George ROCA - "Melania Cuc: FEMEIA IN FAŢA LUI DUMNEZEU"

Am primit în urmă cu câteva zile prin poşta electronică o carte în format PDF. Titlul acesteia: „Femeia în faţa lui Dumnezeu”. 215 pagini, format american Statement (5.5x8.5 inch), editate îngrijit şi scrise cu foarte mult talent. Editura Eikon, Cluj-Napoca. Anul apariţiei 2007. Autor, doamna Melania Cuc (colega mea de redacţie de la revista „AGERO”) membră a Uniunii Scriitorilor din România.

Cartea este scrisă în stil alert, într-un limbaj elevat, cu tehnica profesionistului care demonstrează că autorul nu este un debutant. Înca de la primele rânduri ale lecturi am fost captivat de subiect. Personajele se împletesc, ţinându-se parcă de mână, ca mai apoi să paseze desfăşurarea acţiunii de la unul la celălalt într-o tranziţie nu prea lină, dar pe înţelesul citiorilor, uneori cu întreruperi şi şarade. Alteori o aripă a lui Homer atinge parcă textul dându-i un parfum de Iliadă sau Odisee, amestecat cu imagini din „Groapa” lui Eugen Barbu şi „Ferma animalelor” a lui Orwell. Apoi dintr-odată rămâi surprins de cursivitatea textului care se prelinge agale, de parcă Ovidiu ţi s-a băgat într-o ureche de unde îţi şopteste molcom poezia mării de la Pontul Euxin, relaxând cititorul şi dându-i un sentiment de linişte sufletească. Apoi din nou impact cu istoria, misticism, religie, ce mai... parcă iţi dă poruncă să nu o laşi din mână ci s-o citeşti până la capăt, să nu o abandonezi, să o vezi terminată.

Carte merită să fie citită fiind pe gustul tuturor. Sunt convins ca o veţi putea cumpăra din librăriile selecte din marile oraşe ale României. Sau dacă nu o puteţi obţine v-aş sugestiona să contactaţi autoarea la adresa de e-mail: melaniacuc@gmail.com. Vă prezint mai jos un fragment din carte:



Melania CUC
"FEMEIA ÎN FAŢA LUI DUMNEZEU"
Fragment


*
* *
De la călcâie, peste scobitura tălpii, până la degetul mic şi degetul mare, el atingea egal lucrarea, cu degetele subţiri şi pline de inele cu peceţi tăiate în mărgăritare.
Trăgea lutul galben ca peste vrafuri de mătase, spre locul de glezne adăugând picuri de apă, legând fâşii după fâşii înguste şi fine din materia aceea primară şi din care ar fi putut ridica, de ar fi ştiut cum, o biserică adevărată.
Ajunsese cu bine la sub genunchiul drept, dar abia de l atinse şi mâna i secase pe jumătate.
Apoi, la stângul, se opri şi nervul sciatic zvâcni în structura nervurilor pe care meşterul le croia cu precizie şi osârdie, acolo, pe roata vieţii.
Pământul umezit era reluat, frământat, iar scuipat, aruncat, mângâiat, lovit şi strivit între palmele care i impregnau amprentele celor zece degete şi mirosul specific al cărnii umane.
El se oprea doar cât respira, apoi iar pornea; aşeza nară lângă nară sub fruntea aceea netedă, dar care nu se potrivea defel cu un chip de fecioară.
Dacia, acum ştia unde era, realiza că ajunsese în lumea pe care şi o dorise din nebunie, din prostie poate, în copilărie.
Într un loc primitiv clar, în care ea, dansatoarea celebră, carierista, artista de la Gloria Mundi… era doar un abur, nu o materie cu consistenţă atomică normală.
Sta nepăsătoare, dezbrăcată de voinţa personală, sta în faţa lui Dumnezeului care… era nehotărât între a i arăta ce e bine sau rău.
Privea şi tăcea, jinduia şi iar se retrăgea, se temea de conglomeratul care i copia respiraţia şi pielea de pe pântece şi linia nasului şi verticalitatea şirei spinării.
Dar prinţul, deşi cu coroană veritabilă peste sudoare, era numai un meşter de oale.
Din când în când, TalariK îşi mai încerca norocul şi pe o amforă adevărată, o golea şi o umplea cu propria i viaţă ca pe o găleată cu galbeni.
O ridica şi o strivea din nou şi de la capăt cu patimă oarbă, cu ură fără măsură şi cu toată puterea lui de a ierta, de a uita şi de a merge mai departe, de a se tot rostogoli ca roata ce se învârtea condusă din umbră năvalnic.
Când el, omul, schimba fără să ştie ma¬cazul, lutul se prăbuşea, se turtea, devenea doar un boţ de noroi, bun de lipit peretele despărţitor dintre ei doi.

În noapte, spre ziuă, amfora rămăsese tot neterminată, doar toartele-i erau gata, două braţe cu coatele ascuţite şi lovind în stânga şi dreapta prin lumea fără sunete.
Şi sânii erau gata, existau amândoi la locul lor, de o parte şi de alta a iadeşului sub care sângele se picura n inimă cu gust de ţâţă de mamă prea tânără.
– O lucrare suprarealistă!… scăpă vorbele Dacia, ca de obicei savantă, dar chiar şi ea prea puţin convinsă şi, probabil râse, pentru că meşterul de oale a dat doar din cap, apoi… s a apucat de răsturnat masa cu blidul gol, scaunul şi roata ce se învârtea în gol, se rostogolea, mergea de nici lumina de întuneric nu se mai deosebea.
Acum, ea era cea cu adevărat trasă pe roată, nu în formă de amforă pentru ulei tescuit din măsline sălbatice, nici din boabe de struguri ce ar fi trebuit să ajungă stafide.
Meşterul o aşezase, o legase cu privirea i, de o mie de spiţe, deşi nu i trebuia, nu dorea a o ţine ca femeie, doar pentru sine.
Dacia era blândă, supusă, aşa cum sta cu capul picurat peste umăr şi cu mâinile încrucişate; semn după care, în mahalaua unde ea se născuse, cioclul ştia dacă putea pune steag negru, de doliu, în poartă.
Pe lumina de zi următoare, el văzu tot dezastrul.
Iar… prinse, strânse lutul moale de mijloc…
L a frământat acolo, pe masa de lucru, dar maiaua ţărânii nu dospi, nu crescu nici de data aceea, doar îmbătrâni în celulă.
TalariK, ba râdea, ba plângea şi i mototolea forma inimii cu patru alveole aproape egale, apoi plămânii pe sub ţâţişoare şi ficatul care, se zice că niciodată nu doare.
Fierea în femeie pleznea ca buba cea rea, curgea amarul şi gura i umplea…
Dacia simţi greaţă, dar nu ca să verse. Nu i era defel bine, era aşa cum i se întâmplă îndeobşte unei gravide; totul i se învârtea în minte, lumea i se răsturna în cuvinte…
Dar ea era Dacia; trebuia, se cădea să fie puternică, un exemplu de Divă, nu de femeie foarte singură.
Nu avea drept să plângă, nici să leşine…
Cum să ceară paharul cu apă, sticluţa cu săruri, cum obişnuiau s o facă numai artistele de vodeviluri?
S a apropiat ca vulpea de bărbat, de roata, pe care el o învârtea cu piciorul.
Prinţul nu i a vorbit, i a făcut doar loc pe scaunul îngust, ca în şa, dinaintea sa.

Dacia, de cum s a aşezat, i a simţit palmele ferme şi calde cum o strângeau peste coaste, peste diafragmă, cum îi apăsau plexul, ca două cotiledoane mugurul seminţei stejarului.

Aşa, în doi, ca unul singur, au lucrat până-n amiază, tot lutul din olărie.
Amfora aceea era ca şi gata, doar… gâtul ei mai constituia o problemă.
Nu avea corzi vocale reale şi… aeru i, intrând prea năvalnic prin gura căscată, sufoca trupul, precum pe sinucigaş un şal plin de noduri.
Dacia nu era obosită doar indiferentă la toate, când TalariK a pleznit din palme.
– Gata!
Nu erau pe aproape nici ucenicii, nici calfele care să l susţină, să l aplaude.
Pământul din amfora abia ridicată, deja se uscase.
– Oricum, te am iubit!…a zis TalariK stins, ca şi cum nu el, altul în locul său ar fi îndrăznit şi vorbit.
Dacia nu mai era defel surprinsă de cum evoluau lucrurile simple.
Nu căuta răspunsuri şi poate de aceea, atunci… s a pornit, s a auzit ca prin vis cântecul privighetorii; chinuit, înghiţit, regurgitat şi iar ronţăit între dinţi şi măsele de om, nu de pasăre cu cioc şi cu pene.
Era n amiază, fără Lună şi fără stele, dar durerea facerii o resimţeau la fel, bărbat şi femeie.
TalariK şi a înfipt unghiile în cămaşa ei legată cu bride, a intrat în fibra textilă, a înain¬tat spre epidermă, cucerind timpul şi spaţiul care îi despărţise.
Lângă ei, lutul ridicat într un vas anonim de provizii se ardea, acum, ca şi singur.

---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------


De acelaşi autor au mai apărut:

• Iisus din podul bisericii ( proza)
• Impozit pe dragoste (roman)
• Fructul oprit (roman)
• Cinând cu Dracula (roman)
• Tablete contra disperării ( poeme in proză)
• Galaxii paralele ( poeme în proză)
• Şotron (poeme în proză)
• www.rebel.2004.r0 ( poeme în proză)
• Fără nume ( poeme în proză)
• Dincolo de jertfă şi iubire ( poeme)
• Peisaj lăuntric( poeme)
• Destin (proza)
• Biografia unui miracol ( proză)
• Vine Moş Crăciun ( poezie pentru copii)
• Căsuţa cu poveşti ( literatura pentru copii)
• Versuri scrise pe zăpadă ( poezie pentru copii)

-----------------------
A consemnat,
George ROCA
12 august 2007

Vizualizări: 44

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2019   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor