File din istoria şoptită a românilor (3)

Ştefan cel Mare şi Sfânt a fost rănit

în timpul asediului fortăreţei Chilia

 de tirul gărzii ungare

          În limbajul de lemn, de un patriotism greşit înţeles, de falsificare a istoriei adevărate a românilor, s-a propagat în timpul regimului comunist şi încă se propagă ideea că Ştefan cel Mare şi Sfânt ar fi fost rănit de un tătar la glezna stângă, rană care nu s-a închis niciodată şi a dus la multă suferinţă fizică şi la grăbirea morţii domnitorului moldovean.

          Săgeată tătară sună frumos, chiar romantic! Realitatea este că această rană a lui Ştefan cel Mare şi Sfânt a fost provocată în timpul primului asediu şi ratat  (n.a. în al doilea asediu, de doar o zi, de pe 24 ianuarie 1465, fortăreaţa Chilia a fost cucerită) al fortăreţei Chilia, ocupate vremelnic de Ungaria. Rezultă că cea mai mare probabilitate este ca obiectul care a provocat rana, proiectil, după unii cronicari, ori săgeată, după alţi cronicari, să fie trimis de un oştean ungar.

          Fortăreaţa Chilia, port pe braţul omonim al Dunării, a aparţinut Valahiei lui Mircea cel Bătrân (n.a. domnitor în perioada 23 septembrie 1396 – 31 ianuarie 1418). În 1426, Alexandrul cel Bun a anexat fortăreaţa Chilia,  profitând de luptele pentru tronul Valahiei dintre Radu II, unul dintre fiii nelegitimi ai lui Mircea cel Bătrân, şi Dan II, fiul unic al lui Dan I, care a fost fratele lui Mircea cel Bătrân. În 1448, Petru III (n.a. domnitor în perioadele 22 august – 23 decembrie 1447 şi 5 aprilie – 10 octombrie 1448), fiul lui Alexandru cel Bun şi al celei de a patra soţii, Marina, a cedat cetatea Chilia lui Iancu de Hunedoara, pentru ajutorul primit în lupta de a ocupa tronul Moldovei cu Roman II, fiul lui Iliaş şi al Marinei  Holszanska, sora Sofiei, soţia lui Vladislav II, regele Poloniei.

          Deci, ca o primă remarcă, Ştefan cel Mare şi Sfânt a început primul asediu al fortăreţei Chilia în luna iunie 1462, când aceasta aparţinea Ungariei. Pe 22 iunie, fiind rănit la glezna stângă de un proiectil ori săgeată, Ştefan cel Mare şi Sfânt a fost nevoit să renunţe la asediu. În al doilea rând este necesar să   relevăm contextul internaţional, în care a avut loc acest asediu, cu referire, în principal, la Congresul de la Mantova şi la invazia Valahiei de către oastea otomană, culminată cu aşa-numitul "Atac de noapte de la Târgovişte".

           Pe 14 ianuarie 1460, Congresul de la Mantova, iniţiat de Pius II (n.a. Papă în perioada 19 august 1458 – 4 august 1464), a fost anunţată începerea unei cruciade, care va dura trei ani, cruciadă, la care n-au aderat marile puteri creştine, inclusiv Polonia, dar nici o putere mai mică, aşa cum a fost Moldova. O susţinere entuziastă a venit de la Ţara Românească (n.a. Valahia), condusă de Vlad Ţepeş, precum şi o alta, reţinută, din partea Ungariei, al cărei rege era Matei Corvin.

           În 1462, sultanul Mehmet II a condus o mare operaţiune de invazie a Valahiei, motivul fiind refuzul repetat, încă din 1459, al lui Vlad Ţepeş de a mai plăti tribut Imperiului Otoman. Tributul anual era de 10.000 de ducaţi, precum şi 1.000 de băieţi pentru a fi instruiţi ca ieniceri. Vlad Ţepeş s-a retras la Târgovişte, otrăvind fântânile şi dând foc caselor pentru a nu le lăsa nimic de mâncare şi de băut oastei otomane. Concomitent, domnitorul valah a făcut atacuri surprinzătoare, de scurtă durată, provocând mari pierderi oastei otomane. Celebru în acest sens a rămas aşa-numitul "Atac de Noapte de la  Târgovişte", petrecut pe 17 iunie 1462, când grupul de oşteni, condus de Vlad Ţepeş (n.a. domn în trei perioade, a treia fiind 22 august 1446 - 15 august 1462), a pătruns în tabăra oastei otomane, ajungând până aproape de cortul în care dormea sultanul Mehmet II, gata-gata să-l omoare. Câteva zile mai târziu, când oastea otomană a intrat în Târgovişte, Vlad Ţepeş a oferit un spectacol de coşmar, denumit  "Pădure de Pari", cu circa 20.000 de prizonieri turci traşi pe ţeapă. Mehmet II, cu stomacul întors pe dos la vederea acestui spectacol, a preferat să se retragă din Ţara Românească, lăsând în seama lui Radu cel Frumos, sarcina de a înlătura de pe tron pe Vlad Ţepeş, fratele lui vitreg. Această schimbare  de domnitor s-a produs pe 15 august 1462, când Radu cel Frumos a urcat pe tronul Valahiei.

          Deci, ca o a doua remarcă, Ştefan cel Mare şi Sfânt a asaltat fortăreaţa Chilia când Valahia era invadată de otomani, iar ajutorul ungar sau valah pentru garnizoana ungară ar fi fost mult îngreunat.

          În ciuda acestor avantaje strategice, Ştefan cel Mare şi Sfânt a pierdut această bătălie, mai ales datorită faptului că a avut ghinionul să fie rănit pe 22 iunie, la glezna stângă, de o săgeată ori de un proiectil, tras de garnizoana ungară din fortăreaţa Chilia.

          Ascunderea acestui adevăr porneşte de la teama unor patriotarzi de a recunoaşte că, fie şi vremelnic, fie şi punctual, Ungaria a avut autoritate asupra unei întinderi de pământ, care se afla în cadrul României Mari, România cu cel mai mare teritoriu din istoria sa.

          Minciuna cu săgeata trasă de un tătar are picioare scurte şi  asemenea "istorici" riscă să nu mai fie crezuţi nici măcar atunci când spun adevărul!  

Doru Ciucescu

             

Vizualizări: 131

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor