ieşit actori plastici de la Institutul Tonitza, au ieşit arhitecţi, profesori.

In şcoli s-a studiat literatura antică greco-latină, s-a studiat istoria antică, modernă şi contemporană. Unde au feştelit-o a fost la „contemporană”

Copiii noştri au făcut faţă cu brio in şcoli internaţionale, au câştigat concursuri de matematică internaţionale.

Ca să negăm aproape două generaţii de intelectuali ieşiţi de pe băncile şcolilor româneşti, mi se pare puţin cam exagerat.

Dar nu neg că pădurea a avut, şi are, uscături. Au existat profesori excepţionali, cu har (la unii dintre ei mă gândesc şi acum cu afecţiune şi recunoştinţă), si tot aşa au existat profesori lipsiţi de har, de conştiinţă. Unii dintre ei promovaţi „pe puncte.” Dar acest aspect -- mediocritate şi lipsă de profesionalism -- este evident (citit în presă) şi in alte ţări.

Sistemul românesc de învăţământ din acei ani a avut şi găuri, nu neg, iar acum poate pare osificat.

Sistemul de învăţământ in alte ţări, atât cât pot eu să-mi dau seama, nu este perfect, este criticat non-stop, se incearcă reforme, schimbări, îmbunătăţiri care să corespundă timpurilor moderne.

Cine a vrut să înveţe, a putut să o facă. Cine a fost loază ... ei bine, a fost loază din caracter. Te naşti cu dorinţa de a învăţa. Sau nu.
Comentariu publicat de Constantin Grecu pe Martie 30, 2010 la 3:37am
.....sunt analize lucide,pertinente şi la obiect.Din păcate, lumea valorilor autentice este pe o pantă descendentă,din punct de vedere a promovării sociale şi rezultatul din,,teren''este catastrofal!Mai noile generaţii sunt,, îndrumate'' într-o direcţe compromiţătoare,fără modele reale , care să le îndrume paşii şi din învăţăturile carora, să-şi extragă seva!Poate că,săptămâna aceasta,este un bun prilej de meditaţie şi de reaşezare a valorilor la locul binemeritat!Salut cu respect intervenţia celor două doamne,Any Tudoran şi Liliana Bertea!
Comentariu publicat de Any Tudoran pe Martie 30, 2010 la 1:15am
Mircea Cărtărescu: "Nu vreau să scriu, săptămâna aceasta, despre evenimentele care-au alimentat de curând mediile, aducând în casele noastre violenţa şi nebunia unei lumi tot mai nesigure: crime oribile, furturi de arme, capturi de droguri."

N-am chef să scriu nici despre proliferarea, de la o vreme, a tabloidelor, a pornografiei şi-a tuturor formelor de subcultură malignă.

Vreau să vă propun să medităm la un fenomen mult mai puţin bătător la ochi, consecinţă a unei lumi în care democratizarea permanentă e la fel de ascuţită ca şi revoluţia permanentă de altădată. Mă refer la faptul că în ultimele decenii societăţile moderne au făcut pasul înapoi, lăsându-şi intelectualii în ofsaid. Diminuarea accelerată a puterii intelectuale mi se pare la fel de specifică lumii în care trăim azi ca şi amplificarea, de exemplu, a faptelor ce apar la ştirile de la ora cinci.

Nu deplâng decăderea intelectualilor, ci doar o constat şi-ncerc să o-nţeleg. De ce cândva oamenii se mândreau cu intelectualii lor, iar azi au faţă de ei un reflex de dispreţ şi chiar de ură? De ce vocile celor care altădată erau urmaţi, admiraţi şi respectaţi chiar şi în contestaţie, chiar şi în polemici, sunt astăzi contrate cu o violenţă înspăimântătoare? De ce se poartă campanii împotriva lor, de ce sunt consideraţi ei, o mână de oameni, ca fiind vinovaţi de relele lumii în care trăim? De ce nu le mai întâlnim figurile familiare la televizor? De ce apar tot mai rar în spaţiul public? De ce, când mai apar, discursul lor etic întâmpină o împotrivire tot mai mare, până la batjocură şi înfruntare agresivă?

De la procesul Dreyfuss încoace, ca să ne referim doar la epoca în care a apărut termenul de „intelectual“ în sensul unui gânditor angajat în lumea social-politică, intelectualii au scris, la propriu şi la figurat, istoria. Adulaţi sau blamaţi, ei sunt încrustaţi în codul genetic al lumii moderne, pe care au modelat-o cu ideile lor. Emergenţa noii societăţi informatizate şi mediatizate (recte: postmoderne) ar fi trebuit să fie şi triumful intelectualilor. În realitate s-a întâmplat invers: lumea postmodernă s-a îndreptat, în escaladă, spre hedonism şi spectacol, lăsând lumea spiritului, Castalia de altădată, dezgolită ca o măsea a unui suferind de gingivită.

Retragerea interesului public din zonele „eroice“ (ştiinţa, filosofia, artele) către cele hedonice datorită mediilor şi internetului este prin urmare o primă explicaţie, universală, a pierderii puterii intelectuale. Din acest punct de vedere, nu voinţa cuiva, ci o „mână nevăzută“, asemeni celei care funcţionează-n economie, a dus la căderea-n desuetudine a intelectualităţii. Numai că există pretutindeni şi nenumărate alte explicaţii colaterale.

În România, principalul motiv al distrugerii puterii intelectuale a fost mereu unul politic. Păcatul originar ţine, la noi, de amintirea teribilă a dramei comuniste. Să nu ne facem iluzia că, după douăzeci de ani de la căderea dictaturii, suntem liberi de această traumă. Fostul regim ne bântuie încă şi îşi devorează, încă, adversarii.

La-nceputul anilor ’90, intelectualii au fost percepuţi de neo-comuniştii aserviţi Moscovei drept adversari redutabili, fiindcă, spre deosebire de ei, aveau o imagine publică bine consolidată. Prima campanie, de o violenţă extremă, mergând până la ameninţarea cu exterminarea fizică în timpul mineriadelor, s-a îndreptat împotriva lor. Securitatea, care n-a fost anihilată în primele luni de după Revoluţie, a continuat apoi, din timp în timp, acest gen de campanii, facilitat de faptul că securiştii au achiziţionat ziare şi posturi de televiziune cu care puteau manipula opinia publică şi provoca linşaje mediatice. Ei au manipulat chiar şi instrumentele fabricate de societate ca să-i descopere şi dezarmeze: CNSAS-ul s-a dovedit neputincios împotriva foştilor ofiţeri de securitate, în schimb a deconspirat intelectuali care, după ani îndelungaţi în puşcării, au semnat un angajament.

Tot un sens politic îl au şi campaniile recente din spaţiul cultural. În acest ultim caz, peste mai vechea polemică dintre intelectualii „păltinişeni“ şi cei „postmoderni“ s-a suprapus (chiar dacă nu punct cu punct) disputa politică dintre susţinătorii lui Băsescu şi cei ai lui Tăriceanu. Este o mutaţie malignă a unei dispute ideologice iniţial plauzibile, iar efectele sunt deplorabile: deformarea şi pervertirea sistemului de valori în cultura de azi de către grupuri brutale de interese, pedepsiri şi ostracizări ale celor nealiniaţi, rea-voinţă şi rea-credinţă generalizate. Politizat şi înregimentat, spaţiul cultural e azi irespirabil.

Dar ultima şi cea mai vastă explicaţie, în lumea românească, a demonizării intelectualilor este mitocănia generalizată: ura, dispreţul şi sfidarea a tot ce e mai bun, mai valoros şi mai adevărat decât tine.

Vineri, 13 Februarie 2009
sursa; SENATUL EVZ: Amurgul intelectualilor

pentru doamna Doina Manea
http://www.libertatea.ro/stire/scriitorii-romani-consacrati-iau-doa...
Comentariu publicat de LILIANA BERTEA pe Martie 29, 2010 la 11:35pm
Alain Bosquet, zice : " In domeniul terorii triumfale, Mircea Cartarescu se situeaza, la treizeci si cinci de ani, in randul celor mai irezistibili matamori pe care ni i-a daruit Europas de Est: Milorad Pavic si Peter Esterhazy."

Ovid S. Crohmalniceanu, la aparitia cartii "Visul "in 1989 : " Sint proze fantastice, cum nu s-au mai sacris in literatura romana de la Eminescu incoace... Imaginatia lui Cartarescu lucreaza incitata de imensitatile astronomice, marile analogii universale, doctrinele ezoterice si teoriile stiintifici- fantastice, miturile umanitatii si activitatile ascunse ale inconstientului."

Paul Georgescu, a lansat in Gazeta Literara, multi scriitori, printre care: Nichita Stanescu si Matei Calinescu,...din 1982 a inceput sa publice avant-gardisti, devenind interesat in noi scriitori subversivi, generatia cunoscuta sub numele de "Optzecisti", avand un rol important in promovarea reprezentantilor acestei noi directii lirice, astefel sunt promovati, Stefan Agopian si Mircea Cartarescu.
Comentariu publicat de Dem pe Martie 29, 2010 la 10:20pm
Aş putea folosi apelativul "Domnule General" sau simplu "Generale !"
Alegeţi.
Nu vă înţeleg supărarea. Chiar dacă gândim aproape la fel. Cu siguranţă nu făceaţi trimitere la mine deşi mi-ar fi făcut plăcere să faceţi această imprudenţă. Nu mă recunosc prin nimic în retorica spumegată dar mă nedumereşte imprecizia sau indecizia mesajului.
Cine sunt canaliile? Cine loveşte în Mircea? Cine v-a tulburat?
Probabil făceaţi un emoţionant rechizitoriu la adresa "scuipacilor" pe istoria românilor ori refulaţi scârba pentru cei care v-au erodat meritele, precum termitele.
Nu cred că l-aţi citit pe Cătărescu iar dacă aţi făcut-o nu l-aţi înţeles. Multora li s-a întâmplat, mai ales acelora care puteau cuprinde întregul mesaj literar, aşadar aveţi motive temeinice.
Aici eu nu discut despre Cărtărescu, am mai spus-o. Discut subiectul din spate, valoarea, măreţia, distincţia şi tot ce înseamnă motivaţie spirituală a omului cu sau fără studii.
Eminescu este cel mai mare poet şi cel mai iubit om de cultură pentru că în primul rând a fost o CONŞTIINŢĂ!
Aşadar trebuie să diseminăm din grămada de vorbe, cuvintele care pot clădi, care vin de la personalităţi indubitabile, ce merită puse la locul lor, ambele.
Să nu ne pronunţăm asupra creatorilor. Poate unora nu le-a venit încă timpul.
Şi să nu uităm că tot ceea ce se vede ascunde ceva.
Avem oare, domnule general, discernământul să aruncăm piatra? Suntem noi, ca individualităţi, cei care deţinem cheia de la cufărul cu adevăruri?
În final, vă recunosc. Aveţi posibilitatea să vă corectaţi exprimarea, în mod cert afectată emoţional.
Fără valori autentice, şi dumneavoastră sunteţi o valoare militară, societatea lăsată la cheremul gaiţelor, nu poate fi decât ceea ce suntem în prezent, şi chiar mai jos de atât.
Fiţi binevenit la această dezbatere!
Dem
Comentariu publicat de Dem pe Martie 29, 2010 la 9:25pm
Pentru Doamna Doina Manea.
Regret, dar vă dau dreptate. Aş fi preferat o polemică pentru eleganţa cu care paraţi sau touch-aţi.
Una din multiplele slăbiciuni(oare?) ale omului sunt surogatele sentimentale. Cafeaua, tutunul, voyerismul, alcoolul, ........dar şi teatrul, literatura, cântecele, televiziunea, LSD ori alte psihedelice....orice mijloc prin care sezaţiile sunt stimulate prim mijloace mai mult sau mai puţin dăunătoare sănătăţii.
Exista o teorie conform căreia lectura exagerată tâmpeşte....mă rog, pe unii în mod cert datorită efortului depus. De altfel orice consum exagerat este dăunător.
Literatura, prin calitatea unor autori şi opere a creat o nouă psihoză printre cei care nu au înţeles că pentru a scrie îţi trebuie neapărat talent iar geniul ar fi de dorit. Editurile şi transformarea culturii în industria publicistică dublată de cea publicitară a permis apariţia unui nou "promis land" o altă goană nebunească, de data aceasta după Pulitzer sau nominalizări ale unor prestigioase mecenate.
Mulţi chemaţi, puţini aleşi. Mai ales în vest, unde arta este sinonimă cu valoarea. La noi obscenităţile ţin loc de originalitate iar scuipatul pe Ţară, considerat talent.
Am putea face un pariu inedit, adunând 10 fani ai unui "scuipaci" şi puşi să traducă prin cuvintele lor mesajul pe care nici autorul nu era prea sigur ce voia să exprime. Nu sunt critic, nici nu cunosc personal un critic obiectiv. Sunt convins că nici aceştia pe mine, deci am fi chit. Rezultatul ar fi mai mult decât evident.

De ce acest comportament? Simplu, avem deaface cu generaţiile care puneau presiune pe dascăli pentru note mari, pentru vedetism şcolar, pentru credibilizarea părinţilor analfabeţi aflaţi în posturi importante ale partidului, securităţii, statului, învăţământului...etc. şi bătătorirea drumului pentru ca loazele să ajungă "viitoarele cadre de nădejde ale partidului", schimbul de mâine.
Adică de azi.
Aceştia se află peste tot, redistribuiţi mai ales după 89 pentru că nu puteau fi lăsaţi muritori de foame, majoritatea lor se află în domeniile în care gura este mijlocul de muncă, nu mintea sau braţele. Desigur, nu generalizez, dar exemplele sunt la îndemână.
Încă nu ştiţi cine sunt "licuricii", sigur nu puteţi pune bază pe agramaţi sau suficienţi. Faceţi apel la surse credibile, merită, mama dvs. de exemplu, este una de încredere.
Dem
Comentariu publicat de chelaru mircea pe Martie 29, 2010 la 9:00pm
îmi propusesem să rămân neutru. o neutralitate lucidă, aproape sfidătoare. dintr-un singur motiv: să-i las să se sfâşie între ei! se pare însă că haita a prins de veste. şi-au produs parola recunoaşterii jivine. mirosul. duhoarea. împuţiciunea pestilentă a canaliei. dacă nu puţi ca ei te sfâşie. ce valoare, ce elite, ce stare de conştiinţă! frate gelu, aceste trimiteri sunt tocmai vulnerabilitaţile pe care se caţără neointelectocultiştii. ei cred că pot deveni mari lovind în măreţie şi în simplitate. ei nu pot supravieţui pentru că nu pot crea. tocmai de aceea sfâşie devorator şi sălbatic tot ce inseamnă creaţie, excremând halde imense de steril! de ce vă miraţi că lovesc în Mircea? de ce nu turbaţi a mânie când lovesc în tot! în tot ceea ce suntem prin fagurii noştri de miere ancestrală?de ce nu turbaţi a mânie când ne trimit în afara istoriei reinventându-ne ca veniţi de pe aiurea! vă preţuiesc pentru îndărătnicia de a rezista pe această teribilă ruletă rusească a culturii literate româneşti.nu mai întoarceţi obrazul către obraznici. nu merităm a fi pălmuiţi a doua oară de obrăzniciţii epocii imposturii şi sacrilegiului. faceţi scut pentru a permite rasadului să răsară! să se întremeze si să fac fruct cu gust de universal şi miros de veşnicie. şi în loc de încheiere: nu sunt un fan Cărtărescu. îl accept pentru stilul "neoreality" (nu cred că încadrarea s-a mai folosit până acum dar aşa îl caracterizez spontan) şi pentru puterea de ieşi din schematismul unor dogmatice tipare. la noi la români, lupul singuratic, fie el şi alb, nu mai sperie pe nimeni. şi nici respect nu mai produce. totul este indiferenţă. fără valori nu suntem sortiţi doar uitării. am scăpa ieftin! fără valori create din interiorul fiinţei noastre colective suntem abandonaţi dispreţului.
Comentariu publicat de Doina Manea pe Martie 29, 2010 la 8:59pm
Pentru fratele Constantin Grecu:

Nu numai că unii deţinuţi înzestraţi cu talent compuneau şi memorau poezii pentru păstrarea sănătăţii mentale. Mi s-a spus (membru al familiei) că unii frecau săpun pe talpa bocancului să creeze un film în care scrijeleau (cu coada lingurii) versuri sau chiar dădeau lecţii de alfabetizare celor iliteraţi. Jos pălăria pentru acei eroi.

Dar m-am referit la cei care scriu si vor să publice în prezent. In fond, nu este nici o ruşine să dorim ca volumul nostru de poezie sau de proză să fie publicat. Si eu doresc să public, deşi nu fac nici un efort în acest sens. Scriu pentru mine. Dar mă bucur cînd cineva din cercul meu de cunoştinţe are un volum de poezii pe raftul unei librării. Il şi cumpăr.

Care va fi viitorul editurilor şi al drepturilor de autor, ca şi al plăţii autorilor, habar n-am, şi nu constituie subiectul acestei discuţii – poate cineva să deschidă în viitor o nouă discuţie axată pe această tema.
Comentariu publicat de Darie Ducan pe Martie 29, 2010 la 8:46pm
Mircea Cartarescu e un mare scriitor si orice rau i-ar face cineva nu i-ar face decat bine. E la nivelul rar la care orice i-ai face ii ajuta. Asta nu inseamna sa ii faca cineva vreun rau. Important este ca e un scriitor mare si de bataie lunga. Restul sunt frectii.

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor