FLORIN CONTREA - FRAGMENT DINTR-UN VIITOR ROMAN: PHANTAZIA

PHANTAZIA
(fragment de roman)
de Florin Contrea

Din nou pe scară, Savian urca din ce în ce mai greu. Pe nesimţite constata că treptele se îngustau mereu făcând urcarea dificilă. Aproape că îl cuprinse ameţeala, oricum nu fusese niciodată amator de alpinisme. Acum simţea că nu mai avea de ce să se prindă agăţat pe un perete aproape vertical. Privi în jos cu groază apoi, îşi reveni:
- „La urma urmei, aici este posibil totul... E Phantazia doar, tărâmul unde totul se poate întâmpla la voia mea. Ce rost mai are să mă tem, e ca un vis, nimic nu voi păţi, ce naiba. Ia să zburăm puţin prin aer, să văd unde-o s-ajung”...
Zis şi făcut, întinse braţele în lături şi aplecându-se uşor, sări în gol. Pluti o vreme... Apoi, se prăbuşi în hău şi... o durere ascuţită, amarnică şi leşină...
Când se trezi din letargie, dureri cumplite în tot corpul. Privi ca-n ceaţă... O siluetă albă.
- Stai liniştit, eşti sub perfuzii... Probabil vei rămâne aşa, paralizat. Vreo două operaţii grele...
- Cum, sunt zdrobit cu-adevărat? Nu suntem în Phantazia aici?
- Dar ce credeai, că în Phantazia nu poţi să fii zdrobit când te arunci în hău aşa-n prostie, ca un nenorocit sinucigaş?
- Ce trebuia să fac?
- Doar să-ţi imaginezi o coborâre lină... Ce ţi-a venit să sari aşa fără o pregătire sufletească măcar.
- Pot şi muri?
- Desigur, ce, personajele literaturii nu pot muri în chinuri? Cine te crezi?
- Credeam că totul e posibil aici...
- Adevărat este posibil totul, ţi-am mai spus. Dar asta nu înseamnă că e posibil totul doar la voinţa ta. Mai este şi destinul, mai sunt şi alte forţe aici ce acţionează altfel decât crezi... Acum va trebui să suferi cumplit, asta e!
- Cumplit!... Nu asta doream când am intrat aici... Nici nu mă aşteptam să păţesc aşa ceva...
- Evident dar... văd că eşti foarte obosit şi suferi mult. Te las pe mâna medicilor... şi mai vorbim.
¤
Trecem peste episoade previzibile şi... lipsite de interes poetic. Nu pot preciza cât timp i-a luat sărmanului Savian să-şi mai revină din chinuri... Într-o zi primi din nou vizita prietenului său Virgil. Părea palid, preocupat. O privire în care se citea lupta de a-şi ascunde compătimirea sub un mesaj pe câte se poate, – pozitiv. Totuşi vocea lui era fermă dar calmă.
- Savian, ai vrea să ştii ceva de la mine?
- La ce mi-ar folosi? Dar, fie... Vorbeşte-mi, dacă ştii ceva... Voi mai putea să mă ridic...
- Mă depăşeşte asta.
- Voi mai trăi? Ce va fi... după?
- Sincer să fiu... Dacă eram acum în lumea ta, în cotidianul depărtat, Ţi-aş spune clar şi limpede: nu ştiu nimic concret. Nu-i nimeni care – de dincolo, să fi venit... cel mult din câţi cunosc. Dar, cum ne-aflăm aici, în lumea Phantaziei, pot să-ţi răspund ceva mai clar: da, ştiu ceva mai multe decât crezi dar... Nu îmi e permis să-ţi spun. Încă faci parte din lumea cotidiană astfel că... orice este posibil, până vei reveni, sau nu, - pe acolo.
- Asta ce înseamnă?
- Exact ce-am spus. Concentrează-te asupra a ceea ce doreşti să obţii de la acestă ocazie nesperată şi profită, atât cât poţi... sau, chiar mai mult.
- Încă simt dureri insuportabile. Încă nu mă pot mişca. Abia mai respir. La ce să mai sper?
- Vei afla singur. Totul depinde numai şi numai de tine. Dacă eşti convins că vei ajunge la ce doreşti s-ar putea să ai mai multe şanse. Dar, este posibil să fie şi invers...
Vorbele interlocutorului începură să alunece pe lângă Savian fără ca să mai aibă, pentru el, o semnificaţie oarecare. Simţea că se îndepărtează încet, încet, de locul în care se afla. I se părea că pluteşte... Poate era numai efectul medicamentelor puternice, oare cine mai poate şti?... Sau, dimpotrivă, era un semn că începea să se... „trezească” dintr-o irealitate întunecată pentru a se apropia de alte esenţe... Care anume? Cum ar putea afla?
Oricum, în gândul său apăru o expresie a bunicului său de demult. „Ai grijă la cel ce-ţi şopteşte din partea inimii, dacă e sincer, urmează-i sfatul. Dacă e celălalt, cel făţarnic, fă-te că nu-l auzi!...” Înţelepte vorbe, dar... erau reale? Nu-i părea normal să audă asemenea îndemnuri în lumea cotidiană. E prea posibil să fie vorba iarăşi de o iluzie înşelătoare. Nu avea cum să verifice veridicitatea unei asemenea supoziţii... Preferă să se adâncească iarăşi în sine însuşi, fără că acest lucru să-i aducă vre-o limpezire...
- Poeziile pe care mi le-ai citit alaltăieri, scrise de bunicul tău, nu văd să te ajute cu ceva. Cred că mai degrabă te înfundă într-un labirint înşelător... Ce mai aştepţi de le el? El a avut epoca lui, a avut publicul lui, a avut opera lui...
- Ce te supără la el?
- Totul, să-ţi spun sincer. Astăzi... e cu totul altceva...
- Explică-mi ce vrei să înţeleg din ce spui... Cum anume, în Phantazia nu suntem în afara timpului şi spaţiului cotidian... convenţional sau... mai ştiu cum?...
- Într-un fel da, într-un fel nu...
- Mă enervează felul cum vorbeşti cu mine.
- Aha! Te-am prins! Cum anume „te enervează? Ce, nu mai eşti bolnav pe moarte?
- Adevărat spui! Nu mi-am dat seama... Văd că sunt sănătos tun. Cum a fost posibil?
- Ţi-am spus eu că aici totul e posibil... Chiar boala ta nu a fost decât o iluzie... să te înveţi minte să nu mai iei lucrurile atât de uşor... Aici superficialitatea voastră nu-şi mai are locul... Aici ne trebuie altceva...
- Anume ce? Doar pentru a afla asta am venit aici...
- Vei afla la timpul potrivit. Acum trebuie să-ţi reiei traseu iniţial. Dincolo de uşa asta, după ce cobori la parter, întri în grădină şi apoi... Vei vedea...
- Bine, mă duc...
¤
Savian coborî scările şi ajunse într-un parc, un parc frumos dar nici pe departe atât de minunat cum şi-ar fi dorit. Arăta atât de obişnuit, atât de... convenţional. Se aşeză pe o bancă adânc dezamăgit... Nu asta dorea totuşi, venind aici. Se uită atent în jurul său doar, doar va găsi şi el ceva ideal în parcul ăsta şi... nimic. Dar chiar nimic. Nu, nu era posibil, trebuia neapărat să găsească acel „ceva” atât de special încât nu şi-l putea concretiza, dar care l-a determinat, nu mai ştia nici el cum, să ajungă până aici. Nu, nu se putea, cu nici un chip, consola cu ideea că nu era nimic de făcut, idealul nici măcar nu era de găsit pe-aici.
Dar unde atunci? În care parte a lumii?
- „Ce fel de... Phantazia să fie asta, că nu văd nimic demn de interes în ea. Nici urmă de frumuseţe, de armonie chiar de... fantezie! Nu, nu am găsi locul potrivit!... Trebuie neapărat să acţionez cumva dar cum??...”
- Ce Dumnezeu mai vrei? Eşti în ceva asemănător Grădinii Paradisului şi tu nu o poţi vedea? Cine să-ţi fie de vină? Cască ochii cum trebuie!”
- „Cine mai eşti şi tu?” – se răsti Savian în gândul său privind nedumerit prin jur. Nu, nu era nimeni acolo... O iluzie, o simplă iluzie acustică, nimic mai mult.
Dar, aşa într-o doară, se şterse pe ochi cu mâneca. Apoi deschise ochii larg. Surpriză! Se afla acum într-adevăr, într-un cadru mirific, cu flori din cele mai frumoase şi viu colorate, în nenumărate varietăţi de nuanţe care să-i aducă în extaz pe specialiştii în floricultură de pretutindeni. Dar, Savian, şi de data asta se simţi dezamăgit. Ce-i asta, am ajuns într-o expoziţie de flori exotice, în culori ţipătoare de prost gust! Nu asta doresc eu!
- „Eşti rafinat, veşnic nemulţumit, văd eu bine! Hai, mai încearcă odată!”
Ascultă şi de data asta de glasul venit din adâncul gândului său. Se frecă mai tare peste ochi şi privi din nou. Acum, ceea ce se afla înaintea vederii sale depăşea orice imaginaţie. Era într-un fel de seră străvezie, cu palmieri înalţi, cu papagali multicolori şi maimuţe vioaie care zburdau printre liane. De data asta Savian se răsti cuprins de o furie inexplicabilă:
- Ce, am ajuns în grădina cine ştie cărui nabab multimiliardar care nu mai ştie ce să mai facă cu averea sa inepuizabilă. Eu nu vreau să văd demonstraţii de bogăţie, de etalare a unui lux nebunesc. Vreau ideal autentic, nu surogate de felul ăsta. Ce am eu de găsit aici, dincolo de simple senzaţii de la suprafaţa realităţii vizibile?! Unde să merg acum? Şi, mai ales, ce anume să mai caut?
Ca la un semn culorile vii şi minunate îşi pierdură strălucirea şi peisajul apăru ca într-un film de epocă alb-negru. Florile şi animalele jucăuşe nu se mai vedeau. Vegetaţia îi apăru uscată ca şi cum ar fi ajuns într-un tărâm lovit de secetă. Oftă adânc şi-şi urmă drumul. Apoi se aşeză ostenit pe o piatră.
Era totuşi, în adâncul sufletului său, convins că idealul pe care-l căuta, de atât de multă vreme, chiar există, nu se putea să fi dispărut din existenţă. Este drept că ultimele evenimente prin care trecuse nu-i prea ofereau motive de încredere în acest sens.
Era convins că trebuie să găsească un alt drum. Dar care?... Ceea ce vedea în jur îi amintea de ceea ce citise demult despre stepele uscate ale Asiei. Nu era convins că ajunsese acolo dar nimic nu i se părea exclus. Mai ales că cortul multicolor pe care îl vedea undeva prin drepta lui semăna destul de mult cu o... iurtă. Cum de-a ajuns aici?
Cel care venea călare pe un cal voinic, fără şea, purta o îmbrăcămine greu de definit, un fel de halat înflorat în culori stinse. Savian, se aşeză turceşte printre ierburi aşteptând calm. Călăreţul descălecând i se adresă într-un dialect vechi mongol, pe care Savian îl înţelese cu uşurinţă deşi nu l-a mai auzit până acum.
- Binevenit să fii aici! Un ceai cald cu comâs de iapă ţi-ar prinde bine, cred, acum.
- Preabunule prieten eu mulţumire îţi aduc. De vorbe înţelepte şi de gânduri cum nu găseşti în pergamente învechite o mare dorinţa am acum.
- Acestea le vom găsi, de vrei, alături.
- Prea bucuros sunt să primesc. Vom merge împreună.
Peste momentele protocolare vom trece-n grabă. Sunt cunoscute bine celor ce sunt familiarizaţi cu canoanele orientale. Savian împreună cu Han-Timer, noul său prieten din stepă, porniră călare înspre muntele care abia se zărea departe.

Vizualizări: 14

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor