Când coloana groasă de fum

Cât o tornadă se ridică

Ca un stâlp care susține cerul

Și noi așa fragili suntem sub el

Și se înalță, și-i precum

Degetul gros ridicat ca o avertizare

Și-n jurul lor, cu spaimă

Elicoptere se mișcă în zadar

Ca niște țânțari în soare

Și Amy cântă ceva despre un joc pierdut

 

Când trebuie să intru în pădure

Și verdele acela îmi stă împotrivă

Când valul sau nisipul care absoarbe

Face brusc o mișcare greșită

Și face să te doară așa de tare în piept

Când îți văd privirea aceea serios pierdută

Care pare că nu înțelege nimic sau înțelege tot

Sau că te îneci într-o șosea prea adâncă

De bărcile alea care stau într-o rână

Așteptând veșnic nu știu ce

De graffiti cu copaci bătrâni

Și semne arăbești care pot spune orice

De cortul acela portocaliu, prea vesel

Lângă care stai și privești la marea alpină

Atât de ademenitoare cu laptele ei

Și de degetele lui Harry care insistă

Și bate frenetic doar două clape

Amintindu-mi isteric să nu uit ce-i important

 

Și să nu ajung și eu ca tipul acela

Care în restaurant cu un suc în față

Se uita fix la un perete albastru

La multe lucruri ce existau în fața lui

Când apele acelea vechi și puturoase

Erodează de la bază casa noastră

În care nu stă nimeni de ceva veacuri

Și e încă în picioare doar pentru turiști

Sau că luna aceea mare

Se apropie de noi prea mult

Și-mi trădează cu lumina urmele

Făcute în deșert de mine mai demult

Când te visez iar înconjurată doar

De roboți construiți doar de copii deștepți

Când orașul acela frumos de munte

E traversat de acel pârâu

Ce iarăși are numai ape tulburi

Plin de gunoaie și de bârne

Și de trompeta lui Ibrahim ce cântă și acum

Pentru copilul din Beirutul bombardat

 

De mâinile tale care pot fi prea încărcate

De pietre, brățări, lanțuri și inele

De casele cu atâtea amintiri

Pline acum de moloz, mizerii și prostii

De calul acela alb, legat

Cu capul plecat, atât de trist

Încât tu îl linișteai adresându-te doar umbrei

Proiectată pe zidul închisorii

De unde, printre gratii, îl privea stăpânul lui

De sintagma “câine rău”

Al unui stăpân care se vrea bun

Că ai să rămâi suspendată în roata mare

Și nu o să te mai învârți între aceleași sentimente

Sau agățată pe-un perete de o coardă

Blocată de atâtea impresii contradictorii

Că o să-mi dai mesaje

Doar rostite cu gesturi de sub apă

Că iar îl aud pe Bertrand

Strigând dezolat despre ce a făcut

 

Că nu o să fiu acolo

Să te trag când tencuiala lumii cade

Când ți-e frig

Să te învelesc cu o pătură de cuvinte

Să-ți fiu pernă când trenurile tale

Se încing, ard și rămân fără frâne

Să-ți fiu creion când de la atâtea ploi

Toate culorile tale fuzionează

Când de la roșul neon de la reclamă

Riști să te molipsești și tu

Când strada noastră

Va căpăta riduri și pete de piele bătrână

Când n-ai să mai găsești ieșirea

Din curtea blocului ajuns prea rotund

Că nimeni nu va reuși să ghicească

În constelațiile de puncte invizibile de pe obrazul tău

Că iar o ascult pe Mary

Cântând ceva despre un templu, o viață, o…

Vizualizări: 50

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

© 2018   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor