File din istoria şoptită a românilor (2)

Moldova lui Ştefan cel Mare şi Sfânt,  permanent sub suzeranitatea

uneia, a două sau chiar  a trei ţări:

                                                           Imperiul Otoman, Polonia şi Ungaria

          Ştefan cel Mare şi Sfânt a fost domn al Moldovei între 14 aprilie 1457 şi 2 iulie 1504, perioadă în care, conform mărturiei lui, a purtat 36 de bătălii, dintre care a câştigat 34.

          Cel mai răsunătoare bătălii câştigate de Ştefan cel Mare au fost contra Imperiului Otoman, la Vaslui, pe 10 ianuarie 1475, contra Ungariei, la Baia, pe 15 decembrie 1467, şi contra Poloniei, la Codrii Cosminului, pe 26 octombrie 1496. Dintre alte bătălii câştigate, mai importante, printre altele, au fost contra oastei Moldovei, la Doljeşti, pe 2 aprilie 1457, contra oastei Valahiei, la Bucureşti, pe 24 noiembrie 1473, şi contra oastei Hanatului Crimeii, la Lipnic, pe 20 august 1469.

          Bătăliile pierdute ale domnitorului moldovean s-au desfăşurat contra Imperiului Otoman, la Valea Albă, pe 26 iulie 1476, precum şi contra Ungariei, la Chilia, pe 22 iunie 1462.

          În toată domnia, Ştefan cel Mare şi Sfânt a fost deosebit de activ şi surprinzător pe plan diplomatic, a făcut cinci mari schimbări în politica externă, în toate nu pe picior de egalitate, ci de inferioritate, a căutat permanent să asigure unei ţări relativ mici, aşa cum este Moldova, o suzeranitate protectoare din partea uneia sau mai multe ţări mai mari, ţările suzerane fiind Polonia, Ungaria şi Imperiul Otoman, luate câte una, câte două sau chiar toate trei luate la un loc. Abia în ultimii cinci ani de viaţă şi de domnie, Ştefan cel Mare şi Sfânt a fost predictibil în politica externă, fiind constant sub suzeranitate otomană.

          Moldova a fost sub suzeranitatea Poloniei din 14 septembrie 1387, când Petru II, numit şi Petru Muşat, domn al Moldovei între 1375 şi 1391, a semnat la Lvov un tratat în acest sens cu Vladislav II, rege al Poloniei între 15 august 1382 şi 1 iunie 1434.

          Pe 12 octombrie 1449, a avut loc bătălia de la Tămăşeni, la care Bogdan II, tatăl lui Ştefan cel Mare, ajutat de Iancu de Hunedoara, regentul Ungariei, l-a învins pe Ciubăr Vodă, devenind domnitor al Moldovei.

          Drept urmare, prin două acte, emise pe 11 februarie şi 5 iulie 1450, la Roman, respectiv, la Suceava, Bogdan II, fiul nelegitim al lui Alexandru cel Bun (n.a. domnitor al Moldovei în perioada 29 iunie 1400 – 1 ianuarie 1432), a recunoscut suzeranitatea Ungariei.

Ca represalie, Polonia l-a ajutat pe Petru Aron, fiul lui Alexandru cel Bun, să ajungă la tron. Pe  16 octombrie 1451, la Reuşeni, în fruntea unei armate, Petru Aron a reuşit să-l atace prin surprindere pe Bogdan II, în timp acesta participa la o nuntă, şi l-a decapitat.. .

          Petru Aron nu a mai recunoscut suzeranitatea Ungariei. După lupte pentru tronul Moldovei cu Alexăndrel, fratele mai mic al lui Roman II, pe care l-a învins definitiv pe 24 mai 1455, Petru Aron a trecut din nou Moldova sub suzeranitatea Poloniei, aducându-i omagiu de fidelitate atât în 1455, cât şi în 1456, dând, totodată, privilegii negustorilor de postav din Cracovia, privilegii începute de pe timpul domnitorului Alexandru cel Bun.

          Pe 5 iunie 1456, la cererea sultanului Mohamed II, făcută cu un an înainte, precum şi pentru a fi mai sigur de tron, Petru Aron a început să plătescă tribut Imperiului Otoman, tribut în valoare de 2.000 de ducaţi. 

Iată că a fost un precedent, Petru Aron a adus Moldova sub dublă suzeranitate: poloneză şi otomană!

          Dar perioada de anarhie, de luptă pentru tronul Moldovei, luptă începută pe 1 ianuarie 1432, când a murit Alexandru cel Bun, nu a încetat. Pe scena politică a intrat Ştefan cel Mare şi Sfânt, care a trăit la curtea lui Iancu de Hunedoara după 5 iulie 1450, când Bogdan II a recunoscut suzeranitatea Ungariei, şi până pe 11 august 1456, când a murit regentul Ungariei.

          În bătălia de la Doljeşti, de pe 12 aprilie 1457, Ştefan cel Mare şi Sfânt a înfrânt oastea Moldovei, condusă de Petru Aron şi a început o domnie de 47 de ani, a doua ca lungime din istoria românilor, după aceea de 48 de ani a lui Carol I. În această bătălie, Ştefan cel Mare şi Sfânt a fost ajutat de oşteni ai lui Vlad Ţepeş, soţul Ilonei Szilagyi şi ginerele lui Mihaly Szilagyi, socrul care, în timpul bătăliei de la Doljeşti, a fost în plină perioadă de regenţă a Ungariei.  Pentru mai multă claritate, trebuie adăugat faptul că Mihaly Szilagyi a fost frate cu Erzebet Szilagyi, soţia lui Iancu de Hunedoara şi mama lui Matei Corvin, altfel spus, Mihaly Szilagyi a fost cumnat cu Iancu de Hunedoara şi unchiul lui Matei Corvin.   De asemenea, este necesară precizarea că Mihaly Szilagyi a fost regent al Ungariei la scurt timp după 23 noiembrie 1456, când a murit regele Ladislau VI, şi până pe 20 ianuarie 1458, când dieta l-a ales ca rege al Ungariei pe Matei Corvin.      

          Deci, Ştefan cel Mare şi Sfânt şi-a început domnia sub suzeranitate dublă, ungară şi otomană, el plătind în continuare tributul de 2.000 de ducaţi, început de Petru Aron.

          Dar, nedorind să intre într-o alianţă anti-otomană, aşa cum îi cerea Matei Corvin, devenit rege al Ungariei,  Ştefan cel Mare şi Sfânt a făcut o primă mare schimbare în politica sa externă. Astfel, pe 4 aprilie 1459, când rege al Poloniei a fost Cazimir IV Jagiellon (n.a rege  în perioada 25 iunie 1447 – 7 iunie 1492), Ştefan cel Mare şi Sfânt a recunoscut suzeranitatea poloneză. A început o perioadă în care Moldova s-a aflat sub o altă  dublă suzeranitate: poloneză şi otomană. După al doilea asalt, de această dată victorios, de pe 24 ianuarie 1465, asupra fortăreţei Chilia, Ştefan cel Mare şi Sfânt.a mărit tributul către Înalta Poartă la 3.000 de ducaţi. Cea mai importantă represalie ungară după evenimentul din 4 aprilie 1459 a venit după opt ani, când oastea condusă de Matei Corvin a intrat pe teritoriul Moldovei şi, în consecinţă, în noaptea dintre 14 şi 15 decembrie 1467 a avut loc bătălia de la Baia, de lângă Suceava, cu oastea condusă de Ştefan cel Mare şi Sfânt. Regele Matei Corvin a fost rănit de trei ori şi oastea lui a scăpat vie şi nevătămată doar pe jumătate. Matei Corvin a scăpat, fuga lui fiind uşurată de ezitarea marelui vornic Crăsnaş, comandant al uneia din cele trei corpuri moldoveneşti de oaste. Această greşeala a fost pedepsită de Ştefan cel Mare şi Sfânt, care a dat ordin să fie decapitat Crăsnaş, iar alţi 24 de boieri, consideraţi şi ei trădători, să fie traşi pe ţeapă, după modelul celui care l-a ajutat să urce pe tron, Vlad Ţepeş.

          A doua mare schimbare în politica sa externă a fost în 1473, când Ştefan cel Mare şi Sfânt a încetat plata tributului de 3.000 de ducaţi, renunţând astfel la suzeranitatea Imperiului Otoman.

În acest mod, Moldova a rămas doar cu suzeranitatea poloneză.

          Totodată, a început campania lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, de susţinere a lui Laiotă Basarab de a urca pe tronul Ţării Româneşti, în scopul unei lupte unite a ţărilor lor contra otomanilor. Oastea lui Ştefan cel Mare şi Sfânt şi oastea de mercenari a lui Laiotă Basarab au trecut Milcovul pe 8 noiembrie 1473, iar între 18 şi 20 noiembrie 1473 s-a desfăşurat aşa – numita bătălie de la Cursul Apei, lângă Gherghiţa, din actualul judeţ Prahova, Armata lui Radu cel Frumos, fratele lui Vlad Ţepeş, a fost înfrântă şi domnul muntean se refugiază la Bucureşti. Nici acolo nu a avut linişte, unde pe 21 noiembrie începe un asediu. Radu cel Frumos se retrage la Giurgiu, reşedinţa raialei otomane omonime, de unde se întoarce la Bucureşti în fruntea unei oaste de munteni şi turci, armată care, pe 26 noiembrie este respinsă la intrarea în Bucureşti de trupele conduse Ştefan cel Mare şi Sfânt şi Laiotă Basarab.      

          Simţind că pericolul unui mare atac otoman,  Ştefan cel Mare şi Sfânt a făcut o a treia mare schimbare în politica sa externă. Pe 12 iulie 1474, Ştefan cel Mare şi Sfânt a recunoscut din nou suzeranitatea Ungariei, al cărei rege era tot Matei Corvin (n.a rege în perioada 20 ianuarie 1458 – 6 aprilie 1490). Astfel, Ştefan cel Mare şi Sfânt şi-a asigurat doi suzerani în intenţia de face faţă represaliilor Imperiului Otoman, care au venit după mai puţin de jumătate de an.

          Pe 10 ianuarie 1975, la Vaslui, Ştefan cel Mare şi Sfânt a respins atacul otomanilor, condus de Soliman Paşa, beiul Rumeliei. Apoi, în urma bătăliei de la Valea Albă, de pe 26 iulie 1476, avută cu otomanii conduşi, de această dată, de sultanul Mehmet II (n.a. sultan în perioada 18 februarie 1451 – 3 mai 1481), Ştefan cel Mare şi ceea ce a rămas din armata lui s-au retras în cetăţile din Suceava şi Hotin, aplicând tactica pământului pârjolit.

         Pe 10 august 1476, lipsit de alimente, Mehmet II a decis să înceteze asediul celor două cetăţi. Astfel, s-au creat condiţiile ca Ştefan cel Mare şi Sfânt să treacă la a patra mare schimbare în politica sa externă. Suveranul moldovean a semnat un tratat de pace cu Mehmet II, prin care Moldova a trecut din nou sub suzeranitatea Imperiului Otoman şi s-a obligat să plătească din nou tributul anual de 3.000 de ducaţi. Ca o paranteză, mai târziu, în 1480,  din proprie iniţiativă, Ştefan cel Mare şi Sfânt a  mărit acest tribut la 6.000 de ducaţi, în speranţa că otomanii nu vor ocupa, în principal, fortăreaţa Chilia, speranţă care a durat patru ani, deoarece pe 14 iulie 1484 oastea condusă de Baiazid II (n.a. sultan în perioada 3 mai 1481 – 24 aprilie 1512), a cucerit acest foarte important centru comercial al Moldovei. Astfel, Ştefan cel Mare şi Sfânt a ajuns să asigure Moldovei trei ţări suzerane, Imperiul Otoman, Polonia şi Ungaria, fapt care nu i-a fost de mare folos, dacă deja de pe coroana ei fuseseră smulse mărgăritarele Chilia şi Cetatea Albă.

          De aceea, tripla suzeranitate nu a ţinut prea mult, Ştefan cel Mare şi Sfânt a trecut la a cincea mare schimbare în politica externă, a început să considere că Moldovei îi este suficientă o singură suzeranitate, aceea a Imperiului Otoman.

          Suzeranitatea Ungariei asupra Moldovei a slăbit treptat, cu începere din 10 august 1476, când Ştefan cel Mare şi Sfânt a trecut din nou sub suzeranitatea Imperiului Otoman şi a încetat tacit după 6 aprilie 1490, când Matei Corvin s-a stins din viaţă. Suzeranitatea Poloniei a durat, faptic, până  pe 26 octombrie 1497, când s-a desfăşurat bătălia din Codrii Cosminului, pe timpul domniei regelui Ioan Albert (n.a. rege în perioada 23 septembrie 1492 – 17 iunie 1501). Este de precizat că suzeranitatea Poloniei asupra Moldovei a încetat oficial în urma unui tratat dintre cele două ţări, semnat pe 12 iulie 1499. După bătălia de la Codrii Cosminului, când polonezii au fost înfrânţi, faptă pe placul turcilor, tributul pretins de Înalta Poartă a scăzut la 4.000 de ducaţi.

          Totodată, se poate spune că Ştefan cel Mare şi Sfânt a găsit, în sfârşit, o suzeranitate suficient de puternică pentru Moldova, oferind celui "degrabă a vărsa sânge nevinovat", cum a fost descris de Grigore Ureche, ultimii cinci ani de domnie şi de viaţă fără bătălii, în tihna  atât de necesară pentru vârsta lui de 65 – 70 de ani, vârstă foarte înaintată pentru acele vremuri.

          De asemenea, Ştefan cel Mare şi Sfânt a avut meritul de a fi ales o suzeranitate, care nu a încercat să asimileze populaţia Moldovei cu cea de limbă turcă, cum s-a întâmplat cu alţi ocupanţi de pe plaiurile mioritice.

          Acest adevăr, că o ţară relativ mică are nevoie de o suzeranitate  din partea unei mari puteri, politică externă aplicată chiar de cel mai războinic domnitor român, Ştefan cel Mare şi Sfânt, trebuie spus cu voce tare, nu pe şoptite ori chiar trecut sub tăcere. Problema este ştiinţa alegerii unei suzeranităţi, care să nu ne desfiinţeze ca popor, fiind bine cunoscute cazurile precedente de maghiarizare şi de rusificare a unui număr foarte mare de români…

Doru Ciucescu

 

Vizualizări: 86

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor