Gînduri și rînduri (VIII) - Nichita Stǎnescu sau poezia în stare genuinǎ

[Bogdan Toma]

Gînduri și rînduri (VIII)

 

Nichita Stǎnescu 

sau poezia în stare genuinǎ

  

„56 de ani voi trǎi, asemenea Colosului din Rhodos!…”

Așa credea, la 27 de ani - în septembrie 1960 –, Nichita Hristea Stǎnescu, în clipele în care scria poemul numit „56 de ani ”. N-avea de unde bănui el atunci cǎ aprigele Ursitoare deja îi hǎrǎziserǎ un cu totul alt destin, ele avînd să-i curme existenţa pǎmînteanǎ la puţină vreme dupǎ ce va fi împlinit 50 de ani,

într-un înnegurat miez de decembrie al anului 1983... 

...De fapt, eu cred cǎ Nichita nici n-a murit. El doar stǎ - așa cum scria undeva Fǎnuș Neagu, dragul său prieten – „La Cina cea de Tainǎ cu zǎpezile. Și, precis, mǎnîncǎ anafurǎ și bot de miel. Iar cînd plosca plinǎ cu vin și cu rîsu – plînsu umblǎ prin alte mîini (Iuda bea cît zece!), Nichita scrie un basm pe cǎrǎrile  de sînge verde îngheţate-n trupul copacilor.” 

...De fapt, eu cred cǎ Nichita nici n-a murit. El doar și-a acoperit inima cu aripa paserii celei aflate în zbor, lǎsîndu-ne pe noi cei de acum sǎ ne luptǎm cu îngerii, aidoma lui Iacob, așa cum ne vom pricepe mai bine. 

Timp de aproape 30 de ani, puţini, din ce în ce mai puţini au luptat (unii continuǎ şi azi lupta, cu o încǎpǎţînare care multora li se pare abnormǎ) – așa cum au crezut ei de cuviinţǎ - pentru ca uitarea sǎ nu învingǎ. I-aș putea numi pe mulţi dintre ei însǎ cred cǎ numele lor sînt cu mult mai puţin importante decît numele Poetului. Nutresc convingerea cǎ toţi aceia care încǎ mai luptǎ și astǎzi, nu pentru numele lor o fac, ci pentru numele Poetului.

Pentru cǎ numai astfel izbînda le va fi adevǎratǎ și deplinǎ. 

© Bogdan Toma

(În fotografie, Nichita Stǎnescu alǎturi de Ion Stratan, 31 martie 1983. Dedesubt, poemul inedit - comunicat de Ion Stratan -  „Cǎtre Ion”, cu semnǎtura olografǎ a lui Nichita)

[Serban Ecaterina]

Nichita Stănescu nu a murit așa cum n-a murit nici un dăltuitor de cuvânt care a trăit cu inima în afara lui...și lumea se întreba cum de mai respiră...a urât uneori neputința cuvintelor dar limbajul lui de suflet a ajuns la noi ca premiu și o să mai dăinuie mult după noi...

[Irina Lucia Mihalca]

Multumesc, domnule Bogdan Toma.

"...De fapt, eu cred cǎ Nichita nici n-a murit. El doar și-a acoperit inima cu aripa paserii celei aflate în zbor, lǎsîndu-ne pe noi cei de acum sǎ ne luptǎm cu îngerii, aidoma lui Iacob, așa cum ne vom pricepe mai bine."

"Noi suntem clipa care trece prin poarta existenţei."-  Nichita Stanescu

Cine sunt eu? Care-i locul meu în cosmos? 

Fără mine nu se poate, dovadă că sunt.
Fără mine nu s-a putut;
dovada e că m-am tras din mine însumi
adică din acel mine care-a fost.

Eu sunt cel care nu se poate fără de el.
Eu sunt cel care nu s-a putut fără de el.
Eu sunt cel care a dat mărturie
pentru existenţa lui Dumnezeu.

Eu sunt cel care am dat mărturie
de nonexistenţa lui Dumnezeu, pentru că
eu l-am făcut pe Dumnezeu vizibil.

Eu sunt făcut de Dumnezeu, pentru că
eu l-am făcut pe Dumnezeu.

Eu nu sunt nici bun nici rău
ci sunt, pur şi simplu.

Eu sunt cuvântul "sunt"
Eu sunt urechea care aude cuvîntul "sunt"
Eu sunt spiritul care înţelege cuvîntul "sunt"

Eu sunt trupul absurd al lui "sunt"
şi literele lui.
Eu sunt locul în care există "sunt"
şi patul lui, în care doarme.

[Marius Lăzărescu]

Mi-am copiat poza pe hard... mare bucurie mi-aţi făcut, tu şi basmaua ta.

[Marius Lăzărescu]

Nichita s-a dus acum câteva zile, pe 13, ca ieri. Fie-i durerea uşoară!

Şi nu stiu, my friend, ce geniu ţi-a luminat postarea, nu ştiu nici cu care lampă, dar ai pus aici o poză uriaşă.

Pun şi eu aici con permesso nişte cuvinte despre domnul Stratan (am ceva proaspăt şi cu domnul Nichita, dar cred că abia prin ianuarie am voie să postez liber aşa ceva... am dat poemul la un concurs).

Mă las dus în spate
(lui Ion Stratan)



Nu ştiu nimic, am năzăriri.
Lacomă, despărţirea de sine
a poeţilor peste care calc neatent
nu mă dezvaţă.
Le scriu pe pietre numele şi
le arunc în râuri să curgă,
e tot ce cred că fac.

Numai şpriţuri ratate am preparat
până acum. Mâine oricând
corpul meu scămoşat
va intersecta o pasăre urâtă cu
pene arse de viteza frigului.
Preocupat de întregirea educaţiei,
caut profesor de murire.

[Sorina Ivascu]

Multumim pentru aducerea aminte, d-le Toma. Mereu gasiti cuvintele potrivite pentru cei ce-au imbracat lirismul romanesc in straie scumpe, dand un pret mai mare limbii noastre si simtamintelor omenesti. Caci, ce-am fi noi, daca nu ne-am inalta fruntea spre astre? Gandurile de lumina dinspre Nichita se rasfrang astazi inspre noi asemeni stelei eminesciene:" Poate de mult s-a stins în drum/ În departari albastre, / Iar raza ei abia acum /Luci vederii noastre.". Nu ne putem decat ruga sa avem seninul unui cer darnic in astfel de lumini, pentru a nu stinge scanteia de valoare a acestui popor.

[FLOARE PETROV]

O stea pe bolta literaturii nu poate fi eclipsata de noroase intentii poetice de alte structuri asteroidice  indraznete, care se catara ori care plutesc duse de curenti precum parapantele  deasupra prapastiilor. Nichita Stanescu a preferat avangarda transcendentalista  in neomodernitatea  literara in locul bataliilor la lumina reflectoarelor  pentru  trofeele din portofel.  numit de prietenii valorosi din cultura romaneasac Conte al poeziei nu s-a dezis de sine nu a dezamagit prieteni si i-a pus la punct pe dusmani i-a ridicat cel putin cu privirea la  posturi cu pretentii.... a creat un fenomen impresionant in intreaga cultura Europeana unde a fosi iubit mai mult decit aici acasa. iudele care l-au tradat au ajuns unii si academicieni - rivna pentru titlu onorific-  caraghioasa poate fi cladirea goala bintuita de buhuri urite scabroase animalice de stafii ( reminiscente ale umanismului) pe a carui frontispiciu ca edificare obtuza sfideaza un simbol al trecutului   ratacit   prosperitatea  prezentului.  regretabil este ca in trecutul comunist  si portarii edificiilor de cultura tradau si vinau spiritele libere inzestrate le voiau ingradite si ingramadite intro vointa mediocra. Da  dupa Eminescu LUCEAFARUL de dimineata, dupa iluminatul poet si filozof Lucian Blaga  Luceafar  de  seara- constitutie absolut remarcabila prin autentic romanesc ancestral,  Nichita Stanescu  este STEA  Nordica cu focalizare iluminista polaritara.

 Multumnesc  prietene Bogdan pentru ocazia de a ma mindri ca am fost contemporana cu maretia blajina si sacra. sunt mai bogata spiritual admirind si  adorind veridic un  Conte al poeziei romanesti. Multumesc bunule prieten ca aduci in prim planul preocuparilor literare (pentru restaurarea cu migala si fermitate a  noilor semantici culturale ) spiritele de referinta spectaculara din Pantheonul Roman.

[darie lazarescu]

   Ca deobicei, domnul Toma ne surprinde amintindu-ne de cineva sau ceva de care lumea începe să uite...Nichita Stanescu, ce poate fi mai tulburător? Domnule Toma, sunteţi primul care face gestul rememorării lui Nichita, pe Reţeaua...Când am transmis unora că păcătuiesc tăcând despre Poet, s-au supărat...

[Mircea Draganescu]

Nichita este sigur cel mai mare poet de după Eminescu,Spun asta ca un discipol  al lui Cezar Ivanescu egalul lui.

Am mărturisit asta de nenumărate ori în prezența maestrului meu care nu m-a contrazis niciodată . Numele Poetului este izbânda lor deplină!!!!