tania a recunoscut că a gândit nopţi/ani în şir
la răzbunare/mi-ar fi aruncat vitriol în ochi
faţa s-ar fi transformat
într-o lună nouă mâncată de vârcolaci
în orbite două umbre
mai tăcute decât cei doi ucenici
în drum spre Emaus

n-aş fi înnebunit de la început
la fel cum încă o vreme îţi simţi braţul intact după amputare
aş fi continuat să mă simt atrăgător
nu doar o rană într-o bucată de carne
m-aş fi străduit să ocolesc obstacolele
aşa cum un orb îşi deschide ochii în vârful degetelor
nici chiar Dumnezeu n-ar fi observat că sunt mutilat
El se uită în inimă şi nu la faţa omului
aşa cum la ecograf se văd doar oasele puternice
susţinând corpul
m-ar fi ascuns în strălucirea Sa
să nu se vadă când cad

tania a recunoscut că aştepta
să-mi culeagă cenuşa din ochi
să-şi încălzească tălpile spulberând-o când dănţuia
din fiecare scânteie să nască în sânge un fachir

să nu mai învie nici un vis din trecut

apoi ar fi depus în loc de coroană
pe partea lipsă din viaţă
o mască de ceară

Vizualizări: 104

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de Ionel Petrisor pe Noiembrie 1, 2013 la 8:16pm

     O razbunare cruda,gandita mult, nepusa insa in fapta cu gandul la trecut. Este ceva bun si in asta ca fereastra!

Comentariu publicat de Liviu-Ioan Muresan pe Octombrie 31, 2013 la 8:12pm

Faină. Uite că asta e şi de epocă:) Şi se pliază pe ziua de azi.

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor