ieşi din starea bizon, darling
dacă vrei să scoţi fum pe nas
şi pleacă în direcţia cealaltă
sau în Lapland


direcţia asta aparţine altor specii
descoperite din timp,
cu poze în enciclopedii şi viscere în formol
în multe din muzeele lumii
tu nici măcar nu mai ai nume latin


evoluezi cu un singur gînd pe an
ţi s-au lăsat nervii mai jos de genunchi
şi dacă muşti nu mai moare nimeni
lupii se uită la tine şi cască
şi tu


tu încă mai crezi că mărimea contează




(imaginea preluată de pe en.wikipedia.org)

Vizualizări: 9

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Comentariu publicat de Corina Gina Papouis pe Octombrie 18, 2010 la 7:13pm
Mioara, Dorina - DA si DA
Tudor-Gheorghe - NU
:p
Comentariu publicat de Mioara Băluţă pe Octombrie 17, 2010 la 6:09pm
Corina, mi-a placut modul transant in care pui punctul pe i :
ieşi din starea bizon, darling
dacă vrei să scoţi fum pe nas
...

:) abia acum inteleg de ce frustrarile se sting intr-un fornait...

Ganduri bune!
Mioara

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2017   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor