Fără valori suntem sortiti uitării - un argument pro Mircea Cărtărescu

Observ în ultima vreme o încrâncenare teribilă împotriva unui scriitor care nu mai are nevoie de nici o prezentare: Mircea Cărtărescu. Am văzut că s-a întâmplat acest lucru chiar şi aici pe Reţeaua literară. Nu ştiu dacă totul porneşte dintr-un subliminal răvăşit al încrâncenării sau pur şi simplu dintr-o dorinţă acută a unora de-a ieşi în evidenţă cu orice preţ – dorinţă propagată mediatic de mai toate mijloacele de comunicare în masă. Sigur, nu contest faptul că majoritatea comentatorilor şi-au recunoscut afinităţile înspre zona structurilor mercantile, însă genul de afirmaţii mereu tendenţioase mă face să cred că o anumită latură comportamentală şi-ar dori să le dedubleze personalitatea şi să-i trasforme într-un fel de judecători supremi. Ceea ce până la un punct mi se pare o dorinţă firească. Însă nefiresc mi se pare să se lanseze afirmaţii nefondate care aduc prejudicii în primul rând autorului în cauză şi în al 2-lea rând mie ca simplu şi umil aparţinător al unei bresle din ce în ce mai hulite şi marginalizate: scriitorimea română.


Acest scriitor, despre care unii vorbesc aparent preocupaţi, a fost unul dintre puţinii scriitori care au reuşit să aducă ceva cu adevărat literaturii române contemporane, care au reuşit să contribuie fundamental şi din fericire necondiţionat la emanciparea unei generaţii întregi de scriitori. Amintesc aici despre incitanta şi sublima perioadă a Cenaclului Litere de la Universitatea din Bucureşti, cenaclu în care m-am format şi eu ca poet într-o perioadă decadentă în care poezia avea toate valenţele unui underground impus & indus de sistem. Mircea Cărtărescu a condus acel cenaclu literar despre care n-ar putea să vorbească altcineva mai bine şi mai pertinent decât cei care şi-au purtat în fiecare săptămână paşii pe coridoarele Facultăţii de Litere în drum spre ceea ce avea să devină perspectiva lor literară. Cezar Paul Bădescu, Răzvan Rădulescu, Mihai Ignat, T.O. Bobe, Svetlana Cârstean, Doina Ioanid, Victor Nechifor, Ioana Nicolae, Paul Cernat, Sorin Gherguţ, Marius Ianuş, Ana Maria Sandu, Domnica Drumea, Cecilia Ştefănescu, Răzvan Ţupa şi mulţi, mulţi alţii. Tineri scriitori care au confirmat. Care deja sunt remarcaţi în lumea literară şi cu care vom putea să ne mândrim în literatura europeană a următorului interval de timp.


Nu ştiu să fi existat cineva care a participat constant la întâlnirile cenacliere de la Litere şi care să nu fi simţit la un moment dat evoluţia. Să nu fi avut sentimentul înălţător al zborului. Despre acest lucru este vorba. Despre înălţarea deasupra lumii şi despre sentimentul zborului. Sigur că este o metafora, sigur că folosesc imagistica poetică încercând o definire a simplităţii artistice, a reîntoarcerii înspre zona inefabilului. N-aş vrea să definesc eclectic şi cu descriptivism egolatru cât de mult a însemnat pentru mine acest cenaclu însă aş vrea cu siguranţă să afirm – şi cred că aş fi cel mai în măsură să-l judec subiectiv, negându-l – că scriitorul Mircea Cărtărescu este tot ceea ce putea da mai bun literatura română contemporană de după Revoluţie. Este acel referenţial spre care tinde să ajungă fiecare scriitor, este un punct de reper necesar.


Ar trebui să avem un maxim respect şi o maximă apreciere faţă de tot ceea ce reprezintă el. Însă din păcate – şi aici n-am cum să-l contrazic pentru că şi eu am cunoscut viziunea de dincolo de zidurile cetăţii – trăim o stare de angoasă faţă de tot ceea ce înseamnă mareţie – şi prin asta încerc să delimitez elitele de elitism – trăim într-o continuă devalorizare culturală, într-o societate care acepta nestingherită propagarea subculturii, a nonvalorilor şi a imposturii, trăim într-un reality show permanent uitând care sunt diferenţele dintre limită şi limitare, confundând libertăţile de opinie şi exprimare cu vehemenţa contestatară şi cu afişarea unui je m'en fiche auctorial. Şi facem acest lucru aproape iradiind în penibilă încântare în loc să aşezăm firescul acolo unde i se cuvine.



Nu spun că ar trebui neaparat să facem un piedestal pentru Mircea Cărtărescu (şi să-l îngropăm în acest fel în derizoriu aşa cum s-a mai întâmplat de-a lungul timpului şi cu alţi mari scriitori) însă ar trebui să ne mândrim că avem asemenea oameni printre noi, ar trebui să-l apreciem cum se cuvine şi să-l propulsăm (chiar şi prin susţinere instituţională) în toată zona de dincolo de zidurile cetăţii. Pentru că dincolo de cetate se află adevărata Cetate pe care cei mai mulţi dintre noi nu vor avea niciodată ocazia să o cunoască în adevărata ei magnitudine. Sigur că cel mai frumos teritoriu este curtea din faţa casei tale însă ar trebui să dărâmăm gardul înalt şi să începem să vedem cu adevărat că dincolo de el există lumea. O lume altfel, multiculturală şi neconvenţională dar civilizatoare până în cele mai profunde înţelesuri. Rămâne în puterea fiecăruia dintre noi să considerăm până unde este necesară civilizarea proprie însă n-avem dreptul să ne desconsiderăm valorile. Este ca şi cum ne-am nega existenţa. Şi fără existenţă (adică valori) degeaba vorbim despre tradiţie, istorie, patriotism, stat naţional şi alte noţiuni supra-politizate, utilizate fără noimă şi rupte din context. Fără valori suntem sortiţi uitării, suntem – pentru a nuştiucâtaoarăofertaţii şi încătuşaţii marginalului.





http://geluvlasin.blogspot.com

Vizualizări: 209

Nu sunt acceptate comentarii pe acest blog

Comentariu publicat de george ionita pe Martie 29, 2010 la 8:19am
Domnule Vlaşin,
vă susţin punctul de vedere ca şi unele din părerile exprimate în comm-uri.
Din păcate ştiţi foarte bine că promovarea valorilor literare ţine de grupuri şi grupuleţe, în mare măsură.
Este evident şi faptul că simpatiile politice alimentează doza de subiectivism, alterînd justa apreciere, plasîndu-ne de o parte şi de alta a baricadei.
Deci şi în viitor vom avea parte de aprecieri pernicioase, de manifestare a orgoliilor, de fărîmiţare a energiilor
în obscuritate.
Dincolo de aceste lucruri, Mircea Cărtărescu este o valoare în literatura romană, asta chiar dacă ne place sau nu să o spunem.
Comentariu publicat de Vasilica Ilie pe Martie 29, 2010 la 6:45am
Nu trebuie sa va mirati ca exista voci care se ridica impotriva unui text, impotriva celui care l-a scris. Ei nu vad esenta, miezul acelui text, o iau pe langa text si incep sa denatureze. Un stat fara cultura inseamna un om fara vlaga, fara simturi, a trai ca un robot, in continua inertie. Avem nevoie de cultura, de frumos. Mircea Cartarescu este un scriitor contemporan care "sare" in ochi (daca ma pot exprima asa) este prezent in viata culturala prin cartile pe care le-a scris in ultimul deceniu, neimplicat in politica USR-ului, in scandaluri, barfe. Mie mi-a placut textul pe care l-ati scris anterior, despre scriitor si opera lui ( trilogia "Orbitor") despre acel interviu, un interviu cuminte, inteligent, decent. Am citit acest articol si vad amaraciunea ce se desprinde din fiecare paragraf. Nu puteti sa faceti ca oamenii sa gandeasca la fel; nu sunt plamaditi din acelasi aluat, trebuie sa-i luati ca atare dar este bine sa luati pozitii ca si articolul de fata. Eu va felicit pentru ca va vad o persoana "bataioasa", in sensul bun al cuvantului, cu bun simt si care luptati pentru mentinerea valorilor in cultura. Bineinteles ca o sa va loviti si de oameni falsi, acestia se gasesc peste tot, in toate structurile societatii, trebuie sa aveti taria sa mergeti mai departe, sa stiti sa discerneti, sa cerneti. Va doresc mult succes!
Comentariu publicat de Constantin Grecu pe Martie 29, 2010 la 5:48am
...animozităţile şi controversele din societatea românească au cuprins şi lumea scriitoricească.Scriitorii ditr-un judeţ fac parte di diferite Asociaţii:unele cu sediu la Alba-Iulia,altele la Arad,Braşov,Craiova pentru ca în final ,să intre toate sub cupola USR!Dezbinarea aceasta răspunde unei comenzi politice de care depinde finanţarea şi promovarea culturii!Practica a demonstrat că banul este puternicul zilei:propulsează indivizi în vârful piramidei fără ca valoarea să primeze!Şi aprecierea valorii unei opere se face în funcţie de comanda politică!S-a ajuns chiar să,,ne negăm existenţa'' şi finalul va fi cel preconizat de dumneavoastră,retoric vorbind!
Comentariu publicat de Dem pe Martie 29, 2010 la 4:51am
Domnule Vlaşin, chiar dacă aţi încercat să îmi puneţi pumnul în gură, apreciez demersurile dvs. pentru atragerea atenţiei privind nevoia echilibrului dintre cantitate şi calitate.
Dacă aţi făcut cumva aluzie la punctele mele de vedere, sunteţi în eroare. Citiţi mai cu atenţie.
În pomul fără roade nu arunci cu pietre iar despre "nimic" nu poţi avea păreri. La fel cu înmulţirea lui "0" cu orice număr, oricât de mare, tot "0" va rezulta.

Opinia mea despre Cărtărescu, este nesemnificativă. Eu sunt un pigmeu printre oamenii de cultură din domeniul ştiinţelor comunicării, literatura este doar o filă a acesteia. Important este doar faptul de a fi exprimat opinia, de a-l fi reflectat pe acest român care a făcut ceva pentru semenii lui. Nu trebuie să îmi placă mie. Gusturile sunt personale, eu nu mă prefac în mulţumit sau nemulţumit, încerc să fiu obiectiv şi să îi conving pe cei din jur de nevoia de "a fi".

Vorbiţi despre valoare. Generos demers, chiar dacă inconsistent. Axiologia, teoria valorii este atât de complexă încât pentru nespecialişti reprezintă o mare durere de cap. Putem intra oricând pe domenii şi fiecare dintre cei pasionaţi de cultură sau cunoaştere, este convins de obiectivitatea acestora.
Valoarea lui Cărtărescu,..........nu o dau nici tirajele, nici criticii străini, nici premiile. Valoarea lui este dată de percepţia şi impactul scrierilor sale asupra societăţii în care trăieşte. ....La valeur n attend pas les nombres des annees....parcă, scuzaţi eventuale greşeli de scriere.
Fiecare dintre noi confirmăm, sau nu, prin faptele şi nu prin calitatea serviciului de imagine care ne susţine.
Între măreţia cuiva şi a ne respecta valorile este o prăpastie, un hiatus mental. Nu sunt de acord.
Tocmai de aceea, cu atât mai mult, ar trebui să ne folosim de valorile înaintaşilor pentru a repara sau măcar a nu repeta greşelile înaintaşilor. Trufia este primul semn al nonvalorii. Teama de exprimare liberă îi urmează.
De ce oare nu reţinem ori nu ne este pe plac afirmaţia lui Odobleja privind calitatea celor care promovează valorile. Valorile sunt în jurul nostru dar ne facem că nu le vedem. Nu vrem să le vedem sau să ni le asumăm. Valorile polarizează oricât ar polemiza, doar lipsa culturii îi ţine pe oameni la distanţă
Aceasta pentru că valoarea noastră de intelectuali este una de carton şi nu de esenţă, educaţia şi mentalitatea ne tarează existenţa şi ce este mai grav că prin personaje nemeritat considerate ca fiind parte a elitei româneşti, sunt legitimate nonvalorile sau chiar antivalori.
Nu vă faceţi griji în privinţa mea, nu aspir la domeniul literar, sunt aici doar pentru a dezmorţi neuronii unora şi a încuraja oamenii sinceri şi curaţi la spirit să ridice glasul împotriva imposturii din literatură, a doua ca pondere după cea din politică. Nu imi place publicitatea, nu mă ascund, eu nu contez decât ca o voce care spune mereu altceva în sprijinul aceluiaş mesaj.

Avem nevoie de cultură!
dem
Comentariu publicat de Doina Manea pe Martie 29, 2010 la 4:38am
Dl. Vişan, toată admiraţia mea pentru articolul dvs. care emană in egală măsura pasiune, bun simţ, dar şi tristeţe. Sau poate amărăciune. Mă alătur părerii înţelepţilor care afirmă că o societate care elimină arta, muzica, literatura, filozofia, preocupările umaniste în general pentru a se închina în exclusivitate mercantilului nu are şanse de supravieţuire. Ceva, undeva, se va rupe, după care intregul edificiu – sau cum spuneţi dvs., Cetatea – se va prăbuşi.
Cu stimă, Doina

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor