S-a apropiat de casă pe timpul înserării, dar a stat pitit până s-au liniştit cu toţii, până când s-a înnoptat bine. A intrat prin spate, pe acolo pe unde venea de obicei, din pădure. Câinii s-au dat scurt, apoi au schelălăit, îl mirosiseră. Când a pătruns în polată ardea doar un opaiţ cu seu, răspândea o lumina scăzută, însă destulă ca să-i vadă. Chiar atunci argatul încălecase stăpâna căreia îi făcea lucrare bună, gemetele o dovedeau. Gheorghieş îi lăsă să se răcorească, ar fi fost nefolositor să-i oprească, să alunge puţina bucurie ce o aveau. Se gândi cum să-i pedepsească şi rămase uimit când văzu că nu le poartă pică. El, tânăr şi fără minte, mai era şi sluga ei, nu se putea opune, au muierile meşteşuguri de scot din minţi oameni copţi, dar un flăcăiaş! Ea femeie întreagă, rea de muscă, o ştia el! Ce să facă singură, fără bărbat alături de ea atunci când se înflăcărează? Întinde mâna şi prinde pe cel care este mai aproape, la îndemână.
Se liniştiseră şi nu vorbeau.
- Mă Pavele, ţi-ai făcut treaba bine, e stăpâna mulţumită? N-o aud ce zice de aici, de unde stau eu.
Au sărit amândoi arşi de groază, ea s-a muiat şi a căzut pe pat, pe locul de unde se sculase, ştiam că e slabă de inimă. Flăcăul, cu ochii mari, mai curând uimiţi decât înfricoşaţi, rămăsese nemişcat. Ochi uşa, dar până la ea trebuia să dea peste stăpân. Şi el avea biciul într-o mână şi cuţitoiul în cealaltă. Femeia începuse să horcăie. El spera să se prăpădească din cauza inimii slabe, să-o scutească de pedeapsă. Altfel, trebuia să folosească dreptul bărbatului de a stăpâni nevasta curvă. Nimeni nu mai vorbea, fiecare părea înlemnit în locul unde îi găsise nenorocirea. Aşa se putea numi nefericirea tuturora, apărută pe pământ atunci când bărbatul îşi găseşte nevasta priponită sub un rândaş. Curios, Gheorghieş se simţea vinovat, intrase fără să strige sau să facă larmă, să-i anunţe că este aproape, să aibă şi ei timp pentru ascunderea vinovăţiei. De ce i se păreau toate fără o rost, nu se înfuriase când nevastă-sa se necinstea cu un păcătos de argat, dar ucisese o străină pentru o încercare de vindere a capului său? Era vinovat, dacă nu ar fi hălăduit prin codri şi ar fi stat pe aproape, el ar fi fost la îndemâna nevestei, pe el l-ar fi folosit, nu pe altul! Ce gânduri ciudate! Nu erau ale lui Gheorghieş, haiducul necruţător şi hotărât, făcătorul atâtor fapte, unele bune, altele rele, depinde de partea cui te aflai. Acum nu mai putea amâna, se plictisise de atâta aşteptare. Primul gând a fost să plece şi să-i lase în plata Domnului! „Numai afurisitul de călugăr e de vină! Să nu faci tu judeţ, nu este dreptul tău, dacă încerci aşa ceva, zicea el, îl dai pe Dumnezeu într-o parte şi te aşezi tu pe tronul Lui!” Dar nu se mai pomenise un asemenea tălâmb care să-şi vadă nevasta tăvălindu-se cu o slugă şi el să o ierte! Şi acela să fie Ghiorghieş, spaima ciocoilor şi a poterei!
Aprinse de la opaiţ două lumânări aflate în sfeşnicele lor, pe pervazul ferestrei.
- Ce-aţi înlemnit? Până acum aţi zburdat şi aşa, deodată, gata, v-a pierit pofta de zbenguială? Scoală în capul oaselor, femeie!
Stăteau amândoi în picioare, nemişcaţi. Ei îi trecuse răul!
- Ce dai buzna aşa mă, de m-ai speriat de moarte? Pavele, tu du-te la treaba ta, mă lămuresc eu cu netrebnicul ăsta! Argatul nu se mişca, aştepta ordinul stăpânului.
- N-ai auzit ce poruncă ai primit, de ce nu-ţi asculţi stăpâna? Sluga se scurse încet spre uşă, trecând prin dreptul lui cu faţa întoarsă şi privindu-l pe haiduc în ochi, pregătit să se ferească de loviturile lui. „Aş putea să-i crestez gâtul sau să-i spintec burta! E un bărbat frumos, ar fi păcat să putrezească de tânăr! Şi pentru ce ? Pentru putoarea unei neveste nespălate? Câţi copilaşi grăsuţi şi cu ochii albaştri ca ai lui nu se vor mai naşte!? Ia te uită câtă moarte se face fără să vrei! Şi eu fac atâta deoarece nu mă sinchisesc de nimic!” Chiar în dreptul său Gheorghieş îl opri.
- Stai! Mă copile, într-un sfert de ceas să fii atât de departe de mine, încât nici numele să nu ţi se mai ştie! Şi altă dată să te fereşti de neveste! Sunt o pacoste atât de mare, încât şi iadul se cutremură de groaza lor!
Când sluga se întoarse spre uşă simţi plesniturile de bici arzându-i spatele şi alergă să scape de ele. Se mulţumi că n-au fost lovituri de cuţit!
- Acum, jupâneasă, cu tine ce să fac?
- Tu să taci şi să pleci! Nu eşti pentru mine nimic! Am de la Ispravnic carte de despărţire şi îngăduire de la preot, eşti tâlhar şi nu mai am cu tine legământ. Chiar se spune în ea, am avut eu grijă să cer, ca să nu te apropii de casa mea la mai mult de o poştă. Neamurile mele mă vor apăra de mânia ta şi nu ţi-o fi moale! Pleacă şi du-te în pădurile tale, cu mojicii tăi nespălaţi.
- Şi dacă te ucid eu acum ?
- De ce n-o faci? Este meseria ta, ucigaş nemilos şi netrebnic! Doar nemernicii sunt de partea ta, toţi aceia care prin lene şi desfrâu au rămas săraci… Cei cărora le dai tu averile furate! Pe câţi ai îndestulat? Câţi au devenit altceva decât ceea ce au fost mai înainte? Ştiu eu că muierile ţi-au supt toată osânza şi că eşti lipit, tâlhar fără nimic… Pentru că nu îngăduie Cel De Sus ca o faptă rea să aducă fericirea cuiva… Nu s-a văzut aşa ceva de la facerea lumii! Pleacă din casa mea! Nu mai am vorbe cu tine!
Haiducul se uita prostit, uimit de curajul femeii. În sinea lui îi dădea dreptate, ce să facă ea cu un bărbat care nu este alături, cu unul plecat şi urmărit de poteră? Decât cu aşa belea, mai bine lipsă!
- Şi cum zici tu să te pedepsesc? Să-ţi tai nasul? Da! Ai să fii la fel de frumoasă, o să se îmbulzească curtezanii, cei care cred că ai averi de la mine! Te vor lua oricum, chiar slută! De aceea, îţi voi reteza şi urechile, nu se mai socoteşte încă ceva lipsă! Ai aur în schimb şi se vor mulţumi!
- Să nu îndrăzneşti la aşa nemernicie! Dacă potera nu te prinde, neamurile mele, ştii tu, nu te vor ierta! Ai cunoscut cât sunt de aprige, atunci când m-ai bătut singura dată şi dacă nu te-au tăiat atunci, a fost pentru că i-ai plătit şi nu te-ai mai purtat urât cu mine după aceea. Altfel îţi putrezeau oasele într-o mangă, undeva!
- Sunt, totuşi, un bărbat, şi nevasta mea s-a necinstit cu altul…
- Nu mai sunt nevasta ta! Pleacă, îţi spun, până nu pun slugile pe tine, să te alunge cu bâtele!
Cearta cu femeia aceasta nu-i mai stârnea interesul. De ce îşi luase aşa pacoste pe cap? O vedea speriată, ştia că viaţa ei depinde de foarte puţin, se încuraja ţipând la el. Altă dată i-ar fi plăcut s-o bată, să-i vadă carnea plină de dungi negre, sângerânde, urmele loviturilor de bici. Sau, pentru aşa vină, se cuvenea o pedeapsă cumplită, să fie de învăţătură pentru toate necredincioasele. Ar fi spintecat-o de jos în sus, înfigându-i cuţitoiul în născătoare, scoţându-i maţele, despicând-o până sub cuşca pieptului. Aşa lucrare cere prea multă zbatere, o trudă fără nici o bucurie. Şi puţea cumplit! Cunoştea mirosul bărdăhanului spintecat şi al murdăriilor răspândite peste tot. Chiar icni aducându-şi aminte de soarta unuia, Moise Pruteanu, arendaş din Buştea, ce o păţise pentru viclenie. Atunci s-a bucurat că l-a pedepsit aşa, dar acum nu se mai învrednicea să facă o asemenea faptă. Dar nici aşa, fără să-i facă nimic, nu putea pleca ar fi fost de râsul lumii!
S-au auzit cai şi câinii s-au dat ca de străin.
- Fugi, vine potera şi te jupoaie! Ieşi prin spate, altfel te prind!
- De unde ştii tu, îi aşteptai? Năpârcă veninoasă, te-ai înhăitat cu toţi nemernicii, ai vrut să mă vinzi? Astăzi făceai târgul?
- Nu-i nimic adevărat din ce spui, dar au trecut la deal de dimineaţa şi au spus că vor înnopta aici. Credeam că nu mai vin, că şi-au găsit gazdă, la Ploştina.
Nu mai avea timp să se lămurească, nici să pedepsească femeia. Prin spatele casei urcă la pădure, aşteptând să vadă ce se întâmplă. Se lăsase ger, pe cerul senin se vedeau stelele sticlind. Luna plină lumina locurile ca ziua. Îi puteau lua urma uşor, aşa că trebui să se îndepărteze. Cel mai bun ascunziş era la Valea Ursului, la frate-su. Spera să ajungă la el până dimineaţa, chiar făcând un ocol, ferind straja Cetăţii lui Vintilă.
• • •

Fără să-şi dea seama, urmare unei beţii cumplite care a durat câteva zile, Gheorghieş s-a pomenit la poalele dealului. Sus, pe un platou ce domina toate împrejurimile, se afla mânăstirea. Luminată de razele răsăritului geros, roşiatice, dar palide, turla bisericii şi Stăreţia păreau flăcări stinse.
- Ce căutăm noi aici, mă, Stane? Dacă ne trezim cu potera pe cap avem unde ne ascunde? Doar între zidurile groase ridicate de strămoşi… Ştiu eu, am auzit vorbindu-se, sunt şi hrube de scăpare, adică nişte bolţi ce duc tocmai dincolo de râu, dar pe dedesubt, departe, în spatele împresurătorilor. Aici e locul cel mai bun de odihnă! Trebuie să aibă câte ceva cei de la mânăstire!
Drumul înconjura dealul şi când au ajuns sus au mers pe lângă ziduri până la poartă. Ar fi putut intra prin spărturile făcute de vremea care mâncase cărămida, dar nu voiau să se strecoare ca nişte găinari! Aflat în afară, lângă intrare, arhondaricul părăsit se ruinase şi nu se mai putea înnopta sub acoperişul lui. Poarta era încuiată şi Stan a sărit, direct de pe cal, pe coamă, apoi pe pământ, jos. Canaturile mari s-au deschis greoi, scârţâind, dovadă a rarei lor folosiri.
- Dacă ne trezim cu potera pe cap zidurile nu ne sunt de folos, Stane! Doar hrubele… dacă or fi fiind! Să-mi aduci aminte să caut tainiţa! Asta se află aici, fără tăgadă!
Au intrat pe sub bolţile joase, aplecându-se. Curtea părea pustie. Caii au fost lăsaţi în grajdurile aflate pe buza prăpastiei dinspre miază-noapte. Acolo nu se făcuse zid, n-ar fi fost trebuitor, râpa nu se urca uşor! O vacă slăbănoagă şi câteva oi rumegau într-un colţ.
- Vezi, Stane, pe cine găsim aici? Sunt călugăriţe?... Nu? Păcat! Am fi fost trataţi mai bine de ele decât de moşi… Adună toată suflarea în faţa bisericii! Să aducă şi cheile, toate!
Biserica era deschisă, un preot tânăr şi bolnăvicios făcea o slujbă de unul singur. Curând au fost aduşi doi călugări bătrâni şi un slujitor obosit.
- Mai este unul, într-o chilie, dar trage să moară! Ăştia sunt toţi!
- Cine are cheile de la cămări şi de la beciuri?
Slujitorul le dădu inelul de sârmă cu câteva chei.
- Care este cheia de la tainiţă?
- Nu ştiu unde este tainiţa sau dacă are o încuietoare…
- Cine este stareţul?
- Eu, spuse preotul, mă cheamă Teofil.
- Vino cu mine să vedem tainiţa! Vreau să iau ce-aţi prăduit voi şi aţi agonisit! Nu fi potrivnic, nu-ţi este de folos, ştiu chinuri groaznice… mai grozave ca-n iad! Dacă nu mă duci unde trebuie, te voi trage de barbă… până acolo!
- Du-l unde vrea, Teofile, dă-i tot ce doreşte! îl îndemnă unul dintre cei doi călugări bătrâni. Ne sunt mai scumpe vieţile decât tot avutul!...
- Şi tu, Simeon, spune ce averi avem strânse de le dăruieşti fără împotrivire? N-avem nimic, suntem mai săraci decât mulţi alţi creştini… Ce averi visaţi? Acest lotru va crede că…
Primul pumn al lui Gheorghieş îl clătină, iar al doilea îl nărui.
- Dacă singura voastră avere este viaţa, foarte repede veţi rămâne lipiţi pământului! Fără suflare! Scoală-te şi mergi unde ţi-am poruncit! Astăzi vei fi sub ascultarea mea!
S-au întors repede. Tainiţa mânăstirii, o mică încăpere bine ascunsă, era cu totul nefolositoare. Au găsit doar câteva ceasloave vechi, mucegăite, nimic altceva.
- De ce sunteţi atât de puţini, doar cinci suflete pricăjite!?
- La holera de anul trecut au murit patru fraţi...
- Morţii cu ai lor, noi cu ai noştri… Ce altceva mai aveţi? Du-te în altar şi adu tot!
- Intră singur, procletule, te va bate Dumnezeu dacă treci pragul sfântului altar!
Gheorgieş nu avu curajul să deschidă uşile împărăteşti, dar pătrunse fără sfială printr-o deschidere laterală acoperită cu perdea şi ieşi neaşteptat de repede cu crucea de argint şi pocalul pentru împărtăşanie.
- Doar atât găsesc eu într-o biserică? Văd că nu este rost de ceva… Boierii sunt mult mai bogaţi decât voi, călugării! Nu mă aşteptam la aşa ceva! Unde sunt ferecăturile icoanelor împărăteşti?
- Le-au luat muscalii! În rest, avem legământ de sărăcie pe viaţă!
- Stane, vezi ce găsim de mâncat! Am nimerit prost, măcar să ne săturăm! Voi, se adresă preotului şi celor doi călugări, cântaţi ceva vesel, vreau să mă bucur de ceva astăzi! Ştefane, puiul mamei, ia scoate fluierul şi cântaţi împreună…
- Nu se cântă în biserică…
- Nu fi prost, Ştefane! Şi sfinţii se veselesc, uneori! Zi o căzăcească!... Voi aţi învăţat-o? se adresă preotului. Doar au stat muscalii la voi doi ani! Hai, măcar bateţi ritmul din palme, să vă arăt măiestria ce o am!…
Gheorghieş începu jocul. Timizi, cei trei tovarăşi ai lui ritmau melodia pe care Ştefan o îngâna, cu fereală, din fluier. Încet, încet, au fost cuprinşi de iureşul săltăreţ al dansului muscălesc. Dalele de piatră bubuiau sub tălpile ţintuite ale haiducului, iar bolţile de cărămidă reverberau loviturile, cutremurând astfel toată biserica. Preotul şi călugării au îngenuncheat în absida stângă şi se rugau cu capetele plecate, sărutând lespezile de piatră ale pavimentului.

≈ - Hei, flăcăule, ia opreşte-te oleacă! Faci prea multă zarvă!
- Tu de unde ai apărut, năucule!? Nu ştii că astăzi sunteţi sub ascultarea lui Gheorghieş? În ce cotlon ai stat ascuns până acum de nu te-au găsit fârtaţii?
- Până una alta du piciorul drept în spate, să te sprijini şi pe el. Este trudnic statul pe un singur mădular. Te-ai oprit din joc fără chibzuinţă, cu un picior în aer, mă tem să nu suferi sprijinindu-te doar pe unul! Aşează-l şi pe celălalt pe pământ, cât om sta de vorbă să te odihneşti, să câştigi şi tu ceva…
- De ce te bagi în sufletul meu, stai deoparte, nu-mi stânjeni jocul şi veselia! Aceasta poftesc eu acum şi dacă nu te lepezi într-o parte, ai să primeşti un plumb între ochi! Ai auzit, bătrân nechibzuit? Şi voi, Ştefane, de ce staţi, de ce nu mai cântaţi, mă? Nu mai aveţi glas să-mi răspundeţi?
- Ar vrea ei, dar nu mai pot. Se odihnesc… au obosit de atâta silnicie! Ai făcut prea multă urgie, Gheorghe, şi i-ai târât şi pe ei în ticăloşie!...
- Tu ar trebui să taci, bătrâne! Eu sunt cel mai mic netrebnic dintre câţi sunt pe aici, prin jurul nostru, pe aproape sau chiar pe departe…
- Ai judecat şi ai osândit mulţi oameni şi ai fost şi gâdele lor… Trebuia să ştii până acum că nu este decât un singur Judecător!
- Iată, şi tu faci acelaşi lucru, mă cerţi pentru păcatele mele, mă judeci şi mă osândeşti ca făcător de fapte necuvenite! De unde ai luat această îngăduinţă, sau te crezi ca fiind Judecătorul de la Capătul Lumilor?
- Vreau să înveţi Legea Iubirii!... Şi dacă acum sunt lângă tine, înseamnă că Stăpânul tău şi al tuturor a îngăduit să mă arăt ţie! Timpul trece repede, Gheorghe…
- Spune-mi Gheorghieş! Gheorghe mi s-a spus doar când am fost prunc. Şi nu mai sunt! Auzi ce spun eu, moşule? Nici nu pricep de ce vorbesc cu tine, o umbră beteagă la trup şi la minte!
- Timpul trece repede, Gheorghe!... Te-ai întrebat dacă mai ai timp să suferi destul pentru toate păcatele tale? Ca să ştergi suferinţa adusă de răutatea ta unora şi altora, ştii tu, oare, câtă durere trebuie să înduri? Sau vrei să descarci samarul urgiei asupra urmaşilor tăi?
- Aiurezi, bătrâne! Aşa ceva nici că am auzit! Mai bine te dă în lături, să nu mă încurci! Dacă îmi spui Gheorghe şi nu te fereşti, îţi bag un plumb între sprâncene!
- În seara aceasta ai întrecut toate răutăţile… Am încuviinţarea şi îndreptăţirea să te judec, eu, Alexie, călugăr şi stareţ al acestei sfinte mânăstiri şi, dacă voi găsi de cuviinţă să te iau din lumea ta… Faci mult prea mult rău şi nu se mai poate suferi! Dar eu aş dori să te întorci la Legea Iubirii! Te-am oprit din joc doar câteva clipe, să ai timp pentru gândire. Timpul, Gheorghe, trece timpul!...
- Aşa este moşule, vremea trece si eu nu mai pot petrece! La ce folos faptul trecerii mele pe aici? Am găsit doar o cruce şi-un pocal, ce să fac eu numai cu atât argint. Fiecare zi trebuie să aducă mult mai mult! O fi şi altul, sau chiar aur, dar este bine ascuns, nu mi-l spune stareţul! Ia stai, ai spus că tu eşti stareţ, sunteţi doi? Unul minte!...
- Totul este adevărat, doar că eu am vieţuit aici în urmă cu trei sute şi ceva de ani… Atunci eram stareţ.
- Dacă eşti un mort, cum de vorbeşti cu mine? Ia uită-te! Ceilalţi sunt împietriţi, nu se mişcă… Tu ai înviat şi ei sunt morţi? Nici eu nu pot muta un deget…
- Voiam să mă întrebi despre drumul întoarcerii spre bine, de câte sunt cu folos pentru îndreptare…
Urmează 3/3

Vizualizări: 107

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor