În ceea ce privește legenda Graalului... există mai multe variante! Voi încerca să fac niște legături pe care să le aliniez la alt mod de gândire și să urmăresc mai puțin ceea ce se spune despre subiectul în cauză, prin diferite surse.
Am să pornesc de la o legendă în care se spune că, în urma luptei pentru supremație, care a avut loc în ceruri, între Lucifer și Arhanghelul Mihail, de pe coroana primului ar fi căzut pe Pământ un smarald cu 144 de fațete. Acesta sau doar o parte, a intrat pe rând în posesia lui Adam, apoi a lui Seth, de la acesta ajunge la regina din Sabba, pentru ca apoi să treacă în posesia lui Solomon, el fiind regăsit, în cele din urmă, la momentul Cinei celei de taină, conform Evangheliei după Matei (26, 27-28), sub forma cupei din care a băut Hristos-Iisus: "Apoi a lut un pahar și, după ce a mulțumit lui Dumnezeu, l-a dat apostolilor, zicând: „Beți toți din el, căci acesta este sângele Meu, al legământului celui nou, care se varsă pentru mulți, spre iertarea păcatelor". În continuare, pocalul a rămas în posesia lui Iosif din Arimateea care va strânge în el sângele din rănile, produse de Longin, în trupul lui Hristos-Iisus, în Vinerea Mare, când era răstignit pe cruce.
Iosif ar fi făcut, apoi, o călătorie în Bretania sau Scoția, după alții, unde a construit un altar în care ar fi fost depus pocalul, care conținea sângele lui Hristos-Iisus, numit de acuma sau de atunci, mai bine spus, Sfântul Graal. Din acest moment urma lui s-a șters, el fiind căutat în permanență, în diverse variante.

Aș vrea să subliniez că, în cele două cazuri în care se face legătura între acest vas și Hristos-Iisus, se vorbește despre sângele Său. Ar mai trebui spus că, sângele, în organizarea omului, este imaginea manifestării Eului spiritual în trupesc. În acest caz, prin sângele de care vorbea Hristos-Iisus la „Cina cea de taină” și apoi prin sângele care se scurge din rănile Acestuia, se face trimitere la individualitatea Hristos, adică la Eul macrocosmic sau la manifestarea celui de-al doilea principiu divin, cel al Fiului.
Spun mereu că omul, prin corporalitate și prin eul său personal, individualizat pe parcursul unei vieți, nu este decât rodul activității entităților luciferice având ca prim reper, în timp, căderea biblică datorată tocmai acestei influențe manifestată în corpul astral. „Primul om” care a îmbrăcat acest corp „corupt” de Lucifer a fost Adam, ca apoi, el să însoțească întreaga umanitate, degradându-se din ce în ce mai mult și, datorită lui, sufletul prin intermediul corpului astral în care se reunesc corpul senzației și sufletul senzației; apogeul acestei decadențe corespunde cu evenimentul de pe Golgota, moment din care, sunt create premisele revenirii la ceea ce acest corp fizic, uman, a fost înainte de influența pe care a exercitat-o Lucifer asupra componentei sale denumită corp sufletesc sau al senzației, dar, prin extensie și asupra sufletului senzației, cu care se va „înfrății”, formând corpul astral, după cum spuneam și mai sus. Dar, același eveniment mai scoate la vedere încă ceva. Se vorbește aici nu numai despre corpul pe care Hristos îl îmbracă după înviere, cât și de cel al lui Iisus, acel corp pe care Entitatea hristică îl poate ocupa odată cu Botezul din Iordan săvârșit de Ioan, pentru o perioadă de trei ani. Pentru ca principiul hristic să se poate manifesta în corpul lui Iisus ca avatar, acesta trebuia să ajungă la un înalt nivel evolutiv, astfel încât, asupra lui să poată coborî, inițial, Duhul Sfânt. Sunt câteva postări care vorbesc despre această problematică.
Scopul principal al sacrificiului de pe cruce a fost tocmai acela de a declanșa procesul reversibil prin care omenirea să poată reveni la corporalitatea de natură divin-spirituală de dinaintea căderii. Patimile și răstignirea lui Hristos-Iisus nu sunt decât simbolul devenirii umane, prin jertfă și suferință, la o stare de fapt anterioară căderii. Dar, între cele două corporalități, este plasat corpul lui Iisus cel dinaintea unirii acestuia cu entitatea Hristos, cel ajuns la faza în care a fost umplut de Duhul Sfânt, după cum spuneam. Prin evenimentul de pe Golgota, a fost trasat drumul pe care omenirea trebuie să-l parcurgă în acest scop, iar primul pas în acest sens este acela prin care omul trebuie să-și ridice nivelul de sacralitate al corpului fizic, la cel pe care l-a avut omul Iisus în momentul Botezului, adică acela în care corpul său astral să fie purificat de impulsul luciferic, pentru ca în el să poată coborî Duhul Sfânt. Drept ajutor, în acest scop, omul a putut beneficia, de atunci, de harul hristic, ca o contrapondere a impulsului luciferic care l-a dominat și încă îl domină, cel care, prin „Adam”, a deschis calea decăderii corpului fizic în materialitate, boală și moarte. Adam și Iisus devin, în felul ăsta, două repere de bază în evoluția omenirii. Dacă de la primul începe căderea, dar și individualizarea Eurilor, de la cel de-al doilea se declanșează procesul invers, care nu este altul decât drumul mântuirii, adică cel al revenirii omului la starea de spirit pe care a avut-o înainte de Adam, adică la corporalitatea spirituală, dar... purtând, de astă dată „pe umeri”, cununa de învingător în lupta personală cu răul din el, cu principiile luciferic, ahrimanic și, mai târziu, cu cel asuric, iar această cunună, nu este decât individualizarea fiecăruia în spiritul libertății de manifestare în iubire, ca fruct al luptei duse de fiecare, cu el însuși.
Dacă vorbim despre corporalitatea moștenită de la Adam, ca despre un model, un arhetip pus la dispoziția urmașilor adamici, adică a noastră, tot așa cum se prezenta și Eul uman, ca fiind un Eu grup al întregii omeniri, când vorbim acum de Iisus, de Hristos-Iisus și de noua corporalitate de natură spiritual-divină, vorbim tot despre o corporalitate unicat, la început, adică despre un model spre devenire pentru toți cei care, împărtășind impulsul hristic, de astă dată, vor atinge această stare, ca individualități. Corpul adamic-luciferc, de natură materială, a determinat deci, scindarea unui Eu grup în miliarde de Euri care devin independente, unele de altele, Euri care se vor manifesta, repetat, în corpuri adamice născute pe Pământ, născând, la rândul lor, la fiecare manifestare, euri sufletești independente, de astă dată de lumea spirituală, din punct de vedere al voinței, prin liberul-arbitru, fiecare eu fiind închistat în aceste corporalități, pentru ca, apoi, prin corpul hristic, de natură divin-spirituală, oamenii să se reintegreze, să renască în lumea spirituală ca entități spirituale, individualizate, și purificate de tot ceea ce a însemnat materialitate și impulsuri luciferice, în care și-au manifesta existența.

Dar, acest har despre care vorbeam, trebuia acceptat de fiecare dintre noi, de către eul sufletesc al fiecăruia, ca urmare a faptului că, în urma luciferizării omului, aceasta a devenit o individualitate care se conduce după propria-i rațiune manifestată prin liberul-arbitru, iar faptul că omul a fost creat pentru a deveni, în final, o entitate liberă, nu permite niciunei alte entități, oricât de evoluată ar fi, să intervină în parcursul lui evolutiv, fără acordul acestuia. Nici măcar entitatea hristică nu poate face acest lucru. Readuc aminte că și influența luciferică nu este plasată în om decât ca ispită în corpul astral, ea neputându-se transforma în... păcat, decât prin acceptarea ei de către eul fiecăruia dintre noi, prin liberul-arbitru. Asta înseamnă că, dacă ispita nu ne aparține, păcatul devine al nostru prin acceptarea ei. Ceea ce va obține omul la capătul acestui drum este corporalitatea lui Iisus, cea în care, la momentul Botezului, coboară Duhul Sfânt. Acest corp al lui Iisus, aflat față în față cu Ioan, la momentul Botezului, ar fi, deci, cea mai înaltă devenire a corpului uman adamic, ca urmare a transformării lui de către impulsul hristic, posibil acceptat, de fiecare dintre noi, după evenimentul de pe Golgota. Ar fi corpul adamic în care a fost purificată, în această fază, doar componenta sa astrală, adică sufletul și corpul senzației, și care este capabil, în urma acestui fapt, să primească în el Duhul Sfânt. Acest corp astral purificat, umplut de Duhul Sfânt, devine prima componentă spirituală a omului, numită Sine spirituală.

Ceea ce a intrat în posesia lui Iosif din Arimateea la momentul evenimentului de pe Golgota, a fost cupa provenită din smaraldul căzut pe Pământ de pe fruntea lui Lucifer. Acel smarald cu 144 de fațete, la momentul căderii, ar putea simboliza chiar corpul adamic, oferit spre folosință umanității, adică Eului grup, încă neindividualizat de către Lucifer, cu scopul de a-și desăvârși individualizarea. Cele 144 de fațete, ar putea fi, în această variantă, „calități de natură luciferică” înglobate în acest corp, în vederea afirmării omului, în lumea materială. Forma de cupă în care această piatră prețioasă ajunge la momentul Cinei și apoi al răstignirii, atunci când în ea se varsă sângele lui Hristos-Iisus, trecută, până atunci,... „din mână în mână” (Adam, Seth, Regina din Sabba, Solomon...), ar putea fi, deci, corpul omenesc, reprezentat aici prin corpul lui Iisus, la stadiul evolutiv în care, este capabil să-i susțină manifestarea lui Hristos în el, adică atunci când a primit în el Duhul, iar personajele înscrise în paranteza de mai sus, ar trebui să semnifice trepte de evoluție ale acestei corporalități, până la această ultimă fază. Acest corp, devenit după botez, al lui Hristos-Iisus, de acum este transformat, în continuare, de influența pe care Entitatea hristică o va avea asupra lui până în momentul crucificării.

Cum cupa a devenit „Graalul sfânt”, abia după ce ea a fost umplută cu sângele lui Hristos, tot așa și corpurile noastre vor deveni Graal sfânt din momentul în care vor fi umplute cu principiul hristic, adică cu principiul Fiului, adică atunci când omul își va purifica și corpul eteric, purificare prin care acesta se va transforma în Spirit al vieții, adică, în cea de a doua componentă spirituală a omului (prima fiind Sinea spirituală, marcată de transformarea corpului astral). Acesta stare a corporalității ar coincide, în parte, cu ceea ce a pierdut omul drept corporalitate la cădere, Graalul pierdut, care la momentul respectiv nu a fost decât unul, urmează a fi regăsit în miliarde de variante, pentru că, Adam suntem noi toți, adică noi cei care ne-am individualizat pornind de la acel Eu comun, datorită corpurilor care ne-au fost puse la dispoziție de Lucifer, pentru ca noi, Eul nostru, să se manifeste în ele, în vieți pământești repetate. Spun, doar în parte, deoarece, între cele două faze, ale inițialului corp spiritual, dinaintea căderii și a celui dobândit prin efortul evoluției și cu ajutorul entității hristice, nimeni nu a stat degeaba. Diferența ar fi cea dintre corpul Învierii și corpul Ridicării la Cer, diferență dată de cele 40 de zile.

Acest „Graal regăsit” nu este decât Hristosul din noi, adică tocmai mântuitorul nostru. Voi merge mai departe cu speculația și voi spune că ceea ce în islam este cunoscu ca fiind „Imamul pierdut”, cel care atunci când va reapărea, cum se spune în Coran, îi va mântui pe muslimi, nu este decât același lucru cu... Graalul pierdut, adică acea corporalitate divin-spirituală pe care omul a pierdut-o odată cu căderea lui. Graalul pierdut și Imamul pierdut semnifică același lucru. Corpul de origine divină atribuit omului și pierdut datorită intervenției luciferice prin transformarea lui în nestematul cu 144 de fațete (corpul adamic) scăpat pe Pământ de către Lucifer. Graalul și Imamul regăsit, nu reprezintă decât revenirea corporalității umane la starea anterioară căderii.

Acest corp, a fost pierdut de umanitate înaintea căderii adamice, dar cu un scop măreț pentru întreaga sa evoluție. Pierdut atunci, nu de către fiecare individualitate umană, ci de umanitatea în ansamblu, nediferențiată, încă, din Eul său colectiv, va fi regăsit de fiecare dintre noi, începând de acum, ca ființe individualizate, ca Euri individualizate tocmai datorită acestui corp adamic luciferizat care, încă, mai are ceva de spus. Maurul încă nu și-a făcut datoria... Curând, însă, ne vom despărți de el, dar cu tot respectul pe care omul poate și trebuie să i-l poarte. Chiar dacă tot acest parcurs înseamnă și va însemna, încă, o mare suferință, ea nu va fi decât suferința devenirii fiecăruia dintre noi. Și, când vom privi în urmă, de unde vom fi, cândva, vom înțelege că... într-adevăr, chiar a meritat.
Spuneam, pe la început, că nu există o singură legendă în legătură cu acest subiect și asta pentru că... „graalizarea” corporalității umane nu este un proces continuu, nu este o trecere fără sincope de la starea actuală sau mai bine spus de la starea de acum peste 2000 de ani, la starea sublimă de care vorbeam, ci unul cuprinzând mai multe trepte care se identifică fiecare cu câte o etapă evolutivă. Vreau să spun că... fiecare etapă își are, într-un fel, „graalul” ei pe care noi suntem chemați să îl recuperăm printr-un intens efort de spiritualizare. Doamne, ajută!

Vizualizări: 21

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2017   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor