- Parc-a trecut un secol de când centura iernii

Mă strânge, incomodă, sub gheţuri sidefii,

Se-adună-n catedrale arhangheli la vecernii

Şi drumurile-s albe, iar tu nici nu mai ştii

 

Că-ntre pământ şi eden, distanţa se măsoară

În anii de lumină ce s-au jucat cu noi,

Aş vinde la-ntâmplare, pe-o zi de primăvară,

O viaţa de absenţă, dar timpul înapoi

 

Nu-l voi putea întoarce, un rămăşag cu soarta

Mă-ncumet să pun miza atâtea nopţi de dor

Cât crezi că-ţi vor ajunge ca descifrându-mi harta

Să mă găseşti sub stânca unde ţi-am fost izvor.

 

- A mai trecut o iarnă cu plete de zăpadă

Și-n carapacea vremii te-am așteptat în zori

Să-nchidem versul nostru albastru-n acoladă,

Cu lacrimi colorate să-i fim colindători

 

Că-i nesecat izvorul din care poezia

Ne-a-nveșmântat iubirea în clipele pustii

Și a ținut aprinsă atâta timp făclia

Să te găsesc, iubito, să te aștept să vii.

 

Când trepidează luna și noaptea curge blândă,

Iar versul nu-și găsește cerneală în condei

Las inima s-alerge prin fantezii flămândă,

Tu-mi lași în palma stângă o umbră de cercei.

 

Liliana Trif & Ioan Grigoraș

Vizualizări: 13

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

© 2018   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor