În Giulești, soarele nu răsare niciodată singur,

În orice caz, nu răsare așa, de capul lui,

În zona triajului, spre exemplu, dreptul la răsărit a fost reglementat cam acum șapteș’cinci de ani (ca mîine suta), mai precis, atunci când primul ceferist a călcat pe bec și s-a întors acasă pilit, dar prea devreme,

iar nevastă-sa – care lucra la Regie – a crezut că e deja timpul și a lepădat în curtea din spate, înainte să plece la muncă

Nu că atunci lepădatul ar fi fost o problemă mai mare decât acum, dar nu se face să lepezi așa, la colțul casei, pe întuneric

Așa că de atunci babele cartierului au stabilit răsăritul cam la vremea la care femeile ceferiștilor lepădau în curtea din spate, după scatoalcele conjugale.

Mai era câte una, fată de țară, care făta câte zece, ca pocăitele

Babele se cruceau,

"Astea, maică, veneticele..."

Dar lăsau vorba neterminată, căci viitorilor mucoși, zdrențăroși, viitorilor copii de prăvălie trebuia să le tai, totuși, buricul, să-i îmbăiezi măcar o dată în viață,

Soarele încălzea pentru ei apa de baie și pereții de chirpici, era un fel de moașă, cum ar veni

Când mai creşteau, le desena modele de bronz prin găurile izmenelor, ca o bunică grijulie,

Le întărea chiftelele de pământ cu care dădeau în geam la babe,

Le încălzea vînătăile de la degete când izbeau prea cu sârg în mingea de câlți,

Le usca mucii și, din când în când, lacrimile.

 

Târziu, mult mai târziu – cam după încă vreo zece povești pe care urmează să vi le spun – au venit rușii

Și i-au prefăcut pe băieții de prăvălie în baștanii cartierului.

Tot rupți în fund, bețivi și caftitori - căci așa pomeniseră, iar omul trebuie să țină la datina lui –

 dar cel puțin eliberați din ucenicie,

Nevestele ceferiștilor și-o furau la fel, plecau dimineața tot la Regie,

Acum însă le trezea imnul la difuzor, iar după scatoalcele conjugale lepădau ca doamnele, la maternitate,

Cât despre ceferiști, eheee, ceferiștii deveniseră dictatori fără s-o știe.

 

Noroc cu babele, că lor nici rușii nu le-au mai putut schimba orizontul,

Altfel, soarele ar fi putut să fie, doamne ferește!, eliberat și să răsară până în ziua de azi de capul lui,

 

Ceea ce în niciun caz nu se întâmplă în Giulești.

Răsăritul in Giuleşti, la 7 a.m.

Foto: Antonio Cioarek

Vizualizări: 145

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de Mănăilescu Lucian pe Februarie 26, 2014 la 8:01am

Te invit să trimiţi un grupaj de poezii care să apară în revista Fereastra (vezi www.primaria-mizil.ro).

lmanailescu@yahoo.ro

Comentariu publicat de Mihaela Suciu pe Februarie 26, 2014 la 7:59am

Un text plin de subtilități ironice. Lecturarea lui, e o plăcere!

Comentariu publicat de Alina Pavelescu pe Februarie 26, 2014 la 6:59am

Multumesc, domnule Manailescu! Nici nu se gandise autorul la atatea analogii, dar autorul propune, iar cititorul dispune, nu-i asa? :)

Comentariu publicat de Mănăilescu Lucian pe Februarie 26, 2014 la 6:34am

Excalent recurs la isatorie, mioritic chiar...

Aşadar, nu e nimic de făcut, chiar dacă acum "scaltoacele conjugale" (pe filiera paternă Crin - Ponta), leapădă "ca doamnele, la maternitate". Dar trebuie, nu-i aşa, să ne înbăiem şi noi "măcar o dată" în viaţă". Felicitări autorului!

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor