File din istoria şoptită a românilor (6)

Masacrul din Odessa - Dalnic,

din 22 – 25 octombrie 1941,

comandat de mareşalul

Ion Victor Antonescu,

cu mai mult de

38.000 de evrei civili ucişi

          Ion Victor Antonescu, conducătorul României între 4 septembrie 1940 şi 23 august 1944, varianta românească a funcţiei de "führer" al Germaniei, avută de Adolf Hitler, a fost o personalitate controversată, care a fost împuşcat de gardienii de la Penitenciarul Jilava, pe 1 iunie 1946, la ora 18,03, în urma condamnării la moarte pentru crime de război, sentinţă decisă pe 17 mai 1946, de Tribunalul Poporului din Bucureşti. Împreună cu Ion Antonescu, ca urmare a aceluiaşi proces, au mai fost împuşcaţi Constantin Z. Vasiliu, comandantul Jandarmeriei Române în perioada 9 septembrie 1940 – 23 august 1944, precum şi Gheorghe Alexianu, guvernatorul Transnistriei în perioada 19 august 1941 – 29 ianuarie 1944.

          Aceaste sentinţe au fost confirmate, cu unele amendamente, pe 5 decembrie 2006, de Curtea de Apel din Bucureşti, ulterior, pe 6 mai 2008, reconfirmate definitiv, fără amendamente, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

          Pe 22 iunie 1941, în zori, a început  Operaţiunea Barbarossa, de atacare concomitentă a Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste de către şapte ţări, dintre care cinci aveau, la acea vreme, frontieră comună cu singurul stat comunist european, aceste ţări fiind Germania, Finlanda, România, Slovacia, Ungaria. Lor li s-au alăturat Italia şi Spania. În acea zi, din partea României, generalul Ion Antonescu a  dat următorul ordin: "Ostaşi, vă ordon: treceţi Prutul, zdrobiţi duşmanul de răsărit şi miazănoapte, dezrobiţi de jugul roşu al bolşevismului pe fraţii noştri cotropiţi!" Acest ordin a însemnat multă speranţă pentru români, de recuperare a teritoriilor pierdute în urma ultimatului dat de Moscova, pe 26 iunie 1940. Ofensiva propriu-zisă a Armatei Române a început pe 3 iulie, iar eliberarea Basarabiei, inclusiv a Ţinutului Herţa, precum şi a Bucovinei de Nord a luat sfârşit pe 24 iulie 1941. S-au înregistrat 4.271 de militari români decedaţi. Pe 27 iulie 1941, Adolf Hitler i-a cerut lui Ion Antonescu să treacă Nistrul şi să administreze teritoriile dintre Nistru şi Bug. Pe 31 iulie, Ion Antonescu i-a răspuns afirmativ. Bătălia pentru Odessa s-a desfăşurat între 8 august şi 11 octombrie 1941, fiind cea mai mare victorie cu participare majoritar românească în cel de al Doilea Război Mondial. În această bătălie au decedat. 11.046 de militari români.

          Între timp, pe 22 august, regele Mihai I l-a  ridicat la gradul activ de mareşal pe generalul Ion Antonescu. În prealabil pe 19 mai 1941, conducătorul Ion Antonescu acordase gradul onorific de mareşal regelui Mihai I.

          Dacă la luptele dintre Prut şi Nistru moralul militarilor români a fost la cote maxime, în bătălia pentru Odessa această stare de spirit a fost incomparabil mai scăzută.  S-a ajuns până acolo, încât, pentru a corija acest aspect, prin ordinul de pe 14 august 1941, generalul Iosif Iacobici,   ministrul Apărării Naţionale în perioada 27 ianuarie – 22 septembrie 1941, a introdus pedeapsa corporală, de 25 de lovituri de bici, aplicate celor care greşesc grav cu privire la obligaţiile ostăşeşti.

          Pe 9 septembrie 1941, generalul Nicolae Ciupercă a demisionat din funcţia de comandant al Armatei a IV-a, participantă la bătălia pentru Odessa, tocmai pentru a protesta împotriva campaniei militare de dincolo de Nistru, iniţiată de Ion Antonescu. Împotriva trecerii armate a Nistrului s-au pronunţat şi alţi generali, ca de exemplu, Constantin Ilasievici, Nicolae Rădescu şi Florea Ţenescu. Trecerea Nistrului a fost criticată şi de partidele istorice. De exemplu, pe 18 iulie 1941, Iuliu Maniu, preşedintele Partidului Naţional Ţărănesc, l-a implorat pe Ion Antonescu: "Trebuie să cruţăm armata noastră pentru scopurile noastre româneşti, care sunt multe şi mari şi de tragică actualitate pentru foarte apropiate vremuri". Ion Antonescu le-a răspuns tuturor: "Nu pot să-l trădez pe Hitler, i-am dat cuvântul meu de ofițer." Acest jurământ de credinţă s-a produs pe 14 ianuarie 1941, când Ion Antonescu a fost la Berlin pentru a-i cere lui Hitler ajutor în vederea înlăturării din guvern a legionarilor lui Horia Sima, vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri în perioada 14 septembrie 1940 – 21 ianuarie 1941, în guvernul general Ion Antonescu (2).

          Într-o scrisoare din 31 iulie 1941, adresată lui Hitler, Ion Antonescu a declarat: "Voi merge până la capăt în acțiunea ce am pornit la Răsărit împotriva marelui dușman al civilizației, al Europei și al țării mele: bolșevismul rus. De aceea nu pun niciun fel de condiții și nu discut cu nimic această cooperare militară."

          Pe lângă moralul scăzut al soldaţilor, în bătălia pentru Odessa a apărut şi incompetenţa crasă a unor ofiţeri superiori din Armata Română, cum a fost cazul generalului Ion Glogojanu.

          Pe 17 octombrie 1941, Ion Glogojanu a fost numit comandant al Comandamentului Militar din Odessa. El a fost avertizat de Gherman Pântea, noul primar al Odessei, că a aflat de la o rusoaică despre minarea clădirii fostului sediu al N.K.V.D. (n.a Comisariatul Poporului pentru Afaceri Interne) Neţinând cont de această informaţie,  Ion Glogojanu a decis ca sediul Comandamentului Militar din Odessa să fie pe strada Friedrich Engels, la numărul 40, adică tocmai în clădirea fostului sediu al N.K.V.D.

          Urmarea a fost că pe 22 octombrie, la ora 17.45, clădirea de la numărul 40, de pe strada Friedrich Engels, a sărit în aer. Au decedat 79 de militari, din care 75 de români şi patru germani, Printre aceştia s-au numărat generalul Ion Glogojanu, colonelul Mangu Ionescu, căpitanul Walter Kern, căpitanul Walter Reichert, comandorul Herwart Schmidt. La aceştia se adaugă un număr de 43 de militari români răniţi. Căutările prin dărâmături au durat două zile, corpul neînsufleţit al lui Ion Glogojanu fiind descoperit pe 23 octombrie, la ora 13.10.

          Din stenograma şedinţei de pe 13 noiembrie 1941, a Consiliului de Miniştri, rezultă că Ion Antonescu a ordonat, ca represalii "drastice şi imediate", uciderea a câte 200 de evrei pentru fiecare român ucis şi câte 100 de evrei pentru fiecare român rănit. Aceasta înseamnă, după un calcul simplu, 15.000 de evrei de ucis pentru cei 75 de militari români decedaţi, precum şi 4.300 de evrei de ucis pentru cei 43 de militari români răniţi, rezultând un total de 19.300 de evrei civili de ucis. 

          Or, din relatările contemporanilor, aceste numere au fost mult mai mari. În zilele de 22 – 25 octombrie 1941, strict în Odessa au fost omorâţi prin împuşcare, spânzurare ori explodare un număr de peste 18.000 de evrei, deoarece pentru ziua de 23 octombrie s-a vehiculat numărul de peste 5.000, iar pentru ziua de 25 octombrie numărul de 13.000 de evrei ucişi în Odessa. Aproape nu mai era stâlp ori copac în Odessa de care să nu atârne un evreu spânzurat. Nouă magazii din port, pline cu evrei, într-o  înghesuială de nedescris, au fost incendiate şi mitraliate. Într-o scrisoare adresată de primarul Gherman Pântea lui Ion Antonescu, este descrisă o imagine de coşmar a Odessei din ziua de 23 octombrie: "Domnule Mareșal, m-am trezit dimineața, având în față o scenă îngrozitoare și anume: pe toate străzile și pe la colțuri stăteau spânzurați câte patru, cinci oameni, iar populația înspăimântată fugea prin oraș în toate părțile. Revoltat, am întrebat cine a făcut această barbarie, această rușine de care noi nu ne vom spăla niciodată în fața lumii civilizate. Cei în drept mi-au spus că ei nu știu nimic. Pe de altă parte, pe zidurile Odesei a apărut un comunicat fără semnătură, al Comandamentului Militar, prin care se dispunea ca toți evreii să părăsească orașul în cursul zilei de 23 octombrie și să plece în coloane spre Dalnic. Evreii, îngroziți, au părăsit locuințele și avutul lor și s-au îndreptat cu miile spre Dalnic, iar populația rămasă în oraș a început o jefuire totală a locuințelor".

          Masacrul a continuat la Dalnic, o mică localitate, situată la doar trei kilometri distanţă de Odessa. Peste 20.000 de evrei din Odessa au fost trimişi în coloană escortată de militari români spre Dalnic, unde au fost închişi în patru magazii. În ziua de 24 octombrie, trei magazii au fost incendiate şi mitraliate, iar una a fost minată şi explodată la aceeaşi oră, 17.45, când a sărit în aer  clădirea în care s-a aflat Comandamentul Militar  din Odessa.

          Astfel, cel puţin 38.000 de evrei civili din Odessa au fost ucişi, în ceea ce, pe drept cuvânt, a fost numit "masacrul din Odessa".

          Victimile exploziei din 22 octombrie  1941 au fost îngropate într-un cimitir format ad-hoc, în Parcul "Taras Şevcenko" din centrul Odessei, în apropiere de malul Mării Negre. Acest cimitir a fost ras de pe faţa pământului imediat după ce Armata Roşie a intrat în Odessa, luptele desfăşurându-se între 6 şi 19 aprilie 1944. Ion Antonescu, aflat la acest cimitir, când a ajuns la mormântul lui Ion Glogojanu, a spus: "Ai luptat pentru Odessa ca un erou și ai murit în Odessa ca un prost".

          În România, "soluţia finală", preconizată de Adolf Hitler pentru evrei, a fost înlocuită cu sintagma "curăţirea terenului", utilizată de Ion Antonescu. Când a venit rândul României să trimită evrei la crematoriile din Auschwitz, care până atunci au fost utilizate la capcitate maximă pentru  aplicarea "soluţiei finale" în Germania şi Polonia, Ion Antonescu s-a împotrivit, chiar dacă primele garnituri de trenuri fuseseră pregătite de drum. Această decizie a lui Ion Antonescu pare surprinzătoare după ce a aplicat o politică de antisemitism activ, dacă nu se ia în considerare momentul producerii ei, în ziua de 13 octombrie 1942, adică după ce a început bătălia de la Stalingrad,  desfăşurată în perioada 21 august 1942 – 2 februarie 1943. Deja, pe 5 septembrie 1942, Stalin s-a simţit destul de pregătit şi a aprobat primul contratac cu Armata XXIV-a şi LXVI-a. Deşi a fost respins, contraatacul sovietic a fost un semnal pentru  Ion Antonescu pentru a fi brusc prudent cu exterminarea evreilor. De asemenea, el a ştiut cel mai bine că Armata a III –a şi Armata a IV-a, de pe frontul român de la Stalingrad, nu au fost echipate corespunzător contra unui atac cu tancuri din partea sovieticilor. Şi de ce se temea el nu a scăpat, pe 19 noiembrie 1942 a început marea contraofensivă a sovieticilor, care a străpuns frontul tocmai unde au fost amplasate cele două armate române, ceea ce a reprezentat unul dintre factorii decisivi, care au dus la pierderea răboiului de către Germania şi aliaţii ei.

          S-a estimat că prin refuzul lui Ion Antonescu, de pe 13 octombrie 1942, a fost evitată uciderea a unui număr suplimentar de 400.000 de evrei din România. "Curăţirea terenului", varianta antonesciană a "soluţiei finale" hitleriste, nu a fost aplicată până la capăt.

          Chiar şi aşa, numărul cel mai mic, avansat de specialişti, de evrei civili executaţi în România antonesciană, în special, din perioada 22 – 25 ianuarie 1941, a Pogromului de la Bucureşti, din perioada 27 - 29 iunie 1941, a Pogromului de la Iaşi, din perioada 22 – 25 octombrie 1941, a Masacrului de la Odessa, din perioada 21 decembrie 1941 – 8 ianuarie 1942, a Masacrului de la Bogdanovca, a fost de 213.000, în timp ce la Muzeul Istoriei Holocaustului, situat în Tel Aviv, este menţionat numărul de 500.000.

          În continuare, citez din ceea ce am scris în cartea "Scrisorile unui nistro-tisean" (Gunivas, Chişinău, 2013): "Existenţa holocaustului în România a fost recunoscută oficial pe 11 noiembrie 2004, când raportul Comisiei Internaţionalei pentru Studierea Holocaustului în România, conduse de Elie Wiesel, laureat al Premiului Nobel pentru Pace, a fost declarat «document de stat» şi omologat în întregime. Ca o consecinţă, pe 9 octombrie 2005 a fost inaugurat la Bucureşti Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului în România, iar 9 Octombrie a fost declarată Zi Naţională de Comemorare a Holocaustului în România!"

Doru Ciucescu

Vizualizări: 70

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor