furtuni solare vor fi întotdeauna
sfârşitul
doar când mi se vor albi pleoapele
sau degetul mic
pe cei şase bonsai îi voi uda
în toate zilele săptămânii
în afară de ultima
iar pe al şaptelea
îl voi abandona la poarta casei
să fie
nins
plouat
eventual smuls din rădăcini
oricum umbra sa e atât de mică încât
n-ar încăpea în ea nici măcar un lătrat
de câine
pereţii camerelor
îi voi vopsi în galben
albul
numai în cearşafuri
şi în măşti va rămâne
duminica
voi strănuta continuu sub plapumă
niciodată
n-am crezut mai mult ca acum
în orbul găinii
aşa că voi visa cu stropii în palme
de la apusul său până la primul răsărit…

Vizualizări: 39

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de Terezia Filip pe Octombrie 4, 2011 la 4:19pm

Galbenul acesta e cu siguranţă,  întruchiparea luminii supreme, solare, şi, evident, a sapienţei sau a aurului multcăutat. Galbenul e bogăţia, împlinirea, triumful.  Iar albul o zonă sau o culoare a liniştii şi împăcării cu sine bine relevată de versurile: "albul
numai în cearşafuri
şi în măşti va rămâne
duminica"
Poema e subtiă şi delicată. Cred că şi cifrele au o semantică în poem: cei şapte bonsai, cel de-al şaptelea, vopsit în galben sugerând  ritm anume al lucrurilor în lume:

 "pe cei şase bonsai îi voi uda
în toate zilele săptămânii
în afară de ultima..."

Felicitări!

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor