File din istoria şoptită a românilor (7)

Armatele Române a III – a şi a IV –a,

verigile cele mai slabe ale liniei frontului

 de la Stalingrad

          În al Doilea Război Mondial, Armata Română a participat atât în alianţă cu Axa, între 22 iunie 1941 şi 23 august 1944, cât şi cu Aliaţii, între 24 august şi 8 Mai 1945, Ziua Victoriei în Europa, când a intrat în vigoare capitularea Germaniei naziste. În situaţia de a părăsi Axa, în prezenţa tancurilor Moscovei  pe teritoriul ţărilor lor, au mai fost, în special, armatele din Finlanda, după 4 septembrie 1944, din Bulgaria, după 8 septembrie 1944, din Ungaria, după 20 ianuarie 1945. În aceeaşi situaţie, dar în prezenţa tancurilor americane pe teritoriul ţării ei, a fost armata din Italia, după 13 octombrie 1943.

          În timpul bătăliilor, Armata Română a suferit pierderi foarte mari; au fost ucişi 91.022 de militari români, din care 72.291 pe frontul de est şi 18.731 pe frontul de vest. Din cei 72.291 de decedaţi pe frontul de est, 4.271 au căzut în spaţiul pruto-nistrean, iar restul, de 68.020, la est de Nistru.

          Se remarcă tristul adevăr că tributul cel mai mare, de vieţi umane, plătit de Armata Română, a fost în bătăliile de la est de Nistru, punându-se, astfel, în discuţie cel puţin trei aspecte: echipamentul de luptă, moralul ostaşilor, precum şi geniul militar al generalilor.

Dotarea Armatei Române s-a dovedit a fi insuficientă cantitativ şi calitativ. Deficienţele în dotarea Armatei Române s-au făcut simţite deosebit de acut în bătălia de la Stalingrad,  în special, prin numărul relativ mic de tunuri antitanc, ca piese de artilerie de câmp ori montate pe tancuri, având calibrul de peste 50 de milimetri, capabile să perforeze blindajul de 45 - 63 de milimetri al tancurilor sovietice T34, care, de asemenea, foarte important,  aveau montate pe ele tunuri de calibrul de 76,2 de milimetri.

          Înarmarea României a fost realizată pe baza producţiei proprii, dar şi a importului, mai ales din Cehoslovacia, Franţa şi Germania.

          Prin Decretul – lege de pe 18 februarie 1941 s-au militarizat întreprinderile de stat şi particulare. Prin Decretul – lege, de pe 2 octombrie 1941 s-au suspendat concediile de odihnă, iar durata zilnică de lucru a crescut de la 8 ore la chiar 12 ore.

          Importul a fost afectat de o serie de evenimente pe plan internaţional. Pe 10 octombrie 1938, regiunea Sudeţilor din Cehoslovacia a fost invadat de trupele germane. Impacientat, Carol II a avut o întâlnire cu Hitler, la Obersalzberg, pe 24 noiembrie 1938. Atunci s-a discutat o colaborare româno – germană. Urgentarea ei de către partea română s-a făcut după o serie de evenimente: pe 14 martie 1939 s-a format Republica Slovacă, iar pe 16 martie 1939 a fost proclamat Protectoratul Bohemiei şi Moraviei, ca parte a Germaniei. Astfel, au fost semnate Tratatul Economic, pe 23 martie 1939, precum şi Pactul Petrolului, pe 29 mai 1939. Prin Pactul Petrolului s-a stabilit un schimb reciproc de furnizare de mărfuri: petrol din România, armament din Germania.

          Pe 21 iulie 1941 s-a terminat conducta pentru transportul petrolului dintre Ploieşti şi Giurgiu, de unde, pe Dunăre, această materie primă ajungea mai rapid în Germania. În schimul petrolului, România a primit armament din Germania, direct de la porţile fabricilor, dar şi din cel capturat în Polonia.

          Celălalt mare furnizor de armament al României, Franţa, a capitulat în faţa Germaniei, pe 21 iunie 1940. Astfel a fost sistat importul din fostul susţinător de bază al României.

          Despre cât de mult a scăzut moralul în rândul Armatei Române, după ce s-a trecut Nistrul, pe 1 august 1941,  se poate face o idee din faptul că s-a introdus pedeapsa corporală, de 25 de lovituri de bici, aplicate celor care greşesc grav cu privire la obligaţiile ostăşeşti; această pedeapsă a apărut în baza ordinului de pe  14 august 1941, emis de generalul Iosif Iacobici, ministrul Apărării Naţionale în perioada 27 ianuarie – 22 septembrie 1941.

          Despre "geniul militar" al unor generali, exemplul notoriu în acest sens este generalul Ion Glogojanu, despre care, chiar superiorul lui, mareşalul Ion Antonescu, ajuns la mormântul lui, a făcut următoarea afirmaţie: "Ai luptat pentru Odessa ca un erou și ai murit în Odessa ca un prost". Pe 22 octombrie, la ora 17.45, a sărit în aer clădirea de pe strada Friedrich Engels, numărul 40, care devenise sediul Comandamentului Militar din Odessa. Ion Glogojanu a fost informat de primarul Gherman Pântea că s-a aflat de la o rusoaică faptul că imobilul respectiv a fost sediul N.K.V.D. şi că, înainte de plecare, sovieticii îl minaseră, dar generalul nu a făcut cercetările cuvenite. Drept urmare, au decedat 79 şi au fost răniţi 43 de militari. Chiar comandantul Comandamentului Militar, Ion Glogojanu a decedat în urma exploziei.

          Pe 15 octombrie 1942, la cererea făcută de Adolf Hitler lui Ion Antonescu, Armata a III-a, condusă de generalul Petre Dumitrescu, şi Armata a IV-a, condusă de generalul  Constantin Constantinescu-Claps, au luat poziţiile repartizate de  Înaltul Comandament German pe linia de front de la Stalingrad, cu un sector lung de 110 de kilometri, pe braţul nordic al cotului Donului, între sectoarele german şi cel italian ale liniei frontului, respectiv, un sector lung de  200 de kilometri, după sectorul german, la capătul cel mai sudic al liniei frontului. Armata a VI-a, condusă de Friedrich Wilhelm Ernst Paulus, s-a situat în istmul dintre braţul estic al Cotul Donului şi braţul vestic al Cotul Volgii, la periferia Stalingradului de pe malul drept al Volgii. Armata a IV-a, de tancuri Pantzer, condusă de Hermann Hoth, s-a aflat la sudul Armatei Germane a VI-a.  Pentru mai multă precizie, pe 18 noiembrie, linia frontului cuprindea următoarele sectoare, de la sud la nord: Armata a IV-a, condusă de generalul  Constantin Constantinescu-Claps, Armata a IV-a, de tancuri Pantzer, condusă de Hermann Hoth, Armata a VI-a, condusă de Friedrich Wilhelm Ernst Paulus, Armata a III-a, condusă de generalul Petre Dumitrescu, Armata a VIII-a condusă de Italo Gariboldi, Armata a II-a, condusă de Jány Gusztáv, Armata a IV-a, condusă de Hans Eberhard Kurt von Salmuth

          Sovieticii au ales pentru începerea contraofensivei, denumite "Uranus", nu sectoarele germane, nu sectorul italian, nu sectorul ungar, ci sectorul românesc, nu doar unul, ci ambele, în două zile una după alta. De ce, oare? Ele au fost considerate de sovietici verigile cele mai slabe ale liniei frontului?

          Pe 19 noiembrie 1942, Armata a III-a, cu un efectiv de 152.492 de militari români, a fost copleşită de atacul sovietic, condus de Nicolai Feodorovici Vatutin, ea fiind pulverizată şi astfel, flancul nordic al Armatei a VI-a a rămas descoperit.

          Pe 20 noiembrie 1942, Armata a IV-a, cu un efectiv de 75.580 de militari români, a fost de asemenea copleşită de atacul sovietic, condus de Andrei Ivanovici Eremenko, lăsând descoperit flancul sudic al Armatei a IV-a, de tancuri Pantzer. Cu flancurile descoperite, încercuirea  Armatei a VI-a de către sovietici s-a realizat  în timp foarte scurt, pe 23 noiembrie, la Kalaci, localitate situată la vest de Stalingrad, la o distanţă de 80 de kilometri.

          Încercările germane de ieşire din încercuire, la care au participat şi numeroşi militarii români, au eşuat, doar o mare parte din Armata a IV-a, de tancuri Pantzer, a scăpat şi a format grupul armat Hoth.

Deşi, pe 30 ianuarie 1943, Hitler l-a promovat "generalfeldmareschall" (n.a. mareşal de câmp, al doilea cel mai înalt grad, după "reichmareschall", mareşal de imperiu, în Armata Germană dintre 1935 şi 1945), Paulus a capitulat a doua zi, sovieticii luând prizonieri 24 de generali, 2.500 de ofiţeri şi aproximativ 107.000 de soldaţi germani.

          Cum la eşecuri se caută întotdeauna vinovaţi, acest dezastru de proporţii planetare a dus la o serie de acuzaţii furioase ale lui Adolf Hitler, "der Führer und der Reichkanzler" (n.a. conducătorul şi cancelarul imperiului), la adresa lui Ion Antonescu,  Conducătorul şi preşedintele Consiliului de Miniştri, pe 10 ianuarie 1943, în timpul vizitei lui Ion Antonescu la "Wolfschanze" (n.a. Bârlogul Lupului, cartierul general al lui Adolf Hitler  pe frontul de est, din localitatea Rastenburg, acum  Kętrzyn, în nord-estul Poloniei).

          Culmea paradoxului este că cel mai mare dezastru militar român şi, totodată, cu ecoul cel mai mare în lume al unei acţiuni a Armatei Române, a fost imputat lui Ion Antonescu, singurul cu cel mai mare grad militar din România, acela de mareşal activ (n.a. acest grad i-a fost retras pe pe 17 mai 1946, de Tribunalul Poporului din Bucureşti, când, totodată, Ion Antonescu a fost condamnat la moarte pentru crime de război, sentinţă confirmată, cu unele amendamente, pe 5 decembrie 2006, de Curtea de Apel din Bucureşti, ulterior, pe 6 mai 2008, reconfirmată definitiv, fără amendamente, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie).

          Totuşi, trebuie menţionat că Armata a VIII-a (n.a denumită în italiană "Ottava Armata", precum şi "Corpo di Spedizione Italiano in Russia"), condusă de Italo Gariboldi, a fost la rândul ei pulverizată de contraofensiva sovietică, denumită "Micul Uranus", tot într-o singură zi, pe 16 decembrie 1942.

          De asemenea, Armata a II-a (n.a denumită în maghiară "Második Hadsereg"), condusă de Jány Gusztáv, a fost la rândul ei pulverizată de contraofensiva sovietică, denumită Operaţiunea strategică Voroneţ - Harkov, tot într-o singură zi, pe 13 ianuarie 1943.

          La întrebarea pusă anterior, răspunsul dat de majoritatea specialiştilor în domeniu este afirmativ: cele două sectoare române au fost cele mai slabe verigi ale liniei frontului, de la Stalingrad, care au schimbat cursul războiului, şi, implicit, soarta a sute de milioane de oameni, în special, din Europa Centrală şi de Est.

          Acest adevăr istoric este trecut sub tăcere de mulţi români, în special, de nostalgicii regimului legionar, fascist, ori de nostalgicii regimului comunist (n.a. atât comunismul cât şi fascismul sunt regimuri dictatoriale, cu un singur partid), gândindu-se că, în caz contrar, ei nu ar fi patrioţi. Acest mod de a falsifica istoria prin omisiune, nu face decât ca noi, românii, să continuăm să trăim în minciună, propagandă începută şi dezvoltată "pe cele mai înalte culmi", în timpul regimului comunist dejisto-ceauşist, să nu tragem învăţămintele cuvenite din istorie şi să repetăm greşelile trecutului.

 

Doru Ciucescu

Vizualizări: 112

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor