Feminin & Masculin

Hm, un subiect fierbinte, provocator! Așa a fost mereu și probabil așa va rămâne pentru totdeauna!

Fiecare din cele două energii are caracteristicile sale, bine definite și se manifestă conform acestora, pentru a menține echilibrul necesar vieții.

Rumi spunea că : În ochii înțeleptului, Cerul este bărbatul, iar Pământul femeia : Pământul are grijă să facă să crească tot ce lasă Cerul să cadă. Când Pământului îi lipsește căldura, Cerul i-o trimite; când își pierde prospețimea și umezeala, Cerul i le redă... Dacă ei doi nu ar avea plăcere unul de la celălalt, de ce ar sta îmbrățișați ca doi îndrăgostiți?”. Mi-a plăcut foarte mult această analogie.

De fapt, cred că totul în această lume este construit pe baza polarității celor două principii, feminin și masculin.

Bărbatul este expansiv, ca marea, pleacă în larg să cutreiere, se învolburează, se agită la vreme rea, se întunecă atunci când furtunile vieții îl amenință.

Femeia este țărmul care așteaptă cu răbdare întoarcerea valurilor mării. Este acolo mereu, pentru eternitate, știind că oricât de în larg sunt plecate valurile, ele se vor întorce pentru a primi sărutul țărmului.

Se spune că suntem suflete nemuritoare. Iar sufletele sunt asexuate, ele dobândind caracteristica masculină sau feminină atunci când primesc un corp. La venirea pe Pământ, alegem de bună voie să renunțăm la unul din aceste principii și să îl trăim doar pe celălalt. De aceea mereu, vom căuta cumva reîntregirea, prin unirea cu principiul de polaritate opusă, prin dragoste!

Așa cum fac Cerul și Pământul!

Așa cum Dumnezeu a pus dorința în bărbat și femeie pentru ca lumea să fie perpetuată prin unirea lor, așa a implantat EL în fiecare parte a existenței năzuința către cealaltă parte.” Rumi

Bărbatul este soarele care răsare în fiecare zi, strălucește și încălzește cu o putere fantastică, făcând să crească roadele Pământului.

Femeia este luna care apare sus pe Cer, în fiecare noapte, după apusul soarelui, îndulcind întunericul nopții.

Bărbatul și femeia nu-și pot trăi existența unul fără celălalt așa cum : „Nici un sunet de aplauze nu se poate face auzit de la o singură mână, fără cealaltă mână. Rumi

Cele două forțe, yin-ul și yang-ul se completează, se susțin și se echilibrează reciproc. Atunci când intervin forțe care disturbă echilibrul lor, Universul întreg suferă : Căci așa este dat să fie în lumea aceasta, fiecare parte să-și aibă perechea... Fiecare iubindu-l pe celălalt, ca sa-și poată face împreună lucrarea ce o au de făcut amândoi.” Rumi

Vizualizări: 25

Nu sunt acceptate comentarii pe acest blog

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2017   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor