Horea Porumb - Înconjurul lumii în doi / Coasta de Vest a Statelor Unite

Horea Porumb

Membru al Uniunii Scriitorilor din România din septembrie 2011. Locuiește la Cluj-Napoca și la Paris. Cărţi publicate: „Reflecţii heteroclite”, Editura Motiv, 2001; „Fiii lui Ramses”, Editura Limes, 2006; „Ca spiţele unei roţi”, Editura Limes, 2010;„Cu oameni prin lume”, Editura Ecou Transilvan, 2012;„Atlas – prin lume și prin noi înșine”, Editura Eikon, 2014; „Dincolo și dincoace de religii: paranteze, glose, comentarii” (antologie), Amazon, 2014; „Parisul meu”, Editura Corint,, 2016; „La întâlnirea celor două oceane”, Editura Limes, 2018; „Clujul meu în oglinda timpului”, Editura Școala Ardeleană, 2018 – Premiul N. Drăganu, Premiul Primarului, decernat de Filiala din Cluj a Uniunii Scriitorilor, 2018; „Înconjurul lumii în doi”, Editura Eikon, 2019.

Fragment din volumul „Înconjurul lumii în doi”, în curs de apariție la Editura Eikon. Lansarea de carte va avea loc miercuri 25 septembrie 2019 la sediul Filialei din Cluj-Napoca a Uniunii Scriitorilor.


Coasta de Vest a Statelor Unite


Noi, doi gemeni, studenți în ultimul an de doctorat în Anglia, eram pe drum deja de câteva săptămâni într-o aventură ce ne-a purtat în jurul lumii. Tocmai dormisem în coasta Pacificului, la un youth hostel din Vancouver.
Reîncepem ziua următoare cu un jogging în pădurice, ca să mai adulmecăm odată aerul marin şi să ne lăsăm pătrunşi de frumuseţea priveliştii. Urmează o lansare lungă, spre sud.
De pe şosea nu se vedea prea mult. Traversarea oraşului Seattle, dominat de turnul Space Needle, a fost rapidă. E capitala statului Washington (a nu se confunda cu capitala Statelor Unite, situată în Districtul Columbia). În vechiul downtown s-a aruncat atâta rumeguş şi murdărie pe caldarâm, încât, atunci când s-a asfaltat, s-a plasat nivelul străzii actuale la cota primului etaj al imobilelor de altădată.
Iniţial oraşul Seattle a fost inima lemnăritului. Când am trecut noi pe acolo se construiau deja avioanele Boeing, iar urbea se pregătea să devină cel mai mare oraș de pe Coasta de Vest, dovadă fiind încâlceala de viaducte rutiere, care-ţi dădeau ameţeli, parcă ştiind că aici urma să fie sediul lui Amazon şi Microsoft - unde se zice că a doua limbă vorbită e româna.
Ieşim din oraş pe o altă serie de „spaghetti” suspendate pe piloni (acesta e motivul pentru care autostrăzile se numesc „străzi înalte”, highways!) şi ne pregătim să intrăm în statul Oregon. Traversăm estuare de fluvii unde vedem, de sus, lemn cu duiumul, adus cu plutele, şi pescarii, ieşiţi la somon.
Ceea ce nu se vedea din drumul nostru în autocar era activitatea vulcanică. Or, în anii recenţi, a erupt un vulcan submarin la numai 300 de mile de coastă, precum şi altul, devastator, la Mount St. Helens, în 1980. Mai există însă un „super-vulcan” ce mocneşte sub Parcul Yellowstone şi al cărui epicentru se deplasează încet către Chicago. Se întâmplă adesea ca asfaltul de pe şosele să se topească datorită căldurii ce emană din sol. Erupția acestui super-vulcan ar putea distruge o treime din continentul american.
În linie dreaptă, distanţa Vancouver - San Francisco este de 1300 km. Autobuzul nostru alerga neobosit printre dâlme înverzite sau stâncoase. Nimic deosebit de semnalat, doar că la intrarea în „Republic of California” e un nou control alimentar, mai sever ca ca cel de la New York. Ajungem la destinaţie a doua zi dimineaţa şi identificăm youth hostel-ul, undeva în Oakland, de partea „cealaltă” a golfului (San Francisco Bay). Nu prea ne convine ce vedem, dar lăsăm rucsacii acolo şi o pornim spre Berkeley, care e localitatea vecină. Ca oameni de ştiinţă, numele acesta ne atrage mai mult, poate datorită unui manual mult răsfoit, Berkeley Physics Course. Spre deosebire de universităţile de elită private de pe Coasta de Est, aceasta, la fel de prestigioasă, este „publică”, de stat. Universitatea, inclusiv acceleratorul de particule, e construită pe un loc controversat: o ramură a faliei San Andrea. Ultimul mare seism a fost în 1906 şi a fost urmat de un incendiu devastator.
Intrăm în campusul universităţii pe faimoasa Telegraph Avenue. În anii ’60, curentul de contra-cultură („counterculture”), pe care noi îl numeam hippy, transformase acest bulevard într-un fel de târg pestriţ, unde se vehiculau droguri, veşminte, bilete de spectacol, şi se legau prietenii. Revoltaţii „stăpâneau”, cum ar veni, strada. Apăruseră o clinică şi o frizerie gratuită, iar benevolii distribuiau mâncare nevoiaşilor. Acum, aproape totul era dat uitării. Studenţii preferă să locuiască mai aproape de campus, în zone mai confortabile, după cum vom vedea îndată.
Ne-am plimbat printre clădirile răspândite în verdeaţă alternând cu terenuri şi săli de sport, cu o campanilă în stil veneţian, câteva cafenele... De întorceai privirea, apărea în vale Golful şi podul ce ducea spre San Francisco. La un moment dat am ajuns la o colină; nişte scări de piatră, cu o balustradă pe mijloc, conduceau spre o clădire impunătoare, în spatele căreia se profila cupola unui dom. Citim: „International House”. Era echivalentul californian al căminului nostru studenţesc din Londra.
- Poate că sunt ceva studenţi români, hai să încercăm să-i contactăm!, ne zicem.
Primul care ne întâmpină e Papy. Cerebral, bine făcut, dezinvolt, ne primeşte cu prietenie. Ne conduce prin cămin. Sala de mese şi saloanele aveau tavanele cu chesoane din lemn lustruit, iar în rest, culoare cu camere individuale şi, din când în când, câte o uşă ce se deschidea cu badge. Pe coridoare, aşa cum auzisem zvonindu-se în ţară, erau amplasate într-adevăr cişmele refrigerate, cu câte trei robinete, unde curgeau liber apă, suc de ananas, sau de portocale.
Ne conduce în camera unui coleg, să mai cunoaştem un român. Le povestim despre periplul în care eram angajaţi. Schimbă câteva priviri între ei, apoi hotărăsc: Liviu tocmai pleacă într-un cantonament, şi ne permite să locuim în camera lui. Nu-i tocmai legal, nu ne poate lăsa badge-ul ce deschide ușile din culoar, dar e suficient să ne postăm în dreptul accesului şi să trecem odată cu cineva - e o practică uzuală, ce n-o să mire pe nimeni. Liviu pleacă primul. Rămânem stăpâni în camera lui. Ieşim şi noi, cu Papy. Ce m-a impresionat a fost alura sportivă şi dezinvoltă a băieţilor pe care îi întâlneam pe culoar, îmbrăcămintea lor îngrijită. Unii purtau cravată, dar stilul era, cum zic francezii, „bien mal habillé” - adică haine de calitate, cu aparenţă de neglijenţă. Şi încălţămintea! Se pare că, la un interviu, primul lucru pe care îl examinează cel care te va angaja este marca a ceea ce porţi în picioare. Haina face pe om.
Dacă băieţii din Berkeley m-au impresionat, ceea ce m-a făcut praf au fost fetele. Nu mi-am putut da seama dacă era un cămin doar de băieţi, sau era mixt, căci ele roiau peste tot. Fiecare părea o „cover girl”, desprinsă de pe o copertă de revistă. Credeam că doar la Hollywood şi în filme le vedeai atât de îngrijite. Erau coafate, fardate, rujate, purtau tocuri înalte şi rochiţe diafane… Eram în capul treptelor, când se desprinde o fată ce i se aruncă lui Papy de gât, împingându-l în balustradă, ca să-l cuprindă mai strâns.

- Unde mergi, Papy? Veneam la tine, să facem dragoste!
- Iartă-mă, Peggy, dar au venit nişte prieteni din România şi trebuie să mă ocup de ei.
- Atunci, altă dată?
- Altă dată, Peggy.
Papy îşi aranjează cămaşa în pantaloni şi îşi încheie până sub gât jacheta albastră, de catifea reiată, apoi, fără să ne dea vreo explicaţie, începem să coborâm treptele. Jos, are parte de o altă efuziune sentimentală.
- Papy, scumpule, dacă vrei să te căsătoreşti cu mine, să ştii că părinţii mei sunt de acord!
- Maggie, dragă, ştii bine că Alina aşteaptă un copil. Dacă o să aibă un copil, va trebui să mă căsătoresc cu ea.
- Iar de nu?...
- Uite, tocmai plec la Washington, şi vom şti…

Măi, ce crai, mi-am zis! Ce viaţă! Cum le ştie duce de nas. (Peste vreun an am luat legătura în ţară cu mama lui. Aflam că Papy era tătic şi că locuia, într-adevăr, la Washington, DC!...)
Papy ne urcă într-un Ford roşu decapotabil şi începem plimbarea. Aglomeraţia urbană se desfăşoară pe 44 de povârnișuri, dintre care şapte aparţin oraşului San Francisco propriu-zis. De regulă, oraşul e învăluit într-o ceaţă persistentă. Cât am fost noi acolo, n-a fost ceaţă deloc.
Berkeley şi Oakland sunt zone rezidenţiale, cu case frumoase, înecate de verdeață, dispuse ca într-un amfiteatru, cu privelişte spre San Francisco Bay, în mijlocul căruia e insula Alcatraz, cu faimoasa închisoare, iar în fundal, de cealaltă parte, era oraşul cu cele şapte coline... E interesant de ştiut că închisoarea nu avea nevoie de pază. Apa golfului era atât de rece, încât niciun evadat nu a putut scăpa vreodată prin înot. Cu ani în urmă, artista Jane Fonda iniţiase o mişcare de protest legată de condiţiile inumane de detenţie. Azi, insula a devenit muzeu.
La sud de zonele rezidenţiale, se desfăşura un imens câmp de centrale eoliene. Era prima dată că vedeam aşa ceva. După câteva decenii, când am trecut iar pe acolo, erau toate la pământ, abandonate. Dâmbul arăta ca o pădure a spânzuraţilor, fiecare schelă era răsturnată, sau răvăşită în alt fel - dovadă că acest tip de „sustainable development” nu era nici durabil, nici necostisitor.
Papy ne-a explicat sistemul american de învăţământ din vremea aceea. Elevul îşi alegea singur subiectele de studiu. Decât să nu înţeleagă nimic din materiile tradiţionale şi să fie purtat cu sila prin clase, să acumuleze frustrări şi să devină antisocial, copilul îşi poate alege, de pildă baschet, baseball şi ping-pong, şi-şi petrece toată şcolaritatea făcând doar asta. Termină cu aceeaşi diplomă ca ceilalţi, e senin şi neviolent, căci se simte egal cu ceilalţi, e fericit şi împlinit. Patronul, mai încolo, va decide, el, dacă i se potriveşte calificarea cu job-ul, sau nu.
Ne așteptau atâtea alte surprize! De aici am intrat în Arizona și Nevada, apoi am trecut în Mexic, Hawai, Japonia, Thailanda, China, India și așa mai departe…

Vizualizări: 62

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2019   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor