Pustnicul voia să intre, din nou, în rugăciune, după ce mâncase cele câteva boabe de fasole fierte, când uşa se deschise. Vântul, gândi el, nu are putere, lemnul se sprijină pe pământ, animalele nu sunt atât de îndrăzneţe şi sunt prietenele mele… Poate un urs rătăcit şi neştiutor… dar ei moţăie acum în mijlocul iernii. Cu siguranţă este un om! Nu i s-au auzit paşii, înseamnă că umblă hoţeşte. O fi un lotru!
Desfăcu palmele spre cel intrat şi-l simţi. Scund, vânjos, răspândea în jurul său doar negru.
- Pacea şi Domnul Nostru Iisus Hristos să fie cu tine! Fii bine venit, chipul omului!
- Mai bine pune ceva de mâncare, vorbe mai puţine, fapte mai multe!
- În oală găseşti fiertura…
- Mie să-mi dai carne, nu uscături! Scoate pastrama sau carnea din untură! Dacă nu te mişti repede îţi smulg barba!
- În coliba aceasta nu se află cărnuri… eu nu mănânc leşurile fiinţelor!
- Norocul este tot la mine, mai am eu o bucată luată de la… Înteţeşte focul să o frig! Băutură ai?
- Doar apă…
- Ce viaţă duci aici, Pustnicule? Nici carne, nici băutură… Ce să te mai întreb de femei! Acum nu văd nici una, dar cred că vin ele singure. Te ştiu singur şi stătut… O bucurie!
- Viaţa mea este alta decât cea pe care o crezi! Sunt departe de cele pomenite de tine… Pot să mă lipsesc de ele.
- Eşti un sihastru pricăjit! De ce-ţi iroseşti viaţa? Care este folosul faptului că ai venit pe lume? Să trăieşti o viaţă întreagă numai în sărăcie?
- Chipul omului, află că eu nu sunt sărac! Nimeni nu-i mai bogat ca mine pe tot muntele acesta. Comoara mea se află acolo unde numai cei merituoşi o pot găsi şi o pot vedea! Ţie nu, chipul omului, ţie nu-ţi este la îndemână să o cunoşti!
- Pustnicule, să nu mă numeşti „chipul omului”! Mă cheamă Gheorghieş! Şi ai face bine să scoţi comoara! Crezi că voi pleca fără aurul tău!? Acum îmi dau seama că nu ai cum să le risipeşti daniile. Şi or fi fost ele destule!... Nu tu carne, nici băutură, ce să mai vorbim de femei?! Ele sunt cele mai scumpe … Te sărăcesc de toate, de aur, de vlagă, de minte… şi chiar de suflet te seacă! Dacă vrei să ţi-l păstrezi, fereşte-te de femeia frumoasă şi darnică! Îţi dă ce vrei şi îţi ia totul! Cum aici , zici tu, nu calcă femeie, ceea ce eu nu cred, nu ai risipi mare lucru… deci ai aur cât cuprinde! Am mai auzit eu că te lauzi cu comorile tale. Să nu pierdem timpul, până se frige carnea, să scoatem comoara! Sper că nu este îngropată.
- Este o comoară altfel de cum crezi tu, chiar dacă o ai înaintea ochilor, tot n-o vezi.
- Vrei să spui că se află aici şi că ochii mei trec peste locul unde este ascunsă, dar nu cred că acolo poate fi o comoară? Asta spui tu?
- Se poate spune şi aşa! Bogăţiile mele, chipul omului, nu sunt pentru tine?
Gheorghieş îl lovi cu pumnul drept în faţă şi sângele începu să i se scurgă din nas.
- Ai să plăteşti neobrăzarea ta faţă de mine! Ştii tu că eu sunt Gheorghieş şi că toţi tremură numai când aud de numele meu? Hai scoate comoara! Astfel am să plec şi ai să scapi mai uşor… Altfel te fac eu s-o iţeşti! La început am să-ţi tai nasul, urechile, apoi câte un deget, ia gândeşte-te, ai douăzeci! Cât timp ne vom bucura de chinul tău! Şi pentru ce? Pentru nişte aur coclit!
- Mai întâi te rog să mă ierţi că ţi-am zgândărit trufia! Dar vreau să-ţi spun, Gheorghe, un secret mare. Bogăţiile mele nu le poţi atinge, nici n-ai să le vezi în viaţa ta de acum. Nu mi le cere, eu nu le pot da, nu le căuta, numai Cel De Sus are puterea de a ţi le scoate în faţa ochilor minţii. Eu, chiar dacă sunt orb, prin mila Lui am putut să le simt frumuseţea…
- Aiurezi, n-am crezut că eşti fără vedere… Cum trăieşti aici singur, neajutorat?
- Dacă te vei apropia puţin, am să-ţi spun multe despre tine, cum eşti îmbrăcat, culoarea părului şi cea a ochilor. Eu văd cu vârful degetelor destul de bine ca să trăiesc… Cu ochii nu zăresc nici o geană de lumină…
- Atunci la ce-ţi este bun aurul? Sihăstria te-a prostit! Aduni comori şi nu ai ce face cu ele aici în pădurile din vârful muntelui. De ce nu le dai celor săraci? Eşti ca un hârciog şi când vei pleca de aici, le vei lăsa ascunse în cine ştie ce cotlon. Dacă le-aş avea eu… ar fi bine folosite.
- Nu ai înţeles, omule, că bogăţia mea este în sufletul meu şi nu se cântăreşte în greutatea aurului.
- Mă minţi, sihastrule! Acum o suceşti… Şi pentru asta vei plăti! M-ai amăgit cu flacăra aurului… Mie lucirea lui îmi este dragă.
- Ce faci cu el prin codri, haiducule?
- Aşa deci, ştiai pe cine ai în faţă şi nu te-ai sfiit să mă înfrunţi!? În privinţa bănetului şi odoarelor… nu voi avea destule niciodată pentru câte nevoi sunt… Mai întâi află că pentru mine viaţa în pădure nu este o bucurie şi nici nu stau mult timp la colibe… Am ţiitoare, sihastrule, prin multe sate, în mai toate locurile prielnice pentru ascunziş. Şi oamenii mei, la fel. Când călcăm vreun boier mulţi au feţele acoperite şi nu se cunosc… Stau oamenii cu el de vorbă şi nu ştiu că-i haiduc… spun aşa despre unul sau altul dintre cei care mă însoţesc la o faptă bună… Şi femeile sunt scumpe! Dacă nu vrei să te vândă este nevoie să le cumperi. Gazdele răzleţe îţi mănâncă toţi banii adunaţi cu trudă! Unii spun că dăm la săraci! Ne alegem gazde prăpădite, astfel că banii care-i dăm sunt pentru ei preţioşi. De ce te-ar acoperi unul înstărit. Dacă îi cunoşti casa ai putea să-l jefuieşti şi pe el. Nu te primeşte! Dar cei fără prea multe sunt prea iabraşi, vor mereu mai mult. Te ameninţă cu potera, că a trecut, că a întrebat, că unii bănuiesc şi că mare primejdie îi pândeşte. Şi dacă îi smotoceşti şi tu răpănoasa lui de nevastă, parcă îi omori boii luaţi tot cu banii mei.
Ninsoarea se înteţi şi chiar aici în pădure viforul se simţea pătrunzând prin crăpăturile uşii. Prin gaura din tavan fumul se întorcea uneori, răscolit de palele de vânt. Pustnicul întinse palmele spre horn.
- Aşa vezi tu, sihastrule? Ce-am în mâna stângă?
- Eu zic că e un puşcoci.
- Cu el am să-ţi zbor creierii dacă nu-mi dai comoara.
- Unde ai lăsat calul?
- A plesnit de atâta goană! După ce l-am ras pe Mutu din Terca umblă potera după noi de două zile. Ne-am răsfirat şi n-au să prindă decât putoarea ce-o lăsăm fugind… Aşa a fost să fie… N-am vrut să facem moarte! Când l-am văzut pe Ion cu capul crăpat, bălăcindu-se în sânge pe lipitură, i-am scurtat zilele boierului. N-o fi fost mare pagubă!...
- Era un suflet!
- Da, un suflet de fiară! Pe mulţi a năpăstuit şi i-a sărăcit şi asta numai ca el să se îngraşe… A adunat multă avere, am luat de la el o oca de aur… Toţi se plângeau de învoielile lui nedrepte, merita să fie pedepsit! A scăpat de o osândă mai grea, voiam să-i tai nasul şi să-l jugănesc! Asta era partea ce i se cuvenea lipitorii!...
- Vrei să spui că tu ai fost judeţul şi l-ai găsit cu vină?… Apoi l-ai osândit pentru ceea ce ai hotărât că este nedrept în felul lui de a fi cu oamenii? Nimeni în afara Judecătorului din Ziua De Apoi nu are ştiinţa şi învoirea de a judeca un alt semen… Aceasta trebuie să ştii tu, chipul păcătos al omului!
- Ai căpătat iar glas? Văd că nu te temi! Dacă mai vorbeşti din cărţi, îţi smulg limba! Cât priveşte pe boieri şi pe arendaşi, să nu-i plângi tu, eu sunt cel care fac şi desfac treburile pe aici, toţi sunt supuşi puterii mele! Până la Judecata de la capătul lumii fac eu dreptate aici şi acum! N-am să trec prin viaţă ca slugă, nici în sărăcie nu mi-e bine… De aceea am hotărât să-l călcăm cu sila pe Mutu de la Terca. Boier mare şi rău… A fost acum o săptămână, ba nu, sunt douăsprezece zile de atunci. N-am fost toţi, doar şase, unii erau la muieri, alţii la rachiu, trebuie făcut şi el, are cine îl bea.. Doar se înserase, atunci nimeni nu te aşteptă. Când am intrat tocmai se ridicau de la masă. „Ne inviţi şi pe noi la ce-ai mai bun matale?” El a înlemnit, n-a scos o vorbă, doar răsufla greu din bărdăhanul cât un butoi. Slugile au adus mâncărurile ce li se cuveneau lor şi ni le-au dat. „Găsim şi pentru noi”, au spus, dar n-aveam timp de aşa ceva. „Banii şi odoarele, hai cu mine şi mi le dă”- am zis eu. Adevărul este că nu ştiam unde este tainiţa. „Mergem numai noi a zis el, slugile şi oamenii tăi să stea afară.” Nu mi-era frică de el, am mers şi am scos cloşca din cuibar cu ouăle de aur, toate ouăle! „Să mergem şi la jupâneasă. Ad-o şi pe ea , mă, Gheorghe!” Am intrat toţi patru în iatac şi i-am spus să ne dea ce avea ea mai scump, de bună voie, să nu luăm noi cu forţa… A scos caseta şi i-am dat-o lui Gheorghe, el ducea şi ce luasem de la boier. „Dar eu ţi-am spus dumitale, cucoană, să-mi dai ce ai dumneata mai scump! Şi văz că nu te supui!” „ Asta este totul!” „ Nu–i adevărat!” „ Mă jur!” „Atunci o să caut eu.” Ea tot n-a înţeles. M-am apropiat de şi i-am băgat mâna de am prins-o de negru. A ţipat speriată, dar am ghicit în glasul ei speranţa… Boierul Mutu a vorbit şi el atunci: „Ce-i faci, mă?” „ Stai să vezi”, i-am zis şi am trântit-o pe pat . Ea ţipa de credeai c-o frige, dar s-a crăcănat repede şi s-a aşezat numai bine. Cu mâinile mă împingea şi şi-a pus palma în faţă, dar asta numai până a simţit-o aproape, a luat-o şi a dus-o unde trebuie. Mutu urla la mine, să-i las nevasta, că face moarte de om, a ţipat până l-a plesnit Gheorghe cu patul flintei în cap de a căzut lat. Ea era fierbinte şi se lupta să ia tot, nu ierta nimic! I-am luat desagii lui Gheorghe şi l-am lăsat şi pe el să se răcorească. O auzeam gemând de ce mare bucurie i se întâmpla.
Eu am şi alte încântări. „N-ai vrut s-o dai de bună voie, jupâneasă, n-asculţi de bărbat! Aşeaz-o la poziţie!” Ion şi Gheorghe ştiau ce înseamnă, se bucurau şi ei, era un obicei al nostru care ne veselea mult. Au întins-o pe lungul patului şi i-au ridicat poalele. Atunci am văzut cu toţii că avea un cur rotund şi frumos , tare de ţi se înfierbântau creierii. „Mutule, ia dă-i trei codirişti, ai văzut ce s-a dat la mine şi la Gheorghe!” „ Nu dau!” Îi era frică de ea, simţeam că se teme, că după ce plecăm noi nu va mai avea zile bune cu ea. „Mutule, dacă n-o baţi, te batem noi pe tine! Dar să n-o omori, e bună la multe şi ne vom face obiceiul să trecem mai des pe la tine. Hai, arde-o de trei ori.” Femeia urla şi blestema smucindu-se, ne trimitea în iad pentru că o siluisem. Dar Mutu nu s-a lăsat dus, nu l-a păcălit muierea! Îşi dăduse şi el seama că nu s-a opus cu înverşunare, mai avea el şi alte pricini, a plesnit-o de i-au rămas trei dungi vinete. „Vezi ce-ai făcut? Acum se văd urât vergile pe aşa rotunjimi frumoase. Tu te-ai bucurat de ele la căldură, pe când noi prin ger şi zloată… Nu trebuie să fii zgârcit! Avem şi noi dreptul la o răsplată!... Dar eu, ce ţi-am spus ţie să n-o omori!” „ Nu moare fierul…” „Taci s-o auzim! Unde sunt celelalte odoare, coniţă?” S-a jurat că nu mai are altele, dar i-am spus: „Mai ard-i trei, poate îşi aduce aminte?” Mutu a pocnit-o repede, să nu mă răzgândesc, ea a urlat şi a strigat: „Spun, opreşte-l pe nenorocit!” Ion se pregătea să se înfigă în ea, atât de tare se înfierbântase văzându-i bucile săltând sub lovituri. „Lasă mă Ioane, nu avem timp, găseşti tu ceva.” El a ieşit din cămară şi s-au auzit ţipete, prinsese o slujnică. Apoi fata aia nu a mai ţipat, am crezut că se bucura, dar nu era aşa. Omul ei i-a despicat lui Ion ţeasta cu toporul şi au fugit de noi în pădure. Atunci s-a petrecut nenorocirea! Mutu a primit osânda. Zăcea cu o gaură chiar în frunte şi nevasta îl jelea. Ce să-i mai cerem podoabele ascunse? Vom veni altă dată, va fi bucuroasă să ne primească în iatacul ei. Nu dispreţuieşte ea un haiduc multă vreme ascuns departe de lume.
În bordei era linişte. Călugărul se ruga, iar Gheorghieş rămăsese prins în timpul acela din urmă…
- Nu zici nimic? Nu te repezi cu gura să strigi că am făcut judeţ şi… toate celelalte ale tale? Să nu spui că n-am avut dreptate să-l găuresc pe Mutu! A suferit mai puţin decât dacă trăia şi-l jugăneam aşa cum hotărâsem! Pustnic afurisit, vorbeşte odată!
- Dator sunt, omule, să răspândesc cuvântul adevărului! În tot ceea ce faci, tu nu este iubirea lui Hristos pentru oameni! O astfel de viaţă nu merită să fie trăită!
- De unde ştii tu care este dreptatea? Fiecare om se zideşte numai aşa cum vede el lumea bine întocmită, fără vorbele celor îmbuibaţi, fără sfaturi de la cei din afara vieţii, a sărăciei! Ştii tu, sihastrule, ce este suferinţa celor ce-şi văd copiii murind de foame?
- Păsările cerului nu ară, nu seamănă şi nu culeg, dar trăiesc… cum crezi tu că lasă Domnul cea mai iubită creaţie a sa să se stingă în strâmtorare? Dacă se petrece aşa ceva numai păcatele lor sunt aducătoare de pedeapsă… Sfântul Ion Scăraru zice că a fi sărac este un păcat, orişice om primeşte după faptele sale şi atât cât îi trebuie… Dacă nu are, de vină sunt slăbiciunile de care este cuprins! Uită-te la tine, Gheorghe, ai tâlhărit trei judeţe şi nu-ţi ajunge, ai risipit totul…
- Am dat la săraci!
- Tu ai spus că-ţi alegi gazdele dintre cei neavuţi, numai pentru a preţui simbria ta şi pentru a nu te vinde. Ei se fac, astfel, părtaşi nemerniciilor tale, sunt la fel ca tine vinovaţi. Pe lângă altele se căpătuiesc cu păcatul de ascundere a tâlharilor…
- Nu sunt tâlhar, eu împart dreptatea…
- Câţi săraci care nu te-au ajutat într-un fel sau altul au primit ceva de la tine? Gândeşte-te bine şi răspunde-mi!
- Ori fi fost şi dintre aceştia, nu mai ţin eu minte toate binefacerile făcute în atâţia ani!
- Câte văduve, pe care nu le-ai siluit, ai ajutat tu? Ţii minte vreuna?
- Nu sunt aici la judecată! Numai eu fac legea şi nu las nimănui puterea de a mă cerceta!
Tăceau din nou. Pustnicul obosise, vorbise acum cât pentru un an întreg. Haiducul cu gândurile sale. Fără un motiv anume începu să vorbească:
- Nevasta mea nu e credincioasă! Iscoadele mi-au spus cum se bucură cu o slugă… Dacă stau atâta timp plecat se încinge şi ea, uneori! Şi eu nu sunt la îndemână, nu sunt acolo… Mă primejduiesc pentru alţii… nerecunoscători! Am dat uneia din Pleşi odoare scumpe şi bănet… O mândreţe de femeie, şi lipicioasă!... Pe bărbat îl trimiteam cu treburi, şi ele bine plătite, în cine ştie ce depărtări, de unde se întorcea în două, trei zile. Mie îmi ajungea, mi-era de ajuns ca s-o simt bine! Şi ea se bucura, parşiva, mai ales când îi lăsam preţul. Apoi, odată, am simţit o nepotrivire. Am aşteptat câteva ceasuri ascuns să văd ce mă neliniştea. Era căpitanul arbănaşilor de la Beşlii, se adăpostise la ea destul ca să se bucure împreună. Apoi ieşi şi omul ei din ascunzătore, dintr-un coşar de pe deal. Când i-am călcat eu se certau… Câinii s-au dat scurt, mă cunoşteau, aşa că m-am apropiat şi i-am auzit. El nu se mulţumise cu plata căpitanului. „- Ne dă mai mult când i-l dăm pe Gheorghieş, preţul pus pe capul lui!” spunea femeia. Am plecat şi m-am întors peste un ceas. Nu păreau prea fericiţi că mă văd. Ea era sătulă, iar bărbatul ei ar fi trebuit să alerge până la Beşlii, să anunţe potera. Nu ştiam ce să fac cu ei. Dacă nu-i pedepseam, alţii nu mi-ar fi ştiut de frică şi ar fi încercat să facă la fel. Cel mai apropiat bordei era la o leghe. „Adu-l pe vecinul tău aici! i-am spus bărbatului. Să nu treacă prea mult timp până te întorci, altfel n-o mai găseşti în viaţă pe nevastă-ta! Adică să nu te duci la Beşlii, la arbănaşi!” El s-a albit, a priceput că ştiam şi începu să mă roage să-l iert. A dat vina pe nevastă-sa. „Muierea asta e de vină cu toate! S-a înhăitat cu căpitanul şi el i-a promis că ne dă preţul capului tău.” „Du-te şi adu omul acela! Vreau să se afle necredinţa voastră.” După ce a plecat ea a vrut să mă înduioşeze, se mira că n-o poftesc aşa cum făceam în alte dăţi. Dar mie mi se făcuse scârbă. Când a venit vecinul, tremura şi el ca o vargă. I-am spus că va trebui să crească copii femeii. Gazda a vrut să fugă l-am împuşcat în ceafă. Femeia a îngenunchiat cerându-mi iertare, dar i-am retezat gâtul. Vecinului acela al lor i-am dat atunci şi mai târziu destui bani să crească plozii rămaşi orfani. Şi vestea a răspândit-o el! Să nu zici că n-am avut, nici acum, dreptate! Trădătorii merită osânda!
- Nu ştiu cum te vei spăla de atâta urgie câtă ai făcut!
Nimeni nu a aflat ce-au mai vorbit sau ce s-a petrecut între pustnic şi haiduc. Cu siguranţă Gheorghieş a plecat când s-a potolit crivăţul, s-au făcut cunoscute multe alte fapte ale lui, bune ori rele.
Urmează 2/3
• • •

Vizualizări: 51

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de petruta rosu pe August 25, 2013 la 11:03pm

Felicitari ! Subiectul este interesant.

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor