Fragment " 19 Noiembrie " ( short - story )

19 Noiembrie ( Supremum Vale )

- fragment

I

" îi admir frumusețea , dar mă tem de inteligența ei "

Ați retrăit momente fantastice în viața dumneavoatră ? Clipe când realul înduieșător zboară spre irealul genuin , sau viceversa , când un eveniment macabru îți schimbă cuviincios destinul , când viața ta rămâne blajină ascunsă sub o mască a timpului , când oglinda sufletului tău oferă lumii o stare de nedescris , când lacrimile tale amare îndulcesc viața celorlalți ?

Încă din copilărie m-am apreciat precum un cavaler al tristei figuri . Aveam un har ce predestina într-o manieră înspăimântătoare moartea celor dragi mie . Credeți-mă sau nu , aveam posibilitatea de a preveni dezastrele din viața mea . Dar ca și orice har se cereau sacrificii supreme . Eram conectat cu un obiect concret , o casă . Din pricina ei mi-am pierdut culoarea vie a sufletului și trupului jigărit , amintirile frumose dar nu și pe cele nefaste . Mi-am umplut golul cu fiasco-ul vieții mele .

Cât despre această „casă” , lumea spunea că există doar în bogata mea imaginație ( aveam 14 ani ) ,că eram un nebun și un copil posac ; nu mă consideram posac , căci eram fericit pe atunci și nu ofeream lumii indicatori precum aș fi un bădăran fără țel în viață . Cu toate că în ochii vulcanici ai lumii casa nu există am să o descriu în puținele rânduri rezervate ei .

Era o casă mare , văruită în alb , din lemn de frasin , cu două etaje și un balcon unde lumina argintie a lunii poposea deseori , născocindu-ți o imagine fantasmagorică . Ușa ea făurită pentru un anume lord diavolesc , deoarece puteai observa cumplitele imagini ale infernului inscripționate pe toată suprafața ei oxidată . În centru se perindau siluetele a două creaturi : um om și un tartor înconjurați de flăcările gigantice și hipnotice ce se hrăneau cu frica .Dar ce este frica ? Doar o iluzie . Oamenii venerează iluziile ; se înspăimântă de lumină și nu de întuneric , preferă averea și nu sănătatea , fericirea individualistă și nu a familiei . În pofida exteriorului luxuriant interiorul se opunea cu îndârjire .

Cu sufletul întemnițat , inima zdrobită , mă întorc îndurerat în trecut pentru a vă dezvălui taina vieții mele . Chiar în aceste momente , scriind , îmi tremură mâna , gândurile mi se-ntunecă iar ochii-mi lăcrimează formând un adevărat râu ce va străbate infinita cale spre fericire .

Era o zi obișnuită de toamnă , chiar călduroasă pentru luna Noiembrie . Eram acsă , fericit , împreună cu mama și bunicul . Tatăl meu murise în ziua când m-am născut , probabil din cauza nervilor , căci rareori îmi povestea bunicul cât de râvnit își dorea o fată , și nu „ o creatură hidoasă ” , un mefisto pe pământ . Nu regret că nu l-am văzut pe tatăl meu nici măcar în poze ( mama le < incinerase > , eliberându-și sufletul de < amintiri dureroase > ), nici când mă plimbam în parc unde zeci de tați se jucau cu fetele și băieții lor . Cât despre mama , ea era un înger pe pământ. Dacă se uita cineva la ea , chiar și pentru o clipa insignifiant , cădea pradă aspectului ei melancolic : ochii negri precum ebenul , bucle aurii ce străluceau în lumina afectuoasă a soarelui - topindu-ți privirea de ghiață - , zâmbetul feeric și inocent și un glas dulce ce reușea să-ți schizeze un moment divin . Cât despre bunicul nu vă voi vorbi acum ; nu făcea altceva decât să rămână țeapăn de dimineața până seara în antreu , holbându-se la tablouri .

Era o zi de vineri și cu toate că atmosfera week-end-ului prinse rădăcini în mine , mă îndreptam cu pași greoi spre școală . Școala nu era departe de CASA noastră , aflată undeva în centrul satului , vecină cu o biserică veche , prăpădită și abandonată , locuită doar de stafii .

Mergând agale pe drumul prăfuit și pietros - vădit , rustic - am zărit-o pe Lucy . În acel moment simțeam cum o luasem razna ; mă topisem de parcă eram înconjurat de flăcările lui Hades ; roșeam de fiecare dată când o vedeam , nu mai aveam mult și leșinam ! Îmi spuse-i să încetinesc pasul ca nu cumva să mă prăbușesc și să mă devoreze ciorile flămânde cocoțate prin copac . Mai erau circa 200 de metri până la ținta stabilit : curtea școlii ! Dacă roșesc acum ce mă fac când va sta lângă mine la ora de biologie ? Mă străfulgerase un gând să chiulesc . Fata asta mă corupe ! Sunt pus pe șotii !

.......................................................................................................................................

Vizualizări: 16

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor