În oraşul dintre munţi zăpada adastă încă pe morminte şi oasele n-au destulă putere să izvodească ghiocei. Un soare cu dinţi încearcă din răsputeri să aducă un zâmbet pe chipul zilei.

E 8 martie, e ziua ta, acolo, în cuibul dintre nori. E şi ziua mea, aici, fără flori şi fără tine. E un fel de sărbătoare peste tot, o bucurie tristă, artificială, un soi de obligaţie de a fi vesel(ă).

Profesoarele sunt invitate de primar la o petrecere - gratis - într-un club de fiţe. Una, mai prost imbrăcată, îşi cere scuze, a trebuit să plece “într-un mod cam repede” şi nu a avut timp să se îmbrace “mai bine”. Alta îşi pregăteşte, ca supliment, un pacheţel cu mâncare pentru acasă, probabil pentru soţ. Se învârt intr-o horă greoaie printre mese, drăcuie că e aglomeraţie şi regretă că nu “i-a tras un pumn ăleia în bot”.

Regele Cioabă i-a dăruit soţiei -regina Maria - o stea de aur, din constelaţia Reginei, botezată cu numele ei, Maria, şi înregistrată la Observatorul Astronomic. Ba chiar a rugat-o să nu se grăbească să plece pe steaua care -acum- e a ei ! Hm ! Chiar m-a impresionat gestul, sensibilitatea şi poezia apar unde te aştepţi mai puţin. E frumos să primeşti - la propriu - o stea !          

Eu privesc pe geam şi mă gândesc că azi numele meu e “Soledad”, din ce în ce mai soledad. Avantajul de a te numi soledad este că nu mai e obligatoriu să “socializezi”, că poţi să taci dacă n-ai chef de vorbă, că nu mai interesează pe nimeni ce faci sau ce nu faci.

Între timp au venit şi florile: lalele, florile mele preferate; acestea sunt mici, incredibil de mici, înfrigurate, de un roşu palid, mai mult cărămiziu decât rosu. Îmi seamănă atât de bine, încât îmi vine să plâng când mă uit la ele. Îmi pare rău, căci ştiu că îmi vor simţi tristeţea, lalelele simt fără greş tristeţea, şi mor. Oare le-aş salva dacă le-aş azvârli către tine, în cuibul dintre nori?

În esenţă, ziua de azi e ca toate celelalte: unii se nasc şi alţii mor, între cele două se mai şi căsătoresc, se aprind şi se sting razboaie, se ciocnesc trenuri, furtunile solare sunt din ce in ce mai puternice, se prevestesc cutremure. Nu e o sărbătoare adevărată; totuşi, pe ici-pe colo, sunt femei care chiar se bucură, cadourile sunt reale, dedicaţiile se fac in versuri,  şi eu simt că trebuie să-mi cer scuze pentru aceste rânduri ! şi să- ţi mulţumesc că nu m-ai botezat “Soledad” ! 

 

 

 

Vizualizări: 21

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor