Florin Horvath – UN TEMPLIER LA SARMIZEGETUSA

Roman. Prima impresie: dacă ar fi apărut in altă ţară, ar fi avut succesul „Codului lui Da Vinci” de Dan Brown. În fapt, Florin Horvath împleteşte misterul templierilor cu istoria timpurie a românilor din Ardeal, maşinaţiunile politice ale Bisericii Catolice şi ale puterilor europene de la începutul secolului al XIII-lea cu misterul comorilor dacice ascunse de regele Decebal înainte de cucerirea romană. Practic, Florin Horvath propune o ficţiune prin care încearcă atragerea cititorului spre ceea ce iubeşte el nespus: istoria acestor locuri. Preocupat de ritualurile dacilor, Florin Horvath deschide romanul cu „sacrificiul” trimisului imaculat către Zalmoxe. Apoi, brusc, ne poartă în încâlcitul ev al templierilor, aflaţi la apogeul puterii şi bogăţiei. Aici, Florin Horvath caută să explice apariţia Ordinului Teutonilor ca necesitate de contrabalansare a puterii Templierilor, dar şi motivul pentru care aceştia au lăsat urme în Transilvania. Normal, pentru a putea consolida Ordinul Cavalerilor Teutoni era nevoie în primul rând de aur. Şi unde puteau ei găsi aur într-o Europă secătuită de cruciade? Un manuscris vechi, din vremea lui Decebal, păstrat de biserica timpurie creştină, pomeneşte de o comoară nedescoperită de Traian când a cucerit Dacia. Aceasta se află încă în Munţii Orăştiei, aşteptând să fie descoperită. Fratele Bernard este trimis să-i ajute pe Teutoni, pe când Templierii trimit pe Fra Ştefano să-i împiedice pe aceştia să acceadă la comoară. Se începe astfel o confruntare a celor mai strălucite minţi din acea vreme. Apar şi organizaţii secrete, care sprijină fiecare dintre părţi. Chiar şi celebrului cronicar Anonimus îi găseşte Florin Horvath un loc în acest puzzle. Şi, peste toate, m-am chinuit o groază de timp să descifrez simbolurile şi ritualurile descrise de autor: templieri, preoţi daci, magi, masoni... greu de pătruns şi descifrat tot ceea ce a încifrat Florin Horvath. Pentru că Florin este un maestru în a disimula acte şi fapte reale în ţesături fantastice.

Vizualizări: 624

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de Speo-lilium pe Aprilie 9, 2010 la 3:31pm
Abia astept si eu. Fascinant subiectul, fascinant autorul.
Comentariu publicat de Sorana Tarmu pe Noiembrie 19, 2009 la 11:13pm
Abia aștept să citesc această carte.

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor