La Masacrul de la Penitenciarul din Jilava,

din noaptea de 26 spre 27 septembrie 1940,

Poliţia Legionară a omorât 64 de deţinuţi,

dar niciun deţinut comunist

          În filmul "Un comisar acuză", cu premieră pe 1 aprilie 1974, Sergiu Nicolaescu, în calitate de regizor, dar, mai ales, şi de scenarist (n.a Sergiu Nicolaescu a fost scenaristul filmului, împreună cu Vintilă Dumitru Corbul Economu Popescu şi Eugen Burada), a strecurat o minciună în stil de şiret culturnic.

          Surprinzător,  poate din ignoranţa mea în unele aspecte obscure oamenilor de rând,  mi se pare faptul că, mult mai târziu, culturnicul Sergiu Nicolaescu a fost unul dintre revoluţionarii de prim rang, cu apariţii televizate încă din ziua de 22 decembrie 1989, ba chiar a condus  Comisia Senatorială de Cercetare a Evenimentelor din Decembrie 1989, comisie existentă în perioada 1990 – 1992, care nu a răspuns satisfăcător la întrebarea: cine a tras şi a făcut cele 1.166 de victime?

          De asemenea, tot surprinzător îmi apare faptul că ceilalţi doi culturnici, coscenariştii Vintilă Corbul (n.a. cu numele complet Vintilă Dumitru Corbul Economu Popescu) şi Eugen Burada, au fugit ilegal din ţară în 1979.

          Minciuna din filmul "Un comisar acuză" este faptul că un gardian eliberează deţinuţii comunişti de la Penitenciarul din Jilava, înainte ca un grup al Poliţiei Legionare să înceapă masacrul din noaptea de 26 spre 27 septembrie 1940, când, de fapt, de deţinuţii comunişti nu s-a atins nimeni,  fiind împuşcaţi 64 de deţinuţi, doar cei implicaţi, într-un fel sau altul, în executarea a circa 90 la sută din elita Mişcării Legionare.

          Pentru a se înţelege mai bine Masacrul de la Penitenciarul din Jilava, consider necesară introducerea unor paranteze

          Ca o primă paranteză, Mişcarea Legionară ori Cămăşile Verzi, a fost înfiinţată pe 24 iunie 1927 de Corneliu Zelea Codreanu, supranumit Căpitanul. El a fost executat în noaptea dintre 28 şi 29 noiembrie 1938, în cadrul unei presupuse acţiuni de evadare. Concomitent au fost executaţi nicadorii, Nicolae Constantinescu, Ion Carinca şi Doru Belimace, legionarii care l-au asasinat în ziua de 29 decembrie 1933 pe preşedintele Consiliului de Miniştri Ion Gheorghe Duca, cel care,  pe 9 decembrie 1933, a scos în afara legii Garda de Fier, de fapt, partidul Legiunii Arhanghelului Mihai, pentru a nu participa la alegerile din 20 decembrie 1933. În aceeaşi noapte au fost executaţi decemvirii, Ion Atanasiu, Gavrilă Bogdan, Iosif Bozântan, Ion Caratănase, Ștefan Curcă, Ștefan Georgescu, Ion Pele, Grigore Ion State, Ion Trandafir şi Radu Vlad, legionarii care l-au asasinat în ziua de 16 iulie 1936 pe Mihai Stelescu, legionarul care a avut curajul să-l critice pe Corneliu Zelea Codreanu.

          Ca o a doua paranteză, pe 14 septembrie 1940, regele Mihai I a proclamat România ca stat naţional-legionar, în care Mişcarea Legionară a devenit "singura mişcare (n.a. formaţiune politică) recunoscută de stat", iar Ion Antonescu, care deja, de pe 6 septembrie 1940, depusese jurământul de legionar, a primit titlul de "conducător al statului şi şef al regimului legionar".

          Ca o a treia paranteză, tot pe 14 septembrie 1941, s-a format guvernul general Ion Antonescu (2), care s-a menţinut până pe 24 ianuarie 1941. Ion Antonescu l-a numit  în funcţia de vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri pe Horia Sima, care a mai fost ministrul Cultelor şi Artelor între 4 şi 8 iulie 1940 în guvernul Ion Giugurtu, din perioada 4 iulie – 4 septembrie 1940. Începând cu 6 septembrie 1940, Horia Sima a fost confirmat comandantul Mişcării Legionare şi preşedintele Partidului Garda de Fier. În aceeaşi zi, Horia Sima a înfiinţat Poliţia Legionară, după modelul Batalioanelor de Asalt din Germania (n.a. "Sturmabteilung", cu acronimul S.A.), denumită şi Cămăşile Brune, formaţiune paramilitară a Mişcării Legionare, care a acţionat în paralel cu Poliţia Română. Scopul Poliţiei Legionare a fost, în primul rând, lichidarea adversarilor politici.

            După noaptea dintre 28 şi 29 noiembrie 1938, când au fost executaţi 14 fruntaşi legionari, închişi în diferite penitenciare, Horia Sima s-a refugiat în Germania, unde a primit sarcini legate de relaţia cu România a Comandamentului Legionar din Berlin. Pe 15 august 1939 a revenit în România. După 21 septembrie, când a fost asasinat primul ministru Armand Călinescu de un grup de legionari, condus de Miti Dumitrescu, format din Ion Ionescu, Ovidiu Isaia, Ion Moldoveanu, Gheorghe Paraschivescu, Cezar Popescu, Traian Popescu, Marin Stănciulescu şi Ion Vasiliu, au urmat represalii comandate de regele Carol II, care s-au desfăşurat în noaptea de 21 spre 22 septembrie, când au fost ucişi fără judecată 242 de fruntaşi legionari, cadavrele lor fiind expuse în pieţele publice. Horia Sima scapă de aceste represalii, el refugiindu-se târziu, tocmai pe 26 octombrie, la Berlin, unde devine şeful grupului de legionari de acolo. Faptul că el nu s-a numărat printre cei ucişi pare un miracol, dar explicaţia poate fi  statutul lui de colaborator pe bani grei al  Serviciului Secret de Informaţii al Armatei Române, condus de Mihail Moruzov, conform acuzaţiilor lui Ion Zelea Codreanu, tatăl lui Corneliu Zelea Codreanu, iar plecarea lui la Berlin a ar fi fost făcută din două motive, să nu trezească suspiciuni în rândul legionarilor şi să desfăşoare noi acţiuni de spionaj în Germania. Pe 5 mai 1940, Horia Sima iar a ajuns în România. La puţin timp după aceea, pe 19 mai, el este prins de autorităţi, dar, peste nici o lună, pe 14 iunie, el este eliberat în mod "surprinzător" din arest. Se pare că ultima plecare a lui Horia Sima din Berlin s-a datorat faptului că Wilhelm Franz Canaris, şeful  Serviciul de Informații și Contrainformații al Armatei Germane, a simţit că are de a face cu un spion. Prin intermediul lui Mihail Moruzov, Horia Sima s-a împăcat cu regele Carol II, el fiind agreat să intre în guvernul Ion Giugurtu. Horia Sima a demisionat din guvernul Ion Giugurtu după numai patru zile, pentru a nu trezi suspiciuni în rândul legionarilor, dar a rămas în anturajul regelui Carol II.

         La scurt timp au urmat amputările teritoriale, comandate de Adolf Hitler şi Iosif Stalin, din luna iunie 1940, care au dus la manifestări de nemulţumire ale partidelor de opoziţie, manifestări confiscate de legionari, care au dus la aşa numita "revoluţie legionară", care s-a desfăşurat în perioada 3 – 6 septembrie 1940. Horia Sima l-a sfătuit pe Carol I să numească la conducerea guvernului pe generalul Ion Antonescu. Regele Carol II a aprobat numirea, dar apoi a fost forţat să abdice pe 6 septembrie, locul lui fiind ocupat de regele Mihai I. Guvernul nou format, guvernul general Ion Antonescu (1), a funcţionat în perioada 6 – 14 septembrie 1940.

          Parantezele fiind închise, printre cei 64 de deţinuţi executaţi în noaptea de 26 spre 27 septembrie 1940, s-au numărat următorii: 1. Mihail Moruzov, director al Serviciului Secret de Informaţii al Armatei Române, în perioada 1 mai 1925 – 5 septembrie 1940, care a furnizat regelui Carol II documente compromiţătoare privind Corneliu Zelea Codreanu şi Ion Antonescu; 2. Gheorghe Argeşanu, general, preşedinte al Consiliului de Miniştri, în perioada 21-28 septembrie 1939, când, în noaptea de 21 spre 22 septembrie 1939, au fost executaţi fără judecată cei 242 de fruntaşi legionari; 3. Victor Iamandi, ministrul Justiţiei, în guvernul Miron Cristea (2), în perioada 30 martie 1938 – 31 ianuarie 1939, când, prin sentinţa comunicată pe 27 mai 1938, Corneliu Zelea Codreanu a fost condamnat la 10 ani muncă silnică şi 6 ani de degradare civică, după care, liderul legionar a fost executat în noaptea dintre 28 şi 29 noiembrie 1938; 4.  Gabriel Marinescu, general, ministrul de Interne în guvernul  Gheorghe Argeşanu, în perioada 21-28 septembrie 1939, când, în noaptea de 21 spre 22 septembrie 1939, au fost executaţi fără judecată cei 242 de fruntaşi legionari; 5. Ioan Bengliu, general, inspector general al Jandarmeriei, în perioada 1938 – 1940; Constantin Sârbu, plutonier, cel care l-a sugrumat pe Corneliu Zelea Codreanu în noaptea dintre 28 şi 29 noiembrie 1938.

          Toţi cei executaţi la Penitenciarul din Jilava au fost închişi pe baza anchetei unei Comisii Speciale, înfiinţate prin Decretul – lege 3.321 de pe 23 septembrie 1940, cu privire la asasinarea legionarilor în perioada dictaturii carliste, dictatură care existat în perioada 24 februarie 1938 – 6 septembrie 1940. 

          Comunicatul oficial al guvernului naţional – legionar a fost următorul: "În noaptea de 26/27 noiembrie, cu ocazia deshumării osemintelor de la Jilava,  legionarii care lucrau la această deshumare au pătruns în închisoare și au împușcat pe unii dintre deținuții politici aflați acolo și considerați ca autorii principali ai crimelor săvârșite împotriva Căpitanului și a legionarilor, sub fostul regim".

          Se pare că Mişcarea Legionară a fost bine satisfăcută de rezultatul Masacrului de la Penitenciarul din Jilava, deoarece Comisia Specială a fost desfiinţată pe baza Decretului 3.009 de pe 8 decembrie 1940.

          Chiar şi Ion Antonescu a avut, la rândul lui, cel puţin un motiv de  satisfacţie, acela de a-l şti ucis pe Mihail Moruzov, care a furnizat regelui Carol II documente compromiţătoare despre el şi familia lui.

          Filmul "Un comisar acuză" aduce în lumină unele crime abominabile din perioada statului naţional – legionar, cu un Consiliu de Miniştri condus de Ion Anonescu şi Horia Sima, preşedinte, respectiv, vicepreşedinte. Astfel,  în film mai apar şi secvenţe ficţionalizate de la asasinarea istoricului Nicolae Iorga (n.a. consilier al regelui Carol II în timpul dictaturii carliste) şi a lui Virgil Madgearu (n.a. redactor-şef al revistei "Viaţa Românească", de orientare antifascistă), în aceeaşi zi, dar la ore diferite, după-amiaza, respectiv,  după căderea nopţii, pe 27 noiembrie 1940, de către un grup de legionari, format din Traian Boeru, Stefan Cojocaru, Tudor Dacu, Ştefan Iacobuţă şi Ion Tucan.

           Sergiu Nicolaescu a avut ocazia să se informeze despre crimele Poliţiei Legionare din timpul guvernului general Ion Antonescu (2) chiar de la Traian Boeru, devenit un bogat om de afaceri în fosta Republică Federală a Germaniei. Întâlnirea celor doi a avut loc la München, în timpul Sărbătorii Lunii Octombrie (n.a. în germană, "Oktoberfest") din anul 1972.

          Cu toate acestea, Sergiu Nicolaescu introduce în film acţiunea mincinoasă, de  eliberare a opt deţinuţi comunişti, din Penitenciarul de la Jilava (n.a în film, Penitenciarul de la Viraga), de către un gardian. Doi dintre deţinuţii comunişti sunt prinşi în luptele dintre gardienii penitenciarului şi poliţiştii legionari, conduşi de un comisar (n.a. în film, comisarul Paraipan).

          Filmul s-a bucurat de o mare audienţă, numai între 1974 şi până în 2007 înregistrându-se un total de 6.146.991 de spectatori, fiind pe locul 17 într-un clasament al celor mai vizionate filme româneşti.

          Rezultă că la  6.146.991 de spectatori, la peste un sfert din populaţia României, a fost indusă ideea că în timpul Masacrului de la Penitenciarul Jilava s-a dorit  să fie executaţi şi deţinuţii comunişti, ascunzându-le, totodată, faptul că o bună perioadă de timp, până pe 22 iunie 1941, regimul fascist din Germania Nazistă s-a împăcat foarte bine cu regimul comunist din Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste, ca urmare a Pactului Hitler – Stalin, semnat pe 23 august 1939, că, drept urmare, Poliţia Legionară nu a îndrăznit să se atingă de un fir de păr al comuniştilor români.

          Propaganda dejisto-ceauşistă a fost din capul locului de acord cu minciuna lui Sergiu Nicolaescu, ea a fugit ca dracul de tămâie de subiectul Pactului Hitler – Stalin, deoarece ar fi adus în ochii opiniei publice Ultimatumul Moscovei din 26 iunie 1940, când România a fost forţată să cedeze fără luptă Basarabia, Bucovina şi Ţinutul Herţa, teritorii încorporate în Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste, subiect tabu, care ar fi supărat rău de tot pe "fratele mai mare".

          Şi în prezent, nostalgicii comunismului din România trec sub tăcere minciuna lui Sergiu Nicolaescu, măcar din raţiunea lor, că tot ce s-a făcut atunci a fost foarte bine.

          Tot aşa, politicienii cu dosare de corupţie, care văd că numai printr-o apropiere de Moscova vor scăpa de sentinţele penale, nu doresc să atragă atenţia concetăţenilor lor cu privire la minciuna lui Sergiu Nicolaescu, deoarece s-ar aduce în discuţie Pactul Hitler – Stalin şi, implicit, Ultimatumul Moscovei din 26 iunie 1940, subiect nedorit a fi rediscutat de Federaţia  Rusă.

Doru Ciucescu

 

Vizualizări: 145

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor