Dimitrie Cantemir, domnitor catastrofal,

l-a adus pe malurile Prutului

pe ocupantul obsedat, Petru cel Mare,

ascendentul celor care au răpit românilor

Basarabia şi Bucovina de Nord

          Dimitrie Cantemir, cea mai impunătoare figură culturală românească din Evul Mediu, a fost catastrofal ca domnitor, deoarece s-a aliat cu Imperiul Rus, iar ca urmare, nu numai că armata moldo-rusă a fost înfrântă în mod ruşinos de otomani în Bătălia de la Stănileşti, de pe malul drept al Prutului,  dar pe termen lung, consecinţele au fost,  epitet repetat dar meritat, catastrofale, deoarece, ruşii au considerat şi încă mai consideră că pe unde a trecut armata cu  Petru cel Mare în frunte, ei trebuie să ocupe, odată şi odată, acel teritoriu.

          Mai precis, pe 2 aprilie 1711, la Luţk, Dimitrie Cantemir a încheiat cu Petru cel Mare un tratat secret de prietenie, în detrimentul Imperiului Otoman. Reacţia Inaltei Porţi a fost  promtă, iar armata moldo-rusă, condusă de însuşi Petru cel Mare, a fost înfrântă, chiar încercuită, în Bătălia de la Stănileşti, din perioada 18 – 22 iulie. Otomanii, în cadrul Tratatul de la Prut, încheiat pe 23 iulie 1711, au cerut predarea lui Dimitrie Cantemir, ca ostatic, în mâinele lor, ceea ce lui Petru cel Mare nu I s-a părut acceptabil. Ca  urmare, domnitorul moldovean a fost ajutat să iasă din încercuirea armatei otomane dar în mod ruşinos, ascuns în caleaşca împărătesei Ekaterina, se pare, chiar sub fusta ei largă. 

          Contextul în care Dimitrie Cntemir a fost urcat pe tronul Moldovei nu a fost onorabil pentru noi, românii, deoarece a fost dominat de rivalitatea mioritică între moldoveni şi "vrâncenii" de la Târgovişte, în speţă dintre familiile domnitoare Cantemir, respectiv, Brâncoveanu.

          Tatăl lui Dimitrie Cantemir, Constantin Cantemir, un pro-otoman şi, totodată, un anti-polonez pe viaţă, a avut o domnie cuprinsă între 25 iunie 1685 şi 27 martie 1693, în care s-a remarcat, în special, prin ordinul de a-l ucide pe cronicarul Miron Costin, cu origine poloneză. Fraţii Miron şi Velicico au fost decapitaţi, se pare, chiar în prima zi de Crăciun a anului 1691. 

          În cea mai mare parte din perioada de domnie a tatălui său, fără primii doi ani, tânărul Dimitrie Cantemir (n.a. Dimitrie Cantemir a trăit între 26 octombrie 1673 şi 1 septembrie 1723) a stat zălog la Istanbul, înlocuindu-l pe Antioh, fratele său mai mare.

          După moartea lui Constantin Cantemir, boierii l-au ales la tronul Moldovei pe Dimitrie Cantemir, dar sultanul Ahmed II nu l-a confirmat, datorită uneltirilor lui Constantin Brâncoveanu. Astfel, după nici măcar o lună, pe 23 aprilie 1693, Dimitrie Cantemit a fost nevoită să renunţe la înalta poziţie, tronul fiind ocupat de Constantin Duca (n.a. Constantin Duca a domnit în două perioade, prima fiind între 23 aprilie 1693 şi 18 decembrie 1695),   favoritul şi viitorul ginere al lui Constantin Brâncoveanu. Aşa a început conflictul dintre Cantemireşti şi Brâncoveni!

          Dimitrie Cantemir s-a întors la Istanbul. În 1699 s-a căsătorit cu  Casandra, fiica lui Şerban Cantacuzino, predecesorul lui  Constantin Brâncoveanu la tron. De atunci, Dimitrie Cantemir a început să vizeze tronul… Ţării Româneşti, înteţind conflictul mocnit dintre Cantemireşti şi Brâncoveni. Prin alte uneltiri ale lui Constantin Brâncoveanu, Dimitrie Cantemir a ajuns după gratii la Istanbul. Din cauza unui diferend privind o moştenire de la tatăl lor, Antioh, ajuns domn al Moldovei (n.a. Antioh Cantemir a domnit în două perioade: 8 decembrie 1695 – 14 septembrie 1700 şi 12 februarie 1705 – 20 iulie 1707) nu a încercat să-şi elibereze fratele, Dimitrie Cantemir ieşind din închisoare doar la insistenţele ambasadorului Franţei, dar cu amintiri nu prea frumoase, care au contribuit într-o oarecare măsură, poate, la hotărârea lui de a schimba suzeranitatea otomană cu cea rusească, prin Tratatul de la Luţk. Conflictul cantemiro – brâncovean s-a mai atenuat, când Constantin Brâncoveanu s-a angajat să plătească anual zece pungi cu galbeni (n.a. monezi florentine de aur) ca despăgubire pentru moşiile luate cu japca de la Şerban Cantacuzino, moşii care au constituit zestrea de nuntă a Casandrei.

          Constantin Brâncoveanu, după victoria ruşilor în Bătălia de la Poltava, de pe 27 iunie 1709, contra suedezilor, a făcut greşeala fatală, de a trimite o scrisoare lui Petru cel Mare prin care s-a angajat să  ajute cu o armată de 30.000 de oameni şi să asigure hrana armatei ruseşti în timpul unui război al unei coaliţii creştine contra otomanilor. Petru cel Mare răspunde afirmativ şi îi trimite 300 de pungi cu galbeni lui Constantin Brâncoveanu, ca ajutor pentru înarmare. Mai târziu, sultanul Ahmed II a aflat de această corespondenţă şi, ca o primă măsură, pe 10 noiembrie 1710, l-a  pus pe tronul Moldovei pe Dimitrie Cantemir, ca om de încredere, ştiind bine conflictul dintre Brâncoveni şi Cantemireşti.

          Acesta a fost contextul celor două urcări pe tron ale lui Dimitrie Cantemir!

          A doua măsură a sultanului a fost pe 20 noiembrie 1710: declararea unui război contra Imperiului Rus, terminat prin Bătălia de la Stănileşti. Dar, Dimitrie Cantemir, chiar în condiţiile declarării acestui război, a crezut în steaua lui Petru cel Mare, s-a întors cu spatele la otomani şi a încheiat în secret cu ruşii Tratatul de la Luţk. Pe 30 mai 1711, fiind înştiinţat că sultanul Ahmed II a aflat despre acest tratat, Dimitrie Cantemir a cerut lui Petru cel Mare să vină urgent în Moldova, ca să-l apere de armata otomană, care se apropia de Isaccea, pentru a traversa Dunărea. Îngâmfatul împărat a răspuns solicitării, a venit în Moldova însoţit de armată, dar lent, cu escale lungi şi dese, însoţit fiind de soţie, de favorite, de oameni apropiaţi de la curte, mai mult ca într-o o vizită de plăcere, decât ca la război. Între timp,  otomanii au reuşit să traverseze Dunărea. Aşa a început Petru cel Mare ceea ce s-a numit Campania Pruteană (n.a. în scriere rusă, "Прутский Поход", în transliterare, "Prutskii Pohod"), care s-a terminat prin înfrângerea umilitoare de la Stănileşti.

          Constantin Brâncoveanu, fiind informat că otomanii au traversat Dunărea, a simţit care va fi sfârşitul războiului şi s-a grăbit să returneze lui Petru cel Mare cele 300 de pungi cu galbeni, după care a început să ajute cu hrană şi furaje armata otomană.

          A fost un joc la două capete al lui Constantin Brîncoveanu, care l-a costat extrem de scump, pe 15 august 1714, la Istanbul, el fiind executat prin decapitare, împreună cu fiii săi, Constantin, Ștefan, Radu și  Matei, precum şi cu ginerele Ianache Văcărescu.

          Dimitrie Cantemir, în cele două domnii, una avortată şi cealaltă scurtă, de aproape nouă luni, a dovedit că nu a fost născut pentru a fi şef de stat.

          În rezumat, consecinţele domniei catastrofale a lui Dimitrie Cantemir au fost următoarele:

a. pe termen scurt:

a.1. Otomanii s-au răzbunat pentru trădarea lui Dimitrie Cantemir, au jefuit 93 de sate întâlnite în cale, dând foc la 73 dintre ele;

a.2. Mii de moldoveni au plecat în bejenie din Moldova, dintre care cel puţin o mie, oameni apropiaţi ai lui Dimitrie Cantemir, au ajuns în Rusia, unde au fost rusificaţi;

a.3. Moldova a mai pierdut din teritoriu, Cetatea Hotinului şi teritoriul din jur a devenit raia, adică un teritoriu administrat direct de otomani;

b. pe termen lung:

b.1. Mai bine de un secol, Înalta Poartă  a numit numai domnitori străini, greci din cartierul Fanar al Istanbulului, denumiţi fanarioţi, începând în Moldova, pe 23 iulie 1711, prin Nicolae Mavrocordat, iar apoi, în Ţara Românească, pe 21 ianuarie 1716, când pe tronul domnesc a urcat  acelaşi Nicolae Mavrocordat, după ce a fost  înlocuit în Moldova de Mihai Racoviţă; epoca fanariotă a încetat în Moldova, pe 21 iunie 1821, prin venirea domnitorului Ioniţă Sandu Sturza, iar în Ţara Românească, pe 30 iunie 1822, prin venirea domnitorului Grigore Dimitrie Ghica;

b.2. Respectând testamentul scris ori nescris, adevărat sau fals, al lui Petru cel Mare, în care împăratul ar fi scris că "am găsit Rusia o gârlă, dar am transformat-o în râu; urmaşii mei să o transforme în mare" (n.a. în scriere rusă, "я нашел Россию ручьем, а оставил ее рекой; мои преемники превратят ее в море", în transliterare, "ia naşel Rossiu ruciom a ostavil eio rekoi; moi preemniki prevratiati eio v more"), Imperiul Rus a transformat Basarabia în gubernie, iar, mai târziu, Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste a ataşat Basarabia şi Bucovina de Nord unor republici unionale.

          Şi în cazul în care armata ruso-moldoveană ar fi învins pe otomani la Stănileşti, consecinţele ar fi fost catastrofale, poate acest text l-aş fi scris în limba rusă, ca limbă oficială, iar - citez din "Scrisorile unui nistro-tisean" (Gunivas, Chişinău, 2013) - "România nu ar fi existat pe hartă, ci doar fragmente în cadrul unor republici ex-sovietice: Republica Moldova (n.a. în scriere rusă, "Республика Молдова", în transliterare, "Respublika Moldova"), Republica Transilvania (n.a. în scriere rusă, "Республика Трансильвания", în transliterare, "Respublika Transilvania"), Republica Valahia (n.n. în scriere rusă, "Республика Валахия", în transliterare, "Respublika Valahia")… sau cine ştie care ar fi fost cursul istoriei?"

          Dimitrie Cantemir a fost ridicat în slăvi de propaganda comunistă, deoarece a fost filorus, s-a aliat cu ruşii şi puţin a lipsit ca să-şi dea ţara pe mâna lor, România dejistă şi ceauşistă fiind şi ea aliată cu Moscova, gata-gata să devină o republică unională.  

          După 1989, culturnicii au reuşit să întreţină o aureolă de mare domnitor, când, de fapt, Dimitrie Cantemir a fost un politician catastrofal.

Doru Ciucescu

 

 

Vizualizări: 135

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor