Cu cît ne apropiam de Mombasa, cu atît vremea era mai plăcută. Aerul era mai curat, deja miroseam apa de ocean, străzile erau mai drepte și mai bune de călătorit. Melancolia noastră se schimbase în euforie, nerăbdarea ne făcea să fim agitați, mama făcea tot felul de planuri pentru zilele următoare cînd vom fi cu tata împreună. În sfîrșit, într-o după amiază plăcută am intrat în Mombasa. Priveam în toate părțile crezînd că-l vom vedea pe Leon la primul colț. Filip scosese un carnețel din buzunar spunîndu-i lui Machungwa să oprească în fața unei agenții de voiaj. După ce ne-a spus să așteptăm, a coborît sobru și țeapăn intrînd la agenție. Cu toată încordarea care o cuprinsese, mama nu s-a putut abține să nu-mi dea iar un ghiont în coaste făcînd o față spăsită iar eu simțeam că pleznesc încercînd să-mi abțin rîsul. După cîteva minute Filip a ieșit și venind spre noi ne spune teatral că Domnul Clemens mai locuiește la adresa dată de Paul și că acolo vom merge. Uitînd de situația comică mama a scos un strigăt ușor și lacrimi mari îi umpluseră ochii. Fără o vorbă am luat-o în brațe și așa am pornit mai departe. Lui Machungwa îi pierise veșnicul zîmbet de pe față și conducea foarte grijuliu ca și cum i-ar fi fost frică să nu se întîmple ceva în ultimul moment.

Am luat-o la stînga pe o stradă care ducea puțin în pantă și deodată ne-a apărut în față oceanul în toată frumusețea lui. Era o priveliște de neuitat, soarele se pregătea să apună în valurile argintii, casele în dreapta și în stînga străzii căpătaseră o culoare aurie ca și cum ar fi fost clădite din nisip. O liniște și o lumină aproape ireală plutea deasupra noastră,doar de departe se auzea un murmur regulat produs de valurile neliniștite. Machungwa conducea încet iar noi nu știam unde să ne uităm mai înîi. Casele erau drăguț aranjate, fiecare avea o pajiște mică în față, unele erau chiar cu etaj, cred că în regiunea aceea locuiau mai mult cei albi. Am oprit în fața unei case care avea la fel o pajiște mică spre stradă. Am luat-o pe mama de mînă și coborînd din mașină ne sprijineam unul pe altul plini de emoție.. Bătînd la ușă și văzînd că nimeni nu deschide ne-a apucat din nou neliniștea, eram atît de aproape de țel și nu știam încă dacă el locuiește într-adevăr acolo. Mama se uita speriată la mine iar eu încercam cît puteam să nu arăt că nici mie nu-mi mergea mai bine..

În stradă Machungwa se agita tot, strigînd și arătînd cu mîna spre apă. Uitîndu-ne spre ocean,vedem un punct care cu cît urca mai mult panta se deslușea tot mai bine. Era un bărbat înalt, părul argintiu și ondulat strălucea ca o aureolă în soare iar barba ca neaua făcea un contrast minunat cu pielea lui bronzată. Mergea gînditor cu o mînă în buzunarul pantalonilor iar pe umăr purta un rucsac din care un prosop albastru flutura la fiecare pas. Mama își duce mîna la frunte și mijind ochii încerca să deslușească în lumina razelor de soare persoana care urca strada. Scoțînd un strigăt ușor, pornește încet pe panta străzii legănîndu-se periculos. Bărbatul se oprește brusc, trezit parcă din vis, se uită la ea, aruncă rucsacul în drum și întinde brațele ca și cum asta aștepta de-o viață. Mama zboară în brațele lui și nu voi uita niciodată siluetele lor unite în apusul soarelui, ei formînd doar o singură umbră împletită și ieșită parcă din valurile argintii care se ondulau în spatele lor. Nu am îndrăznit să mă mișc, tabloul era de neuitat și cred că toți simțeau la fel. Îl auzeam doar pe Machungwa undeva în spatele meu cum își trăgea nasul. Mama se desface din îmbrățișare și întorcîndu-se spre noi îi spune ceva tatălui meu. El o cuprinde de mijloc și amîndoi urcă încet strada, eu putînd în toată liniștea să-i admir cum se apropiau. O bucurie amestecată cu mîndrie îmi umplea inima, părinții mei vin spre mine, acum suntem într-adevăr o familie! Îmi este greu să descriu în cuvinte ce simțeam în momentul acela, emoțiile erau atît de multe și amestecate cu bucurie, căldură, mîndrie, într-un cuvînt, cred că nu mai eram în stare să simt ceva care să aibă o definiție.

Ajunși lîngă noi, Leon întinde brațele și mă ține de umeri privindu-mă de la depărtare ca după aceea să mă îmbrățișeze cu putere. Ne luăm toți trei în brațe și rămînem așa o clipă uniți și fără glas.

Tata este un bărbat foarte prezentabil, are aceiași înălțime ca mine, părul înspicat și barba albă făcîndu-l deosebit de interesant. Era îmbrăcat lejer și arăta ca un profesor într-o expediție. Cu mama la mijloc intrăm în casă, el invitîndu-i bineînțeles pe Machungwa și pe Filip.

Casa în care locuia era mică dar foarte plăcută, la ferestre atîrnau perdele din pai prin care pătrundea o lumină ușoară, scăldînd în culori calde mobiliarul simplu dar curat. Podeaua din scînduri era acoperită cu un covor oval țesut din cîrpe colorate. Priveliștea de la fereastră era ca de vis, oceanul strălucind în toată frumusețea lui și unindu-se la zenit cu cerul. De-a lungul ferestrei era o bancă adîncă din lemn lucios pe care perne moi și colorate îndemnau la visare. Alături se afla o masă cu două scaune din același lemn lucios iar din tavanul scund atîrna o lampă cu gaz. Un pat îngust acoperit cu o pătură frumos colorată se afla lîngă peretele opus iar un cufăr uriaș completa aranjamentul plăcut al camerei. Eu m- am așezat pe banca de la fereastră admirînd priveliștea pe cînd mama și tata vizitau grădina care se afla în spatele casei. Filip și Machungwa s-au așezat pe scaun, fiecare cu cîte o sticlă de limonadă în față pe care tata le-a scos din cufăr. După o vreme părinții mei au intrat în casă așezîndu-se lîngă mine pe banca de la fereastră. Leon m-a luat de umeri mulțumindu-mi pentru grija și dragostea avută față de mama în tot acest timp. Îmi place vocea lui caldă și adîncă, îmi plac ochii lui catifelați,el are ochii căprui nu ca noi albaștri. Așa îi are și Farai gîndesc, și simt cum inima-mi tresare numai cînd rostesc în gînd numele ei.

Tata propune să mergem toți să mîncăm, știe el în apropiere un local mic unde au pește proaspăt care nu se compară cu nimic din ce am mîncat noi pînă acum.

Mama s-a schimbat și mai mult de cînd l-am găsit pe tata, nu știu ce face dar parcă întinerește și nu invers.

Machungwa și-a regăsit zîmbetul și chiar Filip arată acum mai degajat, scăpînd de răspunderea care-i apăsa umerii.

Ieșind toți afară, am renunțat la mașină, și pe jos ne-am îndreptat spre ocean, luînd-o încet pe strada în pantă.

Localul unde am luat cina era modest dar foarte plăcut, avea o terasă din lemn care atîrna exact deasupra apei, valurile spărgîndu-se sub picioarele noastre. Printre scîndurile podelei puteam vedea stîncile acoperite de spumă. Pescăruși îndrăzneți și obișnuiți cu oamenii zburau deasupra noastră așteptînd să le aruncăm de mîncare. Se așezau pe masa vecină urmărind pieziș cu un ochi mișcările noastre ca apoi să se repeadă fulgerător cînd lăsam să ne cadă ceva din mînă. Mama a comandat un coș plin cu pîine ca să-i hrănească, spunînd că și ei sînt suflete. Peștele a fost delicios, chiar mama care de obicei ciupea te miri ce, a mîncat cu poftă, ea stînd între mine și tata și oferindu-ne mereu cîte o bucată de pe farfuria ei. Nu am stat în viața mea în felul acesta la masă, era ca și cum aș fi fost copil și mama mă hrănea, savuram senzația necunoscută de a sta la masă cu părinții mei, visul meu de la orfelinat devenise real!

După aceea ne-am dus în oraș să căutăm un hotel pentru Filip și Machungwa . Am hotărît să mai stăm cîteva zile în Mombasa, mai ales că tata trebuia să-și aranjeze plecarea.

Au fost iar zile de neuitat pentru mine, toată ziua ne plimbam prin oraș, tata era foarte cunoscut și toți se plecau în fața lui. Am aflat mai tîrziu că el inițiase niște proiecte pentru susținerea școlilor și mai ales a spitalelor, luînd legătură și primind ajutor de la alți europeni care locuiau de ani acolo.

După două zile începusem să fiu neliniștit și armonia care era între părinții mei mă bucura și întrista în același timp. Erau momente cînd visam lîngă ei fără să-mi dau seama, gîndurile mele fiind la Farai. Mama care pînă atunci nu spusese nimic despre massai, îi spune lui tata că ar fi vremea să ne întoarcem la Nairobi. El s-a uitat lung la ea întrebînd-o dacă mai este necesar să ne întoarcem acolo, putem la fel de bine să zburăm din Mombasa spre Europa. Ea luîndu-l de braț și strîngîndu-se lîngă el cu dragoste îi spune că eu am ceva de rezolvat acolo. Leon ridică din sprîncene și se uită la mine întrebător. Eu simțeam cum îmi ardea pielea capului și mama îmi sare în ajutor întrebîndu-l pe tata dacă a fost vreodată în rezervatul massailor.

Sigur spune el, la început a stat chiar la ei și s-a împrietenit chiar foarte bine cu ei.

Mama pleznește cu o întrebare directă și caracteristică pentru ea.

-Cunoști o fată cu numele Farai?......mie îmi venea să mă bag sub masă….

-Farai?...sigur, nu o cunosc personal dar vestea ei m-a ajuns și pe mine. Știu ca era o fată foarte deșteaptă și deosebit de frumoasă. De fapt după cum am înțeles atunci, cea mai frumoasă din toate satele dimprejur. Lucra din cînd în cînd la Misiune traducînd la început pentru misionari…… dar de ce întrebi, s-a măritat între timp? s-a găsit vreun războinic frumos și bogat care a luat-o de soție?

Aproape, spune mama luîndu-mă de mînă și uitîndu-se întrebătoare și plină de dragoste la mine.

Norocul meu că stăteam pe scaun, în momentul acela ne aflam în spatele casei în grădină.

Acum eram nevoit să dau lămuriri și-mi căutam cuvintele neștiind dacă să o iau cu începutul sau să încep cu sfîrșitul.

Farai și cu mine ne-am hotărît să nu ne mai despărțim niciodată!...pleznesc și eu cu vestea cam în felul Corei. Amîndoi mă privesc cîteva secunde în tăcere, mama îmi strînge mîna ca și cum mi-ar fi transmis prin degete curaj, tata se luminează la față de bucurie și mă felicită bărbătește sculîndu-se de pe scaun și bătîndu-mă pe umăr.

Ai făcut o alegere foarte bună mai spune tata, tu știi cît de mult simpatizez eu acești oameni, iar Farai se poate egala cu orice fată din Europa. Este deșteaptă, vorbește foarte bine trei limbi străine, plus o mulțime de dialecte, iar frumusețea ei ieșită din comun va pune în umbră idealul european.

Mie mi-a căzut o piatră de pe inimă dar mă miram totuși în sinea mea cît de atentă este mama, ea are antenele foarte sensibile cînd este vorba de mine.

Tata îmi mai spune că el a terminat toate aranjamentele în legătură cu plecarea, și deci putem porni oricînd înapoi.

Astfel a doua zi, după ce am mai făcut mici cumpărături prin Mombasa, am pornit spre Nairobi. Cu toate că dorul mă trăgea spre Farai, am părăsit cu regret acest oraș care emana o viață mult mai plăcută și mai puțin dezolată decît cunoscusem în Nairobi.

Mama s-a lăsat convinsă să cumpere mai bine din Nairobi tot ce vroia să dăruiască „doamnelor“din rezervat. Dar bineînțeles că a descoperit totuși nimicuri de care ea era convinsă că în Nairobi nu găsește. Printre altele, cumpărase cîteva oglinzi mici pentru poșetă, o mulțime de papuci, iar eu am cumpărat o pătură mare și foarte moale pentru mama lui Farai. Tata era de acord cu orice idee pe care mama o avea. Zîmbea fericit și înțelegător spre nemulțumirea lui Filip care dădea ochii peste cap de cîte ori mama se oprea undeva căutînd și scotocind după lucruri nefolositoare după părerea lui. Probabil că pe undeva avea chiar dreptate dar am înțeles atunci cel mai bine că stă în natura femeilor să se bucure de orice mărunțiș. Ele au un fel mai complex de a gîndi, fac planuri care nouă nici nu ne-ar trece prin minte, se pun intuitiv în situațiile altora comparînd și cîntărind, pe cînd noi luăm drumul cel mai scurt. Și în majoritatea cazurilor trebuie la sfîrșit să recunoaștem că logica lor este mai logică decît credeam. Tata se pare că descoperise acest secret de mult și de aceea zîmbea plin de înțelegere la toanele lui mama cum spunea Filip mormăind în barbă.

Drumul înapoi spre Nairobi a fost de data asta parcă mai puțin dificil, deja eram obișnuiți cu toate întreruperile, dar acum știam exact unde mergem și chiar am întîlnit mulți oameni pe care-i cunoscusem la primul drum. La motel am fost întîmpinați cu bucurie, fiecare își aducea aminte de mama-mzungu, iar ea era cea mai fericită. Tata se uita mereu la ea, arăta amuzat și fericit și cred că nu era deloc surprins de elanul ei neîntrerupt. În orice caz ne simțeam acum mult mai bine avîndu-l pe el lîngă noi, el cunoscînd foarte bine felul de viață al băștinașilor și putînd vorbi cu ei într-o limbă pentru noi încă străină. Acum eram numai cu Machungwa, Filip trebuind să mai rămînă cîteva zile în Mombasa avînd niște cazuri de rezolvat. În felul acesta am avut și mai mult loc în mașină, noi trei stînd pe banca din spate cu mama la mijloc. Ne transformasem din nou in autobuz public, Machungwa oprind automat de fiecare dată cînd cineva stătea la marginea drumului. La hotel mama a întîlnit din nou o femeie pe care o cunoscuse cînd eram în drum spre Mombasa. Era o femeie tînără dar foarte trecută din cauza vieții grele și a lipsurilor după părerea mamei mele. Avea o fetiță de vreo cinci ani care se ținea de fusta ei, copila era slăbuță și murdară iar mama s-a dat peste cap să-i cumpere de toate începînd cu hrană pînă la îmbrăcăminte. Ciudat este numai faptul că de fiecare dată cînd cineva din toți acești oameni se îmbrăcau cu haine pentru noi obișnuite, arătau stingheri. Frumusețea lor exotică pălea, arătau chiar caraghioși, mergeau dintr-o dată țepeni, felinitatea lor dispărea în momentul cînd purtau teniși sau dacă puneau pe ei jeans sau alte haine care nu se potriveau cu felul lor de a se mișca, ca să nu mai spun de culorile hainelor noastre care nu mergea nicicum cu apariția lor exotică. Și totuși erau mîndri, se fîțîiau încercînd să ne copieze, eu în schimb aș fi dat nu știu ce să mă pot mișca ca ei. Culorile extrem de țipătoare a hainelor cu care ei se îmbrăcau, combinată cu pielea lor ca ciocolata îi făceau deosebit de atrăgători dar dacă stau să mă gîndesc totul se potrivea numai acolo, nu știu dacă în Europa într-o zi cenușie ar fi arătat la fel de strălucitori….ar fi devenit poate obiect de rîs și de glume proaste în mijlocul unui oraș agitat. Dar așa este întotdeauna în viață, cine nu dorește să fie altfel decît este?

Vizualizări: 7

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor