Din șahtul chibzuirii-mi: Deghizarea în domn

Prima oară când am simțit un teribil imbold lăuntric să mă deghizez în domn, a fost

demult, la vatra bunicilor.

Trecuse pe la noi, bănuiesc că

nu tocmai dezinteresat, ”domnul” perceptor, un tip volubil, tras la patru ace, dominant.

Bunicul, pe care eu îl alintam Babu, iar toți ceilalți îl porecleau Doba,

l-a luat în primire, încă de la poartă, cu gulu-gulu, presa vremii, ce onoare, bla-bla-bla.

Bunica, toată numai o zdroabă primprejur, 

gustărele-gustărele, prăjiturele-prăjiturele, trăscăuț-trăscăuț ... 

Eu - interzis.


Nu știu, n-am știut nici atunci, ce s-a discutat,

dar primul lucru pe care l-am făcut, după ce s-a eliberat scena,

a fost să dau fuga la șifonierul principal al căminului,

am reperat cele mai fățoase țoale ale lui Babu și

am pierdut vreo două-trei ore

nereușind să înțeleg de ce nu-mi iese și mie, neam,

figura țapănă și eclatantă a perceptorului.

Totuși, cu ceva am rămas:

nu întotdeauna și nu oricui îi iese, din prima,

deghizarea în domn!

Vizualizări: 209

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de ilie adrian pe Noiembrie 30, 2013 la 2:09am

  Superb !

© 2018   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor