sunt singur, prietene, fără un șfanț și n-am nimic în casă

cu care să mă fac varză.

să mă sparg delicat ca un porțelan ming filmat cu încetinitorul.

am pus muzică dar creierul meu nu vrea doar muzică.

rulez țigări cu buruiana din pliculețele de ceai. nu încercați asta acasă.

și nu știu pe cine plm să înjur.

 

eu sunt de vină pentru tot.

acum trei zile m-am dus la terasă în centru. m-a invitat dc la o bere.

am stat la masă cu unii pe care nu-i cunoșteam

dar m-am simțit confortabil.

cînd a venit sgb am rulat una mică și am pasat-o. am tras cu nesaț

ca atunci cînd fuți prima dată

după ce ieși de la bulău.

 

să știi, prietene, că atunci cînd verdele se amestecă în roșul din tine

ești zeu. atunci vezi stelele sufocîndu-se.

atunci ochii femeilor au culoarea fardului egiptean. citești în ei

hieroglife profanatoare.

dc aduce o carafă cu vin. aș putea să jur că-i sînge

de christ. așa de bun e în combinație cu iarba.

privesc împrejur și-mi dau seama că suntem

în cina cea de taină fluorescentă.

 

sunt de mucegai, înainte de a fi noroi. mă macină mici temeri

dincolo de pămînt.

mă întreb, dragul meu,

cum să produc o fericire următoare care să dureze.

cum să-mi opresc frumusețea trecătoare

într-o altă lumină.

șansele sunt rele și de nepătruns.

 

cînd vraja se desface miros de broaște otrăvitoare îmi umezește

ochii. nu-s bani de kebab. nici pentru altă carafă.

pe cine plm să-njur?

știu acum că sunt un zeu fără bagaje. fără lume,

doar în trecere.

prietene, nori de praf dansează ca dervișii în calea mea.

încotro s-o apuc?

 

ochii mei sunt lumini de avarie. acum trei zile a fost dc.

acum o zi a fost ada. azi lumea e criptată și n-am nici un cod.

n-am reușit nici s-o sparg, nici să mă sparg.

merg pe stradă. mintea mea face ca ambulanța.

degetele se îngălbenesc de poftă.

trotuarul se subțiază în fața mea ca o față

fără un obraz.

 

nu-i nici un om să cer o țigară. nu-i nici lună să-mi lumineze

fața nevăzută a ființei.

nici mașini nu sunt, măcar una să mă lovească din întîmplare.

intru în casă de parcă mi-aș profana mormîntul.

stau pe întuneric. cîndva păcatul va veni din nou. voi vedea iar

diamante zburînd spre nori,

voi vedea iar.

 

nu voi ezita. în cazul în care lumina vine dintr-un sentiment

de pericol, prietene, să știi

că este fermecătoare.

pe ce drum vei căuta, dragul meu, caută dragostea și păcatul.

chiar dacă nu știi cum.

Vizualizări: 196

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de Angi Cristea pe August 10, 2014 la 4:56pm

Apologia păcatului de a ..rula una mică" pentru a avea puterea să vadă diamante zburând spre nori.Casa, habitat de regulă protector, devine un tărâm al alienării opus lumii străzilor.Deosebită metafora ,,zeu fără bagaje".

Comentariu publicat de Gheorghe Apetroae - Sibiu pe August 7, 2014 la 10:32pm

"Final cluster", un poem de lung metraj, aparţinând lui Leonard Ancuţa,  în care versificatorul forţează o ieşire de success în spaţialitatea scenică literară, uzitând  de expresii  din mundan cu o structură lirică brută, dincolo de cadrele esteticului şi moralului, contrapuse, reuşind să releveze, în acelaş timp, în registrul său poetic,  apolinicul, sublimul erotic şi finele reflexii existenţiale, printr-o strategie atent gândită, prin promovarea vulgului şi promiscuităţii marginale a anturajului societar...  Este un mod de a scrie , un model de scriitură... Consumatorii de poezie sunt cei care  pot allege  !... Interesant!... Gheorghe Apetroae, Sibiu 

Comentariu publicat de Adrian Scrimint pe August 7, 2014 la 11:43am

O adevărată zugrăveală poetică a incursiunilor cotidiene... reuşită aş putea zice!

Comentariu publicat de Mariana Pancu pe August 6, 2014 la 5:08pm

carpe diem... nu-i asa.?.. cata dreptate ai! Numai ca de cele mai multe ori ne lipseste curajul de a ne rupe de cotidianul frustrant si de a face ceva extraordinar, doar pentru noi, pur si simplu doar penru noi! Daca si in viata reala faci acelasi lucru ... jos palaria, mon cher!!!

Comentariu publicat de Benoni Todica pe August 6, 2014 la 4:14pm

"Ceva extraordinar", pentru fiecare inseamna altceva. Tu gandesti ca un adevarat dac. Asa traiau dacii.

Comentariu publicat de Leonard Ancuta pe August 6, 2014 la 3:21pm

nue din pacate, e volitie, ca prefer sa fiu outside the box, decat incorsetat in ideologia imbatranita, comunista, a celor mai multi, care inca n-au inteles ca viata e pe viata si pe moarte, ca merita mai mult sa traiesti o zi ca sa mori o mie, ca e mai important sa faci ceva extraordinar decat sa traiesti aceeasi stare de nimic zeci de ani, fara niciun folos.

Comentariu publicat de Benoni Todica pe August 6, 2014 la 9:22am

Kafka/iesc! Esti bun baiatu!

Comentariu publicat de Terezia Filip pe August 6, 2014 la 9:06am

Poema e transcripția unor stări halucinatorii care într-adevăr „fac varza” mintea și din păcate și destinele multor tineri. Starea  poetică e aici nu atât  halucinația cât viața plină de nonsens - e o reducție a ființei la sinele fizic și la un real tern în care deambulează eul. Expresiile vulgare sunt  atât de frecvente în limbajul curent al tinerilor și aceste stări la fel, încât vorbim de o criză sau de o limită de jos  a omenescului pe are poema o exprimă.

Comentariu publicat de Leonard Ancuta pe August 5, 2014 la 9:46am

multumesc de semn. nu de cuvinte trebuie sa ne jenam, ci de propriile emotii, sentimente, atunci cand sunt gresite. daca emotiile sunt corecte, atunci oricat de grele sunt cuvintele, sunt si ele corecte la randul lor.

Comentariu publicat de Maria Vo pe August 5, 2014 la 9:37am

totuși e fascinant poemul, în ciuda câtorva expresii de care ne jenăm ...

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor