În sufletul meu au înflorit deja cireşii. Mănunchiuri albe, delicate stau cuminţi în inima mea ca într-o livadă. E mireasmă de pământ cald şi proaspăt peste tot. Dincolo, soarele tocmai stă să răsară şi să vânture noaptea de întuneric. Mi-e atât de bine! Plâng de drag la gândul că fiecare strigat şi rugă şi-au găsit locul şi menirea în primăvara mea, în copacul meu cândva desfrunzit de toamnă… acum cireş înflorit.
                      Păşesc cu grijă prin roua din ochii mei, să-i simt candoarea. Cu recunoştinţă, mă ridic pe vârfuri mângâind soarele, lăsându-mi părul în vânt să cutreiere pădure peste oameni. Fără să stau pe gânduri, mă abandonez copil bucuriei, îngăduind verdelui lumii să se sădească în fiecare por al pielii mele. Şi aşa, până la amiază, ca un graffiti pe asfalt, îmi tatuez viaţa pe viaţă, legământ de netăgăduit al ultimei peregrinări.
                     Ei, uite!  Între timp mi-au înmugurit şi braţele!  Asta înseamnă că, în sfârşit, te-au regăsit!

Vizualizări: 12

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2017   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor