Horia Gârbea – TIMPUL CA O MĂNUŞĂ

                          Horia Gârbea – TIMPUL CA O MĂNUŞĂ

 

           Motto:

„asemenea infirmitate

 pe care unii

 o numesc postmodernism

 este de neocolit

 nu poţi scăpa de ea

 cum nu poţi scăpa de moarte”

      (Horia Gârbea)

 

 

Aşa cum remarcă autoironic Horia Gârbea /1/, poezia sa se încadrează postmodernismului, curent lax, ale cărui caracteristici generale acceptă orice temă dacă aceasta este întoarsă pe dos ca o mănuşă.  Daniel Corbu stabileşte şapte caracteristici ale poeziei postmoderniste care încep cu litera „C” /2/, prezente şi în poezia autorului, pe care le analizăm în continuare.

Volumul TRECUTUL E O SĂRBĂTOARE, reprezintă în ultimă instanţă, o întoarcere pe dos a valorilor prezentului care sunt transferate trecutului ceremonios, situaţie în care cotidianul are rostul de a trezi la realitate, reveriile memoriei individuale: „Această poveste se încheie aici/ din cauza unei femei/ care îmi strigă/ să las poveştile/ şi să vin la masă/ că supa e gata.” (cauza)

Colocvialitatea limbajului este o caracteristică specifică liricii poetului, chiar când reflecţiile sapienţiale îmbracă meditaţii banale în haine tragice: „cine a spus/ că o gară de provincie/ roşie şi ridicolă/ poate amirosi a moarte/ a greşit/ dar destul de puţin”.(marginea) Destăinuirile calofile devin hazlii prin absurdul lor savuros: „când merg la o femeie/ nu mă gândesc la femei/ ci la ce a scris nichita stănescu/ despre femei„.(infirmitate)

 Regăsim cinismul, în imaginea scheletelor pasagerilor unui avion prăbuşit, care continuă să zboare atemporal, precum miticul Olandez zburător metamorfozat liric într-un vehicol aerian tulburător: „în el 135 de schelete/ cu degetele încleştate pe / ceştile de cafea/ piloţii stau cu golurile/ orbitelor spre norii din depărtare/ surâd stewardesele/ numai cu dinţii lor perfecţi/ nu mai au buze”. (păianjenii din iunie)

Cinematografismul structurează poemele mai ample, cu desfăşurare epică semnificativă. În căderea din turn, retrăim nu numai vieţile noastre ci şi pe cele ale strămoşilor şi urmaşilor noştri. Teoria relativităţii deturnează căderea în sens metafizic şi nu mai distingem dacă noi cădem sau turnul se înalţă în cer, în timp ce sufletul desprins de trup e înălţat spre transcendent pe umerii unei păsări psihopompe.

Afirmaţii hilar-paradoxale,  maschează o concupiscenţă cinică: „cele mai frumoase/ fraze despre femei/ le-au scris un impotent român/ şi un homosexual american”. (infirmitate)

 Faţă de alte cărţi ale autorului, în economia acestui volum citadinismul este mai puţin reprezentat. Menţionarea oraşului Praga, invocându-l pe Frantz Kafka, trimite la absurdul existenţei, iar cimitirul de la marginea mării, adăpostind mormântul poetului, (primăvara în galileea) conduce la omologarea defunctului (sub latura sa creator-taumaturgică) cu Iisus Cristos mântuitorul. Descrierea celulei în care poetul apare în postura unui deţinut ontologic (poemele din capitolul Amintiri din închisoare), fac apel la condiţia noastră de fiinţe muritoare.

În sfârşit, constructivismul ţine de elaborarea arhitectonică a poemelor ample, alegorice, de care vom vorbi în continuare. Aceste poeme ies, într-o bună măsură, de sub incidenţa postmodernismului, prin meditaţia gravă provocată de efectele neantizante ale trecerii timpului.  

 

 

 

În poemul care dă titlul cărţii, trecutul e o sărbătoare, ludicul, realismul magic şi râsu-plânsu colaborează într-o construcţie alegorică privind destinul nostru efemer.

Tâmplarul de coşciuge, groparul, popa şi cârciumarul sunt priviţi în două momente semnificative, primul ni-i descrie hiperbolizaţi în postura plenitudinii forţelor lor, exacerbate de tinereţe;   al doilea, în ramolismentul inerent senectuţii, când eroii sunt cu un picor în groapă. Paradoxal şi ironic, numai cârciumarul se sustrage trecerii timpului, zburând ca un liliac peste sat, într-o viziune chagaliană postmodernistă.  

La fel, în poezia somaţia, pata de sânge provocată de împuşcătura paznicului „a luat forma/ unui fluture” şi a zburat spre lumina divină (realism magic sud-american).

În altă alegorie semnifiativă, care dă titlul primului capitol,  Cum se anunţă o victorie, din şapte mesageri plecaţi de pe câmpul de luptă să ducă vestea bună în cetate, şase se pierd pe drum iar al şaptelea nu e crezul. Deznodământul este misterios şi miraculos totodată. Mesagerul îl roagă pe Dumnezeu să-l transforme în stană de piatră, dacă minte. Ciudat, dorinţa îi este îndeplinită. Paradoxal, împietrirea eternizează victoria necrezută de semeni.

În sfârşit, sala tronului, ne reaminteşte că extincţia uniformizează/neantizează destinele, atât ale eroilor cât şi ale trădătorilor (fără să facă dreptate): „dar toate nu sunt/ decât o pădure sub brumă/ un şir de movile albe/ sub care poate zac/ eroii putreziţi lângă/ marii laşi calcinaţi/ un şir de muşuroie/ care ascund/ documentele lor amăgitoare”.

Caracterizarea finală a volumului o lăsăm pe seama criticului Nicolae Manolescu: „Horia Gârbea este ceea ce se cheamă un scriitor multilateral, la un bun nivel, în teatru, în proză, în eseu (şi publicistică), în poezie. (...) Trecutul e o sărbătoare cuprinde cuprinde tot ce Horia Gârbea a scris mai bun în poezie. Poetul are un profil propriu. Poezia lui e liberă de constrângeri formale sau de conţinut, amestecând farmaceutic un spirit voit prozaic, neocolind narativul, şi unul voit poetic, neocolind lirismul, realist în detalii şi idealist în concepte, ancorat în cotidian şi ţintind spre transcendent, plin, în sfârşit, de umor, când pince sans rire, când pus pe şotii. Inteligenţei, uneori sclipitoare,  a eseurilor sau originalităţii teatrului, Trecutul e o sărbătoare le adaugă o poezie nu lipsită de o anumită profunzime şi bine ascuţită verbal.”

 

                                                                                   Lucian Gruia

 

            1. Horia Gârbea – TRECUTUL E O SĂRBĂTOARE (Ed. Tracus Arte, Bucureşti, 2012)

2. Daniel Corbu - POSTMODERNISMUL PE ÎNŢELESUL TUTUROR (Princeps Edit, Iaşi, 2004)

 

Vizualizări: 426

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de Dedu Vasilgu pe Iunie 1, 2013 la 10:38am

Domnule Boris Marian, nu se confunda Horia Gârbea cu Alex Ştefănescu. H.G. e un poet chiar dacă se reţine  N. Manolescu să-l laude şi chiar dacă nu va convins. Alex Şt e ...mai puţin critic literar.

Comentariu publicat de Adina Daniela Dumitrescu pe Mai 30, 2013 la 8:42pm

 Tot ce a scris în „Trecutul e o sărbătoare” se încadrează foarte bine şi în „Prezentul e o sărbătoare”, Autorul poate lesne să fie când bufonul regelui, când al eşalonului doi, acela care nu aşteaptă, ci s-a şi pus pe treabă. Doamne, dă să nu-şi piardă batista Desdemona! Nu pentru limba ascuţită a lui Iago m-aş teme, cât pentru partea lui dinapoi. Ştie cineva întregul arsenal al unui senator veneţian rămas fără copilă? 

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2019   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor