Tatutule, fotografia asta e de atunci,
stii tu, de cand plantai meri pe peticu ala de pamant
unde-ti adormeau greierii in ghete,
si eu, iti cautam pe furis sufletul fara sa stiu ca e acelasi lucru cu mine.

O tin ascunsa de mama,
ea te vede oricum, in fiecare zi, de la aceeasi fereastra,
imi vinde gogosi despre zambete, isi leagana ritmat lacrima intr-o frunza,
si apoi vine la mine, sa-i mai sporovai una alta despre nemurire
ca si cum ar fi o poveste cu tine.
Norocul tau ca ma crede,
altfel s-ar duce de rapa toti merii
si greierii s-ar duce.

De cand ti-ai luat zborul, intorc toti albatrosii pe dos
si scotocesc in roiurile de fluturi,
poate poate, o urma de tine,
poate-nteleg si eu cum e cu aripile astea,
de ce le cresc brusc unora cu nadragi galbeni si nume de tata
apoi ii trag in sus,
ii duc la chefuri cu ingeri turcoaz
lasandu-ne mici, in urma, sa ne ploua cu pene.

Sper doar sa razi cu pofta de noi si de tot
atat de zgomotos incat sa se cutremure norii astia nefiresc de tacuti.

Vizualizări: 82

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Comentariu publicat de dinu deleanu pe Ianuarie 18, 2017 la 7:28pm

superb :) 

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor