High-life-ul ca o ispită profană

       

Pentru un amărăștean de la Polul Est, o călătorire în Norvegia se aseamănă, din multe puncte de vedere, cu o  vizită duminicală, la nişte rude mai bogate. Cum ajungi prin preajmă, ţi se şi setează, automat, un complex de sentimente care te postează, implicit, într-un dispozitiv defensiv, cu porniri şi frânări de o aproape jenantă precauţie, ca şi cum te-ai teme să nu spargi, doamne fereşte, vaza din cristal de Sevres, pe care, cu o inconștientă dezinvoltură, ruda avută ţi-a indicat-o întru depozitarea snopului de flori aduse ca taxă de intrare, fie ea şi temporară, în zona cu control-acces a high-life-ului.

 

 Acceptând privilegiul descinderii pe tărâm scandinav, îţi asumi cu o cotă de delimitare lăuntrică, un fel de compromis imaginar ce derivă, parcă,  dintr-o prezumtivă indecizie ancestrală şi  pe care trebuie să-l porţi în cârcă aproape ca pe o cruce a sudului, într-un nord cvasi-imuabil şi imperturbabil distant.

Un adevărat şoc - impactul de natură vizuală, rigoarea geometrică pe care ţi-o impune peisajul fiordic, cu complementarităţile sale tradiţionale, conformaţia paradisiacă, igiena ambientală şi socială, arhitectura aproape stereotipică a aşezărilor omeneşti lipsite, la modul asumat, de personalitate, ca tribut adus cultului steril - împins, uneori, până la paroxism - al pragmatismului, cu mai toate clădirile, componente materiale ale respectivului cult, apărând ca o aliniere obedientă la conceptul, probabil aici născut, care statuează, indestructibil, primordialitatea funcţionalităţii asupra formei şi - pe undeva - a esteticului, ducând laconic spre acel ”puţin înseamnă mai mult”, leit-motiv tradiţional şi de un orgoliu mai mult sau mai puţin benefic, pe care doar în aceste ţinuturi - binecuvântate cu o oarecare parcimonie, totuşi, de Dumnezeu - îl poţi întâlni.

 

    De când Domnul a dat în ei, fără milă, cu petrol, risipit cu o generozitate mai mult decât providențială prin adâncurile hidrocarburate ale apelor lor cât se poate de teritoriale, cei mai iubiți dintre pământenii de prin preajma cuiului de care se agață harta, s-au simțit, abrupt de brusc, responsabili cu superconfortul, tehnologiile cele mai  avansate, pe toate planurile posibile și imposibile, cu protecția socială de toate culorile și - nu în cele din urmă - cu nivelul de trai dat la maxim.

Vizualizări: 229

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

© 2018   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor