NEAUZIT DE LUMINĂ

Cu un efort radiant pentru cititor, Eugen Evu se bucură de reîntoarcerea în patria sa, sferă de trăire poetică, sub umbra stelelor care cântă şi care ne cheamă la unire cu nevăzutul, aşa se lasă scris poetul în volumul „ NEAUZIT DE LUMINĂ „, cartea apărută sub semnul AS. C.U.S. Provincia Corvina, Hunedoara - 2007, scriere de versuri care ne dă măsura luminii şi întunericului în forma versului durut.

Ajuns la maturitatea de expresie, la posibilitatea de a da formă poeziei care îl macină de o viaţă, Eugen Evu priveşte cu o detaşare remarcabilă marile evenimente din istoria sa, pe care le transformă în poem prin cântec de cuvânt pereche rotitor, prin jocul suprem care ne prinde în ritmul etern al existenţei, prin dragostea de sus care marchează fiinţa umană până la ardere pentru ca sămânţa să-şi elibereze zeii cei de toate zilele şi secretele sensului într-un univers fremătând.

Volumul de versuri este unul profund şi cheamă la profunzime, dincolo de cuvinte există experienţa în stare pură a poetului care priveşte prin poem ca prin telescopul Hubble până în profunzimea fiinţei.

Întunericul potenţează lumina, cele două părţi ale lumii se regăsesc metaforic în Abelcain, fiinţă unică, relevată, ca o regăsire a trupului pierdut, soluţie a lumii pierdute.

Din oraşul în care trăieşte, de la peisajul mirific al Ardealului, de la familie, de la prieten şi de la singurătatea în aproape îşi trage poetul temele, dar în toate descoperă ceva profund, fără egal, venind de la Dumnezeu, o esenţă jucăuşă şi cântătoare, cu toate că în spatele versului se află multă tristeţe. Moartea sau întunericul nu-l sperie pe Eugen Evu, are siguranţa unuia care ştie pentru un dincolo nedefinit, face doar o călătorie cu pământul pe pământ fiind, învăluit în misterele descoperite celor iniţiaţi, iar el, cu certitudine, este un iniţiat prin scris, ca mod de eliberare a fiinţei de greutatea pământului netrăit.

Cartea se impune a fi citită pentru că aduce noutatea spunerii luminii despre om.

Cântec despre Strei, iată motivul de a fi auzit, sau orgasmul universal care face posibilă întâlnirea lumii cu lumea, la nivel intim superior spiritual, în intimitatea fiinţei.

La finalul cărţii autorul scrie o scrisoare cetitorului său în care îşi apără demnitatea de a fi poet, după cum preotul îşi apără slujirea, după cum medicul îşi apără soluţiile care dau vindecare, după cum judecătorul şi motivează dreptatea, sau după cum filozoful îşi caută adevărul: poetul este parte a cetăţii şi asta vine de departe, din regulile dintâi, puse la baza societăţii şi a civilizaţiei.

„ Poezia e pâinea care te muşcă, apoi te mănâncă şi rup toţi din tine. Cei mai de-aproape, vezi bine. Se zice „om bun ca pâinea caldă…”. Un canibalism ultra - subtil, subliminal nu-i aşa? Totuşi, după Abel şi Cain cu a lor poveste a jertfelor, e mai uman decât înţelesul mai bătrânei ziceri: „…sărmanul om, era prea bun dar l-au mâncat fript!” - iată cum scrie Eugen Evu epistola sa către cetitoriu.

De la taina ascunderii în zeu la iubirea femeii urâte, aşa este planul poetic instinctiv pus în operă de autor: „ moartea trecu mai departe râzând / hăcuind, mă privi peste umăr…/ eu în metaforă, capcane-nflorind, / rar, începusem să număr / …

Iată taina vieţii, scrisă pentru a o înţelege oricine: „ Numai femeia urâtă / Se dăruie nelăsându - ţi nimic / Femeia ardentă / Ca vârful văpăii albe / Când intră în cer / Răsucit / Femeia îndelung răbdătoare / La trântă cu stihia şi frigul din / Orgasmele mecanice / Femeia urâtă mai presus / Decât mironosiţa / Ea se omoară iubind / … „

Viaţa este un dar, iar marile daruri au forme bizare, greu de recunoscut, pentru a ne folosi de logos şi a ajunge la ele, pentru a pune la bătaie fiinţa întreagă, trupul, mintea, inima şi pentru a culege darul acesta, să trecem dincolo de chip şi trup, pentru a ajunge la tiparul fiinţei profunde, pentru a ajunge la inimă, la esenţă, la adâncul florii …

Dincolo de toate, poetul desluşeşte regulile tainelor, peste gardul paradoxului care ne forţează limitele : „ Vibraţia ucide vibraţia / Pentru a continua / Ireversibilă curbând / Spaţiutimpul. / „

După o viaţă de scris, Eugen Evu simte nevoia inventării de cuvinte pentru că dincolo de ele se află sensul. Continuă, aşadar, linia venind de la Lucian Blaga, Nichita Stănescu, Mircea Eliade, Ion Barbu, trecând prin imnele lui Ioan Alexandru şi prin cântecul de dragoste după model eminescian. Prin aceste demersuri Eugen Evu a spart limita superioară a poemului său unic, ascuns în mii de poezii şi în multe pagini de eseu, de proză cântând, de planuri nespuse şi neauzite de lumină şi trasează o linie importantă în literatura română, după stil transilvan

Poetul şi-a luat în serios slujirea, s-a detaşat de experienţele facile moderne şi trecătoare ale literaturii, de aceea nevoia metaforei zeului sau a demiurgului, sau a magului, efortul de sugera rolul scriitorului în societatea informaţională, acela de a culege esenţele, de a iubi ceea ce aparent este urât, pentru că valorile ultime nu sunt valorile la modă …

Indirect Eugen Evu îşi lasă testamentul, a simţit nevoia de a- l scrie : „ De unde-am venit, ori am fost cel adus / Doar fratele Vânt din memoria Firii / Şi smuls întru iarăşi zburare în sus / Sărute -Ţi lumina splendorii iubirii / Eu cânt! Iar Povestea trăită rămâne / răsărind din Apus! Iaca, / m-am dus, / prin cartea cu spice secerate, / în Pâine. „

Multe titluri de poem pot fi reţinute, ele descoperă traseul de urmat pentru poeţii din neamul din care vine Eugen Evu : „ LUMINA NEAGRĂ, CHIMION ALCHIMION, ELEGIE SUBLUNARĂ, VIERMELE ECOLOGIC, A MURI CA PARTE MOARTEA, ÎNVĂŢARE PRIN DEZVĂŢARE, etc „

Eugen Evu ne îndeamnă să ne trăim viaţa, dincolo de reţete şi formule: „ în natură toate fiinţele / tind a se anula reciproc / prin copulare prin magnetism / prin empatie prin germinaţie / prin disimulare întru / celălalt / întru altceva / altcineva „ .

Există poezie de revoltă, împotriva violenţei spirituale şi a mediului care refuză schimbarea, darul, miracolul, care conservă răul ca formă de civilizaţie, revolta poetului este una care merge la esenţă şi care condamnă moartea vieţii în plină viaţă, care radiază nememoria vechiului model social.

Putem redescoperi la Eugen Evu şi starea de patriotism discret a celui care îşi apără teritoriul, spaţiultimpul său, matricea, cetatea, poeme care strigă spre deschiderea necesară oricărui neam spre posibilităţile spre civilizaţie, legat mai mult de cele spirituale şi de valori care zidesc.

„ Cu un cosor am crestat pielea ta / Mesteacăn frate de cruce, de vânt, / Numele a crescut înspre nord arătând / Săgetat arătând azimut la o stea „ – aşa se semnează poetul, simplu, identificându-se cu cele divine, cele simple şi profunde prin această simplitate a harului, prin deschiderea spre sensul adânc din univers …

Cartea este una care sugerează roadele lui septembrie, e cartea roadelor care luminează întunericul prin cântec la margine de lume, un septembrie în care s-a şi născut, un loc în timpul încrustat adânc în cele trainice …

Constantin Stancu

Vizualizări: 9

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor