(Fragment din romanul „Căsnicie pe aripi de oţel”)



Ani a ridicat capul din
cartea de pe
birou, trezită de zgomotul
unui motor care
s-a oprit în
faţa vilei. Imediat a
auzit cum portiera
se deschide şi
se-nchide, urmîndu-i scârţâitul uşii
de la intrare
şi vocea Vioricăi, servitoarea, apoi glasul
lui Bogdan.


Şi-a îndreptat în
grabă scaunul cu
rotile spre întrerupător
şi a aprins
marele candelabru. A aruncat
o privire în
oglindă, încercînd să scape
de câteva şuviţe
de păr rătăcite
pe obraz, dîndu-le după
urechi. În acel moment, s-au
auzit uşoare bătăi
în uşă, iar la
îndemnul ei, Bogdan şi-a
făcut apariţia în
cameră.


Un bărbat înalt, bine
legat, cu trăsături virile, pur
masculine, emanînd tinereţe,
robusteţe şi impozanţă. Un
păr şaten, un nas
mijlociu şi doi
ochi verzi pătrunzători. Nici un
rid pe faţa
proaspăt berbierită. O mustaţă
puţin mijită şi
neagră şi o
gură senzuală – parcă –
veşnic însetată.


- Bogdan !? La ora
asta !? s-a mirat Ani. S-a
întâmplat ceva?


- Bună seara,
draga mea! a
salutat-o el neluînd
în seamă uimirea
ei. S-a apropiat şi a sărutat-o
fugitiv pe frunte. Nu
s-a întâmplat nimic, a
spus în cele
din urmă. Am venit
să te văd. A
trecut ceva timp
de când n-am
mai fost, nu?


- Şase săptămâni, a
spus ea cu
precizie .


- Totdeauna ţii
cont de asta, a
remarcat Bogdan .


- Pentru că, totdeauna
te aştept. Nu am
pe cine să
mai aştept.


- Să nu
începi iar cu
văicăreli şi reproşuri! a
oprit-o el şi
s-a îndreptat spre
bar, unde şi-a pus
un păhărel de
coniac .


- Nu ţi-e foame?
a schimbat subiectul
Ani .


- Ba da. I-am
spus Vioricăi să-mi
pregătească ceva de
mâncare. Tu ce faci ?


- Cât stai?
l-a întrebat fără
să-i răspundă.


- Până mâine
la prânz .





2



- Mi-ai promis
că vii în
concediu şi stai
mai mult ?!


- N-am avut
concediu. Nu ştiu când
voi avea.


- N-ai luat
concediu pe acest
an ?!


- Încă nu, a
minţit el.


- De ce nu
joci corect ? Spune-mi adevărul …


- Ce adevăr ?
a făcut pe
neştiutorul Bogdan .


- Spune-mi că
ai petrecut vacanţa
cu una din
amantele tale în -
nu ştiu
ce – ţară europeană.


- Şi … dacă
ar fi aşa …?


- Este ?


- Este ! a privit-o
fix, şi Ani înlăcrimată
şi rănită a
plecat capul, încercînd să-şi
ascundă durerea.


- De ce mai vii, Bogdan ?


- Să te
văd.


- Să vezi
cum mă ofilesc
şi cum mor
încet ? Să dai
o mână de
ajutor sfârşitului meu ?


- Iar dramatizezi ?
Nu vreau să
mă cert cu
tine, te rog!


- Dormi cu mine? l-a
întrebat fără îndrăzneală.


Tăcut, Bogdan o privea
cu o expresie
de repulsie şi
milă. Ani şi-a apropiat
căruciorul de fotoliul
pe care stătea
el şi cu
obrajii uzi, a-nceput să-i
mângâie picioarele.


- Mi-e dor
de tine, iubitule ! i-a spus
cu rugăminte în
glas. Mi-e dor de
îmbrăţişările tale. Încă sunt
nevasta ta, merit o
mică atenţie la
intervale aşa lungi
de timp. Cu ce-am
greşit ? Sunt eu vinovată
că stau în
acest scaun şi
mă usuc de
dorul tău? Odată m-ai iubit…!


- Ajunge! a
răcnit Bogdan sărind
în picioare, copleşit şi
scârbit de femeia
din faţa lui. Te-am
iubit, e adevărat, dar n-ai
luptat deloc să
salvezi iubirea noastră, nici
nu ai încercat
să mă înţelegi
ca om, dacă eşti
azi paralizată, nu sunt
eu vinovat. Ai şofat
beată, ştii bine! Ai distrus
tot şi în
primul rând, te-ai distrus
pe tine. Puteai avea o
familie, o nouă dragoste, poate, un copil … doar
nu sunt toţi
bărbaţii sterili ca
mine.


- Eu te-am
vrut pe tine. Te-am
iubit numai pe
tine! a strigat ea
printre suspine. Tu n-ai
avut nevoie de
iubirea mea. M-ai dus
în capitală şi
m-ai tratat ca
pe un obiect. Pentru ce să
fiu rămas? Ţi-am dat
libertatea dorită …


- Vrei să
te calmezi ? De fiecare
dată când vin, îmi
faci scene.



3



De fapt voiam să-ţi spun, că săptămâna
viitoare te vor
vizita Morghit şi
Iosif Hrihorică, iar pentru
două zile voi
fi şi eu. La
plecare vreau să
te iau cu
mine; am zbor spre
Italia şi vorbisem
cu un ortoped
să te vadă. Îmi
trebuie paşaportul tău
pentru viză. Gândeşte-te şi
dimineaţă îmi spui
dacă vrei să
mergi. Îi comunici Vioricăi
să pregătească dormitorul
nostru, şi cu Morghit
şi Iosif aici, voi
dormi cu tine. Acum
mă duc să
mănânc şi dorm
în camera mea. Noapte
bună !


Ani a amuţit. Încremenită privea cum uşa se
închide în urma
soţului său. „ Italia. Mă duce
în Italia”, a îngânat
doar pentru ea. „Poate
voi redeveni o
femeie întreagă… Dă-i Doamne
să fie aşa
şi voi şti
să te recuceresc, domnule Vlădeanu !”


Deodată, viaţa a prins
formă şi culoare. Speranţa s-a
trezit în sufletul
ei şi, parcă i-a
colorat obrajii palizi. N-a
dormit toată noaptea; a
făcut liste, a făcut
planuri … avea atâtea


de pregătit şi numai
într-o săptămână .




***



Tolănit pe fotoliu
în camera lui, cu
un alt pahar
de coniac pus
în faţă-i pe
măsuţa de cafea, Bogdan
medita în tăcere
la lumina lampadarului
de lângă el. Îşi
făcea o analiză
a căsniciei, întrebîndu-se pentru
a mia oară
în gândul său: „Cum
s-a ajuns aici ?” De
câte ori vine
în această casă
imensă, se aşteaptă să
găsească la intrare, o soţie tânără, plină
de viaţă, sărindu-i la
gât iubitoare. Amintiri plăcute, dar
şi triste îi
trezea acest loc. Acum
găseşte o femeie
într-un cărucior, care îi
stârneşte compasiune şi
mustrări de conştiinţă
şi pe care – dincolo de toate acestea – înlăuntrul lui, încă
o mai iubeşte.


Ca un blestem, soarta şi
norocul îi erau
legate de acel
scaun mobil. De cele
mai multe ori, avea
gânduri chiar necreştine;
putea să
nu o ducă
în Bucureşti, să o
fi lăsat să-şi
vadă de viaţă
mai departe. Ar fi
avut amândoi o
altă soartă, dar… o iubea şi
nu rezista departe
de ea. După accident
ar fi putut
s-o închidă într-un
sanatoriu, să divorţeze, să uite
că a cunoscut-o… Erau atâtea
moduri de a
se fi putut, că-l
îngrozea numai gândul, dar
destinul nu l-ar
fi iertat niciodată. Nu există
fericire clădită peste
cadavre .


Ani pentru el
a fost ca
o sevă hrănitoare
din care guşti
o



4



singură dată şi te
simţi îmbelşugat, împlinit şi
liniştit pentru tot
restul zilelor. Nu pricepea
cum s-au întâmplat
toate şi unde
s-au ascuns acei
ani frumoşi. Acele clipe
când putea să
facă drumul spre
Cluj, să-şi strângă nevasta
în braţe şi
să se dezmierde
în mângâierea îmbrăţişării
ei. Astăzi mariajul lor este
un pumn de
amintiri pe care, în
dorinţa de a
retrăi tot ce-ai
avut, deschizi pumnul şi ele te
copleşesc din toate
părţile, ca un roi de fluturi
ce se învârtesc
bezmetici după lumina
unui bec. Îşi dorea
femeie din acel
fotoliu mişcător, este cea
care i-a stăpânit
sufletul şi a
rămas lipită de
el mai puternic decât
ştampila de pe
actul de căsătorie, mai puternic decât
gradele ce le
purta pe umerii
uniformei de pilot. Ar
fi nedrept să
creadă cu convingere, că e
singura vinovată de
tot ce s-a
întâmplat, pentru că în
sine, adevărul îl măcina
şi ştia că
e răspunzător pentru
toate şi poartă
peceta culpei.


În inima lui
nu există o
altă femeie, decât ea, Ana
Cristea. Toate celelalte erau
târfele care-i satisfăceau
necesitatea bărbătească,
erau ghena în
care se depun
deşeurile, dar Ana nu
trebuia să simtă
acest lucru, nu trebuia
să-l afle vreodată. În
dorinţa de a
se face înţeles
şi era convins, că
este atât de
inteligentă, doar e o
intelectuală, ca să-l înţeleagă, îi
povestea totul. Poate a
priceput, poate s-a consolat
cu ideea că
trebuie să-l împartă
cu altele, dar cum
să suporţi, să fii
pus în faţa
faptelor împlinite şi
umilit, aşa cum a
făcut-o el?! S-a purtat
josnic de prea multe ori
punînd-o în egalitate
cu celelalte, de parcă, ea
ar fi fost
o altă groapă
de gunoi şi
târfele de duzină, reginele de pe piedestal. În
realitate, Ana era stăpâna
sufletului său, atât în
aer cât şi
pe pământ. Era dirijorul
aripilor de oţel
ale căsniciei, precum el dirija
aripile de aluminiu ale avioanelor iar Bogdan
simţea adevăratul zbor
numai în braţele
ei. Era zborul spre
culmile irealului, spre tărâmul
paradisului în care
extazul te face
să pluteşti prin
norii viselor.


Infirma din camera alăturată este, mai
presus de orice, o
fiinţă omenească şi
nici un suflet
uman nu merită
să se stingă
în felul acesta
la doar 32
de ani. Ca să-şi
afle liniştea şi
fericirea dorite, trebuie să
încerce totul pentru
a o ridica
din acel scaun. Numai
aşa îşi


va elibera Eu-l personal
din plasa remuşcărilor
şi totodată, să se
salveze pe el
însuşi, scăpînd de o
povară.


Dorina Enuică


Vizualizări: 11

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor