În niciun caz nu spun eu mai multe sau mai bine decât alții (decât mulți, de fapt) dar îmi spun și eu că, poate, acești ochi deschiși spre visare vor deschide și alți ochi. Nu disprețuiesc mai mult decât simt că-i trebuie pleoapei pentru a-și ascunde lumina, dar mint că o pot face doar pentru a mă proteja. Într-adevăr, mă simt bine în pielea personajului are nu-și asumă taioșenia și zgomotul râsetului matur. Eu chiar n-am vrut să cresc. Și chiar n-am vrut s-o spun, pentru că sunt prea multe degete ațintite spre imaturitatea afirmației, dar și a manifestării. Aș fi vrut, atât de tare, să-mi fi notat fiecare moment, clipă, care mi-au întâmpinat următorul pas în devenirea asta mojică și enervantă. Și fără să-mi fie rușine (cum obișnuim noi să ne privim ulterior, cu jenă), ci pur și simplu să las mâna și simțirea și trăirea, viața de atunci, fiecare secundă să-și cânte reușita sau nereușita... Vreau să fi ținut minte tot, dar nu oricum, ci exact așa cum a fost. Fiecare colț de stradă este o poveste. Și n-am spus-o eu, ci un copil de 20 ani. Sper să țină minte ce-a spus. (Oare, o să țină minte?...)

Vizualizări: 17

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2019   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor