Gînduri și rînduri (VIII) - Nichita Stǎnescu sau poezia în stare genuinǎ

[Bogdan Toma]

Gînduri și rînduri (VIII)

 

Nichita Stǎnescu 

sau poezia în stare genuinǎ

  

„56 de ani voi trǎi, asemenea Colosului din Rhodos!…”

Așa credea, la 27 de ani - în septembrie 1960 –, Nichita Hristea Stǎnescu, în clipele în care scria poemul numit „56 de ani ”. N-avea de unde bănui el atunci cǎ aprigele Ursitoare deja îi hǎrǎziserǎ un cu totul alt destin, ele avînd să-i curme existenţa pǎmînteanǎ la puţină vreme dupǎ ce va fi împlinit 50 de ani,

într-un înnegurat miez de decembrie al anului 1983... 

...De fapt, eu cred cǎ Nichita nici n-a murit. El doar stǎ - așa cum scria undeva Fǎnuș Neagu, dragul său prieten – „La Cina cea de Tainǎ cu zǎpezile. Și, precis, mǎnîncǎ anafurǎ și bot de miel. Iar cînd plosca plinǎ cu vin și cu rîsu – plînsu umblǎ prin alte mîini (Iuda bea cît zece!), Nichita scrie un basm pe cǎrǎrile  de sînge verde îngheţate-n trupul copacilor.” 

...De fapt, eu cred cǎ Nichita nici n-a murit. El doar și-a acoperit inima cu aripa paserii celei aflate în zbor, lǎsîndu-ne pe noi cei de acum sǎ ne luptǎm cu îngerii, aidoma lui Iacob, așa cum ne vom pricepe mai bine. 

Timp de aproape 30 de ani, puţini, din ce în ce mai puţini au luptat (unii continuǎ şi azi lupta, cu o încǎpǎţînare care multora li se pare abnormǎ) – așa cum au crezut ei de cuviinţǎ - pentru ca uitarea sǎ nu învingǎ. I-aș putea numi pe mulţi dintre ei însǎ cred cǎ numele lor sînt cu mult mai puţin importante decît numele Poetului. Nutresc convingerea cǎ toţi aceia care încǎ mai luptǎ și astǎzi, nu pentru numele lor o fac, ci pentru numele Poetului.

Pentru cǎ numai astfel izbînda le va fi adevǎratǎ și deplinǎ. 

© Bogdan Toma

(În fotografie, Nichita Stǎnescu alǎturi de Ion Stratan, 31 martie 1983. Dedesubt, poemul inedit - comunicat de Ion Stratan -  „Cǎtre Ion”, cu semnǎtura olografǎ a lui Nichita)

[Cercel Marilena]

Nichita Stanescu are butoanele lui preferate pe care apasa. Dragostea , Moartea sau un simplu Nod ...nu are retineri, el spre acel altceva ne conduce.Izbanda lui e o manifestare de maxima exuberanta.Devierea de la limbajul obisnuit se face cu ajutorul unui Cod de expresie, semnul confundandu-se  ingenios cu sensul . Zigzagul de scanteie electrica din Sensul iubirii creaza asteptari noi . Primitiv sau traind toata viata intr-o clipa, Nichita e virtuos si novator, " un Ariel al poeziei".Il iubesc. Multumesc.

[Eunescu]

Nichita

nichita se întreabă singur:
să am un gând,
să am două, douzeci și șapte,
și nouă?
dar dacă pot să am atâtea gânduri
unde o să le depozitez?
la uniune?
la acdemie?
și ce or să facă ei cu gândurile mele
dacă ale altora
au putrezit la fereastră?
să nu am nici-un gând?
și dacă i-o cășuna vreunuia să deschidă fereastra
și nu se va împiedica de nimic?

nichita e un tip tare zgârcit,
a luat frunzele câinilor,
toate,
toate, toate,
și le-a pus semn
la picior,
la gând, la fiecare gând,
la claviculă,
ba chiar și-a înfășurat și o mână
cu ele
să nu se vadă cum sângerează cuvinte
din buricele degetelor.

acum stă pe un os de cal
să nu moară când vor unii,
și face noduri,
nod unu,
nod doi,
nod șapte,
noduri crestate cu cuțitul,
ca să nu se zgârie acvilele
când despică aerul.

[Bogdan Toma]

Unul dintre îngerii poeziei, dle Anghelescu… Cu siguranţă că lui Nichiata nu i-ar fi plăcut să fie singurul înger şi nici cel mai mare din ceata acestora... Cum cu siguranţă nu i-ar fi plăcut nici sintagma îngerul blond! 

[Reuţ Romulus Robert]

atât de simplu şi atât de complicat ,alambicat ,elaborat ...dar atât de FRUMOS  !!! Dumnezeu să îi lase scrisul, doar unii dintre noi i-am confiscat viaţa ,Ploieşti 20.decembrie 2011...la numai o săptămână de la comemorarea  citiţi plângerea lui , LUI  cu majusculele lui Cronos  !!!...cu pioşenie las lacrima să-mi vadă ,...paharul gol chihlimbariu şi-un singur strop îl las să cadă în amintirea celui viu  !!!

[TIMERMAN DUMITRU]

Cand citesti un poem semnat de Nichita ai senzatia ca atingi cu aripile sufletului nemurirea sau libertatea nedefininita a zborului nepamantean. Mi/amintesc de Nichita cu mare drag si dor. Mi/a aninat adolescenta cu poemele sale. I-am cumparat toate cartile care au aparut, iar mama ma certa ca dau banii pe carti... Mi/amintesc de un interviu filmat cu Nichita Stanescu, realizat de Sanzaiana Pop prin anii 87, pe care l-am vazut intr-o sala de prelegeri studentesti, din Bucuresti, in care, la un moment dat Nichita i se adreseaza lui Sanzaiana...citez cu aproximatie, din memorie...Tu, Sanzaiana. Cum l-ai perceput tu pe Eminescu cand erai fata...si, cum il perpepi tu, acum, dupa ce ai devenit mama ? Observati, dragi prieteni, acest criteriu al judecatii de valoare remarcat de Nichita Stanescu ? dar, si al judecatii afective...as zice eu. Nu intimplator, spuneam intr/unul din comentariile mele, ca nu cred intr/o ierarhizare a poetilor români...pentru ca nu exista un sistem de referinţă la care sa raportam poezia, fie ea contemporana sau clasica. Nu cred in existenta poeţilor ţărani si poeţilor moderni...poeţii sunt poeţi, indiferent de limbajul sau simplitatea expresiilor folosite. Eminescu este mare in felul lui, Nichita este mare in felul lui, Coşbuc e mare in felul lui...Macedonski e mare in felul lui...Minulescu e mare in felul lui...ş.a.m.d. Cateodata devenim ridicoli prin judecatile de valoare emise de unii dintre noi...în ceea ce priveşte poezia. Nichita cred ca a atins cu pana sufletului imaginatia noastra spontana, dar, in acelasi timp, a accesat, daca pot sa spun asa, cotloanele nebanuite si imprevizibile ale spiritului uman, ca o prelungire a poemelor sale... Cu respect...si pace...de sarbatori...fara niciun strop de rautate...

[Ionel Petrisor]

       Ieri am dat de o carticica cu poeziile lui, am pus-o de-o-parte s-o pastre ca mostenire dela o ruda a mea ålecata pe alt drum si acum n-o mai gasesc. Abea astept sa treaca noapte sa ma duc sa vad unde am pus-o. Au fost mari poeti si pe v remea aceea !

[mara paraschiv]

Când vorbeşti despre Nichita, să stai în picioarele goale, în faţa altarului. ''Din infinitivul de însumi/ şi însumi şi însumi/ eu sunt numai unul dintre acei însumi/ Între primul însumi şi celălalt/ pun un ceas de buzunar/ ca o falsă distanţă.../ Opera - o vorbire neîntreruptă despre experienţele originare ale existenţei sale, ''împărţirea ei în volume nu e decât un aspect al hazardului editorial'' Beau şi nu mă mai satur de Nichita!       

[anghelescu]

Probabil inca n-ati inteles: Nichita era chiar ingerul poeziei.  De aceea cuvintele roiau plutind pe langa el ca un nour de fluturi indragostiti. El lumina cuvintele si ele invatau sa cante din toate luminile lui.Probabil inca n-ati inteles: Nichita era inger, chiar inger... si-n sufletul lui purta toate tristetile ascunse ale lui Mozart . 

[Dumitru Mălin]

Atunci, în 1983, scriam:

A murit Nichita Stănescu

A murit un poet frumos ca un zeu

Blond şi cu ochii albaştri

Sufletul tău şi al meu

 

Am citit undeva că-l iubeau toate fetele

Fugeau din licee la el în priviri

El le spunea necuvinte de dragoste

Le mărita nelumesc cu nemiri

 

Aşa îmi închipui acum paradisul

Aşa mi-l închipui pentru el acum

Fetele câte-au murit neiubite

Să îl aştepte la capăt de drum

 

El să le spună versuri de dragoste

Ele ca fulgii plutindu-i în jur

O, dar ce nuntă neiertătoare

A murit mirele geniului pur

 

A murit poetul ce-aducea ziua

Peste cuvinte şi-i noapte grea

Lumea rămasă fră de-un cântec

Încărunţeşte pe tâmpla mea.

[Petru Jipa]

Ave Nichita!

Drumul tău a fost altoit cu amintiri.

Elegiile se sfârșesc, începând cu tine,

În fiecare literă din numele tău,  se așeză un zeu.

Ca peste tot, ca pretutindeni, ca peste mâine.