Greșeala ca ceas deșteptător / Fii sensibil și de doare

 

Păcatul te face să-ți reconsideri poziția; să știi sigur unde te afli, să te asiguri și reasiguri de tendințele pe care le ai, de ceea ce gândești, de locul unde îți este comoara. Unde se află comoara ta, acolo e și inima ta. Firea omului este năbădăioasă, curioasă, nestatornică; dacă stă prea mult în lumină îi trebuie un dram de întuneric. Firea omului este aventuroasă. De aceea și păcatul ajută. Te face să nu te rutinezi de cele bune și să ai tendința de a le părăsi. Păcătuiești, te apasă regretul și iată că știi ce vrei, unde vrei înapoi. Ieși pentru puțin timp tocmai ca să-ți dorești să fi în interior. Ieși pentru puțin timp pentru a nu te plictisi de interior. Toate trebuie făcute cu măsură, extremele sunt nocive, ne vor distruge la un moment dat. Fii sigur deci că și păcatul își are rolul lui în viață. Instaurează, echilibrează și menține media, calea de mijloc. Cumpătat. Să fi cumpătat în tot ceea ce faci. Pe pământ, prea multă sfințenie strică în sensul aducerii omului în sânul fățărniciei; prea multă nesfințenie ucide în sensul tulburării, dezolării, deznădejdii și într-un final pierderea rațiunii. Trândăvie din toate punctele de vedere: a minții și a trupului.

Nu e un text de autoexonerare, nu este o cugetare întru neimputabilitate; este o reflecție a ceea ce suntem, nici prea mult, nici prea puțin. Este rostul întrupării lui Dumnezeu; este rostul reiterării revelației Împărăției pe pământ.

Regretul. Păcatul înscăunează regretul. Regretul este una dintre cele mai importante facultăți ale omului. Ai nevoie de multă înțelegere, trezvie și putere de discernământ pentru a aplica regretul, pentru al manifesta. A avea puțin, înseamnă a avea multă grijă de comoara ta. Altminteri nu te căznești să-ți protejezi sfințenia când știi că o ai. Posezi atât de multă sfințenie încât uiți de ea, te ramolești, te inactivezi. Dar ceea ce e puțin, e bine gestionat, e întotdeauna exploatat spre bun folos. Drămuiești. Înveți să drămuiești. Omul drămuiește doar puținul. Multul îl risipește.

Cine nu adună cu Mine, risipește! Astfel că cine risipește nu e cu El. A fost până a adunat de risipitul, dar multul…uite că preaplinul îl adoarme pe om.

Momentul crucial din viața omului schimbă fără echivoc calea devenirii. Este atacul de panică un asemenea moment? Dacă da, ar trebui de fapt să ne bucurăm de schimbarea majoră? Ce este constant pe lumea asta? Schimbarea. Atunci aș recomanda fiecărui om care suferă de atacuri de panică să stea liniștit; este într-o continuă autoconstrucție spre bine, o continuă contemplare și autocontemplare. Dar cu o condiție: să fie conștient de ceea ce i se întâmplă, să tragă foloase din căderea în interior, din călătoria în ființă survenită în cadrul atacului de panică pentru că, de ce nu, Împărăția lui Dumnezeu nu este afară ci în interior. Acolo trebuie căutată. Se poate că ai șansă. Dacă te trezești vorbind despre filosofie sau despre principii și concepte ce țin de filosofie, iar celorlalți li se pare că filosofia atunci se naște, nu dispera, ba dimpotrivă, bucură-te. Simplitatea ca și complexitate rezolvată așa cum spunea Brâncuși ne face să-l cunoaștem pe Dumnezeu, moment în care căderea în interior, întâlnirea cu tine însuți nu va mai fi devastatoare, nu-ți va da impresia că-ți pierzi mințile. Nu. Te va ajuta să te împaci cu tine însuți, să te accepți, să accepți că viața ta presupune tu și mai departe atacurile de panică vor înceta sau dacă nu încetează cel puțin vor fi gestionabile. Mai e o mare condiție la mijloc pentru ca simplitatea să funcționeze: lipsa pretenților, să nu mai ai așteptări de la nimeni și nimic. Să nu te atașezi prea strâns, să nu iubești prea mult; lasă astea celui care poate și a demonstrat-o și a luat asupra Sa și datoria ta de a iubi. Noi ca oameni nu prea știm ce e iubirea, o confundăm adesea cu pasiunea; e bună vorba aceea: mă iubești? la care el: o să văd dacă te iubesc după ce-mi trece pasiunea. Și încă ceva important: nu iubi cu sufletul carnea. Folosește-te de ea, oferă-ți satisfacții, dar fără violența și evident că fără a distruge suflete. Cam atât ar fi respectiv la trup. Sigur că înțelegi, că înțelegem asta, dar oare putem și accepta?! Nu-mi spune, știu: e greu de acceptat! Dar a lucra cu tine însuți nu trebuie nicidecum înțeles în termeni de normă de muncă. Este adevărat că și asta implică intensitate, condiții de a lucra cu tine, procedee psihologice, meditative, spirituale, o oarecare calificare în sensul atracției spre metafizică, dar în nici un caz nu implică vreo cantitate; nu, implică doar calitate. Fii sensibil, învață-te să fi sensibil! Cine se folosește de tine pentru că te vede sensibil nici nu realizează ce bine îți face! Nu realizează cât ai tu de câștigat în raport cu micul lui câștig în majoritate dacă nu complet materialist. Deci, fii sensibil! Dacă poți, scrie-mi.

Vizualizări: 35

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2017   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor