Gestionarea "pandemiei" Covid-19 la nivel global şi local

Abordarea pandemiei Covid-19 s-a dovedită corectă în ansamblu, s-a confirmat astfel şi zicala "Socoteala din târg nu se potriveşte cu cea de acasă". Cele mai optimiste simulări de dinaintea pandemiei, dădeau 1% morţi, cele mai realiste dădeau 10% morţi, obiective absolut neatinse. Ca o ciudăţenie, simulările publicate în anul 2013 pe pagina oficială a parlamentului german, descriau faptul că un viitor coronavirus, în premieră mondială, nu va afecta copiii, ceea ce s-a şi întâmplat. Foarte ciudat! În rest, statistic au fost doar 0,0005% morţi la nivel global.

După cum remarcaţi, pe mapamond se va forţa completarea numărului de morţi prin război civil, coordonat de marxişti în toată lumea. Pe lângă ANTIFA, găsiţi la o căutare pe net, lista tuturor partidelor comuniste, staliniste, troţkiste, maoiste, din SUA. Provocatorii acţionează prin dezinformări şi mesaje mass-media mincinoase, vandalisme şi crime, ce vor fi urmate în scurt timp de riposta armată civilă şi militară, programată să se întindă în Europa, apoi de impunerea legii marţiale şi a modelului politic chinezesc de conducere marxistă, bazat pe control şi frică, ce convine majorităţii politicienilor din Europa şi Americi. Monahul Teodot a publicat în 2015 un articol, ce descrie pe larg aceste evenimente legate de impunerea modelului chinezesc la conducerea Europei.

Într-o ordine ierarhică a eficienţei, au ajutat în "pandemie":

(1).Tratamente corecte - bazate pe observaţii medicale corecte dpdv al patologiilor. De exemplu, medicii din Madagascar şi-au dat seama rapid că hidroxiclorochina din schema eficientă de tratament a medicului francez dr.Didier Raoult, este o formă de chinină, aşa că ei au recomandat populaţiei un suc tradiţional ce conţine chinină, observând că funcţionează eficient împotriva Covid-19, cu rezultate excelente, puţini infectaţi, puţini morţi. Medicul Vasile Astărăstoae de la noi, de asemenea a făcut recomandări generale logice şi de bun simţ, ce au ajutat oamenii care nu mai ştiau în cine să creadă, din cauza comunicatelor contradictorii oficiale, la ore de audienţă maximă pe tv.

(2).Specialişti din zona biologiei, virusologiei, precum Dr.Vania Atudorei, oneşti, bine informaţi, neaserviţi intereselor comerciale, cu recomandări foarte utile şi de bun simţ, precum auto-administrarea de aspirină tamponată, pentru prevenţia trombozelor venoase. Recomandările au prins acel segment vulnerabil vizat, cu imunitate peste medie şi reacţii autoimune, furtuni de citokine şi formarea trombozelor venoase. De altfel, singurii care au mai murit, nefiind trataţi corect cu anticoagulante, intubaţi inutil şi fatal, dializaţi inutil şi fatal, foşti vaccinaţi împotriva gripei, în lipsa altor sugestii contrare benefice şi competente.

(3).Biserica ortodoxă, apoi credinţa în general. Mesajul principal a fost cel corect şi cu folos - Dacă Sufletul e ok, liniştit, nimic nu poate afecta.

Linişte(isihie) şi lipsa panicii. Evident că sufletul nu poate fi 100% ok în actualele conjuncturi, ce ţin de un război hibrid cu multe componente, adeseori alta e situaţia, deci credinţa manifestată corect atât cât poate ajuta medicina în actualele conjuncturi. Din păcate, arhiepiscopul Pimen nu a nimerit pe un tratament corect, dacă stătea acasă liniştit avea mai mari şanse să scape, după părerea mea. Apoi mai intervine şi norocul, iar dintre cele 6 tulpini ale coronavirusului, una a fost mai agresivă, e posibil să mai dea drumul la o tulpină ce va afecta şi copiii. dacă nu le ies socotelile. Dar până acum, oamenii s-au putut infecta doar în baza unor particularităţi genetice, receptorii ACE2 ce nu există la copii din fericire, ci preponderent la anumite populaţii: chinezi mandarini, italieni, hispanici, englezi, americani de culoare. Deci în plus, factori genetici şi noroc. Noroc am avut şi pentru faptul că populaţia nu s-a vaccinat masiv împotriva gripei sezoniere, la fel ca în Italia, vaccinul antigripal creşte mult numărul îmbolnăvirilor cu coronavirusuri! Acest studiu e publicat de armata americană, departamentul biotehnologii, în 10 ianuarie 2020! Nu sunt teorii conspiraţioniste. Atenţie, tocmai de aceea se va încerca impunerea vaccinării obligatorii la noi!

(4).Politici medicale corecte la nivel de Stat. Vietnam - Şi-au dat seama că Ministerul Sănătăţii nu trebuie să ţină cont de recomandările chinezăriei numită OMS, ei fiind vecini gard în gard cu China. Şi au acţionat pe baza propriilor protocoale medicale, cu rezultate de succes, mult peste media globală. Rezultate foarte bune au avut şi în Suedia, Coreea, Germania, Islanda.

(5).Medici din spitale care au aplicat proceduri de tratament corecte, ocolind protocoalele ucigaşe dictate de OMS: intubare, remdesivir toxic, panică şi frici cu efect asupra scăderii imunităţii, prin alerte mincinoase, false etc. Stimă şi respect pentru dăruire şi abordare corectă din partea medicilor.

...

(n-1). Recomandările şi politicile manipulatorii OMS. Dezastruoase, bine că nu s-au prea urmat. De altfel, ulterior OMS a recomandat exemplul Suediei, ceea ce incriminaseră iniţial. Slab, OMS nu a rezolvat în ultimii 30 de ani nici o problemă medicală, chinezăria marxistă OMS s-a ocupat mai mult de promovarea LGBT, trafic de influenţă pentru chimicale şi anumite companii farmaceutice, având sponsori şi precum Bill Gates etc.

(n). Politicile globaliste marxiste, bazate pe acuze mincinoase sau parţial îndreptăţite, pentru a penetra şi ridica peste tot pe unde se poate în lume, o conducere marxistă cosmetizată, bazată pe experienţa şi studiile ideologice totalitariste anterioare (revoluţia franceză, revoluţia bolşevică rusă, revoluţia maoistă, revoluţia chim-jong-un-istă, nano-tehnologia, undele G), voluntariatul heirupist din ONG-ismul marxist, sclavizarea indivizilor fără noimă şi discernământ, toate acestea simplificate de mine în 3 puncte:

a. Crearea de anarhie, coruperea de politicieni, direcţionate acolo unde se pot învrăjbi între ele, partidele mari aflate tradiţional în alternanţă de putere.

b. Dobermanii ONG-işti marxişti, atacă în felul acesta de cele mai multe ori justificat, pe cei pe care tot sponsorii lor îi corup. Pentru imagine şi credibilitate, li se facilitează să se ocupe cu lucruri anacronice şi depăşite, mari şi inutile, megalomanice, faraonice, cu care să facă poze frumoase. Cerşetori voluntari sunt puşi să adune fonduri în acest scop, reţeta lor de succes e studiată şi de efect pentru captarea atenţiei celor mulţi cărora se adresează. Dacă cineva descoperă o moviliţă cu diamante, ei vin cu o movilă de bolovani de 10 ori mai mare, de unde ei trag concluzia că pozele lor sunt mult mai frumoase. Scopul este impunerea LGBT în Şcoli de la cele mai mici vârste prin viclenie, crearea unei pepiniere de oameni sub-animalici, de unde îşi recrutează personalul docil potrivit scopurilor lor, după acelaşi model utilizat prima dată de politicianul Vladimir Ilici Lenin, ce a organizat prima paradă LGBT pe 19 decembrie 1918, prin care a aniversat un an de la decretul lui Lenin „Cu privire la abolirea căsătoriei”. Alt politician nu şi-a mai permis să facă asta. 

c. Din spate, în urma haosului, re-birocratizării, re-centralizării tuturor celor demult descentralizate, vin politicienii marxişti chelneri, tot ai lor, cu noile strategii de imagine, de genul:

-Dar cu ce să vă servesc?
-Doriţi un whiskey? Dar să fie din orez chinezesc, sau din mazăre bolşevică? Cu gheaţă? Cu un cub, sau două?
-Poate doriţi şi o blondă fierbinte? Sau brunetă? Sau LGBT?
-Nu vă e clar că pe noi trebuie să ne votaţi?


Vizualizări: 118

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de RobertC pe Iunie 18, 2020 la 10:47am
Din nou Harvard, (deep state Harvard, după părerea mea)
 
Într-un studiu "ştiinţific" cu o bază de date impresionantă, de pe 3 continente, au fost folosite doze de hidroxiclorochina de 4 ori mai mari, deşi ştiau că omoară oameni, fără a respecta dozajul schemei de tratament în combinaţie cu zinc, pentru a retrage de pe piaţă un tratament ieftin folosit cu succes împotriva pandemiei COVID-19, ce se produce acum şi de Antibiotice Iaşi. Cei implicaţi în crime sunt aceiaşi: Bill Gates - Harvard(2 ani), dr Fauci - Harvard, Prof. Mandeep R. Mehra - Harvard, Spitalul Didactic Brigham și Women de la Harvard, prestigioasa revista Lancet - deţinuta acum de Bill Gates.
Până în prezent FBI a arestat doar un singur profesor de la Harvard, Prof. Charles Lieber, pentru spionaj în favoarea Univesităţii Wuhan, evident în virusologie.
 
Dacă tatăl dr.Didier Raoult nu l-ar fi luat la împins vagoane pe preşedintele Macron, atunci când acesta a început să-l vâneze pe fii-su probabil că acum dr.Didier Raoult era mort. Tatăl lui Didier Raoult este general în Legiunea Străină.
 
Aceşti criminali de la Harvard vor să impună în continuare un vaccin, în baza acestor crime pe care le-au făcut cu bună ştiinţă, deşi doi geneticieni laureaţi cu Premiul Nobel(cenzuraţi acum pe net), au demonstrat încă de la început faptul că Sars-Cov-2 conţine 4 secvenţe ale virusului HIV, care nu pot fi inactivate prin vaccin.
 
Comentariu publicat de Adrian Scrimint pe Iunie 13, 2020 la 12:09pm

Crede și cercetează! Asta ca să nu ajungi așa cu au ajuns în urmă cu vreo 80 de ani milioane de oameni în niște cuptoare! Din păcate, indiferent că filtrăm informația, cu potențiala sursă de 50% adevăr, 50% minciună, nu ne putem apăra de aceste manipulări, pentru că prin sădirea unui sistem educațional cu iz obedient, liniar, uniformizat și dezindividualizat, efectele de turmă sunt devastatoare, cărând după ele și valul fragil al scepticilor dotați cu harul gândirii și al ieșirii dintr-o realitate atât de umbrită... 

Comentariu publicat de RobertC pe Iunie 13, 2020 la 10:25am

Dacă din nou vor ajunge la putere marxiștii lui Barna mica sirenă cam oligofrenă, Ciolos coadă de purcel, la fel ca după regia Colectiv, de data aceasta se va datora tăcerii medicilor, nu a tacerii militarilor specialisti in arme de foc. Colectiv a fost doar un mic test, pentru a obisnui mentalul colectiv cu anumite automatisme in vederea pregatirii pentru marxism. Ma refer aici la marxismul pur sange, cel bazat pe sclavie(voluntariat), centralizare si control, nu la marxismul lui Iliescu din tinerete, care acum e mimat de baroni locali. In rest, specialistii medicali se împart în două categorii:

1.Cei care nu inteleg pe ce lume traiesc, cei care au invatat pe de rost sa practice medicina ca niste robotei fara discernamant. Din pacate sunt cei mai multi. Cu ei de cele mai multe ori nu te poti intelege in propozitii simple de genul "Ana are mere" ca si pe alea le-au invatat pe de rost ca sa ia 10 la examen. Ei acum sunt niste robotei care se executa corect pentru a-si proteja munca de faca bani multi pe spinarea oamenilor din ce in ce mai bolnavi si cam atat.

2.Cei care inteleg, dar le este frica sa vorbeasca, acestia sunt mult mai putini, dar sunt complici crimei organizate, desi au jurat contrariul. Nu te poti numi medic, daca nu-i dai peste nas lui Cercel atunci cand minte la ore de audienta maxima la TV, precum ca spirtul medicinal nu e bun, ca sa auda tot omul de la tara, sau ca Rafila care inventeaza conspirationisti inexistenti ca sa apere chinezaria marxista numita OMS, sau ca ambii care prin decizii criminale, obliga copiii sa inhaleze de 10 ori mai mult CO2 in timpul examenelor, cand creierul are nevoie de supliment de oxigen, in conditiile in care de la inceput s-a demonstrat de ce Sars-Cov-2 nu afecteaza copiii, spre deosebire de gripa. Toate juramintele pe care le-au depus acestia nu sunt degeaba, mai bine nu jurau, ca din cauza lor se va starni agresivitatea oamenilor care nu au repere spirituale in viata, precum se intampla acum in SUA. Daca in unele state se va impune legea martiala si limitarea drepturilor oamenilor normali, exacerbarea drepturilor psihopatilor lgbt, medicilor "muti" li se datoreaza asta, pentru ca televiziunile asteapta opiniile lor nealiniate standardelor marxiste!

Sunt si mici exceptii, ca in filmul de mai jos.

Comentariu publicat de RobertC pe Iunie 6, 2020 la 9:01am

Celor cu  care mai vorbesc, le sugerez să-şi aranjeze un loc de retragere temporară la ţară. Cu un nuc şi un măr în curte, treci orice iarnă cu brio. Un mic kit de energie solară, un kit de statii radio PMR walkie talkie (deşi merg şi alea de pe maşină), te fac să mai uiţi de taxe şi impozite.

https://www.art-emis.ro/analize/trebuie-sa-ne-pregatim-pentru-al-do...

Comentariu publicat de satyr pe Iunie 4, 2020 la 3:09pm

O analiza interesanta. Cred ca neantimarxiștii sunt de fapt pionii corporațiilor. Si epoca in care intram (cred ca am intrat deja)o sa fie corporatista cu iz marxist. O sa fie un fel de comunism global, iar in locul sovietului suprem si a partidului muncitoresc vor fii corporatiile (adica un grup mic de oameni foarte bogati ce vor avea totul si vor decide totul) - si oamenii nu vor avea scapare din plasa asta ideologica, pentru ca ei vor dicta ce si cum sa gandeasca. Nu vor mai fi obligati sa conduca prin frica, precum au facut astia din zona sovietica, ci pur si simplu vor modifica perspectiva masei de oameni incat sa gandeasca exact cum se doreste...

Comentariu publicat de Alexandru Boris Cosciug pe Iunie 2, 2020 la 11:56pm

se va încerca impunerea vaccinării obligatorii la noi!” (din text)

Cu siguranta! COVID-ul este produs de om si prin vaccinare se va introduce

un CIP de comanda-control a oamenilor.

Astazi am primit pe net mesajul de mai jos:

Nu intru in amanunte. 

Daca sunteti interesati de opinia mea referitoare la mersul istoriei,

aruncati-va un ochi pe articolul:

http://reteaualiterara.ning.com/profiles/blogs/teoria-mitocondrial-...

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor