Ochiul câinelui de pază

 

 

Sfârşit de săptămână: iluzia timpului şi

certitudinea eternităţii în ochiul câinelui de pază.

Flori adormite şi instincte în noaptea dintre ieri şi mâine,

un fluture de noapte caută

locul unde să întâmpine săptămâna care începe.

 

Noaptea se face încăpătoare,

visează lumina zilei şi zgomotul gândurilor

care îngheaţă în locul unde se întâlnesc punctele cardinale,

în aorta dimineţii…

 

Inconştient calul îşi paşte umbra verde,

iar femeile îşi pierd trupul frumos

între un tren şi altul,

e toamnă şi fructele coapte pătează

pergamentul scris cu sângele profetului.

 

Facerea: locul în care grădina, ca un singur pom,

regretă grădinarul şi foarfeca lui tăioasă…

 

Profetul scrie atent fiecare cuvânt: se preface-n cuvânt!

 

Constantin Stancu

Vizualizări: 64

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de CONSTANTIN STANCU pe Septembrie 24, 2014 la 12:36pm

Multumesc! Tin la profunzimea poemului, la mesaj si la starea care poate fi sugerata cititorului! Viata poate fi frumoasa cand privim dincolo de lumea vizibila si agitata!

Comentariu publicat de DUMITRU TIMERMAN pe Septembrie 24, 2014 la 11:30am

Minunat acest poem, care este aninat şi de un romantism de fină substanţă. Cel puţin aşa l-am perceput eu, pentru că m-am regăsit în anumite ipostaze contemplative surprinse de mâna maestrului Constantin...Ura şi la mai mare...Cu stimă şi respect....

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2019   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor